Tag Archive | recenzie carte

Weekend gratis – Dorina Georgescu

Weekend gratis - Dorina GeorgescuWeekend gratis

Dorina Georgescu

Disponibil la: Junimea 

 Numar pagini: 121

 

Sinopsis:

“Ai putea, gandeam, marsalui cu un prieten intreaga Europa, povestind, glumind si impartind o bucata de paine, dar daca dupa o mie de kilometri iti pune piedica de-ti julesti genunchii, nu cred ca ar mai fi cazul sa continui nici daca te-ar purta in brate tot restul drumului.. ”

Parerea mea:

Am fost destul de reticenta in momentul in care am auzit de cartea aceasta, in primul rand datorita copertei destul de neinspirate si in al doilea rand deoarece sinopsisul romanului nu spune nimic despre poveste. Sunt totusi de parere ca autorii romani incepatori chiar merita o sansa din partea cititorilor, cu atat mai mult cu cat debutul pe piata literara de la noi poate fi destul de dificil, asa ca am acceptat cu placere oferta de a recenza volumul.

Protagonista romanului este Natalia, o avocata din Bucuresti, proaspat ceruta in casatorie de iubitul sau, Ovidiu. Insa tocmai planurile de nunta sunt cele care isca o cearta apriga intre cei doi, astfel incat Natalia se trezeste brusc singura, nestiind daca despartirea se va dovedi temporara sau permanenta. Urmeaza un weekend in care protagonista analizeaza  in detaliu ultimii doi ani din viata sa, incercand sa priveasca intr-un mod cat mai obiectiv relatia cu Ovidiu, de la primele intalniri si pana la dezastrul din prezent.

Desi inceputul legaturii dintre cei doi a fost incendiar, treptat, au aparut momente – culmea, exact cele mai importante dintr-o relatie, in care Ovidiu a aratat ca sub masca de Fat Frumos ideal, se ascund trasaturi mult mai urate. Orbita de dragoste, Natalia prefera sa treaca prea usor peste acele intamplari, incercand sa ii gaseasca scuze subrede partenerului sau. Mai mult, incercarile de a discuta cu acesta despre acele evenimente duc la victimizarea lui Ovidiu, acesta avand talentul de a manipula sentimentele Nataliei astfel incat sa o faca pe ea sa para exagerata.

In timpul introspectiilor protagonistei, reusim sa cunoastem si personajele secundare ale romanului, adica oamenii dragi din viata ei si a lui Ovidiu. Un aspect interesant a fost intalnirea dintre eroina si familia iubitului sau. Cum in primele pagini aflam ca cearta izbucneste din cauza diferentelor de opinie dintre Natalia si viitoarea ei soacra, am avut tendinta de a mi-o imagina pe aceasta in cele mai intunecate culori. Iar rememorarea primei intalniri dintre cele doua femei ar putea fi o incercare de a o aseza pe mama lui Ovidiu in rolul personajului negativ. Personal insa, am considerat ca de fapt, in cazul acesta, Natalia chiar a fost cea care a exagerat, creandu-si poate asteptari prea mari si pastrand ranchiuna celor care nu i le-au indeplinit. Nu exista un conflict intre aceste parti, ceea ce sugereaza ca si motivul pentru care Natalia si Ovidiu se cearta nu este in realitate dorinta mamei lui. Aceasta motivatie este folosita doar ca un paravan pentru neintelegerile mai vechi din cuplu care s-au strans pana la punctul in care e imposibil sa nu explodeze.

Mi-a placut mult modul in care autoarea creioneaza mediile diferite din care provin protagonistii, eleganta stilului de viata boem al matusii Nataliei precum si autenticitatea mediului rural din care vine Ovidiu, atat de fidel conturat. Mai interesant este faptul ca diferentele se construiesc oarecum indirect, prin prezentarea ritualurilor, prin descrierea meselor, prin atitudinea personajelor, etc. De asemenea, am apreciat si prezentarea dificultatilor protagonistilor de a se adapta, atunci cand sunt pusi in acele medii cu care nu sunt familiarizati. Mi s-a parut ca se demonteaza cumva mitul acela conform careia un adult trebuie sa fie capabil sa se adapteze intr-o clipa la orice conditii, ca imposibilitatea de a te simti confortabil in orice situatie este semn de imaturitate. Desi sunt maturi si au ajuns intr-un punct al vietii in care se simt bine din toate punctele de vedere, atat Ovidiu cat si Natalia se straduiesc din rasputeri sa isi gaseasca locul in mijlocul familiilor celuilalt, insa incercarile lor sunt mai degraba sortite esecului.

Spre final, firul rupt pare ca se va reinnoda. Desi emotiile nu s-au asezat inca, ba dimpotriva, par chiar mai intense decat la inceput, Natalia accepta sa discute cu Ovidiu. Totusi, chiar si in acele momente, acesta continua sa se poarte ca un mitocan, insensibil la modul in care a ranit-o, dornic sa stearga totul cu buretele si cu cateva scuze aruncate doar pentru a-i distrage atentia si fara sa inteleaga de fapt cu ce a gresit. Natalia pare sa ramana cu picioarele pe pamant, intelegand ca ceea ce face Ovidiu pentru impacare este doar de suprafata, preferand sa ascunda gunoiul sub covor in loc sa lucreze sincer pentru a remedia problemele. Probleme care altfel, ar razbate probabil tot mai des in viitor daca ar ramane acum nerezolvate.

In acest punct, o admiram sincer pe Natalia, considerand ca in sfarsit, un autor a creionat portretul unei femei mature, cu capul pe umeri si nu al uneia care si-a pastrat comportamentul irational de adolescenta in ciuda anilor. Tinand cont de trendul acesta pornit de la 50 Shades, cu protagoniste dispuse sa treaca peste greselile partenerilor, oricat ar fi de grave sau abuzive, doar in numele dragostei, eram teribil de entuziasmata sa gasesc in sfarsit o eroina capabila sa separe albul de negru, sa puna in balanta toate aspectele si sa isi ia viata in maini atunci cand vede clar ca o relatie nu duce nicaieri si o face nefericita mult mai des decat ar trebui. Romanul se incheie cu aceasta sugestie, asa ca deja ma criticam in gand ca nu i-am acordat maximum de incredere de la inceput  si l-am judecat in baza unor criterii superficiale. Iar apoi, surpriza. Exista un epilog. Care epilog mi-a facut praf toata bucuria, intorcand povestea la 180 de grade si care, din pacate, reia aceleasi clisee din basmele cu printi si printese si din happy end-urile sclipitoare holliwoodiene. Rar am simtit o dezamagire atat de crunta si cred ca acest lucru este datorat exact rasturnarii de situatie. Daca gandurile Nataliei ar fi sugerat acest epilog, poate ca as fi avut timp sa ma obisnuiesc cu ideea si sa o accept, tocmai pentru ca deja atat de multe carti utilizeaza acest tip de incheieri incat au ajuns sa ma lase rece, desi mai demult ma intrigau si ma infuriau. Acum insa, ultimele capitole imi ridicasera deodata asteptarile la un nivel superior, doar ca epilogul sa ma arunce in aceleasi clisee agasante.

Per ansamblu, romanul a fost mai interesant si mai complex decat m-as fi asteptat, mai ales ca intriga nu este foarte spectaculoasa. In ciuda banalitatii povestii de dragoste, autoarea reuseste sa trateze intr-un mod destul de captivant relatia dintre Natalia si Ovidiu si sa te faca foarte curios sa afli cum va evolua aceasta. Din punctul meu de vedere, epilogul a scazut cel putin o stea din ratingul pe care intentionam sa il dau cartii, insa in acelasi timp, tinand cont de succesul povestilor in care totul se termina cu bine, indiferent de ce s-a intamplat pana atunci, cred ca majoritatea cititorilor se vor bucura de incheierea optimista.

Multumesc autoarei, Dorina Georgescu, pentru ca mi-a oferit acest roman pentru recenzie.

Bile albe:

Modul in care o poveste de iubire obisnuita, care ar putea fi povestea oricarui cititor, devine un subiect interesant, pe care iti doresti sa il analizezi in amanunt, cot la cot cu protagonista.

Bile negre:

- Paragrafele nesfarsite cu tenta filosofica. Mi se pare ca autorii romani au aceasta tendinta exagerata de a transmite cititorului meditatiile lor cu privire la viata, iubire, rolul omului pe pamant, relatiile care se nasc intre fiintele umane, samd, intr-o forma prea directa, care se vrea a fi citabila. Decat sa primesc noi si noi pasaje de genul acesta, as prefera ca textele sa transmita intrebari, sa te faca pe tine, cititorul, sa ajungi singur la acele concluzii, nu sa ti le ofere de-a gata, numai bune sa le citesti cu admiratie de doua ori si apoi sa le uiti la fel de repede, tocmai pentru ca nu a trebuit sa iti antrenezi nici un pic mintea sa patrunda sensurile ascunse printre randuri.

- Epilogul.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Inca o dorinta – Andres

Portbagaj – Ciprian Macesaru

Razboiul pulberii negre (seria Temeraire, volumul 3) – Naomi Novik

Razboiul pulberii negre (seria Temeraire, volumul 3) - Naomi NovikDisponibil la: Nemira 

Colectia : Nemira Junior

Traducerea : Laura Bocancios

Numar pagini: 384

 

Sinopsis:

Ultimul volum din seria TEMERAIRE

Din Imperiul Otoman s-au cumparat trei oua de dragon foarte pretioase, iar capitanul Laurence si uriasul dragon Temeraire trebuie sa strabata Turcia, pentru ca transportul sa ajunga in siguranta in Anglia. Cei doi ajung in tinuturile Germaniei la timp pentru a fi martori la Batalia de la Jena, se confrunta cu soldatii lui Napoleon, cu un dragon periculos din Franta si cu alte personaje de basm. Povestea nascocita de Naomi Novik, in care cititorul descopera personaje irezistibile, se citeste pe nerasuflate.

„Un roman fantasy inspaimantator de distractiv.” – Stephen King

„Aventuri, personaje savuroase, tinuturi mirifice si mult imprevizibil fac din romanul lui Naomi Novik o carte pe care n-o poti lasa din mana.” – The Guardian

„Razboiul pulberii negre, a treia carte din seria de succes Temeraire, este ca o calatorie spectaculoasa in timp, o calatorie in timpul careia fantezia se confunda cu realitatea si trecutul se insufleteste. Imaginatia lui Novik are o forta cuceritoare.” – The Washington Post

Parerea mea:

Avand in vedere faptul ca cel de-al doilea volum al seriei Temeraire nu imi placuse la fel de mult ca primul, eram foarte curioasa sa vad ce impresie imi va lasa Razboiul pulberii negre. Am fost incantata sa descopar ca seria continua intr-o maniera fermecatoare si ca acest volum a reprezentat o lectura aproape neasteptat de captivanta.

Aflati inca pe tarmuri orientale si pregatindu-se de calatoria spre Europa, Laurence si Temeraire se trezesc cu planurile date peste cap de o misiva oficiala ce ii trimite catre Turcia, pentru a prelua de acolo trei oua pretioase de dragon. Desi aceasta alegere a lor ca si… CONTINUAREA AICI.

Sunt o legenda – Richard Matheson

Sunt o legenda - Richard MathesonDisponibil la: Targul Cartii

Colectia: Literatura straina

Traducerea: Florin Mircea Tudor

Numar pagini: 384

 

Sinopsis:

Poate ca Robert Neville este singurul supravietuitor al unei molime incurabile care a transformat fiecare barbat, fiecare femeie si fiecare copil in creaturi nocturne insetate de sange, decise sa-l extermine. Ziua, umbla dupa hrana si provizii, disperat sa gaseasca vreun alt posibil supravietuitor…

Dar, de pretutindeni, este urmarit de fiinte spectrale, infestate, care il pandesc in asteptarea unei miscari gresite… Ce, fara doar si poate, va veni candva…

Parerea mea:

Scris in urma cu mai bine de 60 de ani, romanul lui Richard Matheson pare la fel de actual precum volumele cu vampiri publicate in ultima vreme, desi este, alaturi de alte scrieri ale autorului, una dintre cartile care au stat la baza genurilor horror, fantastic si SF. In editia de fata, cea care utilizeaza pe coperta o imagine din ecranizarea din 2007 inspirata de cartea lui Matheson, povestea Sunt o legenda este continuata de o serie de 10 povestiri scurte, tot horror, scrise in diferite perioade ale carierei autorului.

Pentru cei care au vazut filmul din 2007, cu Will Smith si considera ca acesta urmeaza strict firul narativ din roman, trebuie sa stiti ca in afara de ideea ultimului supravietuitor al apocalipsei, fortat sa lupte cu monstrii in care s-a transformat umanitatea, povestile sunt mai degraba diferite. In primul rand, daca in film, Robert Neville este un specialist pregatit in totalitate pentru a supravietui dezastrului si pentru a gasi leacul impotriva molimei, in carte descoperim un om obisnuit, intr-adevar cu ceva experienta militara, dar lipsit de orice cunostinte profunde de medicina care sa il ajute in misiunea sa. Mai mult, finalul este total diferit, iar senzatia mea este ca producatorii filmului au exclus sau modificat exact cele mai importante aspecte ale povestii, cele care diferentiaza Sunt o legenda de orice alte povesti post-apocaliptice clasice. In film, finalul este evident, optimist, in clasica nota hollywoodiana, in timp ce cartea ofera in incheiere un mesaj atat de original si puternic incat senzatia de surpriza nu mi-a disparut nici acum, la cateva zile bune dupa ce am terminat cartea. Diferentele nu se opresc aici, insa cum nu ecranizarea este obiectul meu de interes, nu are rost sa continui pe aceasta tema.

Volumul ni-l aduce in prim plan pe Robert Neville, probabil singurul supravietuitor al unei molime devastatoare ce a transformat fiecare om in viata intr-un vampir si care a ridicat la propriu mortii din morminte. Timp de cativa ani, il urmarim pe Neville transformandu-si infernul intr-un soi de normalitate bizara, in care imposibilul, tragedia si inacceptabilul devin treptat obisnuinta. Neville trece prin toate emotiile posibile, de la indarjire la disperare, de la speranta la renuntare, din nou si din nou si din nou. Infernul in care traieste este intr-un fel dublu, atat exterior, cat si interior, Robert fiind nevoit sa duca lupte atat cu monstrii care il vaneaza noapte de noapte (si pe care el insusi ii vaneaza in timpul zilei) cat si cu propria sa constiinta. Desi reuseste sa supravietuiasca atata vreme, Neville nu este deloc intruchiparea eroului. Face greseli, se abandoneaza in amintiri, in alcool, in contemplarea renuntarii, in sperante false, irealizabile. Dar totodata, dupa o vreme, isi gaseste motivatia de a merge inainte citind rafturi intregi de volume, documentandu-se pe teme stiintifice care inainte nu l-ar fi interesat sub nicio forma, facand experimente si incercand sa gaseasca raspunsuri privind molima care a adus sfarsitul umanitatii si gasirea unui leac impotriva acesteia. Nu stiu in ce masura explicatiile autorului privind originea si evolutia epidemiei sunt plauzibile, dar sunt expuse cu atata precizie si pe un ton stiintific credibil, incat ai tot timpul senzatia ca sunt reale.

In mai mult de trei sferturi din carte, Robert este practic singurul personaj al cartii. Desigur, alaturi de multimea de vampiri – personaj colectiv, pentru ca in general, nu se diferentiaza nici unul din gramada – insa acestia devin mai degraba ceva similar unui zgomot pe fundal, ajungi sa ii privesti ca pe o parte integranta a cadrului mai curand decat drept niste personaje distincte. Cu toate acestea, nu ai nicio secunda in care sa te plictisesti, tensiunea este la limita de sus pe tot parcursul povestii. Exista chiar cateva paragrafe in care suspansul devine brusc teribil de greu de suportat, apar scene care iti taie respiratia si in ciuda faptului ca e imposibil ca Robert sa moara (din moment ce inca mai ai de parcurs niste zeci de pagini), in clipele acelea te temi sincer pentru supravietuirea sa.

Mi-a placut enorm finalul romanului, desi evolutia povestii este total diferita de cea a majoritatii cartilor in care intervine, intr-o forma sau alta, lupta dintre bine si rau. Insa autorul aduce un mesaj diferit, unic si extrem de pertinent, care te scoate din zona de confort insa caruia nu ii lipseste deloc sensul. Este chiar mai satisfacator decat o incheiere clasica, in care eroul ar salva lumea de la pieire, pentru ca intervine o logica impecabila, pe care e imposibil sa o combati.

Cele 10 povestiri care urmeaza dupa Sunt o legenda, trateaza diferite teme clasice ale literaturii horror: vampiri, zombie, magie antica, vrajitoare, entitati malefice, etc. Nu mai citisem de multa vreme ceva horror, asa ca devorat cu sete aceste scurte povestioare. Chiar de la inceput, mi s-a parut ca aduc cumva cu scrierile lui Stephen King, pe care inca il consider unul dintre autorii mei preferati. Iar dupa ce am terminat cartea, cautand informatii despre autor, am descoperit faptul ca Stephen King a marturisit influenta enorma pe care Matheson a avut-o asupra sa.

Multumesc  echipei de la Targul Cartii pentru acest volum. L-am citit cu entuziasm si il recomand calduros nu doar iubitorilor de horror, ci si cititorilor mai putin familiarizati cu acest gen. Este exact tipul de carte care te poate face sa te indragostesti de genuri literare despre care nu ai fi banuit ca te pot cuceri.

Bile albe:

Evolutia total neasteptata a situatiei si faptul ca acest tip de incheiere este extrem de rar ales de catre autori.

Bile negre:

Desi exista explicatii privind evolutia molimei, modul in care s-a transformat intr-o epidemie intr-un timp atat de scurt si felurile in care afecteaza victimele si le modifica organismul, au lipsit detaliile legate de originea bolii precum si cele despre felul in care a reactionat societatea in momentele care au urmat startului epidemiei.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Razboiul Z – Max Brooks

Molima (seria Molima, volumul 1) – Guillermo Del Toro & Chuck Hogan

Regatul furtunilor (seria Grisha, volumul 2) – Leigh Bardugo

Regatul furtunilor (seria Grisha, volumul 2) – Leigh BardugoDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Young Fiction

Traducerea: Laurentiu Dulman

Numar pagini: 432

 

Sinopsis:

Un tinut fabulos: Ravka
O elita magica: Grisha
O eroina cu superputeri: Alina Starkov

„Intunecatul”, conducatorul Grishei, a supravietuit bataliei din Falia Umbrei si reapare cu o putere inzecita si un plan diabolic. Cu ajutorul lui Sturmhond, un corsar faimos, Alina Starkov se intoarce in tara pe care a parasit-o, hotarata sa lupte cu fortele ce ameninta Ravka. Dar pe masura ce puterea ei creste, se vede prinsa tot mai mult in jocul de magie interzisa al Intunecatului, ce o indeparteaza de Mal. Alina trebuie sa aleaga intre tara ei, puterea pe care o are si dragostea pentru Mal — altfel risca sa piarda totul in fata asaltului iminent.

„Bardugo populeaza lumea fantastica pe care o creeaza cu fiinte tridimensionale stranii… Cartea a doua a Trilogiei Grisha va face senzatie.” –  Booklist

„Suspans, actiune, un ritm alert: finalul te va surprinde si te va face sa astepti cu nerabdare continuarea.” – Kirkus Reviews

Parerea mea:

Am ajuns la Regatul furtunilor dupa vreo trei carti care nu prea mi-au placut, asa ca entuziasmul cu care am citit romanul a fost unul extrem. Sunt sigura totusi ca as fi iubit volumul acesta indiferent de perioada in care l-as fi parcurs. Pentru ca a fost prima data cred cand, in timpul lecturii m-am oprit putin special ca sa ma pot minuna in sinea mea de cat de buna este cartea! Iar la un moment dat, cand am fost brusc intrerupta din lectura, eram atat de prinsa de poveste incat mi-a luat cateva secunde sa ma dezmeticesc, sa imi dau seama unde sunt, de ce sunt aici si nu acolo, in Ravka.

Romanul incepe cu incercarile Alinei si ale lui Mal de a-si asigura libertatea. In scurt timp insa, se dovedeste ca eforturile lor nu au fost de ajuns. Capturati de Intunecat si transportati pe nava unui pirat corsar, protagonistii par sa nu mai aiba scapare. Mai mult, dupa infruntarea finala din volumul anterior, se pare ca Intunecatul detine acum puteri inimaginabile si planuri infioratoare.

Dar surprizele sunt abia la inceput si dupa doar cateva capitole, firul narativ incepe sa o ia in directii total neasteptate. Ritmul este alert, totul se intampla cu repeziciune, tensiunea este palpabila. Am mai spus-o si altadata, nu sunt genul de cititor care sa se straduiasca pe masura ce citeste sa lege indiciile si sa faca presupuneri privind evolutia lucrurilor, inainte ca acestea sa fie relevate de catre autor. Asa ca am citit fiecare pagina cu sufletul la gura si am fost surprinsa in permanenta de fiecare rasturnare de situatie, de fiecare secret dezvaluit si de fiecare surpriza pe care ne-o rezerva autoarea. Si cate surprize si lucruri minunate se intampla!

Dupa jumatatea cartii, lucrurile incep sa se mai linisteasca. Am fost oarecum dezorientata de schimbarea aceasta de ritm si de-a lungul unor capitole bune, asteptam cu nerabdare sa se revina odata la actiunea alerta de pana atunci. In nici un caz nu as putea spune ca nu mi-a placut a doua parte a cartii, insa diferenta fata de prima este totusi una destul de mare si cred ca este imposibil sa nu te simti putin frustrat si impacientat.

Ceea ce mi-a placut totusi teribil de mult in aceasta jumatate a cartii este dinamica relatiilor dintre personaje. Intre Alina si Mal apar din nou disensiuni iar ca cititor, te simti aproape rupt in doua intre acestia. Pentru ca intelegi dorintele si dezamagirile fiecaruia si esti la fel de constient ca si ei doi ca indiferent de cat de tare si-ar dori, pur si simplu nu exista o cale care sa ii faca pe amandoi fericiti. Oricare varianta aleasa i-ar provoca frustrari si nefericire unuia dintre ei, asa ca planurile pentru o viata implinita unul alaturi de celalalt sunt fara speranta. Nici prezentul si nici viitorul nu arata deloc bine pentru cei doi.

Am adorat personajele nou introduse, pe Sturmhond, Tolya si Tamar. Te intriga, au personalitati cameleonice, iar asta le ofera parca o aura misterioasa, dar nu te impiedica sa le privesti cu admiratie maxima. In special pe Sturmhond, care poate concura cu usurinta cu Mal si Intunecatul in ceea ce priveste farmecul pe care il emana. De asemenea, mi-a placut teribil sa reintalnesc personajele secundare din primul volum si sa descopar ce s-a intamplat cu ele. Cu atat mai mult cu cat e usor de presupus ca destinele Baghrei si Genyei o vor lua pe o panta descendenta dupa clipele din trecut in care i-au tradat increderea Intunecatului pentru a o ajuta pe Alina. Cat despre Intunecat, desi apare destul de putin in acest volum, in comparatie cu primul, reuseste sa fie la fel de fascinant. De acum, nu mai poarta nicio masca, cititorii ii cunosc personalitatea, insa chiar si asa, este imposibil sa nu te simti aproape hipnotizat de prezenta sa. Mi se pare admirabil faptul ca autoarea a creat un personaj care, cel putin pana acum, pare sa fie antagonistul perfect: de o rautate pura, intelept, calculat, viclean, ambitios si dispus sa distruga absolut orice i-ar sta in cale. Si, mai presus de orice, fara sa aiba vreo poveste lacrimogena din trecut care sa ii explice comportamentul crud sau sa demonstreze mai tarziu ca aparentele insala, ca tot raul facut a fost doar o iluzie si ca de fapt sub falsele straturi de rautate se ascundea un suflet inocent. Sper sincer ca lucrurile sa ramana asa si in viitor si sa nu ne trezim cu vreo metamorfoza penibila a Intunecatului.

Asa cum probabil este de asteptat dupa ce parcurgi o lectura atat de intensa, finalul vine cu cateva rasturnari de situatie incredibile si iti vine sa plangi la gandul ca nu te poti apuca exact in clipa urmatoare de cel de-al treilea volum din serie si ca trebuie sa astepti luni intregi pana sa afli ce se va intampla mai departe.

Multumesc din suflet Editurii TREI pentru o lectura pe care am devorat-o cu sete.

Fara bile albe, fara bile negre de data aceasta. Nu am cum sa spun ca volumul nu o fi avand niciun minus pentru ca sunt convinsa ca unii cititori vor gasi si asa ceva, dar eu l-am citit cu atata bucurie si placere incat nu ma pot gandi la vreun aspect care sa ma fi dezamagit.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Regatul umbrelor (seria Grisha, volumul 1) – Leigh Bardugo

Tronul de clestar (seria Tronul de clestar, volumul 1) – Sarah J. Maas

Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara urmata de marturia lui Cornel Dragoi – Elisabeta Rizea, Cornel Dragoi

Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara urmata de marturia lui Cornel Dragoi - Elisabeta Rizea, Cornel DragoiRelatari culese si editate de Irina Nicolau si Theodor Nitu

Disponibil la: Libris 

Colectia: Biografii, Memorii, Jurnale

Numar pagini: 188

 

Sinopsis:

ELISABETA RIZEA (1912-2003) s-a nascut in comuna Domnesti din judetul Arges. A sprijinit activ grupul de rezistenta anticomunista Arsenescu-Arnautoiu din Muntii Fagarasului. A fost arestata si torturata de autoritatile comuniste in 1952 si 1961, fiind condamnata la 12 ani de inchisoare. Viata ei, povestita de ea insasi in interviul luat de Irina Nicolau, este marturia darzeniei unei eroine a luptei anticomuniste din Romania.

***

„Trei zile daca mai traiesc, dar vreau sa stiu ca s-a limpezit lumea, spune Elisabeta Rizea. 

S-a limpezit oare lumea? Mai degraba s-a ales. De o parte a ei, regizorii ororii si supraveghetorii ei, astazi morti, disparuti, stiuti, nestiuti, ascunsi, protejati. Apoi cei care au smuls dintii si gingiile cu clestele de cuie: Oprea si Carnu, si Marin, si Zamfirescu, si Vladicut Tanase; si Mecu, si lordache, si Apavaloaie, si Maromet, si Ivanica. Si multi altii care traiesc printre noi dintr-o pensie de patruzeci de ani pusi in slujba torturii. 

De cealalta parte a lumii multi morti (zeci de mii? sute de mii?), cunoscuti si necunoscuti, cam tot ce a avut mai bun locul acesta si care au trebuit exterminati pentru a face sa triumfe legea banditilor; si putinii ramasi in viata, Elisabeta Rizea sau Cornel Dragoi, care au mai putut vorbi si care continua sa astepte cele trei zile in care ar urma sa triumfe legea oamenilor pentru ca lumea sa se poata limpezi…“ – Gabriel Liiceanu, Prefata la o spovedanie

Parerea mea:

Atunci cand cauti carti si marturii despre regimurile totalitare, Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara apare imediat in lista de recomandari pe care le primesti. Cand am primit aceasta carte, credeam ca voi da peste o poveste similara cu cea a Anitei Nandris-Cudla, mai ales tinand seama de faptul ca ambele volume reprezinta memoriile unor taranci condamnate la infern de niste sisteme absurde. Mi-e imposibil sa nu compar cele doua carti, desi in amintirile Elisabetei Rizea am descoperit o poveste total diferita, o lupta de alt gen, dar la fel de impresionanta.

Volumul de fata nareaza inceputurile comunismului romanesc si lupta crancena a unor grupuri de oameni de la sate impotriva acestuia si impotriva influentelor sovietice. In anii ’40, comunismul se intindea cu o energie devastatoare prin toate zonele tarii, din orasele mari si pana in cele mai izolate sate. Pamanturile, casele, animalele si in general, intreaga agoniseala a individului deveneau brusc bunuri ale statului. Oamenii incepeau sa fie supravegheati, libertatea lor ingradita. Limbajul se modifica fortat. Oranduirea sociala era deodata rasturnata cu susul in jos, impotriva firii si a logicii. Elisabeta Rizea si Cornel Dragoi vorbesc despre modul in care toti intelectualii satelor din judetele sudice au format grupari de rebeli, care au dus o lupta indelungata impotriva comunismului. Preoti, invatatori, doctori, studenti, uneori chiar si militari – indiferent de orientarea politica de pana atunci, toti au fost uniti in lupta pentru libertate. Haituiti de catre securitate, gruparile de partizani s-au ascuns in munti, formand cel din urma avanpost al rezistentei impotriva comunismului. Insa pentru a supravietui, au avut nevoie de ajutorul celor ramasi in sate. Iar astfel de oameni simpli au platit cu decenii de batai, persecutii si inchisoare pana si cel mai neinsemnat ajutor oferit partizanilor din munti. Elisabeta Rizea si finul sau, Cornel Dragoi au fost astfel de oameni pe care anii de chin nu i-au impiedicat sa mai riste, sa se mai sacrifice si sa mai creada in libertate, chiar daca aceasta parea din ce in ce mai indepartata.

M-a surprins legatura care se forma intre oameni in vremurile acelea. Cu cata generozitate se intindea o mana de ajutor in ciuda constiintei ca in clipa urmatoare securistii ar putea darama usa, cu cata usurinta se dadeau informatii false, pentru a-i proteja pe cei urmariti, cu cat altruism se indurau bataile, chinurile, sacrificiile. Desigur ca existau informatori si tradatori, pentru ca exact pe asta se intemeia regimul: pe teroare si neincredere, pe o panza de paianjen formata din presiunea ce apasa umerii tuturor, pe constinta faptului ca daca tu nu colaborezi, razbunarea si pedepsele se vor intoarce asupra copiilor nevinovati, a parintilor in varsta, a fratilor si prietenilor cei mai apropiati. Bineinteles ca multi cedau, vanzandu-i pe cei care nu faceau parte din cercul lor de oameni dragi. Prin urmare, este cu atat mai impresionant curajul celor care riscau si cel mai adesea pierdeau totul pentru o cauza. Acelasi aspect se intalneste si in cadrul inchisorilor. Ambii naratori au petrecut ani buni in puscarii, insa nu si-au pierdut umanitatea, la fel cum nu au facut-o multi alti prizonieri. Existau tradatori, dar existau si oameni care iti acordau sprijin neconditionat, uneori chiar fara sa te cunoasca, care indurau pedepse crunte pentru a-ti oferi o clipa de confort sau liniste, pentru a-ti usura suferinta daca vedeau ca aveai un moment de slabiciune.

Spre deosebire de memoriile Anitei Nandris-Cudla, in povestile Elisabetei Rizea si a lui Cornel Dragoi, stilul este parca ceva mai sec, mai rece, mai putin liric. Ambele carti au pastrat exact limbajul din vremurile trecute, de la tara, al celor ce povestesc, fara a corecta forma invechita sau uneori gresita a cuvintelor sau dezacordurile care apar pe alocuri. Farmecul si realismul povestilor sunt cu atat mai accentuate. Cred ca diferenta de perceptie provine din faptul ca graiul moldovenesc al Anitei Nandris-Cudla este mai dulce, mai grav, in timp ce vorba Elisabetei Rizea si a lui Cornel Dragoi este mai apriga, mai alerta. Te atinge putin mai greu din acest motiv, insa exista din loc in loc cate o expresie care iti rupe sufletul, in care se varsa tot amarul strans de-a lungul anilor de chin. In doua-trei cuvinte percepi teama coplesitoare inradacinata adanc in sufletele povestitorilor, ura profunda fata de un sistem distrugator, revolta impotriva atator decenii de nedreptati si crime.

Un alt aspect pe care trebuie sa il mentionez este acela ca in aceasta carte apar nenumarate nume, pentru ca ceea ce citesti nu este povestea unui singur om sau a unei singure familii, ci a unor sate intregi si a tuturor locuitorilor acestora care au fost implicati in lupta impotriva comunismului. Prima jumatate a cartii este reprezentata de istorisirile Elisabetei Rizea, care pot fi ceva mai incalcite exact din cauza faptului ca e dificil sa retii toti oamenii ale caror nume sunt mentionate si sa intelegi rolurile tuturor. Insa in cea de-a doua jumatate a volumului, Cornel Dragoi este cel care isi nareaza amintirile, iar explicatiile sale sunt mai complete, oferindu-ti mai multa intelegere nu doar asupra intamplarilor prin care a trecut el, ci si asupra evenimentelor povestite de Elisabeta Rizea. Cele doua povesti se completeaza perfect, conturandu-se ca un intreg si accentuandu-se una pe cealalta.

Multumesc Libris – librarie online, pentru sansa de a citi aceasta carte. Am descoperit lucruri despre care nu aveam nici cea mai vaga idee, iar imaginea Romaniei din secolul trecut din mintea mea s-a mai intregit cu inca o piesa din ceea ce este un puzzle urias si tulburator. Pe site-ul Libris puteti gasi atat carti online in romana, cat si o colectie vasta de carti in engleza, toate cu transport gratuit.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

20 de ani in Siberia. Amintiri din viata – Anita Nandris-Cudla

Am fost medic la Auschwitz – Dr. Nyiszli Miklos