Publicat în John Burnham Schwartz

Imparateasa – John Burnham Schwartz

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Marcela Farcasiu

Numar pagini: 384

 

Sinopsis:

In anul 1959, Haruko, o tanara de familie buna, se marita cu Printul Mostenitor al Japoniei, mostenitorul Tronului Crizantemei. Este prima femeie de sorginte nearistocrata care va intra in monarhia misterioasa, aproape ermetic inchisa si cea mai veche din lume. Tratata cu cruzime si suspiciune de catre Imparateasa si cerberii acesteia, Haruko este controlata fara incetare. Singurul interes pe care il reprezinta Haruko pentru Curtea Imperiala este capacitatea ei de a produce un mostenitor. Dupa ce, in cele din urma, reuseste sa dea nastere unui fiu, ea sufera o depresie nervoasa si isi pierde vocea. Totusi, hotarata sa nu se lase dominata de birocratii imperiali, Haruko persevereaza. Peste treizeci de ani, in postura de Imparateasa, ea va juca un rol crucial in a o determina pe o alta tanara – o stea in ascensiune in Ministerul de Externe – sa accepte cererea in casatorie a fiului ei, Printul Mostenitor. Consecintele se vor dovedi tragice si dramatice.

Parerea mea:

Multumesc librariei online Libris pentru ca imi sprijina obsesia pentru cartile a caror actiune este legata de cultura asiatica 🙂 De fiecare data cand imi aleg un roman nou din lista de carti online sau carti in engleza disponibile pe site-ul librariei imi spun ca ar trebui sa imi diversific „meniul” literar. Insa mereu ajung la aceleasi tipuri de carti, pur si simplu nu le pot rezista. Asa s-a intamplat si cu Imparateasa, romanul lui John Burnham Schwartz. Daca pana acum citisem in special povesti a caror intriga se desfasura in Asia secolelor trecute, de data aceasta avem parte de o poveste care incepe in 1934 si ne poarta pana in prezent. Desi autorul mentioneaza ca intreaga opera este una de fictiune, este evident ca a fost inspirat de povestea actualei imparatese a Japoniei. Asemanarile dintre imparateasa Michiko si protagonista romanului, Haruko sunt izbitoare, iar daca dupa lectura romanului veti cauta informatii despre imparateasa Japoniei veti fi surprinsi. De asemenea, mare parte din informatiile despre celelalte personaje sunt si ele inspirate de realitate.

Cartea ne poarta prin copilaria obisnuita a lui Haruko, fiica unui proprietar de fabrica, apoi prin adolescenta si tineretea sa, la fel de normale. Povestea eroinei se impleteste cu tragediile razboiului, intr-o Japonie in schimbare, ruinata de razboi si de intruziunile unei lumi diferite in viata pana atunci traditionala a japonezilor. Lumea in care traieste Haruko este una care isi pierde stabilitatea, lucrurile se transforma, obiceiurile se schimba, viata insasi se desfasoara cumva fara un echilibru, fara siguranta regulilor si traditiilor respectate pana atunci. Totusi, lumea merge inainte. Astfel ca eroina are parte de un trai normal, pana in momentul in care ajunge sa il cunoasca pe printul mostenitor. Timp de doi ani, intre ei se naste o relatie de amicitie, cu fiori timizi de dragoste, insa cu constiinta diferentelor dintre ei mereu prezenta. Dar schimbarile prin care a trecut tara fac acum posibila o incalcare a vechilor reguli. Astfel ca Haruko devine prima printesa a Japoniei ce provine din exteriorul nobilei familii. Desi casatorita din dragoste, eroina se trezeste intr-o inchisoare cu gratii din aur. Libertatea sa dispare din momentul in spune „Da”, Haruko nemaifiind o persoana, ci un simbol. In ciuda sprijinului oferit de sotul sau, ea este constant criticata de soacra sa, imparateasa Japoniei si de intreaga curte imperiala. Fiecare gest gresit este transformat intr-o catastrofa, fiecare gand gresit rostit devine un nou motiv de denigrare. In ciuda faptului ca Haruko reuseste sa aduca o serie de schimbari, incalcand uneori regulile, ea se ofileste.  Trece prin depresii, prin momente de disperare, isi revine de fiecare data si ulterior devine o imparateasa desavarsita. Insa persoana care era inainte dea intra in familia imperiala a murit demult. In jurul ei pluteste mereu melancolia, iar sentimentele ascunse se intrevad totusi in fiecare gest si fiecare cuvant. Nici macar dupa 30 de ani, ca imparateasa, Haruko nu are posibilitatea sa miste prea mult lucrurile, sa aduca schimbarile necesare sau sa modernizeze mentalitatile invechite. Se adapteaza, insa se pierde pe sine insasi. Ajunsa ea insasi mama, incearca sa convinga o tanara din afara familiei sa paseasca pe urmele propriilor sai pasi, in ciuda suferintelor indurate de ea insasi. Iar istoria nu face decat sa se repete. Fiecare drama este retraita acum prin intermediul nurorii sale, singura diferenta fiind ca Haruko, spre deosebire de socra sa, o indrageste pe sotia fiului sau si ii ofera sprijinul. Dar asta nu inseamna atat de mult cat am putea crede, iar tragedia loveste din nou.

Romanul nu este unul de actiune, nu este incarcat de suspans sau momente tensionate. Insa te arunca intr-o mare de emotii si iti schimba modul de a vedea lucrurile. In copilarie, aproape orice fetita se visa printesa. Acum aflam ce inseamna asta de fapt. Si cat de intunecata este trecerea de la o viata obisnuita la una stralucitoare. Este incredibil sa descoperi cum unele dintre cele mai puternice persoane sunt de fapt inchise in colivii, neavand posibilitatea sa schimbe nimic si nici libertatea de a face anumite lucruri pe care noi le consideram a fi normale. Iar daca pentru cei nascuti la curte mare parte din lucrurile care se intampla sunt usor de suportat, pentru o persoana straina este cu totul altceva, oricate pregatiri ar fi fost facute si oricat de constienta ar fi aceasta de existenta acelor aspecte. Aceste diferente sunt vizibile atat privindu-i pe Haruko si pe sotul ei, cat si pe reprezentantii generatiei urmatoare: nora lui Haruko – si ea o „intrusa”, fortata sa paseasca in aceasta lume abia la maturitate si fiul protagonistei, printul mostenitor – care a crescut stiind totusi conditia mamei sale si incercarile pe care a fost nevoita sa le infrunte.

Bile albe:

– Aproape toate cartile despre Japonia sau China pe care le-am citit pana acum m-au impresionat prin stilul de scriere. Toate au o delicatete surprinzatoare si tendinta de a alatura cuvinte pe care nu te-ai gandi niciodata sa le asezi unele langa altele, rezultatul fiind expresii minunate, pe care le citesti iar si iar, fara sa te saturi de ele. Este si cazul romanului lui John Burnham Schwartz, insa de data aceasta avem ceva in plus. O nota sumbra, o melancolie care razbate dintre randuri de la prima pana la ultima pagina, prezenta chiar si in momentele in care ne este narata cate o intamplare fericita. Romanul iti da cumva senzatia de cronica, in ciuda faptului ca are o sensibilitate aparte si ca percepi foarte clar sentimentele protagonistei. Asemanarea cu realitatea este probabil un alt factor care accentueaza acest aspect.

Bile negre:

– Finalul este prea putin plauzibil. Chiar stiind ca nici in realitate asa ceva nu s-a intamplat, chiar tratand cartea ca pe o opera de fictiune lipsita de orice sursa de inspiratie din viata reala, tot difera prea mult de realismul emanat in reatul povestii. Banuiesc ca autorul a vrut sa accentueze prin acest final mentiunea sa de la inceput ca personajele sunt produsul imaginatiei sale, insa mi se pare prea fortata si nepotrivita nota finala.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Cele zece mii de dorinte ale imparatului – Jose Freches

Memoriile unei gheise – Arthur Golden