Tag Archive | recenzie carte

Astazi mai bine nu m-as fi intalnit cu mine insami – Herta Muller

Astazi mai bine nu m-as fi intalnit cu mine insami - Herta MullerDisponibil la: Humanitas

Colectia: Seria de autor Herta Muller

Traducerea: Corina Bernic

Numar pagini: 236

*

 

Sinopsis:

„Premiul Nobel pentru literatura ii este acordat scriitoarei Herta Müller, care descrie cu lirismul ei concentrat si proza plina de sinceritate universul celor deposedati.“ (Motivatia juriului Nobel 2009)

„M-au chemat. Joi la zece fix.“ O tanara fara nume, intr-un oras din Romania, o intalnire obligatorie si temuta cu Securitatea regimului lui Nicolae Ceausescu. Pe drum, in tramvaiul care o duce la interogatoriu, prin mintea protagonistei se perinda imagini si figuri din viata ei: copilaria intr-un oras de provincie si dorinta aproape erotica pe care o manifesta pentru tatal ei, prima casatorie cu un barbat care „nu ma putea lovi si se dispretuia pentru asta“, cumplitele povesti despre deportare spuse de bunic. Apoi tanara prietena Lilli, ucisa de o santinela la granita cu Ungaria cand incerca sa fuga din tara; si Paul, zilele si noptile lui petrecute mult prea adesea in alcool, dar si clipele de fericire traite impreuna cu el. Totul tine de amintire si se impleteste cu prezentul, cu interogatoriile si cu jignirile, cu spaima cotidiana si cu stratagemele prin care gandirea incearca statornic sa evite prabusirea.

Parerea mea:

Ati avut vreodata de facut un drum lung cu tramvaiul, dintr-un capat al orasului? Un drum care sa va ofere timp sa observati fiecare detaliu legat de ceilalti calatori, fiecare gest, fiecare expresie, sa le ascultati dialogurile si replicile taioase aruncate la o frana brusca? Si in acelasi timp, sa va ofere si ocazia sa alunecati dintr-o amintire in alta, uneori fara ca acestea sa aiba o legatura clara, sa faceti salturi din… CONTINUAREA AICI.

Printul Spinilor (seria Imperiul Faramitat, volumul 1) – Mark Lawrence

Printul Spinilor (seria Imperiul Faramitat, volumul 1) - Mark LawrenceDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Fantasy

Traducerea: Roxana Gamart

Numar pagini: 392

*

Sinopsis:

Candva odrasla regala privilegiata, crescuta de o mama iubitoare, Jorg Ancrath a devenit Printul Spinilor, un adolescent fermecator si imoral, care conduce o banda de proscrisi brutali. Lumea este in haos, violenta abunda, cosmarurile rasar la fiecare pas. Trecutul dur al lui Jorg l-a facut sa nu se mai teama de niciun om, fie el viu sau mort. Totusi mai exista ceva care-l inspaimanta… Reintors la castelul tatalui sau pentru a-si revendica mostenirea, Jorg trebuie sa se confrunte cu orori din copilarie si sa-si croiasca viitorul impotriva tuturor.

„Tulburatoare, minunata, haotica, poetica, obsedanta, antrenanta… Credeti sau nu, toate cuvintele acestea descriu o singura carte:Printul Spinilor.” – Booklist

„Sumbru si implacabil, volumul Printul Spinilor va va atrage in mrejele sale si va va inhata cu totul. Incredibil…” – Robin Hobb

Parerea mea:

Am terminat Printul spinilor si nu am putut scapa nici acum de senzatia care m-a bantuit de-a lungul intregii lecturi: aceea ca imi scapa ceva, ca exista intelesuri ascunse pe care nu le-am perceput, ca dupa cateva sute de pagini tot nu stiu nimic despre personajele pe care le-am intalnit, ca imi lipsesc niste piese din puzzle si de aceea nu il pot asambla cum trebuie.

Desigur, finalul volumului aduce niste explicatii ale misterelor pastrate pana atunci, dar tot am ramas cu o multime de intrebari si cu dorinta de a intelege motivatiile personajelor. Cred ca problema mea consta in faptul ca cel putin in cazul unora, motivele sunt exact ceea ce se vede, ca nu exista straturi mai profunde. Fiind obisnuita cu motivatii mai adanci, cred ca mi-e greu sa accept ca de data aceasta ceea ce am primit direct nu ascunde nimic in plus.

Uneori personajele, la fel ca oamenii reali sunt pur si simplu crude, insetate de putere, dispuse sa calce pe cadavre pentru a obtine ceea ce isi doresc, cu temperamente oribile si cu o dorinta innascuta de a face rau, de a provoca suferinta. Iar in cartea lui Mark Lawrence intalnesti toate tipurile de personaje de genul acesta. Cel mai interesant aspect este faptul ca exceptie nu face nici protagonistul. Si in ciuda faptului ca trecutul sau iti ofera un fel de motivatie sau ca finalul aduce o explicatie in plus, comportamentul sau tot infiorator ramane in majoritatea timpului. Intr-un fel, l-am admirat pe Jorg tocmai pentru rautatea aceea fara cusur. Ma intriga personajele care pot fi atat de perfect rele, impasibile la durere, la frumusete, la tristete, la iubire,  mila, curaj si in general, la toate lucrurile care ar sensibiliza o persoana normala. Mai degraba decat sa le detest, ma simt fascinata de ele ca de un lucru a carui functionare sau existenta pe care nu o pot intelege oricat m-as stradui.

Un alt aspect care m-a intrigat de-a lungul lecturii a fost contrastul dintre lumea pe care autorul te face sa ti-o imaginezi si limbajul personajelor. Cadrul pare unul medieval, cu tuse fantastice, insa stilul de vorbire al personajelor este contemporan, frivol, alunecos sau chiar agresiv pe alocuri. Un alt lucru care m-a dezorientat a fost o referire la Nietzche, care a trait in perioada 1844 – 1900 si care sugereaza faptul ca, desi universul creat de Lawrence pare sa existe in epoca medievala, este asezat in realitate fie intr-un trecut foarte apropiat, fie intr-un prezent sau viitor imaginar.

Volumul abunda de situatii tensionate, cu actiune alerta si un suspans greu de indurat. Insa din punctul meu de vedere, personajele sunt punctul cel mai tare al lecturii. Portretele lor transforma romanul intr-unul unic, ce se diferentiaza foarte clar de alte carti epic/high fantasy.

Tinand cont de schimbarile protagonistului din final, atat de statut cat si de personalitate, sunt extrem de curioasa sa descopar modul in care va evolua povestea in volumele urmatoare. Intr-adevar, cunoastem telul lui Jorg si e usor sa ne imaginam ca va face tot ce ii sta in putere pentru a si-l atinge, insa nu imi pot inchipui in ce mod o va face. Mai ales ca se preconizeaza niste confruntari care vor implica sentimente si emotii mult mai puternice decat cele de pana acum.

Multumesc Editurii TREI pentru ca mi-a oferit acest roman.

Bile albe:

Originalitatea povestii asigurata prin caracterul protagonistului si al personajelor secundare si prin modul interesant in care se contureaza relatiile intre astfel de oameni.

Bile negre:

In mai multe cazuri, situatiile dificile se rezolva parca prea repede si prea usor. Planurile si calatoriile in sine au o durata potrivita si un grad de tensiune ridicat, insa punctul culminant este de multe ori fulgerator si… aproape miraculos. M-a sacait dezechilibrul care se creaza din cauza aceasta.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Numele Vantului (seria Cronicile Ucigasului-de-Regi, volumul 1) – Patrick Rothfuss

Jumatatea Rea (seria Half Life, volumul 1) – Sally Green

Vicious (seria Micutele Mincinoase, volumul 16) – Sara Shepard

Vicious (seria Micutele Mincinoase, volumul 16) – Sara ShepardVicious (seria Micutele Mincinoase, volumul 16)

Sara Shepard

Data aparitie: 2 decembrie 2014

Numar pagini: 352

 

Sinopsis:

In Rosewood, Pennsylvania, reporterii sunt aliniati in fata cladirii istorice a tribunalului, tastand frenetic pe Iphone-urile lor, cu unghiile proaspat facute. Pentru ca procesul secolului are loc chiar aici in Rosewood: cele patru micute mincinoase au fost acuzate de uciderea lui Alison DiLaurentis. Doar Aria, Spencer, Hanna si Emily stiu ca li s-a inscenat asta. Ali este inca acolo, razand in timp ce le priveste pe fete prabusindu-se din cauza uciderii ei. Dar atunci cand porecla ta include cuvantul „mincinos”, nimeni nu crede ca spui adevarul…

Aria incearca sa fuga de tot dar descopera ca viata de evadat este chiar mai dificila decat cea de mincinos. Spencer ia legatura cu cineva care o poate ajuta sa dispara – dar atunci cand din trecutul ei reapare un baiat, Spencer nu mai stie ce isi doreste. Hanna decide ca vor bate mai intai clopotele de nunta inainte sa isi implineasca sentinta. Si in fata amenintarii cu inchisoarea, Emily face o alegere drastica – una care va schimba pentru totdeauna viata prietenelor sale.

Pe masura ce procesul se desfasoara si rezultatul pare infiorator, fetele trec prin cea mai intunecata perioada. Dar poate ca vor reusi in sfarsit sa o bata pe Ali la propriul ei joc. Pentru ca odata, demult, si ea a fost doar o micuta mincinoasa.

Parerea mea:

Si am ajuns in sfarsit si la ultimul volum al seriei Micutele Mincinoase. Bine, avand in vedere ca se mai anuntase de vreo 4 ori pana acum ca se va incheia seria odata cu unele dintre cartile anterioare, nu m-as mira deloc sa aflu ca autoarea s-a razgandit din nou si ca va mai scrie inca…2, 4 sau 100 de volume. Mai ales ca, intr-un fel, Sara Shepard isi lasa o portita in finalul romanului ce pare sa sugereze exact faptul ca inca nu e in totalitate hotarata sa isi ia ramas bun de la cele patru protagoniste.

Dar pana una alta, Vicious pune punct (deocamdata?) povestii. Spre deosebire de volumele anterioare, de data aceasta Aria, Emily, Hannah si Spencer stiu foarte bine cine sta in spatele cosmarului lor. Ce ar trebui sa afle ar fi cu cine lucreaza A si unde anume se ascunde. Din pacate, investigatia lor este intrerupta abrupt de o ancheta a politiei si de procesul in care pot fi condamnate la inchisoare pe cateva decenii. Iar intelegerea faptului ca vor fi condamnate le face sa… renunte. Dupa ani intregi in care au fost dispuse sa lupte in permanenta pentru a incheia acest infern, au ajuns acum la resemnare, acceptand victoria lui A. Fiecare o face in felul ei: Aria in cel mai excentric si neasteptat mod, Emily spulberandu-se in mii de cioburi, Spencer osciland continuu intre toate variantele posibile iar Hannah organizand un eveniment exclusivist ce ii va asigura o iesire din scena cu stil. Fiecare alegere este mai socanta decat cealalta, insa in acelasi timp, aceste alegeri le definesc atat de bine pe fete incat nu le poti considera exagerate sau prea putin credibile.

Ce m-a surprins in mod placut a fost atitudinea celor din jurul fetelor: familia, prietenii, iubitii. Exista personaje care le ofera suport neconditionat, altele care le intorc spatele total, altele care incearca sa le ridice de la pamant si sa le motiveze sa reinceapa lupta. De asemenea, interesanta este si dinamica prieteniei dintre fete. Situatia critica in care se trezesc determina schimbari majore si imprevizibile in relatia protagonistelor.

La fel cum ne-a obisnuit pana acum, autoarea intretine tensiunea prezentand alternativ punctele de vedere ale eroinelor si intrerupand fiecare capitol cu cate un paragraf care te lasa cu respiratia taiata. Exista insa un eveniment socant ce rastoarna aceasta regula a celor patru perspective, insa care reuseste sa ridice si mai mult gradul de suspans. Capitol dupa capitol, astepti o dezvaluire ce va rezolva cel putin una dintre situatiile ingrozitoare in care sunt prinse eroinele. Abia dupa multe pagini ajungi sa accepti in sfarsit ideea ca e posibil ca lucrurile sa ramana cu adevarat asa cum iti sunt prezentate.

In plus, totul continua sa se inrautateasca. Daca la inceput iti mentii speranta ca lucrurile se vor indrepta, treptat incepi sa observi ca singura directie pe care o urmeaza este… in jos. Nu apare nicio rezolvare, nicio consolare. Fiecare pas duce tot mai adanc in disperare, fiecare drum se dovedeste a fi o fundatura.
Despre final nu stiu ce sa scriu pentru a nu va da indicii care ar putea sa va strice placerea lecturii. Este in acelasi timp o concretizare a sperantelor si o serie intreaga de surprize de proportii. Asa cum spuneam la inceput, finalul lasa o portita prin care s-ar putea strecura oricand firele unei continuari a povestii. Sara Shepard si-a facut probabil cititorii atat de suspiciosi de-a lungul seriei si atat de convinsi ca A este o fiinta scapata direct din infern incat cu greu ar mai putea sa ii convinga de faptul ca o situatie va ramane neschimbata. Si imaginati-va ca nici macar nu incearca sa faca asta ci mai toarna si gaz pe foc.

Bile albe:

Modul ceva mai profund in care sunt tratate relatiile dintre protagoniste precum si cele cu personajele secundare.

Bile negre:

Dupa o astfel de serie, este evident ca pentru a fi multumita, ar fi trebuit sa citesc un final in care A este mort si ingropat sub 20 de tone de ciment, alaturi de toti admiratorii si aliatii sai nebuni. Prin urmare, singurul minus pe care l-am gasit volumului este exact faptul ca autoarea nu opteaza deloc pentru o incheiere atat de drastica pe cat as fi dorit.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Toxic (seria Micutele Mincinoase, volumul 15) – Sara Shepard

Deadly (seria Micutele Mincinoase, volumul 14) – Sara Shepard

Orase de hartie – John Green

Orase de hartie - John GreenDisponibil la: Editura TREI 

Colectia: Young Fiction

Traducerea: Shauki Al‑Gareeb

Numar pagini: 368

*

Sinopsis:

Lumea se rastoarna cu doar cateva saptamani inainte de terminarea liceului: Margo reapare in viata lui Quentin. In toiul noptii, imbracata in costum de ninja, gata pentru o noua aventura. Extravaganta, frumoasa, imprevizibila si independenta, Margo l-a fascinat dintotdeauna pe Quentin. Indragostit iremediabil de ea, o urmeaza orbeste, incantat sa ia parte la planurile jucause si vindicative ale ingenioasei Margo.

Numai ca fata dispare iar. De data aceasta definitiv. Margo, fata visurilor care a fost intotdeauna o enigma, acum devine un mister. Pentru Quentin. Care nu mai gaseste nimic altceva decat indicii… lasate de ea pentru el. De aceea, decide sa le urmeze.

„In acest nou roman al lui John Green regasim ecouri din Cautand-o pe Alaska: o fata superba, excentrica; un mister care trebuie rezolvat de niste adolescenti inteligenti si ciudati; precum si citate elocvente (din Fire de iarba a lui Walt Whitman, de data aceasta) minunat inserate in poveste. Green se opreste din nou asupra conexiunii subtile dintre imaginatie si perceptie, lumini si umbre, iluzie si realitate.” – BOOKLIST

Parerea mea:

Am sentimente foarte amestecate despre acest roman. Scenariul este bun, are cam tot ce ii trebuie pentru a-ti mentine interesul crescut de-a lungul capitolelor, contine destule replici amuzante si personaje simpatice si o multime de dialoguri sau monologuri pline de acea filosofie adolescentina in care cititorii tineri se vor regasi cu siguranta. Daca aceasta ar fi fost prima carte a lui John Green pe care as fi citit-o, probabil as fi fost mai incantata decat sunt.

Din pacate insa, povestile lui Green seamana atat de mult intre ele incat m-am simtit mai mult iritata de aceasta lectura. Cred ca doar Sub aceeasi stea se indeparteaza intr-o oarecare masura de „scenariul Green”, desi contine si aceasta anumite elemente tipice. Insa restul cartilor pe care le-am parcurs pana acum sunt pur si simplu versiuni putin diferite ale aceleiasi povesti: baiatul inteligent, putin ciudatel, indragostit de fata care e iremediabil regina scolii, admirata de toata lumea, salbatica, minunata si neinteleasa. Ca ajutoare protagonistul il are pe prietenul geek si amuzant (una sau doua versiuni, in functie de carte) si eventual o amica sexy si isteata desi, evident, nu la fel de uimitoare ca fata ce joaca rolul principal. Care fata, in nebunia ei fabuloasa, il marcheaza pe protagonist intr-un fel sau altul. Iar protagonistul, bineinteles, isi va lasa balta toata viata, va ignora sau jigni pe toata lumea care incearca sa il readuca la realitate, va pune in stand by totul pentru a porni intr-o calatorie initiatica alaturi de prietenul/prietenii sai. Cu scopul de a o gasi sau intelege (sau gasi SI intelege) pe fata tornada.

Detaliile variaza, schema e obositor de similara. Cred ca John Green poate fi autorul preferat al cuiva numai daca acel cineva citeste o singura carte de-a sa. Sau doua, pentru ca am spus deja ca Sub aceeasi stea nu se incadreaza in acelasi tipar. Insa Orase de hartie, Cautand-o pe Alaska si De 19 ori Katherine sunt practic aceeasi carte. Si oricat de frumoasa ar fi o poveste, cand citesti trei variante atat de asemanatoare ale ei, e imposibil sa mai fii impresionat.

Cealalta problema pe care am avut-o a fost insasi Margo. Este o diferenta intre a fi iresponsabil si inconstient. Iresponsabili sunt majoritatea adolescentilor. E perfect normal ca, intr-o oarecare masura, la 17 ani sa nu intelegi sau mai cu seama, sa nu dai importanta fiecarui lucru ce ti-ar putea influenta viitorul, sa nu te intereseze foarte tare ca pe acea temelie iti cladesti practic tot restul vietii. Daca toti adolescentii si-ar percepe varsta ca pe acea perioada plina de oportunitati pe care o vad adultii atunci cand privesc in urma, probabil lumea ar fi plina de liceeni studiosi, axati pe ideea de a profita de cat mai multe usi deschise, ambitiosi, care nu chiulesc si nu sunt preocupati decat vag de distractie. Adica… ne-adolescenti. Asa cum nu dai peste adolescenti prea seriosi in viata reala, nu ii intalnesti nici in povestea lui Green. Prin urmare, nimic de reprosat aici.

Desigur, atat Quentin cat si prietenii lui sunt probabil mai preocupati de scoala decat media, insa cred ca asta se datoreaza in special faptului ca gradul lor de popularitate nu este foarte ridicat. Plus ca toti par ca abia asteapta ocazia sa se distreze, sa se razvrateasca, sa se desprinda de monotonia de pana atunci. Dar se pastreaza la un nivel mediu, intr-un echilibru perfect, intre niste limite care nici nu le ingradesc fericirea dar nici nu au potentialul de a le distruge viitorul. La fel sunt toti ceilalti liceeni din Orase de hartie.

Sau… aproape toti. Pentru ca Margo este din cu totul alta specie. Populara, fermecatoare, aparent avand lumea la picioare. Surprinzator poate, cu un talent de mentine ordinea in scoala, de a-i controla pe nesimtite pe colegii ei. Cu un curaj nebun care o arunca in cele mai incredibile aventuri. Planificandu-si cu grija farsele rautacioase impotriva celor care i-au gresit. Cu niste probleme nebanuite. Si dumnezeule, dureros de inconstienta!

Nu stiu cum se doreste a fi finalul romanului. Poate ca autorul l-a formulat astfel pentru a fi dulce-amarui, pentru a te lasa cu un zambet trist pe fata, pentru a sugera faptul ca uneori trebuie sa indraznesti sa evadezi din monotonie, sa sfidezi regulile, sa alegi o carare pe care nu a mai pasit nimeni. Mai ales ca adolescenta te face sa privesti normalul ca pe o mocirla infioratoare in care se scalda toti in afara de tine si in care iti promiti sa nu intri vreodata. Asa ca de ce nu ai arunca mediocrul la gunoi pentru a-ti urma visele sau, daca inca nu ai vise marete, pentru a gasi unele si pentru a te gasi pe tine insuti?

ATENTIE, urmatoarele doua paragrafe contin spoilere! Daca nu ati citit romanul inca, sariti direct la ultimul paragraf!

Ei bine, daca acestea or fi fost mesajele sugerate, la mine a ajuns cu totul altceva. Nu am putut sa imi scot din cap imaginea unei Margo ce ramane fara bani inainte de a fi cumva remarcata pentru unicitatea ei si de a deveni cine stie ce stea la Hollywood de exemplu. Pentru ca cel mai probabil, New York-ul este plin de zeci de alte Margo la fel de extraordinare. Oricat de interesanta ar fi fantezia de a te desprinde de reguli, de a te rupe de mediocru, tot trebuie sa mananci, sa te imbraci, sa dormi sub un acoperis.

Presupunem deci ca Margo ramane fara bani si refuza sa se intoarca acasa. Cu liceul neterminat si fara vreun talent special, nu are prea multe variante, asa ca oricat de uimitoare ar fi, se angajeaza ca ospatarita, vanzatoare sau ceva similar. Iar din punctul acesta, deja a pasit in mediocrul pe care a luptat sa il evite. Mai mult, daca in continuare ar refuza calea normala (terminarea liceului cel putin), nici viitorul nu se arata prea stralucitor. Poate ca daca autorul ar fi inserat vreun element care sa promita un viitor spectaculos, finalul nu m-ar fi deranjat. Daca Margo ar fi avut o voce minunata, un corp extrem de suplu, talent actoricesc, daca ar fi pictat uimitor sau ar fi fost geniala in fata computerului, am fi putut sa ne lasam imaginatia sa zboare si sa ne inchipuim ca dupa ce ajunge in New York isi va croi o cariera ca model, actrita, artista sau altceva similar si trecutul ei nu ar mai fi contat. Dar Margo e pana la urma o fata destul de obisnuita, fara talente iesite din comun, oricat de stralucitoare ar fi fost lumina prin care o privea Quentin. Desi, la final, cred ca isi da seama si el ca i-a atribuit mai multe merite decat trebuia. O alta varianta ar fi fost ca Margo sa primeasca in continuare o sponsorizare din partea parintilor pentru a-si alimenta pentru o vreme dorinta de a se simti nonconformista. Dar stim bine ca nu este cazul. Asa ca pur si simplu nu imi pot imagina decat un viitor trist pentru Margo daca va alege sa nu se intoarca.

Treaba ciudata este ca in ultimele cateva zile, exact din cauza acestor aspecte legate de protagonista m-am gandit mai mult la Orase de hartie decat m-as fi gandit poate la un volum de care m-as fi indragostit. Si mi-e imposibil sa nu ma intreb daca nu asta este efectul unei carti bune, indiferent daca ti-a placut sau nu: sa te faca sa o intorci pe toate partile in mintea ta, sa iti macine gandurile, sa te oblige sa iti imaginezi inca 20 de capitole dupa final, sa incerci sa iti inchipui toate variantele care ar putea urma in viitorul personajelor :)

Multumesc Editurii TREI pentru ca mi-a oferit acest roman.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Cautand-o pe Alaska – John Green

De 19 ori Katherine – John Green

Teama Inteleptului (seria Cronicile Ucigasului-de-Regi, volumul 2) – Patrick Rothfuss

Teama Inteleptului (seria Cronicile Ucigasului-de-Regi, volumul 2) – Patrick RothfussDisponibil la: Targul Cartii

Colectia: Fantasy

Traducerea: Graal Soft

Numar pagini: 1248

 

Sinopsis:

Kvothe e in continuare in cautarea raspunsurilor care sa ii dezvaluie adevarul despre misteriosul popor Amyr, despre chandrieni si despre moartea parintilor sai. Dar drumul catre adevar este presarat cu primejdii, iar Kvothe trebuie sa se confrunte cu legendarii mercenary Adem, sa incerce sa repare onoarea familiei sale si sa calatoreasca in regatul Fae. Acolo o va intalni pe Felurian, o femeie zana careia nu-i poate rezista sau supravietui nici un barbat… 

Kvothe face primii pasi in drumul sau eroic si afla cat de grea poate sa fie viata cand ajungi sa fii considerat o legenda vie.  

Parerea mea:

Stim o parte din legende. Stim ca sunt si altele, mai marete, mai impresionante. Am cunoscut un copil genial, greu incercat de o soarta infioratoare. Apoi un adolescent remarcabil si mult prea talentat la a se baga in probleme. Stim si un barbat obosit, resemnat, vanat si uimitor, cu un trecut incredibil. Insa lipsesc piese mari care sa faca legatura intre aceste tablouri. Iar ceea ce am vazut pana acum nu ofera explicatia referitoare la modul in care omul devine legenda. La finalul volumului Numele vantului, acesta este stadiul in care Patrick Rothfuss isi lasa cititorii.

Teama inteleptului umple golurile, contureaza trecerile de la o imagine la alta. Si fiecare tablou primeste tuse tot mai clare: adolescentul, legenda, adultul.

La inceputul cartii il regasim pe Kvothe la Universitate, acolo unde ramane destul timp pentru a intra in noi belele, pentru a-si intari prieteniile si a-si face noi dusmani. Dar apoi, aventurile ce se intrezaresc trec la un alt nivel. Odata cu plecarea de la scoala incepe si transformarea unei celebritati locale intr-o legenda vie ce va strabate lumea.

Il insotim acum pe Kvothe intr-o calatorie in care spera sa isi gaseasca un sponsor dispus sa ii finanteze studiile si muzica si care sa ii ofere protectia si beneficiile numelui sau. Dar socoteala de acasa se potriveste prea rar cu cea din targ. Astfel, calea pe care a ales-o protagonistul se dovedeste a fi mai dificila si mult mai complexa decat se astepta. Paseste in locuri unde nu se astepta sa ajunga, intalneste oameni noi si fiinte din alte lumi, da peste provocari din care nu ar fi crezut ca va iesi viu, invata si se transforma. Dintr-un adolescent sclipitor si rebel, Kvothe se metamorfozeaza intr-un tanar intelept, cu experiente ce i-au marcat pielea si sufletul, cu o capacitate de a-si surprinde pana si cei mai inzestrati profesori, cu talente incredibile si desigur, la fel de rebel ca si inainte.

Surprinzator mi s-a parut modul in care autorul reuseste sa transmita emotii cititorului. Pierderea unei prietenii, tradarea, jignirea, nedreptatea, pe toate le simti atat de intens ca si cum le-ai experimenta tu insuti si nu un personaj dintr-o poveste. De nenumarate ori iti doresti ca lucrurile sa se fi petrecut altfel, sa fi avut un alt deznodamant, de nenumarate ori intamplarile te revolta si te infurie. Si mai frustrant este faptul ca nu prea poti invinui pe nimeni de ceea ce se petrece. Autorul reuseste sa creioneze atat de desavarsit personajele incat le intelegi perfect motivatiile chiar si atunci cand nu esti de acord cu ele. Toate portretele sunt viu colorate, niciun personaj nu este doar alb sau negru. Iar unele sunt atat de incantatoare incat e dureros sa iti amintesti ca ele exista doar pe hartie.

Ritmul povestii este inegal. Uneori firul narativ se intinde drept si lenes, alteori se incalceste fulgerator, lasandu-te ametit si bulversat. Interludiile care te readuc in prezentul lui Kvothe te irita in prima clipa, intrerupand povestile trecutului in cele mai tensionate momente. Insa dupa doar cateva randuri, te trezesti la fel de captivat de ele pe cat erai si de istoria pe care o nareaza protagonistul.

Volumul nu este pur si simplu o poveste pe care o parcurgi si apoi o uiti. Poate si datorita lungimii, dar mai ales datorita modului impecabil in care este scris, am perceput Teama inteleptului mai degraba ca pe o experienta pe care sufletul tau o traieste alaturi de Kvothe.

Multumesc Targul Cartii pentru ca mi-a oferit ocazia sa parcurg acest roman.

Bile albe:

Complexitatea fiecarei intamplari, a fiecarui personaj si atentia pentru detalii cu care autorul le-a creat.

Bile negre:

Din punct de vedere al actiunii, romanul ar putea fi impartit in aproximativ sapte parti. Doua dintre acestea mi s-au parut atat de lungite incat ajung sa plictiseasca. Spre exemplu, un drum destul de banal si scurt, lipsit de orice evenimente deosebite ajunge sa fie descris pe 3-4 pagini. Cadrul in care se desfasoara scurtul drum este intr-adevar unul surprinzator si nemaivazut, dar tot iti pune serios rabdarea la incercare. Contrastul este cu atat mai mare cu cat restul cartii, in ciuda lungimii, este uimitor de bine echilibrat, reusind sa iti pastreze in permanenta interesul la un nivel ridicat.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Numele Vantului (seria Cronicile Ucigasului-de-Regi, volumul 1) – Patrick Rothfuss

Regatul umbrelor (seria Grisha, volumul 1) – Leigh Bardugo