Tag Archive | recenzie carte

Circul noptii – Erin Morgenstern

Circul Noptii - Erin MorgensternDisponibil la: Libris

Colectia: Literatura universala

Traducerea: Ondine Cristina Dascalita

Numar pagini: 416

 

Sinopsis:

Urmarind periplul aventuros al unui circ fermecat, romanul talentatei tinere scriitoare Erin Morgenstern este o magica poveste de dragoste pentru cititorii de toate varstele.

Circul soseste fara veste. Fara instiintari, fara afise lipite pe stalpi sau panouri. E pur si simplu acolo unde ieri nu era nimic.

Sub cupola corturilor nocturne, in dungi albe si negre, te asteapta insa o experienta cu totul unica, o sarbatoare a simturilor – poti sa te pierzi intr-un labirint de nori, sa ratacesti prin meandrele unei gradini luxuriante construite din gheata, sa privesti uimit la contorsionista tatuata care se strecoara intr-o minuscula cutie de sticla si sa te imbeti cu miresmele de caramel si scortisoara ce adie ametitor prin aer.

Bine ati venit in Le Cirque des Rêves! Insa, in spatele norilor de fum si al oglinzilor, se deruleaza o competitie crancena – un duel intre doi tineri magicieni, Celia si Marco – antrenati inca din copilarie sa concureze intr-un „joc” implacabil de catre maestrii lor misteriosi. Necunoscuta celor doi, aceasta este insa o confruntare din care doar unul dintre ei va reusi sa iasa invingator, iar circul este scena pe care se desfasoara o batalie cumplita a imaginatiei si vointei.

Dar cand o dragoste profunda, pasionata si magica se infiripa intre cei doi protagonisti, batranii lor maestri trebuie sa intervina, iar consecintele vor fi periculoase pentru toti cei implicati.

O poveste seducatoare, plina de aventura, magie si poezie, un basm cuceritor pentru cititorii de toate varstele.

Parerea mea:

In general, oricat de buna si originala ar fi o carte, tot are o multime de elemente specifice genului de care apartine, o schema tipica pe care se construieste povestea. Auzisem de multa vreme ca Circul noptii ar incalca aceasta regula, ca este un fantasy asa cum nu s-a mai scris si am descoperit cu bucurie ca acest lucru este adevarat. Deschizand cartea, am dat peste un scenariu original, in care nimic nu este ceea ce pare, in care personajele principale nu sunt doar el si ea, ci intreg circul, cu toti oamenii implicati in organizarea si functionarea acestuia. O carte ametitoare, hipnotizanta, ce nu iti ofera nicio clipa senzatia ca stii ce va urma in momentul in care vei da pagina.

Povestea incepe cu ideea unei competitii. Doi oameni care au trait poate prea mult datorita magiei, care pentru a alunga plictiseala si banalul existentei pun in schema o competitie ce va implica zeci de oameni, care uita pretul unei vieti omenesti si care nu mai acorda nicio importanta acesteia. Evident, nu ei sunt cei care vor concura, ci doar cei care pun in scena totul, care traseaza liniile si modifica regulile. Nu sunt ei cei care pierd, care sufera, care risca. Marco si Celia vor fi jucatorii, iar circul va reprezenta atat scena cat si jocul lor. Ani peste ani in care circul creste, evolueaza, apar corturi noi, atractii incredibile, talentele circarilor se desavarsesc, imposibilul devine posibil. Insa fiecare lucru are un pret, chiar si perfectiunea. Sub straturile stralucitoare se ascunde un intuneric din ce in ce mai adanc.

Nu as vrea sa va povestesc foarte mult din actiune in primul rand pentru a nu va strica placerea lecturii si in al doilea rand, pentru ca povestea insasi este ca un labirint in care te pierzi. Si pur si simplu nu poti rezuma asa ceva.

Romanul surprinde din toate punctele de vedere. De la aspect, pentru ca arata minunat si coperta dar si interiorul, la poveste si la stilul in care aceasta a fost scrisa. Pe langa diversitatea locurilor prin care se plimba circul – si implicit si personajele: astazi Cairo, peste cateva ore New York, dupa o saptamana Londra si tot asa, aproape fiecare capitol reprezinta si un salt in timp. Povestea incepe astazi, capitolul al doilea descrie intamplari de acum cinci ani, cel de-al treilea te duce cu sapte ani in viitor, etc. Desi imi dau seama ca aceste salturi prin timp contribuie din plin la crearea atmosferei magice, personal, le-am gasit destul de enervante. Niciodata nu stiam ce varsta au personajele in capitolul respectiv si nici stadiul in care se afla circul, trebuia sa tot revin la primele capitole si sa calculez in ce moment al povestii ma aflam. Iar si iar si iar. Am renuntat la un moment dat sa o mai fac, insa am ramas cu senzatia ca am pierdut ceva din acest motiv.

Pentru multa, multa vreme, autoarea te poarta prin poveste ca si cum te-ar ghida printr-o camera intunecata. Zaresti un colt de mobila aici, te lovesti de piciorul mesei mai incolo, se intrevede o geana de lumina strecurandu-se prin ceea ce crezi ca este o draperie ce acopera fereastra. Banuiesti astfel imaginea camerei in mare, insa pana spre final, cand se aprind toate luminile, nu poti intelege deloc toate contururile, asezarea generala a lucrurilor, motivele si modul in care se imbina toate aspectele intre ele. Nu intelegi deci imaginea de ansamblu decat dupa jumatatea cartii, atunci cand, rand pe rand, nodurile ce leaga toate firele iti sunt dezvaluite in intregime.

Ritmul este destul de lent, intrerupt din loc in loc de cate o pagina in care ti se descrie cate un cort al circului ca si cum te-ai afla in mijlocul lui, privind in jur si minunandu-te de ceea ce vezi. De la un capitol la altul, atentia se transfera de la un personaj la altul, cititorul avand astfel ocazia sa patrunda din ce in ce mai adanc in viata si in gandurile personajelor. Atat in cele ale personajelor din interiorul circului, cat si a unora din exterior, dar care sunt sau vor deveni extrem de apropiate si implicate in destinul circului. Iar ambele categorii de personaje au destine la fel de fascinante. Asa cum spuneam mai devreme, mi-e greu sa ma gandesc doar la Marco si Celia ca fiind protagonistii cartii. Pentru ca desi ei sunt cei care concureaza in acea competitie absurda, am considerat ca o multime de alte personaje joaca roluri la fel de importante. Intr-un fel, intregul circ este precum un mecanism ce nu ar putea functiona asa cum trebuie fara vreuna dintre piesele sale, oricat de mari sau mici ar fi acestea. I-am adorat pe gemeni, pe contorsionista, pe ceasornicar, pe fosta balerina, pe copilul curajos dispus sa renunte la tot dintr-o generozitate iesita din comun, pe arhitectul genial, pe proprietarul excentric.

Singurele personaje care mi-au trezit antipatia au fost exact creatorii acestui joc egoist. Exista un singur aspect care ma face sa ii plac, intr-un mod indirect. Este vorba despre modul in care si-au antrenat jucatorii. Nu pentru ca s-ar fi implicat extrem de tare si le-ar fi trezit acestora admiratia prin asta. Nici vorba de asa ceva! Dimpotriva, unul dintre antrenori este in permanenta absent, in timp ce al doilea este prea prezent. Ambii par sa nu isi inteleaga invataceii, sa nu ii priveasca altfel decat pe niste piese de sah, dar nici acum nu stiu sigur daca acesta era pur si simplu stilul lor de „predare” sau daca se pregateau de fapt pentru o posibila pierdere, alegand sa isi protejeze din timp sentimentele in cazul in care norocul nu ar fi fost de partea lor. Asadar, aspectul care mi-a placut totusi este acela ca unul dintre cei doi competitori va invata „din carti”, isi va baza cunostintele pe sute de pagini de teorie, in timp ce al doilea jucator se va antrena, va trage de el pentru a se auto-depasi, va experimenta psihic si fizic fiecare lucru. Iar partea cea mai originala vine exact din faptul ca te-ai astepta ca Celia sa fie cea cu teoria, iar Marco sa se bazeze pe practica. Autoarea rastoarna insa acest cliseu, asezandu-i pe rolurile inverse.

Daca va doriti o lectura care sa va surprinda in permanenta, de la care sa nu aveti in nicio clipa nici cea mai vaga idee despre ce va aduce mai departe, Circul Noptii este ceea ce cautati. Poate ca nu este la fel de alerta precum alte carti fantasy, poate ca gandurile personajelor raman mereu inconjurate intr-o aura de mister si de aceea este mai greu sa te regasesti in ele, poate ca te vei simti uneori ratacit printre itele povestii. Insa senzatia pe care o ai de-a lungul cartii este exact aceea ca ai patruns intr-o lume in care iluzia se impleteste cu realul, in care acesta este inlocuit treptat de fantastic. De fapt, impresia de ansamblu este aceea ca ai intrat cu adevarat intr-un circ magic.

Multumesc Libris – librarie online, pentru sansa de a citi acest volum incantator. Va invit sa descoperiti toate ofertele disponibile in aceasta perioada plina de reduceri atat in colectia de carti online in romana, cat si in cea de carti in engleza.

Bile albe:

Ideea unica a povestii si stilul ametitor in care a fost scrisa.

Bile negre:

Salturile prin timp prea dese, pe care le-am mentionat anterior.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Miss Peregrine (Miss Peregrine, volumul 1) – Ransom Riggs

Jumatatea Rea (seria Half Life, volumul 1) – Sally Green

Mic dejun la Tiffany – Truman Capote

Mic dejun la Tiffany - Truman CapoteDisponibil la: Libris

Colectia: Literatura straina

Traducerea: Constantin Popescu

Numar pagini: 192

 

Sinopsis:

Cartea a cunoscut o ecranizare celebra in 1961, cu Audrey Hepburn in rolul principal.

Mic dejun la Tiffany este povestea unui scriitor care isi aminteste ca a cunoscut-o in urma cu cincisprezece ani, pe cind locuia intr-un vechi apartament din New York, pe Holly Golightly, o fata excentrica si misteri­oasa, care locuia in aceeasi cladire.

In scurt timp, scri­itorul aspirant de atunci si fata aceasta ciudata, pe a carei carte de vizita era scris „calatoare”, devin prie­teni apropiati, iar opiniile si modul de viata neconven­tional, precum si lucrurile neobisnuite pe care le afla despre trecutul si aventurile prin care a trecut vecina sa ajung sa-l fascineze tot mai mult. Firul narativ simplu, liniar al microromanului ii permite lui Capote sa-si rafineze stilul caracteristic minimalist, intr-o forma vie si proaspata, care i-a adus un succes masiv la cri­tica si public.

„Cartea lui Truman Capote poate fi citita ca o variatiune a povestii Cenusaresei: destinul unei tinere ale carei aspiratii o ajuta sa treaca printr-o adolescenta tulbure, dar care nu-i aduc si fericire pina la adinci batrineti. Este, cu alte cuvinte, o imagine a formarii, care sugereaza oricarei cititoare – si, de ce nu, oricarui cititor – ca orice schimbare de sine, orice scop, oricit de greu de atins, e la indemina oricui, chiar cind totul pare imposibil.” – The Guardian

Parerea mea:

Ma indoiesc ca exista cineva care sa nu fi auzit de Mic dejun la Tiffany, fie pentru ca romanul este unul aflat pe toate listele de carti importante, ce merita citite la un moment dat in viata, fie pentru ca au vazut la un moment dat ecranizarea cu acelasi nume sau macar secvente din aceasta, fie pentru ca imaginea actritei Audrey Hepburn in rolul protagonistei Holly Golightly este probabil una dintre cele mai cunoscute instantanee.

Cand am primit aceasta carte, am fost surprinsa sa descopar cat de subtire este de fapt. La ecoul pe care l-a avut de-a lungul vremii, m-as fi asteptat la un numar mai mare de pagini. Am fost cu atat mai curioasa acum sa aflu cum se poate ascunde o poveste atat de cunoscuta in mai putin de 200 de pagini.

Pe cartea de vizita a protagonistei scrie “Holly Golightly. Calatoare”. Cred, mai degraba, ca ar fi trebuit sa scrie “Holly Golightly. Visatoare”. Pentru ca eroina este un personaj cu totul iesit din comun, capabil sa isi construiasca propriul univers ideal si mai mult, sa traiasca in el, fara sa se sinchiseasca de lumea reala, de reguli, barfe si norme. In plus, este atat de autentica incat reuseste sa ii „indoaie” si pe cei din jur, sa ii atraga, cel putin pentru o vreme, la limita dintre universul lor si al ei si sa le insufle din nebunia ei indeajuns cat sa le dea peste cap viata. Am senzatia ca un astfel de om nu ar putea exista cu adevarat. Ca suntem atat de prinsi in aceleasi aspiratii si vise incat, desi sustinem ca suntem unici si speciali, nu ne deosebim de fapt unii de altii.

Si totusi, din cand in cand mai apar astfel de povesti despre fiinte imposibile, care sfideaza tot ceea ce este general acceptat, care reusesc sa traiasca numai in prezent, sa se bucure de fiecare moment fara teama zilei de maine, a consecintelor, a viitorului. Care se pot rupe in orice moment de confortul unei situatii ideale, doar pentru ca realizeaza brusc ca se pot pierde pe ele insele ramanand. Care nu incearca din rasputeri sa transforme orice loc in care poposesc in “acasa”, ci au convingerea ca acel “acasa” le va gasi cand se asteapta mai putin. Care trec prin viata dansand, fara sa se lege de oameni si locuri. Care isi iau zborul cand te astepti mai putin din unicul motiv ca au aripi. Nu stiu daca astfel de fiinte exista cu adevarat sau doar in imaginatia unor scriitori. Urmaresc de cativa ani un blog al unei “Holly Golightly”: Gladiola. Imi place sa cred ca ceea ce scrie acolo este real desi, desigur, nu am cum sa aflu vreodata. Dar imi place atat de mult ideea existentei unor astfel de oameni incat, si in cazul in care cineva ar demonstra ca autoarea blogului este o persoana in totalitate diferita de identitatea pe care si-a creat-o, cred ca as prefera sa ignor adevarul si sa continui sa cred minciuna. Pentru ca personajele precum Holly Golightly nu iti ofera doar mirare si intrebari, ci si vise si curaj.

Exact asa cum ii influenteaza pe cei din jurul ei, protagonista poate schimba ceva si in sufletul cititorilor. Ne legam adesea de lucruri, situatii, persoane sau locuri care in ciuda iluziei ca ne multumesc, ne leaga aripile, ne ratacesc pe noi insine si ne indeparteaza de fericire. Iar o poveste precum cea a lui Holly poate fi uneori exact cheia ce descuie poarta unei inchisori in care ne-am intemnitat singuri, poate fi indiciul care ne va conduce pe calea regasirii proprii.

Aspectele care m-au nemultumit la Mic dejun la Tiffany sunt exact cele care o apropie pe eroina de imaginea unei persoane obisnuite. Exista doua momente in care Holly pare sa se transforme in… oricare dintre noi. Unul care iti strange inima din cauza mediocritatii iar altul sfasietor, spre final, care iti rupe sufletul in doua. Ce mi-a placut insa este faptul ca misterul se pastreaza in jurul protagonistei, continuand sa o inconjoare chiar si dupa ce personajul narator a pierdut orice urma a ei.

Romanul nu are deloc o actiune alerta, ci e format in special din episoade care sporesc fascinatia personajului narator fata de Holly. Acesta ajunge sa o cunoasca datorita faptului ca locuiesc in aceeasi cladire, fiind apoi martor la diferite scene din viata protagonistei. Intre cei doi se naste o prietenie frumoasa, fara accente romantice, in ciuda faptului ca la un moment dat el se indragosteste de Holly. Firul narativ este intr-un fel intrerupt, nu exista mereu o continuitate intre cadre, nu mereu exista explicatii pentru modul in care s-a ajuns la unele situatii. Insa in acelasi timp, nici nu ai senzatia ca acest lucru ar fi deranjant. Personajele secundare sunt doar vag conturate si chiar si in cazul lor, ceea ce percepi este mai degraba emotia care le conduce si nu personalitatea lor. Am senzatia ca totul, atat evenimentele ce au loc cat si portretele personajelor secundare sunt puse pe foaie in acel mod doar pentru a contura cat mai puternic imaginea lui Holly si efectele pe care prezenta ei le are declanseaza in cei pe care ii intalneste si nu neaparat pentru a da nastere unei povesti continue, cu inceput si sfarsit.

Multumesc Librislibrarie online pentru sansa de a citi acest roman. Mi s-a parut o lectura fresh, relaxanta, dar si indeajuns de profunda in acelasi timp, scurta, dar care reuseste sa iti patrunda in suflet mult mai mult decat ai crede, fara ca tu sa realizezi asta la momentul respectiv. Gasiti volumul atat in romana, in colectia de carti online, cat si in limba originala, in colectia de carti in engleza.

Bile albe:

Desi nu ai crede ca povestea iti poate rezerva vreo surpriza, la un moment dat esti pus exact in fata unei dezvaluiri socante, care iti ofera deodata un unghi diferit din care poti privi lucrurile.

Bile negre:

Desigur, Holly este un personaj extrem, asa ca probabil multi dintre cititori nu vor reusi deloc sa o placa. Dimpotriva. Unii ar putea sa ii deteste acea trasatura care, privita prin ochii unora ar putea fi tradusa drept superficialitate si de asemenea, sa urasca modul in care ii paraseste pe cei care o indragesc, sfasiindu-le inimile. Personal, cred ca magia personajului este accentuata tocmai de nesiguranta aceasta care o inconjoara indubitabil. Dar perceptia acestui aspect depinde de fiecare cititor in parte.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Ratiune si simtire – Jane Austen

Oamenii eternitatii nu se tem niciodata – Shani Boianjiu

Buruiana care impleteste streangul (seria Flavia de Luce, volumul 2) – Alan Bradley

Buruiana care impleteste streangul (seria Flavia de Luce, volumul 1) _ Alan BradleyDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Fiction Connection

Traducerea: Monica Vlad

Numar pagini: 384

 

Sinopsis:

Flavia de Luce, copilul-minune al literaturii politiste, se intoarce cu o noua aventura!

Dupa uriasul succes al primului sau roman,Placinta e dulce la sfarsit, Alan Bradley isi pune iarasi la incercare eroina preferata.

O intamplare stranie tulbura din nou linistea din Bishop Lacey, acest bucolic satuc englezesc, cu gradini ingrijite si pasuni invaluite in ceturi. Si de data aceasta e nevoie de talentele Flaviei de Luce – neintrecut detectiv si chimist genial – cu riscul ca ora ei de culcare sa fie in repetate randuri depasita. Pentru ca Flavia se afla la dificila varsta de 11 ani. Si pe langa asta, trebuie sa lupte cu doua surori veninoase, sa se descurce cu imaginea fantomatica a unei mame pe care n-a apucat s-o cunoasca, sa accepte raceala unui tata absorbit de clasoarele lui cu timbre… si, in plus, sa mai rezolve si acest caz dificil! Rupert Porson, papusar vestit, a suferit in timpul unui spectacol cu marionete un soc… electric si, din pacate, a parasit aceasta lume. Excentrica lui asistenta pare suspecta, dar nu este singura. Prin poveste bantuie si Meg Nebuna, locuitoare a padurii Gibbet, unde se gasesc ramasitele unei vechi spanzuratori – scena unui episod intunecat din trecut. In toiul intrigii mai aterizeaza si un pilot german indragostit de surorile Brontë, care a riscat totul doar pentru a survola tinuturile mlastinoase si colinele acoperite de iarba neagra. Si lista suspectilor se extinde…

Cum va dezlega neastamparata Flavia misterul si la ce ii vor folosi de data aceasta cunostintele extinse de chimie ramane sa descoperim.

Parerea mea:

Exista anumite carti pe care le citesc cu o bucurie nemarginita. Poate ca nu neaparat trecand printr-o gama extrem de larga de emotii, insa cu siguranta, cu un zambet larg pe buze de-a lungul intregii lecturi. Seria lui Alan Bradley, Flavia de Luce, face parte din aceasta categorie de lecturi. Cel de-al doilea volum al seriei a fost la fel de incantator ca si primul, asa ca imi mentin parerea ca este o poveste ideala atat pentru publicul tanar, cat si pentru cititorii adulti, avand capacitatea de a te fermeca la orice varsta.

Deja familiarizata cu misterele si crimele dupa evenimentele descrise in Placinta e dulce la sfarsit si mai mult, dezvoltand chiar, de atunci, o pasiune ciudata pentru moarte (pe langa cea binecunoscuta pentru otravuri cat mai ingenioase), Flavia va avea din nou ocazia si de data aceasta sa se ia la intrecere cu inspectorii de politie in ceea ce priveste viteza cu care aduna indicii si cu care vor da de cap unei anchete incalcite.

Foarte interesant este faptul ca pana spre jumatatea romanului nu exista inca niciun mister de dezlegat. Toata lumea este in viata, totul pare sa decurga in cel mai linistit mod in micul orasel iar in lipsa unor activitati mai interesante, Flavia isi dedica tot timpul ajutandu-i pe cei doi papusari ajunsi din intamplare in Bishop Lacey sa faca pregatirile necesare spectacolelor de teatru de papusi. Desigur, asta in cazul in care ingrozitoarea matusa Felicity, tocmai venita in vizita la Buckshaw nu ii solicita Flaviei prezenta si ajutorul in tot felul de activitati casnice teribil de plictisitoare. Totusi, nicio clipa nu ajungi sa te plictisesti, chiar daca intriga se construieste ceva mai tarziu decat te-ai astepta. In plus, autorul strecoara tot felul de indicii chiar si in acele capitole in care, daca nu ai cunoaste-o pe Flavia, ai putea crede ca descriu activitati lipsite de importanta. Esti constient ca trebuie sa fii atent la detalii, pentru ca se vor dovedi cu siguranta extrem de importante mai tarziu.

Si asa si este! Ca pentru a compensa linistea din prima parte a cartii, autorul introduce doua mistere, aparent lipsite de legatura si aflate la distanta de ani buni unul de celalalt. Lucrurile se precipita in cel mai neasteptat mod si evolueaza la fel de surprinzator. Doar talentul Flaviei de a stoarce informatii si indicii si din piatra seaca este cunoscut. Cu toate acestea, protagonista iti este mai mereu cu cativa pasi in fata, intrucat doar uneori poti banui ce fire se leaga in mintea ei odata cu adunarea dovezilor. Esti de fapt aproape la fel de nestiutor precum cei care ii cad in plasa, oferindu-i informatii pe care le considera banale.

Ce m-a surprins mult in acest volum este dinamica relatiilor familiale de la Buckshaw. Daca in primul volum am considerat tachinarile surorilor Flaviei la adresa acesteia doar un detaliu menit sa condimenteze lectura, in Buruiana care impleteste streangul, acestea apar deodata in alta lumina. Inca nu sunt convinsa daca ranchiuna ce razbate din replicile Opheliei si ale lui Daphne este cu adevarat extrem de intensa, asa cum pare, insa rezultatul acestor rautati este mai devastator decat imi imaginasem. Toate acele atacuri acide sadesc o nesiguranta neasteptata in sufletul Flaviei. Desi eroina este un copil de-a dreptul remarcabil din toate punctele de vedere si este adesea constienta de acest lucru,  sagetile otravite aruncate constant de surorile sale o ranesc extrem de mult. Cititorul este deja familiarizat cu stilul rece al celor din familia de Luce, cunoscand tendinta acestora de a-si pastra ascunse emotiile si sentimentele. Insa exact dialogurile dintre surori o lasa pe Flavia in lacrimi, distrugandu-i fatada calma atat de bine construita. Sunt foarte curioasa sa descopar adevaratele sentimente ale Opheliei si ale lui Daphne fata de sora lor mai mica si sa inteleg care sunt motivele pentru care au format, practic, o alianta impotriva acesteia.

Personajele secundare sunt la fel de frumos construite ca si in volumul anterior. Ai senzatia ca ai pasit cu adevarat intr-un mic orasel de provincie cu propriile lupte de interese, cu secretele, barfele si conflictele tipice. Dupa Flavia, Dogger  ramane personajul meu preferat din serie, fiind aproape la fel de intuitiv ca aceasta si la fel de capabil sa inteleaga firele ascunse ce impletesc misterul. Totusi, imprumutand stilul familiei de Luce, isi pastreaza pentru sine concluziile la care ajunge sau i le impartaseste doar Flaviei daca aceasta insista, mereu sub masca unui calm imperturbabil.

Un alt aspect interesant este modificarea modului in care politia, si in special inspectorul Hewitt, o trateaza pe Flavia. Daca in primul volum, in ciuda ajutorului pe care il ofera, protagonista este mai degraba indepartata de ancheta, de data aceasta lucrurile stau in mod diferit. Contributia Flaviei este asteptata cu interes si intr-un fel, primita cu mai multa recunoastere. Iar Hewit permite ca acest lucru sa iasa la suprafata, lasand-o pe eroina sa il intrevada si sa se simta implicata aproape oficial in ancheta si acceptata in mijlocul investigatorilor.

Romanul este incarcat de scene amuzante, de replici pline de umor, astfel incat parcurgi intreaga lectura cu zambetul pe buze, chicotind ici si colo, cand dai peste cate un paragraf savuros. Insa exact prin astfel de pasaje amuzante autorul reuseste sa iti aminteasca faptul ca in ciuda inteligentei incredibile, Flavia este totusi o fetita de 11 ani, a carei inocenta a ramas intacta in ciuda faptului ca este un as in rezolvarea crimelor si in manevrarea otravilor periculoase.

Multumesc mult Editurii TREI pentru sansa de a citi acest roman. L-am parcurs cu entuziasm maxim si m-am bucurat de fiecare pagina.

Bile albe:

- Modul interesant in care se construieste intriga, extrem de lent la inceput, doar pentru a o lua apoi pe o panta ascendenta, intr-un ritm alert.

- Personajele si relatiile dintre ele, aflate intr-o continua schimbare.

Bile negre:

Perfectul simplu. Nu am idee cum suna textul in original, insa in primele capitole, traducerea aproape ca m-a facut sa abandonez pe termen nelimitat cartea. Facui, zisei, dadui, observai, intrai, etc. Dumnezeule, e englezoaica, nu olteanca! Daca in alte lecturi cate un verb este astfel conjugat din cand in cand, nici macar nu il sesizez si chiar daca as face-o, nu mi s-ar parea nimic in neregula. Insa cand jumatate din verbe sunt asa de-a lungul a nenumarate capitole, e imposibil sa nu te exaspereze.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Placinta e dulce la sfarsit (seria Flavia de Luce, volumul 1) – Alan Bradley

O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii – Mark Haddon

Weekend gratis – Dorina Georgescu

Weekend gratis - Dorina GeorgescuWeekend gratis

Dorina Georgescu

Disponibil la: Junimea 

 Numar pagini: 121

 

Sinopsis:

“Ai putea, gandeam, marsalui cu un prieten intreaga Europa, povestind, glumind si impartind o bucata de paine, dar daca dupa o mie de kilometri iti pune piedica de-ti julesti genunchii, nu cred ca ar mai fi cazul sa continui nici daca te-ar purta in brate tot restul drumului.. ”

Parerea mea:

Am fost destul de reticenta in momentul in care am auzit de cartea aceasta, in primul rand datorita copertei destul de neinspirate si in al doilea rand deoarece sinopsisul romanului nu spune nimic despre poveste. Sunt totusi de parere ca autorii romani incepatori chiar merita o sansa din partea cititorilor, cu atat mai mult cu cat debutul pe piata literara de la noi poate fi destul de dificil, asa ca am acceptat cu placere oferta de a recenza volumul.

Protagonista romanului este Natalia, o avocata din Bucuresti, proaspat ceruta in casatorie de iubitul sau, Ovidiu. Insa tocmai planurile de nunta sunt cele care isca o cearta apriga intre cei doi, astfel incat Natalia se trezeste brusc singura, nestiind daca despartirea se va dovedi temporara sau permanenta. Urmeaza un weekend in care protagonista analizeaza  in detaliu ultimii doi ani din viata sa, incercand sa priveasca intr-un mod cat mai obiectiv relatia cu Ovidiu, de la primele intalniri si pana la dezastrul din prezent.

Desi inceputul legaturii dintre cei doi a fost incendiar, treptat, au aparut momente – culmea, exact cele mai importante dintr-o relatie, in care Ovidiu a aratat ca sub masca de Fat Frumos ideal, se ascund trasaturi mult mai urate. Orbita de dragoste, Natalia prefera sa treaca prea usor peste acele intamplari, incercand sa ii gaseasca scuze subrede partenerului sau. Mai mult, incercarile de a discuta cu acesta despre acele evenimente duc la victimizarea lui Ovidiu, acesta avand talentul de a manipula sentimentele Nataliei astfel incat sa o faca pe ea sa para exagerata.

In timpul introspectiilor protagonistei, reusim sa cunoastem si personajele secundare ale romanului, adica oamenii dragi din viata ei si a lui Ovidiu. Un aspect interesant a fost intalnirea dintre eroina si familia iubitului sau. Cum in primele pagini aflam ca cearta izbucneste din cauza diferentelor de opinie dintre Natalia si viitoarea ei soacra, am avut tendinta de a mi-o imagina pe aceasta in cele mai intunecate culori. Iar rememorarea primei intalniri dintre cele doua femei ar putea fi o incercare de a o aseza pe mama lui Ovidiu in rolul personajului negativ. Personal insa, am considerat ca de fapt, in cazul acesta, Natalia chiar a fost cea care a exagerat, creandu-si poate asteptari prea mari si pastrand ranchiuna celor care nu i le-au indeplinit. Nu exista un conflict intre aceste parti, ceea ce sugereaza ca si motivul pentru care Natalia si Ovidiu se cearta nu este in realitate dorinta mamei lui. Aceasta motivatie este folosita doar ca un paravan pentru neintelegerile mai vechi din cuplu care s-au strans pana la punctul in care e imposibil sa nu explodeze.

Mi-a placut mult modul in care autoarea creioneaza mediile diferite din care provin protagonistii, eleganta stilului de viata boem al matusii Nataliei precum si autenticitatea mediului rural din care vine Ovidiu, atat de fidel conturat. Mai interesant este faptul ca diferentele se construiesc oarecum indirect, prin prezentarea ritualurilor, prin descrierea meselor, prin atitudinea personajelor, etc. De asemenea, am apreciat si prezentarea dificultatilor protagonistilor de a se adapta, atunci cand sunt pusi in acele medii cu care nu sunt familiarizati. Mi s-a parut ca se demonteaza cumva mitul acela conform careia un adult trebuie sa fie capabil sa se adapteze intr-o clipa la orice conditii, ca imposibilitatea de a te simti confortabil in orice situatie este semn de imaturitate. Desi sunt maturi si au ajuns intr-un punct al vietii in care se simt bine din toate punctele de vedere, atat Ovidiu cat si Natalia se straduiesc din rasputeri sa isi gaseasca locul in mijlocul familiilor celuilalt, insa incercarile lor sunt mai degraba sortite esecului.

Spre final, firul rupt pare ca se va reinnoda. Desi emotiile nu s-au asezat inca, ba dimpotriva, par chiar mai intense decat la inceput, Natalia accepta sa discute cu Ovidiu. Totusi, chiar si in acele momente, acesta continua sa se poarte ca un mitocan, insensibil la modul in care a ranit-o, dornic sa stearga totul cu buretele si cu cateva scuze aruncate doar pentru a-i distrage atentia si fara sa inteleaga de fapt cu ce a gresit. Natalia pare sa ramana cu picioarele pe pamant, intelegand ca ceea ce face Ovidiu pentru impacare este doar de suprafata, preferand sa ascunda gunoiul sub covor in loc sa lucreze sincer pentru a remedia problemele. Probleme care altfel, ar razbate probabil tot mai des in viitor daca ar ramane acum nerezolvate.

In acest punct, o admiram sincer pe Natalia, considerand ca in sfarsit, un autor a creionat portretul unei femei mature, cu capul pe umeri si nu al uneia care si-a pastrat comportamentul irational de adolescenta in ciuda anilor. Tinand cont de trendul acesta pornit de la 50 Shades, cu protagoniste dispuse sa treaca peste greselile partenerilor, oricat ar fi de grave sau abuzive, doar in numele dragostei, eram teribil de entuziasmata sa gasesc in sfarsit o eroina capabila sa separe albul de negru, sa puna in balanta toate aspectele si sa isi ia viata in maini atunci cand vede clar ca o relatie nu duce nicaieri si o face nefericita mult mai des decat ar trebui. Romanul se incheie cu aceasta sugestie, asa ca deja ma criticam in gand ca nu i-am acordat maximum de incredere de la inceput  si l-am judecat in baza unor criterii superficiale. Iar apoi, surpriza. Exista un epilog. Care epilog mi-a facut praf toata bucuria, intorcand povestea la 180 de grade si care, din pacate, reia aceleasi clisee din basmele cu printi si printese si din happy end-urile sclipitoare holliwoodiene. Rar am simtit o dezamagire atat de crunta si cred ca acest lucru este datorat exact rasturnarii de situatie. Daca gandurile Nataliei ar fi sugerat acest epilog, poate ca as fi avut timp sa ma obisnuiesc cu ideea si sa o accept, tocmai pentru ca deja atat de multe carti utilizeaza acest tip de incheieri incat au ajuns sa ma lase rece, desi mai demult ma intrigau si ma infuriau. Acum insa, ultimele capitole imi ridicasera deodata asteptarile la un nivel superior, doar ca epilogul sa ma arunce in aceleasi clisee agasante.

Per ansamblu, romanul a fost mai interesant si mai complex decat m-as fi asteptat, mai ales ca intriga nu este foarte spectaculoasa. In ciuda banalitatii povestii de dragoste, autoarea reuseste sa trateze intr-un mod destul de captivant relatia dintre Natalia si Ovidiu si sa te faca foarte curios sa afli cum va evolua aceasta. Din punctul meu de vedere, epilogul a scazut cel putin o stea din ratingul pe care intentionam sa il dau cartii, insa in acelasi timp, tinand cont de succesul povestilor in care totul se termina cu bine, indiferent de ce s-a intamplat pana atunci, cred ca majoritatea cititorilor se vor bucura de incheierea optimista.

Multumesc autoarei, Dorina Georgescu, pentru ca mi-a oferit acest roman pentru recenzie.

Bile albe:

Modul in care o poveste de iubire obisnuita, care ar putea fi povestea oricarui cititor, devine un subiect interesant, pe care iti doresti sa il analizezi in amanunt, cot la cot cu protagonista.

Bile negre:

- Paragrafele nesfarsite cu tenta filosofica. Mi se pare ca autorii romani au aceasta tendinta exagerata de a transmite cititorului meditatiile lor cu privire la viata, iubire, rolul omului pe pamant, relatiile care se nasc intre fiintele umane, samd, intr-o forma prea directa, care se vrea a fi citabila. Decat sa primesc noi si noi pasaje de genul acesta, as prefera ca textele sa transmita intrebari, sa te faca pe tine, cititorul, sa ajungi singur la acele concluzii, nu sa ti le ofere de-a gata, numai bune sa le citesti cu admiratie de doua ori si apoi sa le uiti la fel de repede, tocmai pentru ca nu a trebuit sa iti antrenezi nici un pic mintea sa patrunda sensurile ascunse printre randuri.

- Epilogul.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Inca o dorinta – Andres

Portbagaj – Ciprian Macesaru

Razboiul pulberii negre (seria Temeraire, volumul 3) – Naomi Novik

Razboiul pulberii negre (seria Temeraire, volumul 3) - Naomi NovikDisponibil la: Nemira 

Colectia : Nemira Junior

Traducerea : Laura Bocancios

Numar pagini: 384

 

Sinopsis:

Ultimul volum din seria TEMERAIRE

Din Imperiul Otoman s-au cumparat trei oua de dragon foarte pretioase, iar capitanul Laurence si uriasul dragon Temeraire trebuie sa strabata Turcia, pentru ca transportul sa ajunga in siguranta in Anglia. Cei doi ajung in tinuturile Germaniei la timp pentru a fi martori la Batalia de la Jena, se confrunta cu soldatii lui Napoleon, cu un dragon periculos din Franta si cu alte personaje de basm. Povestea nascocita de Naomi Novik, in care cititorul descopera personaje irezistibile, se citeste pe nerasuflate.

„Un roman fantasy inspaimantator de distractiv.” – Stephen King

„Aventuri, personaje savuroase, tinuturi mirifice si mult imprevizibil fac din romanul lui Naomi Novik o carte pe care n-o poti lasa din mana.” – The Guardian

„Razboiul pulberii negre, a treia carte din seria de succes Temeraire, este ca o calatorie spectaculoasa in timp, o calatorie in timpul careia fantezia se confunda cu realitatea si trecutul se insufleteste. Imaginatia lui Novik are o forta cuceritoare.” – The Washington Post

Parerea mea:

Avand in vedere faptul ca cel de-al doilea volum al seriei Temeraire nu imi placuse la fel de mult ca primul, eram foarte curioasa sa vad ce impresie imi va lasa Razboiul pulberii negre. Am fost incantata sa descopar ca seria continua intr-o maniera fermecatoare si ca acest volum a reprezentat o lectura aproape neasteptat de captivanta.

Aflati inca pe tarmuri orientale si pregatindu-se de calatoria spre Europa, Laurence si Temeraire se trezesc cu planurile date peste cap de o misiva oficiala ce ii trimite catre Turcia, pentru a prelua de acolo trei oua pretioase de dragon. Desi aceasta alegere a lor ca si… CONTINUAREA AICI.