Tag Archive | recenzie carte

Printesa Bari – Hwang Sok-yong

Printesa Bari - Hwang Sok-yongDisponibil la: Polirom 

Colectia: Biblioteca Polirom. Actual

Traducerea: Iolanda Prodan

Numar pagini: 240

 

Sinopsis:

„Fara indoiala, cea mai puternica voce de prozator a momentului, din Asia de Est.” – Kenzaburo Oe

Legenda coreeana a printesei Bari istoriseste cum cea de-a saptea fiica a unui rege este abandonata de parinti, dornici sa aiba si un fiu. Cind insa regele si regina se imbolnavesc, ghicitorii le spun ca exista o singura cale de salvare: fiica lor parasita trebuie sa caute apa vietii la marginea lumii si sa le-o aduca.

Pornind de la aceasta legenda, Hwang Sok-yong tese in romanul sau o poveste despre viata grea din Coreea de Nord a anilor ’90, despre cum oamenii pot deveni fiare, despre supravietuirea intr-o lume chinuita de conflict. Eroina – cea de-a saptea fata – primeste de la bunica ei, o femeie-saman, numele Bari. Bunica este cea care o pregateste pe micuta Bari pentru calea lunga pe care o va strabate, invatind-o cu ajutorul povestilor ca nimic nu e inutil, ca rabdarea reprezinta cheia supravietuirii. Si, desi copila nu intelege mare lucru, va descoperi in China, la Londra si pe unde o mai poarta pasii, aievea si in vis, intelepciunea de a da timpului timp.

 „Daca m-ar intreba cineva cum arata lumea, i-as raspunde cam asa: lumea e ca un stol de pasari ce se rotesc in aer; sper ca scrisul meu sa ajute acele pasari sa revina pe pamintul de unde s-au ridicat.” – Hwang Sok-yong

„Poetic, fantezist pina la pierderea oricarei legaturi cu realitatea in care e creat, Printesa Bari este un roman frumos despre dezradacinare, exil si imigratie.” – Page des Libraires

Parerea mea:

Povestea protagonistei din romanul Printesa Bari ar putea fi povestea oricarui roman crescut in perioada comunismului. Sau a oricarui om caruia regimul totalitar din tara sa i-a distrus pe rand copilaria, familia si visele si care a fost fortat sa evadeze intr-o tara straina pentru a-si putea regasi speranta.

Intram intr-o familie din Coreea de Nord, unde… CONTINUAREA AICI.

SUSPECT. Dosarul meu de la Securitate – Jan Willem Bos

SUSPECT. Dosarul meu de la Securitate - Jan Willem BosDisponibil la: Editura TREI 

Colectia: In afara colectiilor

Traducerea: Alexandra Livia Stoicescu

Numar pagini: 232

 

Sinopsis:

Cartea ofera, prin intermediul unei povesti personale, o analiza percutanta si lipsita de incrancenare a uneia dintre cele mai intunecate perioade din istoria noastra.

Jan Willem Bos este traducatorul in limba olandeza a peste 15 autori romani, printre care Mircea Cartarescu, Ana Blandiana, Marin Sorescu si Urmuz. A studiat limba si literatura romana la Universitatea din Amsterdam. In timpul studentiei, a facut mai multe vizite in Romania. In perioada 1978-1979 primeste o bursa din partea statului roman pe baza acordului cultural care exista intre Romania si Olanda. In timpul acestei specializari, locuieste la caminele din Grozavesti, fiind coleg de camera cu Steinar Lone, un cunoscut traducator norvegian de literatura romana.

Intre 1982 si 1984, Jan Willem Bos revine in Romania in calitate de lector de olandeza la Universitatea din Bucuresti.

Considerat un potential element ostil la adresa regimului comunist, este luat in vizor de catre masinaria diabolica a Securitatii, iar toate activitatile sale sunt atent monitorizate. 

In 2007, Jan Willem Bos depune o cerere prin care solicita sa-si vada dosarul intocmit de politia secreta si, un an mai tarziu, intra in posesia acestui document care acopera peste un deceniu si reflecta paranoia unui regim criminal.

A aflat ca este urmarit de la un foarte bun prieten al sau pe care l-a cunoscut in prima calatorie in Romania, in 1974. In 1979, prietenul sau a fost cooptat de Securitate pentru a da o serie de note informative despre studentul olandez venit la specializare. Cei doi au convenit sa accepte cererea Securitatii, insa informatiile respective erau lipsite de orice fel de continut. Extrasele din dosare frizeaza adesea absurdul, reveland paranoia si megalomania regimului Ceausescu.

Parerea mea:

Exista carti in care te scufunzi, in care te pierzi, care fac sa dispara totul din jur si pe care, in mod sigur le adoram cu totii. Insa exista in acelasi timp si carti care iti fac creierul sa zbarnaie, care printr-o singura propozitie te arunca intr-o valtoare de ganduri. Citesti un rand si apoi nu stii cum sa afli cat mai repede raspunsuri la zecile de intrebari pe care acele cuvinte le-au declansat: pe cine sa suni mai repede, cine ar putea sa iti ofere informatii cat mai complete, pe ce site sa te uiti mai urgent, pe care dintre intrebari sa iti concentrezi prima data atentia. Primele pagini ale romanului SUSPECT. Dosarul meu de la Securitate au facut exact acest lucru: mi-au creat o lista de intrebari, curiozitati, ganduri si presupuneri care m-au invadat in doar cateva minute cu o viteza si intensitate total neasteptate.

Jan Willem Bos, autorul romanului, si-a petrecut o perioada destul de indelungata de timp in Romania comunista, atat in perioada in care regimul parea sa se afle in perioada sa de glorie, cat si in anii in care declinul era din ce in ce mai accentuat. Tinand cont de aversiunea sistemului fata de strainii care intrau in tara, este de la sine inteles ca Securitatea l-a avut in vizor pe tot parcursul sederilor sale in tara. Odata ce Romania a devenit stat democratic si o serie de aspecte politice, organizatorice si sociale au inceput in sfarsit sa fie clarificate (mult mai lent si mai dificil decat ar fi fost normal!), dosarele fostei Securitati despre oamenii pe care ii monitorizase au devenit accesibile acestora la cerere. Astfel, in urma obtinerii dosarului sau, autorul creeaza acest roman.

Prima jumatate a cartii este un rezumat al comunismului romanesc, de la inceputuri si pana aproape in prezent. De ce nu doar pana in ’89? Pentru ca tentaculele fostului regim s-au intins pe o perioada de multi ani dupa sfarsitul oficial iar oameni din varful sistemului comunist nu au cazut odata cu acesta. Dimpotriva, au stiut sa profite de evenimentele platite cu sange de populatie si s-au instalat tot mai confortabil pe scaunul puterii. Am adorat aceasta istorie a comunismului! Este concisa dar foarte bine explicata si expune cele mai importante momente ale acelor decenii. Evident, exista zeci de povesti care au fost mentionate doar in treacat, insa scopul acestei parti a cartii este acela de a oferi o privire de ansamblu doar si nu de a intra in detalii. Pentru curiosii care isi doresc sa afle cat mai multe amanunte despre acea perioada, exista nenumarate alte carti in care sunt povestite detaliat mult mai multe evenimente. O parte dintre cartile de referinta sunt mentionate si in notele de la finalul volumului lui Jan Willem Bos.

Abia cea de-a doua parte a cartii reprezinta de fapt povestea anilor petrecuti de autor in Romania. Iar concluzia la care ajungi pe masura ce citesti este ca de multe ori, actiunile Securitatii erau deopotriva infricosatoare si ilare. Si atat nota amuzanta cat si cea care iti da fiori sunt declansate de aceleasi lucruri: de ridicolul situatiilor, de modul atat de eronat si exagerat in care erau interpretate actiuni absolut banale, de felul in care zeci de oameni intrau intr-un lant de o absurditate uluitoare cu maxima seriozitate, ca si cum nu ar fi fost nimic in neregula cu acest proces aberant ce avea loc la scara nationala.

Posibil ca, intr-adevar, sa fi avut loc din cand in cand si actiuni de spionaj sau terorism in acele vremuri tulburi. Insa modul in care Partidul transforma un student, turist sau diplomat strain obisnuit intr-un posibil dusman al poporului, felul in care ii metamorfoza orice actiune intr-una dubioasa si in care il suspecta de intentii necinstite este fara indoiala lipsit de logica. Cu atat mai mult cu cat Romania avea pe atunci atitudini foarte contrastante fata de strainii care vizitau tara. Pe de o parte dorea un numar cat mai mare de vizitatori din alte state, atat pentru pentru beneficiile materiale cat si evident, din ratiuni de mandrie. Iar pe de alta parte, aceiasi straini erau priviti cu suspiciune, iar ideea ca acestia sa nu isi doreasca decat un concediu placut, studii de calitate (pentru ca da, se pare ca odata, Romania chiar oferea asa ceva) sau o cariera implinita era inacceptabila. Potrivit mentalitatii promovate pe atunci, absolut fiecare strain ce pasea pe pamantul romanesc voia raul tarii noastre, culegea informatii pentru a denigra mai apoi Romania in presa internationala sau presta actiuni de spionaj economic, militar, stiintific sau industrial.

Mi-a placut modul destul de impartial in care autorul prezinta viata sa din Romania, cu doar cateva urme fine de ironie vis-a-vis de absurdul unor situatii. Insa in general, expune obiectiv trecutul, evaluand corect atat lucrurile ce meritau a fi apreciate cat si pe cele care depaseau limitele, ajungand uneori sa sfideze ridicolul. Descoperind evolutia sistemului comunist, iti dai seama ca poate ca cei care il regreta astazi, nu gresesc intru totul. Intr-adevar, pentru noi, cei care ne-am trait aproape intreaga viata intr-o tara mai mult sau mai putin democratica, este dificil sa intelegem ca unele aspecte ale comunismului ar fi putut sa nu fie deranjante. Insa pentru oamenii care s-au nascut si au trait decenii intregi in comunism, lucrurile arata altfel. In primul rand, pentru ca un termen de comparatie nu prea exista, asa ca viata pe care o traiau era singura asupra careia aveau cunostinta. Evident, cu mici exceptii, pentru ca mai existau si categorii de oameni care puteau calatori in afara tarii. Chiar si in SUSPECT. Dosarul meu de la Securitate exista o scena care ilustreaza foarte sugestiv acest lucru: modul in care anumite libertati garantate in alte tari erau privite cu suspiciune de catre romanii care ajungeau sa le afle si in general, considerate, la propriu, imposibile. In al doilea rand, parerile pozitive referitoare la fostul regim pot fi generate si de faptul ca persoanele care au trait de-a lungul acelor decenii, au cunoscut si partile bune ale regimului. Adevaratul declin a avut loc abia spre final, aproximativ in ultimul deceniu, atunci cand lucrurile au inceput sa degenereze intr-un ritm ametitor.

Trebuie sa recunosc ca unul dintre motivele pentru care am devorat romanul este ca in ultima vreme, am facut aproape o obsesie pentru perioada scursa de la cel de-al Doilea Razboi Mondial pana prin anii ’90 si mai ales pentru regimurile totalitare. Desi am tot auzit de-a lungul vremii povesti care de care mai diverse, atat despre Romania secolului XX, cat si despre restul tarilor europene si le-am considerat mereu interesante (nu, nu vorbesc despre insiruirile de ani si aliante de la orele de istorie), abia in ultima vreme am devenit cu adevarat interesata sa descopar cat mai multe despre acea perioada. Asadar, nu stiu cum as fi apreciat romanul in mod normal, intr-un moment in care poate subiectul nu m-ar fi facut la fel de curioasa si nici nu am idee daca citindu-l, il veti gasi la fel de captivant ca si mine. Dar daca sunteti curiosi sa descoperiti o istorie compacta si bine scrisa a Romaniei deceniilor trecute, precum si o serie de povesti privitoare la modul de functionare al legendarei Securitati, incercati-l!

Multumesc mult Editurii TREI pentru ca mi-a oferit acest roman.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Printre tonuri cenusii – Ruta Sepetys

Jurnalul Zlatei – Zlata Filipovic

Placinta e dulce la sfarsit (seria Flavia de Luce, volumul 1) – Alan Bradley

Placinta e dulce la sfarsit - Alan BradleyDisponibil la: Editura TREI 

Colectia: Fiction Connection

Traducerea: Monica Vlad

Numar pagini: 408

 

Sinopsis:

Pregateste-te sa intalnesti un personaj insolit: Flavia de Luce, copilul-minune al literaturii politiste!

Imaginati-va un detectiv la 11 ani: Flavia de Luce, fetita minune indragostita de experimente chimice si experta in prepararea unor otravuri pe care le testeaza pe propriile ei surori rautacioase. Un copil indraznet si haios, care poseda un vocabular nelimitat si o cultura uimitoare, care-si baga nasul acolo unde nu trebuie si care reuseste sa vada problema acolo unde oamenii mari esueaza. Este irezistibila, cucereste inimile celor din jur, dar – atentie! – nu ezita sa otraveasca ceaiul celor care o supara! Anglia, vara anului 1950. Viata linistitului conac Buckshaw din Bishop’s Lacey este tulburata de cateva intamplari neobisnuite si, culmea ciudateniei, cadavrul unui necunoscut apare peste noapte in parcela cu castraveti a gradinii.

Cand stapanul casei, colonelul de Luce, este arestat ca suspect, fiica lui cea mica, Flavia, dornica sa-i dovedeasca nevinovatia, incepe sa cerceteze cazul cu perseverenta si talentul unui adevarat detectiv: interogheaza cu abilitate, studiaza arhive prafuite de ziare vechi, se strecoara in locuri nepermise, intocmes te liste de suspecti. Investigatiile ei minutioase o conduc in cele din urma pana in trecutul tumultuos al tatalui sau, pe vremea cand acesta era elev al colegiului Greyminster, intr-o poveste palpitanta cu magicieni, colectionari fanatici de timbre si sinucideri dubioase. Totul invartindu-se in jurul unei pretioase marci postale imprimate cu chipul Majestatii Sale Regina Victoria.

„Puneti laolalta in mintea unei fetite de 11 ani abilitatile deductive ale lui Sherlock Holmes, talentul pentru chimie al lui Marie Curie si zelul lui Dr. Jekyll – aceasta fetita se numeste Flavia de Luce si este eroina unei carti pline de mister, farmec si experimente. Dialogurile spumoase, umorul de buna calitate si personajele pitoresti continua sa te insoteasca multa vreme dupa ce ai pus cartea la loc, in raft.” – Discovery Channel

Parerea mea:

Flavia de Luce este copilul acela genial in pielea caruia ne-ar fi placut probabil tuturor sa fim atunci cand eram mici. Remarcabil de istet, capabil sa ii puna mai mereu pe adultii din jur in incurcatura, tratat cel mai adesea cu respect si admiratie de catre acestia, dand nas in nas cu aventura la fiecare pas si avand niste abilitati de detectiv care l-ar face invidios si pe Sherlock Holmes. Abilitati care, totodata, ar aduce mereu dreptatea pe oriunde ar fi nevoie de ele. Nu mai retin care lecturi din copilarie m-au facut sa visez astfel, insa stiu ca mereu mi-as fi dorit sa fiu exact asa cum este Flavia.

Sa spun ca mi-a placut povestea este putin spus. A fost genul acela de lectura care efectiv te bucura, pe care o citesti cu zambetul pe buze, chiar daca esti constient ca nu ai in fata chiar cea mai veridica poveste. Pentru ca, la drept vorbind, nici personajele si nici firul intamplarilor nu debordeaza de realism. Flavia nu este doar un mic geniu, dar are si o maturitate uimitoare pentru un copil de varsta ei. Relatia cu adultii din jur pare si ea incredibila: foarte rar este trasa la raspundere pentru poznele sale, iar ancheta pe care o desfasoara merge struna, adultii fiind pentru ea doar niste pioni pe care trebuie sa recunoastem ca ii cam asaza dupa cum isi doreste. Spre deosebire de tendinta din ultima vreme a autorilor, de a crea protagonisti cat mai obisnuiti, cu care cititorii sa se identifice pe tot parcursul cartii, Placinta e dulce la sfarsit ofera exact opusul: atat protagonista cat si evenimentele sunt formate numai din vise si dorinte imposibile. Si poate ca tocmai de aceea lectura este atat de fermecatoare. Totul este prezentat intr-un stil detasat, amuzant si pe alocuri ametitor. Asta pentru ca privim evenimentele prin ochii Flaviei, iar personalitatea ei deosebita asigura o atmosfera surprinzatoare. Exista doar doua-trei pasaje in care Flavia isi dezvaluie teama, in restul timpului conducandu-si misiunea cu entuziasm si seriozitate deopotriva. Desi constienta de situatia extrema in care se afla atat ea cat si cei dragi ei, protagonista reuseste sa isi pastreze obiectivitatea pe tot parcursul anchetei.

Personajele sunt destul de tipice, insa acest lucru nu deranjeaza: avem tatal vaduv, semi-absent, in ciuda prezentei sale permanente, surorile cu care Flavia este intr-o continua cursa a farselor, majordomul devotat pana la extreme si bucatareasa putin cam bagacioasa. Politistii trimisi sa ancheteze cazul nu sunt nici ei departe de portretul clasic, iar personajele negative au motivatii cat se poate de banale: imbogatire rapida si posibil si un strop de dorinta de razbunare. Insa autorul reuseste sa combine toate elementele povestii atat de frumos, incat nu ai cum sa te simti dezamagit sau iritat de cliseele utilizate.

Foarte interesante au fost dezvaluirile tatalui Flaviei despre adolescenta sa, despre intamplarea tragica petrecuta atunci si relatia sa cu personajele negative. Iar ceea ce mi-a placut enorm a fost faptul ca dupa acel moment, contrar asteptarilor, relatia tata-fiica nu are parte de o transformare incredibila, personajele pastrandu-si in continuare unele dintre trasaturile definitorii ale familiei de Luce: firea rezervata si ezitarea in a-si dezvalui prea mult sentimentele fata de cei dragi.

Am adorat romanul si il recomand cu foarte multa caldura atat cititorilor mai tineri, intrucat este intr-adevar genul acela de carte perfecta pentru a fi devorata in copilarie sau adolescenta, dar si cititorilor adulti, pentru emotiile pe care ti le trezeste, pentru faptul ca iti aminteste de primele carti parcurse si de modul fascinant in care acestea reuseau sa te faca sa visezi si sa te transporte in lumile imaginare create de autori.

Multumesc Editurii TREI pentru acest roman.

Bile albe:

Desi romanul contine si o multime de aspecte tipice, la care te astepti odata ce ai deschis o astfel de carte, intriga propriu-zisa nu face parte dintre acestea. Desigur, motivul real al crimei nu este pana la urma extrem de surprinzator, insa pana sa aflam asta avem parte de multe capitole in care nu putem decat sa facem presupuneri dupa presupuneri, doar pentru a vedea apoi cum fiecare dintre acestea sunt spulberate pe rand. Mai mult, pana spre final, nu stim concret ce se ascunde in spatele acestui motiv destul de vag, dorinta de mai mult. Iar ancheta ne rezerva destule surprize pentru a ne face sa nu lasam cartea din mana pana cand nu aflam tot adevarul.

Bile negre:

Asa cum am scris si mai devreme, romanul contine destule elemente ce pot fi incadrate la clisee: de la portretele personajelor, pana la modul in care actioneaza acestea. Din punctul meu de vedere, povestea este prea bine scrisa pentru ca asta sa mai conteze, insa trebuia sa mentionez totusi acest aspect, presupunand ca unii cititori ar putea sa il considere un minus al cartii.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Rosu ca sangele (seria Alba-ca-Zapada, volumul 1) – Salla Simukka

Spionaj la manastire – Rodica Ojog Brasoveanu

Printre tonuri cenusii – Ruta Sepetys

Printre tonuri cenusii - Ruta SepetysDisponibil la: Editura EPICA

Colectia: Young Adult/Historical Fiction

Traducerea: Gabriela Stoica

Numar pagini: 320

 

Sinopsis:

„Putine carti sunt minunat scrise; si mai putine sunt cu adevarat importante; acest roman intruneste ambele calitati.” – The Washington Post

Glasul unei fete rupe tacerea istoriei.

„V-ati intrebat vreodata cat valoreaza o viata de om? In dimineata aceea, viata fratelui meu a valorat cat un ceas de buzunar.”

Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescenta de cincisprezece ani, fiica de rector universitar, se pregateste sa urmeze din toamna cursurile Scolii de Arte din Vilnius, si asteapta cu nerabdare vacanta de vara de dinainte. Dar, intr-o noapte, bubuituri amenintatoare se aud la usa, iar din acel moment viata ei si a familiei ei se schimba pentru totdeauna. Politia secreta sovietica, NKVD, ii aresteaza pe Lina, pe mama ei si pe fratiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuati din caminul lor si tarati in vagoane de transportat vite, descoperind curand ca destinatia lor era Siberia. Despartita de tata, Lina incearca sa strecoare indicii in desenele ei, pe care reuseste sa le expedieze in secret, din mana in mana, sperand sa ajunga in lagarul unde este el incarcerat. In aceasta sfasietoare si tragica poveste, Lina se lupta cu disperare pentru viata ei si a celor apropiati, cu singura arma de care dispune: iubirea. Dar oare iubirea este de ajuns ca s-o tina in viata?

Bestseller New York Times, tradus in 24 de limbi. In curand pe marile ecrane.

Parerea mea:

Mi se pare minunata initiativa autorilor precum Markus Zusak, Elizabeth Wein sau Ruta Sepetys care reusesc sa readuca fragmente intunecate ale istoriei omenirii in atentia publicului tanar, care altfel nu ar avea ocazia sa le cunoasca sau care, dand doar peste referinte vagi ar trece cu superficialitate peste ele. Pentru ca, ce inseamna sa ti se spuna la ora de istorie ca niste sute de mii de oameni au fost deportati in Siberia la comanda lui Stalin, ca Hitler a trimis la moarte nenumarati evrei sau ca in acele cateva decenii de groaza milioane si milioane de oameni au fost luati prizonieri, ucisi, torturati si umiliti in moduri de neimaginat timp de ani intregi? Va amintiti sa fi aflat ceva mai in detaliu aceste lucruri prin liceu, astfel incat sa intelegeti cu adevarat amploarea evenimentelor din acei ani? Eu una nu, dar chiar sunt curioasa cum au fost orele voastre de istorie.

Romane care sa descrie teroarea din lagarele staliniste sau cele naziste s-au mai scris de-a lungul vremii, insa cele mai multe dintre ele aveau ca public tinta cititorii adulti. Mi se pare demn de admiratie faptul ca apar tot mai multi autori care ofera acum acele povesti cititorilor tineri, ca pastreaza astfel vie amintirea a ceea ce s-a intamplat, ca acele adevaruri ingrozitoare nu vor fi din nou ingropate, asa cum au fost atata vreme, ca noile generatii au ocazia sa descopere trecutul si poate, sa impiedice ca acesta sa se mai repete vreodata.

Printre tonuri cenusii este povestea Linei, o adolescenta lituaniana care, impreuna cu mama ei si fratiorul in varsta de 10 ani devine prizoniera pentru o vina ce nu ii apartine. Cei trei sunt despartiti de tatal lor, capturati de catre fortele sovietice si pornesc intr-o lunga calatorie catre unul dintre cele mai crunte lagare de munca, in cea mai nordica localitate a Cercului Polar Arctic. Poate ca rezumand la extrem, am putea spune ca romanul este doar povestea unei calatorii infioratoare. Si poate ca gandind astfel, ati putea crede ca nu veti avea parte de o lectura foarte captivanta. Insa spre deosebire de alte carti, aici fiecare pagina este socanta. Nu este vorba neaparat de suspansul pe care suntem obisnuiti sa il descoperim in carti, ci de o tensiune continua, de faptul ca citesti cu inima stransa fiecare pagina, fiecare cuvant, ca odata ce ai parcurs primele randuri ale volumului, nu iti mai relaxezi gandurile pana la final. Nu exista puncte culminante, curbe in care actiunea sa devina insuportabil de alerta, insa in acelasi timp, nu exista nici momente de respiro, clipe in care sa poti fi optimist cu privire la soarta personajelor. Intreaga poveste pare a fi o spirala ingrozitoare, o cadere continua intr-un infern care nu promite decat mai multa groaza. Nu poti decat sa fii socat de cat de ingrozitoare este firea umana, de cat rau ne putem face unii altora si de cata distrugere a semanat umanitatea de-a lungul timpului. Si cu aceeasi surprindere descoperi si rautatea care se naste intre victime si vezi cum primul instinct al multor oameni este acela de a avea doar grija propriei persoane chiar daca asta inseamna sa lovesti in cei din jur, la fel de asupriti si ei.

Dar totodata, ai ocazia si sa vezi oameni a caror bunatate te uimeste de la inceput pana la final. Iar mai tarziu, descoperi ca pana si raul poate da nastere binelui. Pentru ca treptat, oamenii aflati intr-o continua suferinta incep sa isi gaseasca salvarea in compasiune, in iubire si in grija pentru ceilalti. Incepi sa fii martor tot mai des la o serie de gesturi uimitoare, atat de riscante incat le-ar aduce moartea pe loc sau chiar pedepse ce ar face ca moartea sa fie o binecuvantare. Incepi sa vezi actiuni lipsite de orice interes personal, gesturi care nu asteapta nici o recompensa, bine care rasare cu o intensitate uluitoare in cele mai terifiante conditii.

Am fost captiva intre paginile cartii, am devorat-o parca intr-o stare de amortire, ca si cum toate gandurile ce nu aveau legatura cu povestea mi-ar fi amutit deodata. Citesc multe carti care ma surprind in mod placut si sper mereu sa va conving sa le incercati, pentru ca sunt sigura ca v-ar oferi cateva ore de incantare. Asa ca nu stiu cum sa vorbesc despre cartea aceasta ca sa intelegeti cat de speciala o consider, nu stiu cum sa va spun ca este aproape obligatoriu sa o cititi. Nu stiu cum sa va asigur ca este extrem de captivanta insa in acelasi timp, ofera informatii atat de pretioase si ca ar fi mare, mare pacat sa o ratati.

Mi se pare important sa intelegem cu adevarat ce inseamna un razboi sau un guvern totalitar, sa purtam de la o generatie la alta amintirile greselilor din trecut, pentru a sti de ce sa ne ferim in viitor. Poate credeti ca este imposibil ca in viitor sa mai existe astfel de sisteme totalitare, insa lucruri infioratoare se intampla inca si in zilele acestea. Aprilie 2014: Un opozant al conducerii a fost rapit in Rusia. Trupul sau a fost trimis apoi acasa sfasiat, torturat in moduri cumplite. In aceeasi perioada, un elev de 11 ani a fost batut crunt de profesori pentru ca a strigat „Traiasca Ucraina”. Aceeasi luna: pozele celor ce par a se impotrivi principiilor guvernului sunt postate in vazul lumii iar oamenii care apar in ele sunt vanati pe strada. (Sursa) Poate ca lucrurile se intampla acum la o scara mai mica, insa fiecare tiranie a inceput cu pasi mici. Mai mult, asa cum mentioneaza si Ruta Sepetys, oricat de incredibil ar parea acest lucru, milioanele de crime si persecutii au fost pastrate secrete decenii intregi fata de restul lumii si au ramas ingropate chiar si dupa caderea regimului. Pentru ca tirania nu incetase, doar isi schimbase denumirea. Poate ca majoritatea lumii ar fi spus atunci, exact cum spunem si noi astazi, ca este imposibil sa se petreaca asa ceva.

Avand in vedere faptul ca actiunea este narata din perspectiva Linei, stilul este unul direct, simplu, lipsit de artificii si de incercarea de a prezenta lucrurile intr-un mod pretentios. Vedem totul prin ochii unei adolescente si toate emotiile care ajung la noi trec prin filtrul sufletului sau: uneori prea puternice pentru propria ei siguranta, alteori mult mai vagi decat te-ai astepta in fata unor episoade socante. In fiecare capitol, avem parte si de cate o amintire din viata de dinainte a Linei. Amintirile par a fi declansate de cate un gest al celor din jurul protagonistei; gesturi care, timp de o secunda, par a fi un soi de deja-vu, dar care imediat dupa aceea aduc aduceri-aminte contrastante ale caminului confortabil, traiului linistit si viitorului plin de sperante pe care inainte, Lina avea dreptul sa il viseze. Pe parcurs, exact amintirile acestea contureaza motivele pentru care protagonista si familia sa au fost aruncati in infernul lagarelor in care sunt acum prizonieri.

Un alt aspect care mi-a atras atentia este modul in care copiii si adolescentii din poveste se comporta in acele conditii ingrozitoare. Nu doar ca se maturizeaza in cateva luni cum nu ar fi facut-o in mod normal in ani intregi, dar se si adapteaza mai rapid decat adultii. Ei par a fi condusi de un al saselea simt care ii ghideaza in directia cea mai potrivita care le va asigura supravietuirea. Simt ce trebuie sa spuna, cum sa actioneze, ii castiga mai usor pe cei din jur si stiu cum sa se poarte cu fiecare astfel incat sa ii faca sa se simta confortabil si le aduca la suprafata ce au mai bun in sufletul lor. Evident, nu este vorba despre relatiile cu tortionarii, ci doar de cele care se nasc intre prizonieri.

Nu am ce sa trec de data aceasta la plusuri si minusuri, pentru ca am fost cucerita de fiecare aspect al povestii. Mintea mea este si acum plina de imagini din carte a caror amintire a ramas la fel de vie ca in momentele in care le citeam pentru prima data. Iar aspecte negative pe care sa le mentionez ca minusuri pur si simplu nu am gasit. Asa ca ce imi mai ramane sa va spun este sa cititi romanul acesta cat mai curand posibil chiar daca poate in mod normal nu ati fi atrasi de acest subiect. Va promit ca poate concura cu cele mai captivante romane fantasy, ca nu este cu nimic mai prejos decat cele mai populare carti YA a caror descrieri par poate mai atragatoare. Printre tonuri cenusii pur si simplu ia tot ce este mai bun din orice gen literar si te poarta apoi printr-o gama neasteptat de larga de trairi.

Multumesc din suflet Editurii Epica pentru ca mi-a oferit acest roman si pentru ca mi-a dat sansa de a imparti emotiile acestei lecturi cu un cititor al blogului. Detalii, maine :)

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Nume de cod: Verity – Elizabeth Wein

Hotul de carti – Markus Zusak

 

Silozul – Hugh Howey

Silozul - Hugh HoweyDisponibil la: Nemira

Colectia: Nautilus SF

Traducerea: Ana-Veronica Mircea

Numar pagini: 792

 

Sinopsis:

Un univers distopic se contureaza infricosator in labirintul subteran din Silozul, marele succes al lui Hugh Howey. Locuitorii din aceasta lume postapocaliptica nu comunica defel cu exteriorul decat printr-un ecran. Cum filtreaza realitatea? Cum supravietuiesc in silozurile pe care nu le pot parasi niciodata?

„Secretele se dezvaluie in ritmul potrivit… Daca vreti sa cititi o poveste postapocaliptica buna, ceva mai bun ca Silozul n-o sa gasiti.” – Rick Riordan

„Un hit in lumea SF, o lectura atragatoare deopotriva pentru femei si pentru barbati, pentru fanii genului hard SF si pentru cititorii de literatura in general, ca si seria Jocurile foamei.” – The Wall Street Journal

Parerea mea:

Silozul a castigat un mare plus de celebritate in momentul in care autorul a refuzat colaborarea cu cateva edituri de renume. Istoria acestui roman suna cam asa: povestea a fost publicata de catre autor in 5 parti, fara ajutorul vreunei edituri. Self-publishing asadar. Fiecare parte a fost intampinata pe rand de reactii pozitive din partea cititorilor, ceea ce a dus la… CONTINUAREA AICI.