Publicat în Robert Galbraith

Viermele de matase (seria Cormoran Strike, volumul 2) – Robert Galbraith

Viermele de matase - Robert GalbraithDisponibil la: Editura TREI 

Colectia: Fiction Connection

Traducerea: Ciprian Siulea

Numar pagini: 640

*

Sinopsis:

Cand scriitorul Owen Quine dispare, sotia lui apeleaza la detectivul particular Cormoran Strike. La inceput, femeia crede ca sotul ei a plecat pentru ca a vrut pur si simplu sa fie singur cateva zile – asa cum a mai facut inainte – si ii cere lui Strike sa-l gaseasca si sa-l aduca acasa.

Dar, pe masura ce ancheta lui Strike inainteaza, devine limpede ca disparitia lui Quine implica mai multe decat si-ar fi imaginat sotia lui. Scriitorul tocmai a finalizat un manuscris in care face cate un portret necrutator aproape fiecarei persoane pe care o cunoaste. Daca romanul ar fi publicat, ar distruge vieti – asadar, sunt multi care ar vrea sa-l reduca la tacere pe Quine.

Iar cand scriitorul este gasit ucis cu brutalitate in imprejurari stranii, pentru Strike devine o cursa contracronometru sa inteleaga ce l-a impins pe ucigasul nemilos sa comita acea crima atroce…

Oferind o poveste ce se citeste pe nerasuflate, cu rasturnari de situatie la tot pasul, Viermele de matase este al doilea roman din mult apreciata serie care ii are drept protagonisti pe detectivul Cormoran Strike si pe tanara si curajoasa lui asistenta, Robin Ellacott.

Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling.

Parerea mea:

Mi-a placut mult primul volum al seriei Cormoran Strike insa fara sa ma fascineze neaparat asa cum reusesc unele carti sa o faca. Am admirat mai degraba modul in care autoarea si-a construit personajele, pe care le-am iubit cu adevarat, relatiile dintre ele, cadrul si suspansul, mi-am dorit sa citesc si urmatoarele romane din serie, insa nu m-am simtit dependenta de poveste, nu mi-am dorit ca in secunda urmatoare sa pun deja mana pe o continuare. Prin urmare, nu m-am asteptat atunci cand am inceput Viermele de matase sa stau treaza pana dimineata pentru a o termina, asa cum s-a intamplat.

Poate ca acest lucru se datoreaza faptului ca de data aceasta, misterul pe care detectivul Cormoran Strike il are de descifrat are loc in lumea editoriala, lume pe care, cu siguranta, oricare cititor inrait o va gasi fascinanta. Sau poate ca, pur si simplu mi-a fost mai dor decat credeam de cele doua personaje indragite, Cormoran si Robin.

Autoarea nu se dezminte nici de aceasta data si construieste personaje – principale si secundare – la fel de fascinante si credibile ca si in primul volum. Pline de realism, incarcate de defecte, conduse de pasiuni arzatoare, ascunzand secrete vechi, personajele din Viermele de matase te impresioneaza tocmai prin asemanarea fascinanta cu oamenii pe care ii intalnesti zi de zi. Iar cei doi protagonisti ajung parca sa iti fie si mai dragi, cu atat mai mult cu cat in acest volum patrunzi tot mai adanc in viata personala a acestora, le cunosti mai indeaproape motivatiile, dezamagirile si visele.

Suspansul se creeaza treptat, autoarea avand grija sa intercaleze fire secundare care iti distrag atentia de la cel principal dar care, in acelasi timp, ofera o imagine mai completa a vietii personajelor, a modului in care decurge fiecare zi pentru acestia, a felului in care incearca sa faca fata tuturor incercarilor si sa jongleze cu dificultatile care le apar in drum. Desi numarul de personaje este destul de mare, nu ai nicio problema in a le retine inca de la inceput pe fiecare si in a le intelege tot mai bine caracterele pe masura ce dai paginile.

Surprizele se tin lant si cu fiecare nou capitol, noi si noi scenarii se nasc si se desfac in mintea ta. Iar ceea ce parea a fi o strategie stupida de auto-promovare al unui artist nebun se transforma intr-un joc macabru, al carui papusar se dovedeste a fi unul de-a dreptul diabolic.

Imi place mult faptul ca, desi Cormoran si Robin sunt amandoi inteligenti si abili, nu ai nicio secunda senzatia ca sunt construiti pe modelul acela al detectivului genial care rezolva totul pornind de la un indiciu aproape invizibil. Dimpotriva, le esti martor la nenumarate incercari esuate, le simti frustrarea atunci cand anumite urme duc intr-o fundatura, le vezi fiecare esec si observi cum anumite dezamagiri par a-i bloca si a-i descuraja mai degraba de a-i motiva sa mearga tot inainte. Un alt aspect interesant este faptul ca orgoliul nu ii opreste din a cere ajutor celor din jur atunci cand usile li se inchid in fata si tocmai acest sprijin din exterior este unul dintre cei mai importanti factori ce duc la rezolvarea cazului.

Daca sunteti asadar in cautarea unui roman politist inteligent construit, cu personaje credibile, cu lupte interioare fascinante si cu un fir narativ incalcit si provocator, Viermele de matase este exact ceea ce va trebuie.

Multumesc mult Editurii Trei pentru ca mi-a oferit sansa de a parcurge acest volum captivant.

Bile albe:

– Modul in are autoarea intercaleaza elemente din viata personala a protagonistilor cu cele din viata lor profesioanala, oferindu-ti o poveste complexa, pe care cu greu o poti lasa din mana.

Bile negre:

– Desi impecabil realizat, secretul pe care il aflam la final mi s-a parut totusi destul de des intalnit in povestile mystery care se desfasoara in lumea editoriala si in ciuda faptului ca romanul nu m-a dezamagit nicio clipa, am ramas totusi cu senzatia ca as fi asteptat poate ca identitatea criminalului sa fie una diferita.

Reclame
Publicat în Tom Egeland

Evanghelia dupa Lucifer – Tom Egeland

 

Evanghelia dupa Lucifer - Tom EgelandDisponibil la: All

Colectia: Strada Fictiunii

Traducerea: Adriana Diana Pop

Numar pagini: 480

*

Sinopsis:

In 1970, Silvana, fiica lui Giovanni Nobile, profesor de teologie la Vatican, este rapita din ordinul unei secte religioase si incuiata intr-un sicriu. Daca Nobile nu le preda un pergament vechi de mii de ani, numit Manuscrisul lui Lucifer, rapitorii ameninta ca o vor lasa pe Silvana in cosciug pana la moarte.

Patruzeci de ani mai tarziu, arheologul Bjorn Belto descopera ceea ce pare sa fie un fragment din misteriosul manuscris si se trezeste din nou tinta unor atacuri inexplicabile. Singura cale de a scapa de urmaritori este sa dezlege taina manuscrisului si sa aduca la lumina un secret uluitor, pazit cu strasnicie de mai bine de patru milenii.

Recenzie:

Nu este prima data atunci cand se anunta noile titluri ce urmeaza a fi recenzate pe Bookblog, suntem tentati sa alegem aceleasi carti. Insa e prima oara cand un anumit roman vine in doua exemplare si fiecare dintre acestea ajunge exact la noi doi. Asa ca in loc sa facem doua recenzii, ne-am gândit că ar fi mai interesant sa impartasim impresiile in cadrul aceluiasi articol.

MOTIVAȚIA/HOW IT ALL STARTED:

ROXANA: Titlul. încă dinainte să citesc sinopsisul cărții titlul m-a făcut super curioasă. Evident, mai apoi, descrierea mi-a accentuat dorința de a parcurge volumul. Conspirații biblice, manuscrise antice, secrete, apocalipsă și mistere. Nu sună minunat totul? Cum să nu te tenteze o astfel de combinație?

RĂZVAN: Titlul, bineînțeles. M-a intrigat, m-a făcut să-mi imaginez fel de fel de scenarii în legătură cu ce s-ar putea întâmpla în carte. Am fost cucerit de ideea romanului dinainte să citesc descrierea făcută de editură, dar după ce am aflat ideea ce stă la baza thriller-ului scris de Tom Egeland am fost și mai entuziasmat să pun mâinile pe carte.

PROTAGONISTUL/BJØRN:

ROXANA: Mie mi-a plăcut de el. Ok, nu știu dacă la modul general la care îmi place un personaj. N-aș putea spune că…CONTINUAREA AICI.

Publicat în E. Lockhart

Mincinosii – E. Lockhart

Mincinosii - E. LockhartDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Young Fiction

Traducerea: Ana-Maria Man

Numar pagini: 264

 

Sinopsis:

„Socant, de o frumusete tulburatoare si foarte bine construit, Mincinosii o sa-ti ramana in minte pentru totdeauna.” – John Green, autor al romanului Sub aceeasi stea, bestseller New York Times

O familie frumoasa si distinsa.
O insula privata.
O fata vulnerabila si indragostita.
Un baiat curajos, plin de pasiune.
Un grup de patru prieteni, Mincinosii, a caror prietenie se dovedeste a fi distructiva.
O revolta. Un accident. Un secret.
Minciuna dupa minciuna.
Dragoste adevarata.
Adevarul.

Citeste Mincinosii. Si daca te intreaba cineva cum se sfarseste, minte, pur si simplu!

„Obsedant, sofisticat… Mincinosii e un roman atat de captivant si de bine scris, incat nu numai adolescentii il vor indragi, ci si cititorii maturi.” – Wall Street Journal

„E. Lockhart face un portret fidel al unei familii cu traditie, pentru care a pastra aparentele este vital si, in ultima instanta, tragic.” – The Chicago Tribune

Parerea mea:

Am citit Mincinosii in vreo 2-3 ore, fragmentate, seara inante sa adorm, apoi dimineata, la scurt timp dupa trezire si in final, in cateva pauze de tigara pe care le-am lungit cat de mult am putut. Iar intre momentele de lectura, nu puteam sa imi iau gandul de la poveste. Pentru mine, Mincinosii a fost ca un rollercoster scapat de sub control, de scurta durata dar incredibil de intens, din care te dai jos ametit, dezorientat si neavand idee ce ti s-a intamplat si pe ce lume esti.

Nu am idee cand m-a prins povestea. Dupa primele capitole, chiar ma gandeam ca inca nu imi dau seama ce citesc, ce se intampla in carte, de ce mi se pare ca ceva nu se leaga. Iar apoi, m-am trezit brusc la final, cu gandurile alandala, cu ochii lipiti de ultima pagina, nevenindu-mi sa cred ce tocmai aflasem.

Am aruncat o privire pe Goodreads si cred ca Mincinosii este genul de carte pe care fie o adori, fie te scoate din sarite. Totul, de la personaje, plot si pana la stil poate fi privit fie cu uimire si interes, fie cu plictiseala sau iritare. Putini cititori pareau sa se afle undeva la mijloc. E de prisos sa mai spun ca am facut parte din prima categorie, a cititorilor care au fost captivati de romanul lui E. Lockhart.

Intram in familia Sinclair: veche, de renume, bogata si impozanta. Cadence este prima nepoata, cea mai mare verisoara din noua generatie Sinclair. In fiecare vara, intreaga familie se strange pe insula privata pe care o detine, iar Cadence impreuna cu verii sai Johnny si Mirren si cu prietenul lor, Gat, redevin an de an, „Mincinosii”. In vacanta in care avea 15 ani, un accident o scoate pe Cadence din ritmul normal si o tine apoi departe de insula timp de o vara. Insa in urmatorul an, aceasta se intoarce pe insula familiei, hotarata sa isi recapete amintirile pierdute, sa puna cap la cap piesele ce lipsesc si sa reconstruiasca povestea verii accidentului. Insa ce va descoperi intrece orice si-ar fi putut imagina.

Romanul are un stil pe care nu stiu nici acum daca sa il numesc liric sau pur si simplu ametitor. Cuvintele par aruncate haotic pe pagini, frazele se rup de la jumatate aparent fara motiv, ideile sunt fragmentate pe mai multe randuri. Unele lucruri sunt descrise aproape poetic, in timp ce altele, mai dramatice, sunt aruncate atat de direct incat devin taioase. Pe alocuri, sunt inserate povesti de 1-2 pagini, care pastreaza in primele dati scenariile originale, dar care mai apoi se transforma in oglinzi distorsionate ale familiei Sinclair.

Naratiunea oscileaza mereu intre prezent si trecut, contribuind la sporirea misterului si oferind parca un aer magic insulei, de parca timpul petrecut acolo ar fi rupt din niste vieti paralele, din versiuni alternative ale prezentului personajelor. In permanenta ai senzatia ca lipseste ceva, ca iti scapa printre degete niste detalii care ar face ca totul sa devina clar.

Personajele, atat cele principale cat si cele secundare mi s-au parut realist construite si mai important, foarte diferite intre ele. Tinand cont ca vorbim despre membrii unei familii extrem de privilegiate, te-ai astepta poate sa dai numai de personaje cliseice si superficiale. Insa autoarea alege o cale mai echilibrata, aratandu-ne atat personaje pe care averea le-a transformat in niste fiinte lacome si inutile, dar si personaje care si-au pastrat capul pe umeri, care nu se bazeaza pe meritele stramosilor pentru a face ceva important in viata si care incearca sa depaseasca obsesia pentru aparente ce pare sa fie motto-ul familiei. Culmea este ca protagonista se afla undeva intre aceste doua extreme, osciland chiar spre prima dintre ele. De multe ori, Cadence este exact o adolescenta alintata si enervanta care se plange de orice nimic si pe care ai tendinta sa o judeci pentru superficialitatea ei. Mai ales ca autoarea introduce special anumite detalii de neignorat care ii contureaza astfel portretul. Iar acest lucru contribuie si mai mult la socul pe care il ai la final, in momentul in care ti se dezvaluie adevarul cutremurator.

Mi-a placut mult si modul in care sunt creionate conflictele familiale, felul in care certurile adultilor au un impact urias asupra copiilor, incercarile de manipulare duse la extrem, refuzul adolescentilor de a lua parte la razboiul adultilor. Un moment important mi s-a parut si cel in care bunicul lui Cadence, capul familiei, isi dezvaluie dezamagirea fata de fiicele sale. Multa vreme ma intrebasem ce gandeste cu adevarat acest personaj, tocmai pentru ca pastra o aura de mister si parea sa ii placa intr-un fel tot acest haos pe care il crea in familie prin cuvintele si actiunile sale.

Am indragit grupul mincinosilor, pe Gat, Johnny si Mirren. Desi Gat pare a fi cel mai patrunzator personaj, Mirren si Johnny au o inocenta si o energie care te cuceresc din primul moment. Relatia celor patru este una de invidiat, dragostea dintre ei razbate foarte clar, iar dorinta de a-si proteja relatia de impactul luptelor duse de adulti e induiosatoare. Cu atat mai mult cu cat ii vezi atat de hotarati sa faca orice e nevoie pentru a incheia acel razboi stupid pentru avere. Absolut orice!

Asa cum spuneam mai devreme, nu cred ca exista cale de mijloc atunci cand vine vorba despre acest roman. Fie te va enerva sau plictisi (eu una nu inteleg cum este posibil acest lucru, asa ca spun asta bazandu-ma pe impresiile pe care le-am vazut pe Goodreads), fie te va captiva fara sa iti dai seama si te vei trezi deodata dand ultima pagina socat, sfasiat si vrand sa parcurgi din nou toata povestea chiar in clipa aceea. Pentru ca la final intelegi ca tot ce ai citit ti-ar aparea acum intr-o lumina cu totul diferita daca ai reciti romanul. Adevarurile aflate au capacitatea de a schimba deodata totul, de a da noi intelesuri evenimentelor, cuvintelor si gesturilor pe care prima data le-ai privit intr-un mod eronat. Personal, nu am apucat decat sa recitesc cateva pagini, un pasaj aici, unul dincolo, insa am senzatia ca romanul acesta ma va „bantui” multa vreme si ca nu voi rezista tentatiei de a-l reciti.

Multumesc mult Editurii TREI pentru aceasta carte!

Bile albe:

Stilul neobisnuit, constructia originala si modul ametitor in care autoarea transforma o drama de familie intr-un adevarat thriller intunecat si tragic, cu nuante fantastice.

Bile negre:

Au existat cateva scene pe care le-am citit chiar mai confuza decat pana atunci, neintelegand (nici la momentul respectiv si nici mai tarziu) daca erau reale sau doar metaforice ( ranile, sangerarea). Pentru ca ca protagonista isi descrie de exemplu migrenele prin niste imagini foarte plastice, foarte expresive, instinctiv, ai tendinta sa privesti si acele lucruri tot in sens figurat. Insa in scurt timp, primesti indicii contrastante, care sugereaza ca era vorba totusi de lucruri reale, dar nu poti fi sigur de niciuna dintre variante.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Viitorul Nostru – Jay Asher & Carolyn Mackler

Fete stralucitoare – Lauren Beukes

Publicat în Gillian Flynn

Locuri intunecate – Gillian Flynn

Locuri intunecate - Gillian FlynnDisponibil la: Editura TREI 

Colectia: Fiction Connection

Traducerea: Bogdan Perdivara

Numar pagini: 488

 

Sinopsis:

Libby Day avea sapte ani cand mama si surorile ei au fost ucise in „Sacrificiul Satanic” din Kinnakee, Kansas. Ea a scapat si a depus marturie ca Ben, fratele sau mai mare, a comis crimele. Douazeci si cinci de ani mai tarziu, Club Omor – o societate secreta pasionata de crime celebre – o contacteaza pe Libby si o preseaza sa le ofere detalii despre acea noapte sangeroasa, pledand pentru nevinovatia lui Ben. Libby se implica in investigatie, dar pe masura ce aceasta o poarta din cluburile sordide de striptease din Missouri pana in orasele turistice abandonate din Oklahoma, adevarul inimaginabil iese la iveala. Ajunge, asadar, in punctul de unde a pornit: fugind din calea unui ucigas.

„O poveste care-ti da fiori, condusa cu maiestrie de un autor incredibil de talentat.” – Chicago Tribune

„Romanul lui Gillian Flynn este o evocare fidela a vietii din micile orase americane de provincie.” – The Guardian

In curand pe ecrane: Locuri intunecate (septembrie 2014), Fata disparuta (octombrie 2014)

Parerea mea:

Abia asteptam sa incep ultimul roman al lui Gillian Flynn, pentru ca: 1. celelalte carti ale sale mi-au placut teribil de mult si 2. pentru ca despre Locuri intunecate auzisem ca ar fi chiar mai bun decat acestea. Nu stiu daca mi s-a parut intr-adevar mai bun, pentru ca am impresia ca Fata disparuta a avut parca un impact mai mare asupra mea. Insa Locuri intunecate m-a captivat la fel de mult,  atat ca probabil, intr-un mod putin diferit. Socul provocat de evenimente nu este la fel de mare, in ciuda faptului ca sunt de fapt mai ingrozitoare decat cele din Fata disparuta. Insa Locuri intunecate ofera mai multe aspecte care sa iti dea de gandit, firul narativ purtand cititorul prin mai multe zone ale personalitatii umane si ale societatii si prin mintea mai multor personaje, care de care mai fascinante.

Pe Libby, protagonista romanului, am detestat-o din primele paragrafe. Am senzatia ca autoarea s-a straduit sa creeze cel mai nesuferit si exasperant personaj, genul de adult ce isi pastreaza comportamentul de adolescent enervant chiar si atunci cand a depasit de multa vreme perioada respectiva. Desigur, in scurt timp descoperim ca exista o explicatie extrem de intemeiata pentru purtarea sa, insa aceasta nu devine deloc mai usor de suportat. Treptat, pe langa faptul ca ajungi intr-un fel sa te obisnuiesti cu ea, Libby reuseste totusi sa sufere o transformare, sa isi gaseasca o motivatie care sa o faca sa se ridice din pat si sa… faca ceva. Orice. Ca ceea ce face urmeaza sa ii schimbe total viata, este doar un bonus. Pentru ca adevarata incantare, adevarata victorie cand ai de-a face cu un astfel de personaj provine doar din faptul ca acesta este fortat in sfarsit sa se trezeasca, sa iasa din amorteala si sa se straduiasca sa faca niste pasi in fata.

Romanul imbina povestile a mai multe personaje, fiecare capitol aducand in atentie nu doar perspective diferite, ci si evenimente din timpuri diferite. Pe de-o parte, intram direct in mintea lui Libby, vocea ei fiind cea care nareaza prezentul, pasind doar rar si ezitant in trecut. Insa cum intamplarile din urma cu 25 de ani sunt cele care dicteaza totusi cursul destinului, autoarea ne ofera si punctul de vedere al altor personaje importante asupra acestora, de data aceasta naratiunea fiind la persoana a treia. Urmaresti asadar doua filme diferite, unul de acum, altul de atunci, iar firul narativ se impleteste din mai multe fragmente.

Unul dintre cele mai interesante aspecte mi s-a parut modul in care acelasi lucru poate fi privit din directii atat, atat de diferite, cum perspectiva din care privesti poate schimba ceva inocent, amuzant sau induiosator in cea mai terifianta idee. Mai ales ca in prima faza, acele lucruri pot parea lipsite de importanta: o gluma mai putin inspirata, un gest frumos, un gand impulsiv. Adica exact ceea ce sunt. Iar mai tarziu, cand vezi metamorfoza socanta, pare totul deodata atat de logic si atat de stupid in acelasi timp. Este imposibil sa nu admiri talentul autoarei si abilitatea sa de a rasturna lucrurile intr-un asemenea mod.

Mi-a placut mult faptul ca ni se ofera fragmente ale povestii ce provin din directii diferite, ca ai ocazia sa cunosti in mod direct atat actiunile cat si gandurile mai multor personaje, dar ca misterul asupra unora dintre acestea reuseste sa fie mentinut pana la final. Iar atunci, culmea, descoperi ca de fapt nu le-ai cunoscut aproape deloc, ca nu ai ajuns nici pe departe sa patrunzi in adancimea gandurilor personajelor.

Recunosc, nu sunt deloc genul de cititor care sa se straduiasca sa adune indiciile, sa puna cap la cap detaliile inainte ca acestea sa fie dezvaluite de catre autor. Imi place sa las povestea sa curga de la sine fara sa o analizez obsesiv, sa o savurez fara sa imi creez propriile supozitii si scenarii, sa ma las surprinsa de rasturnarile de situatii. Asadar, nu am idee daca un cititor pasionat sa descifreze misterele singur, inainte de a ajunge la final, ar avea parte de aceeasi surpriza pe care am avut-o eu, citind ultimele capitole. Inclin totusi sa cred ca da, pentru ca mie personal mi s-a parut ca aproape nimic nu a prezis ceea ce s-a petrecut. Desigur, in acea zi marcanta, lucrurile au mers din rau in mai rau pentru toate personajele. Insa ceea ce s-a intamplat a fost mai degraba o coincidenta, un concurs de imprejurari extrem de ghinionist.

Daca ati citit vreunul dintre celelalte romane ale autoarei, nu veti fi surprinsi probabil de cat de repede veti deveni prizonieri ai povestii, dand pagina dupa pagina, fara sa realizati cand trece timpul. Iar daca Locuri intunecate este prima carte scrisa de Gillian Flynn pe care o cititi, asteptati-va ca odata ce v-a prins povestea, sa nu va mai indurati sa lasati cartea din mana. Autoarea are aceasta abilitate de a construi personaje pe care le urasti si le admiri deopotriva, carora le dispretuiesti comportamentul insa care reusesc in acelasi timp sa te fascineze, pe care intr-o clipa ai impresia ca le simpatizezi, pentru ca in momentul urmator sa le suspectezi de cele mai ingrozitoare actiuni.

Asa cum spuneam mai devreme, poate ca una dintre celelalte carti ale autoarei, Fata disparuta, cu care nu ma pot abtine sa nu compar Locuri intunecate te socheaza mai tare. Cred ca a avut un impact mai puternic mai ales ca ofera o rasturnare majora de situatie, o dezvaluire aproape totala a misterului undeva in prima jumatate a volumului, ceea ce este destul de neobisnuit. Insa Locuri intunecate iti acorda parca mai mult timp sa reflectezi asupra anumitor aspecte, are o profunzime mai mare, te face sa vezi mai multe lucruri, te uimeste prin reactiile nu doar ale individului ci si ale comunitatii, prin efectul de domino ce se creeaza atat de usor si care poate distruge cu atata rapiditate, pentru totdeauna, o multime de vieti. Si nu ma refer doar la destinul lui Libby, Ben si Diane, rudele celor ucisi, ale caror vieti era imposibil sa nu fie marcate definitiv de ceea ce s-a intamplat, ci la toate personajele care au fost mai mult sau mai putin implicate in acele evenimente.

Multumesc Editurii TREI pentru sansa de a citi acest roman.

Bile albe:

Gillian Flynn face ca nu doar povestea personajelor principale sa fie fascinanta. Dimpotriva, te lasa sa observi cat de mare este impactul anumitor intamplari si asupra personajelor secundare, rezumand in doar cateva capitole si evolutia acestor personaje ce au jucat un rol major in acea zi nefasta si oferindu-ti un tablou extrem de complex de care cu greu reusesti sa te desprinzi chiar si dupa ce ai citit ultima pagina a cartii.

Bile negre:

La fel ca in cazul romanului Fata disparuta, nu reusesc sa indepartez un oarecare sentiment de frustrare vis-a-vis de finalul povestii. Odata ce afli misterul infioratoarelor crime, esti fara indoiala uimit de o asemenea desfasurare a evenimentelor. Dar in acelasi timp, exista o vaga senzatie de nemultumire, senzatia ca acel element „din afara” este in plus, ca ar fi fost mai logic si mai interesant daca intreaga poveste ar fi fost legata direct numai de personajele bine-cunoscute.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Fata disparuta – Gillian Flynn

Secretul sotului – Liane Moriarty

Publicat în Liane Moriarty

Secretul sotului – Liane Moriarty

Secretul sotului - Liane MoriartyDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Fiction Connection

Traducerea: Luminita Gavrila

Numar pagini: 480

 

 

Sinopsis:

Adevarul poate schimba totul!

Imagineaza-ti ca sotul tau ti-a scris o scrisoare pe care nu trebuie sa o deschizi decat dupa moartea lui. Mai mult, imagineaza-ti ca acea scrisoare contine secretul lui cel mai intunecat si mai bine ascuns – ceva atat de teribil, incat poate sa distruga nu numai viata pe care ati construit-o impreuna, ci si vietile altora. Imagineaza-ti apoi ca dai peste acea scrisoare in timp ce sotul tau este inca in viata…

Un roman tulburator despre secretele pe care alegem sa nu le impartasim cu partenerul nostru de viata.

„Una dintre cele mai bune carti ale anului 2013.” – Entertainment Weekly

Parerea mea:

Am adorat romanul acesta de la primele randuri, din momentul in care am fost aruncata brusc in viata obisnuita si total lipsita de senzational a personajelor. Iubesc romanele care reusesc sa faca asta: sa iti prezinte banalitatea si normalul intr-un mod atat de captivant incat sa nu mai vrei sa te desprinzi de poveste. Secretul sotului este acel gen de carte despre care gandesc mereu ca e atat de captivant scrisa incat nici macar nu ar fi avut nevoie de vreun twist major. As fi citit-o probabil cu la fel de mult interes chiar si daca nu ar fi facut altceva decat sa descrie traiul zilnic al personajelor in conditii absolut normale.

In primele capitole, suntem martori la viata de zi cu zi a unor oameni obisnuiti, iar o parte dintre acestia nu vor fi afectati nici mai tarziu de evenimentele ce constituie intriga principala a romanului. Chiar si personajele a caror viata este data peste cap de acea dezvaluire socanta continua sa se comporte intr-un mod apropiat de cel normal, incercand sa faca loc in viata lor vestilor care le-au rasturnat universul de pana atunci si sa se adapteze la noua situatie.

Drumurile unora dintre personaje nu ajung sa se intersecteze direct, insa intr-un fel, toate sunt legate unele de altele prin legaturi aparent invizibile. Pe langa intriga principala, exista cateva fire secundare, toate femeile din roman fiind puse in fata unor situatii neasteptate si nedorite si fortate sa accepte noutatea, sa incerce sa isi regaseasca propria cale prin haosul izbucnit si sa faca fata unor incercari care aproape ca le doboara. Sunt puse la incercare nu doar valorile morale, ci mai ales relatiile cu cei dragi, iar autoarea te obliga parca sa te gandesti la propria-ti viata: cum ai reactiona daca lumea ta s-ar prabusi, daca cei mai dragi oameni te-ar trada, daca deodata nu ti-ar mai merita increderea sau daca unii dintre acestia ar face ceva ingrozitor? Si cat de departe ai merge pentru a-ti apara familia? Cate reguli ai incalca, cat de usor ai trece peste principii, cum ai reusi sa iti amutesti constiinta? Si ai mai fi la fel dupa ce ai face-o? Sau relatia ar fi ruinata pentru totdeauna? Poate ca prima impresie ar fi ca indiferent de cat de dureroasa e situatia, exista o singura cale de a o aborda. Insa aprofundand gandurile acestea putin, incercand sa vezi in ce fel actiunile tale ar influenta atatia oameni, incepi sa pui la indoiala primul instinct. Pentru ca lucrurile nu sunt niciodata doar albe sau negre, iar simplitatea e un concept care de cele mai multe ori nu se potriveste in viata reala. Deciziile tale, oricat de nesemnificative ar parea, lovesc inevitabil in toti cei din jur, iar orice gest, orice cuvant si orice actiune declanseaza uneori un efect de domino pe care nu ti l-ai fi putut imagina in prima faza.

Capitolele prezinta alternativ perspectivele protagonistilor, iar tabloul general este uneori intrerupt de imagini din trecut. Autoarea reuseste astfel sa pastreze misterul chiar si la multa vreme dupa ce a dezvaluit acel secret tulburator al sotului uneia dintre eroine, iar interesul cititorului este mentinut viu de la prima si pana la ultima pagina. Nu exista neaparat o evolutie reala a personajelor, mai ales ca acestea sunt mature, asa ca nu te poti astepta la transformari majore. Ceea ce declanseaza crizele este pur si simplu viata, care parca ar arunca in fata personajelor un uragan si ar spune fiecaruia dintre ele: „Descurca-te cu asta”. Fara vreo avertizare, fara vreun sprijin, fara vreo metoda de salvare. Avem in fata intreg procesul acceptarii unor informatii sfasietoare, incepand din clipa in care adevarurile socante lovesc pe neasteptate si pana cand personajele reusesc sa isi ordoneze gandurile, sa se ridice de la pamant, sa priveasca in jur si sa se hotarasca in ce fel vor merge inainte. Pentru ca nu exista o alternativa, nu te poti opri in loc si nici nu o poti lua inapoi, pasind pe urmele pasilor deja parcursi. Poti doar sa mergi inainte, indiferent de cat de greu este.

Desi ritmul povestii este destul de temperat, iar majoritatea intamplarilor sunt unele aproape obisnuite, fara nimic senzational in ele, am avut impresia ca suspansul creat de Liane Moriarty reuseste sa intreaca tensiunea din unele thrillere celebre care se bazeaza exact pe jocul la limita cu emotiile si curiozitatea cititorului. Iar in final, autoarea abordeaza o atitudine extrem de originala, aducand in epilog cateva idei care reusesc sa rastoarne intreaga poveste, sa ofere o viziune atat de surprinzatoare incat ai nevoie de cateva minute bune pana sa reusesti sa asimilezi informatiile proaspat primite. In doar o pagina, totul se schimba, insa doar tu, cititorul, afli asta. Personajele vor continua sa isi traiasca vietile ducand dupa ele temeri, sentimente de vina sau de ura, remuscari, dureri si regrete bazate toate doar pe o serie de coincidente nefericite, pe ipoteze subrede, pe minciuni neintentionate si adevaruri tremuratoare. Destinele tuturor se cladesc pe aceste lucruri si nici unul dintre personaje nu are habar cat de fragil e suportul pe care se sprijina soarta sa si a celor din jur.

Multumesc Editurii TREI pentru sansa de a citi aceasta poveste captivanta!

Bile albe:

Modul atat de fascinant in care autoarea reuseste sa prezinte totul: vietile personajele, secretele lor, modul lor de gandire, felul in care aleg sa relationeze cu ceilalti, diferenta intre ceea ce spun si ceea ce gandesc, etc. Secretul sotului este o dovada perfecta a faptului ca normalitatea intriga uneori mai mult decat imaginarul si ca purtarea si gandirea oamenilor obisnuiti pot oricand sa concureze cu cele mai explozive si complicate scenarii.

Bile negre:

Vocile catorva dintre personaje par sa se confunde usor in primele capitole, fiind pastrat aproximativ acelasi ton pe parcursul intregii povesti. Oricum, acest lucru nu dureaza decat pana in momentul in care te familiarizezi cu personajele si incepi sa intelegi povestea fiecaruia dintre ele.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Fata disparuta – Gillian Flynn

Adevarul despre cazul Harry Quebert – Joel Dicker