Posted in Umberto Eco

Numele trandafirului – Umberto Eco

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Florin Chiritescu

Numar pagini: 576

 

Sinopsis:

Deopotriva roman politist si parabola despre adevar vazut din perspectiva teologica, filosofica, scolastica si istorica, Numele trandafirului a cunoscut un imens succes de public, fiind tradus in peste 35 de limbi si ecranizat de Jean­‑Jacques Annaud in 1986, cu Sean Connery, Christian Slater si F. Murray Abraham in rolurile principale.

In anul 1327, intr-o manastire izolata de lume, calugarii sint pe cale de-a fi invinuiti de erezie. Singura lor speranta este ajutorul dat de un faimos franciscan, fratele Guglielmo. Cind lucrurile par sa se limpezeasca intre zidurile misterioasei abatii, calugarii incep sa moara unul dupa altul. Ca sa descopere asasinul, inteleptul calugar, alaturi de ajutorul sau, Adso, se afunda ca un adevarat detectiv in simboluri secrete si manuscrise codificate si aproape isi pierde viata pe culoarele labirintice ale manastirii.

Parerea mea:

Am reusit in sfarsit sa fac recenzia acestei carti. De cateva zile o am in plan si nu reusisem sa imi fac timp sa o scriu. Aveam de mult timp Numele Trandafirului pe lista de „to read” dar cum apar in mod constant noi si noi carti extrem de tentante, am tot amanat lectura romanului. Multumesc librariei Libris pentru ocazia de a citi aceasta carte. Banuiesc ca ati aflat deja ca in afara de lista de carti online in limba romana, gasiti si o gama larga de carti in engleza din care va puteti alege romanele preferate pe care doriti sa le aveti in biblioteca. Daca nu stiati, faceti o vizita in libraria online Libris si aruncati o privire in lista de lecturi disponibile.

Nu am idee cum ar trebui sa sune recenzia unui roman atat de cunoscut si apreciat. Ma simt ciudat gandindu-ma la partile care nu mi-au placut, ca si cum as trada cartea si am impresia ca orice as putea spune despre ea a fost deja spus de zeci de oameni inainte. De-a lungul timpului, criticii au catalogat Numele Trandafirului drept un bildungsroman (datorita evolutiei lui Adso), o carte de teorie literara, un studiu medieval, roman politist, de observatie, etc. La o cautare pe Google veti gasi zeci de interpretari, insa nici una dintre parerile specializate nu iti pot impune o opinie care sa nu fie demontata sau care sa nu devina personala de la primele pagini. Insusi autorul face referire la Numele Trandafirului ca la un roman ce poate fi interpretat de fiecare cititor intr-un mod personal, privit prin propria experienta, prin propriile idei si ganduri. Pe tot parcursul cartii am avut mii de ganduri, mi-am schimbat parerile de nenumarate ori, am trecut prin cele mai diverse stari si am privit fiecare personaj in moduri diferite.

Romanul te introduce in lumea clerului din Evul Mediu, intr-o manastire din Italia, in care pe langa problemele generale legate de apartenenta la diferite ordine religioase, apar si o serie de morti suspecte. Calugarul Guglielmo (William din Baskerville) ajunge la abatie cu misiunea de a facilita o intalnire intre cativa membri ai clerului intre care domneste o rivalitate puternica, insotit de tanarul sau ucenic, Adso. Acesta reprezinta in acelasi timp si vocea narativa a romanului, intrucat Adso este personajul care, ajuns la batranete, isi aduna amintirile punand povestea pe hartie. Pe langa misiunea oficiala, lui Guglielmo ii este solicitat ajutorul si in descoperirea criminalului responsabil de numarul tot mai mare de crime. De aici incepe o cursa contra cronometru, deoarece Adso si maestrul sau, Guglielmo, par a fi mereu cu un pas in urma ucigasului. Pe langa principalul fir, luam parte si la o serie de discutii care creioneaza cultura si modul de gandire din perioada respectiva, participam la un proces condus de unul dintre cei mai cunoscuti inchizitori, in care unele personaje sunt acuzate de erezie si descoperim astfel felul in care erau privite lucrurile in secolul 14, modul in care biserica influenta fiecare aspect al vietii. Intotdeauna cand citesc o carte inspirata de realitate, fara elemente fantasy, incerc sa inteleg cat mai bine viata din acea perioada sau din acea zona geografica, incerc sa imi dau seama cum ar fi fost daca as fi trait atunci sau acolo, ce fel de persoana as fi devenit si in ce masura suntem ceea ce suntem datorita mediului sau culturii in care crestem.

Nu stiu in ce masura mi-a placut romanul numai datorita continutului sau. Odata ce am inceput Numele Trandafirului am realizat cat de dor imi era sa citesc un roman clasic. In ultimele luni m-am adancit in povestile fantasy, m-am obisnuit cu stilul aproape prea accesibil al noilor autori si cu tonul usor adolescentin care predomina in aceste carti si am uitat modul in care te pierzi intr-un roman clasic, felul complicat in care se incurca itele, motivele greu de inteles care stau in spatele actiunilor personajelor. Desi exista o multime de carti noi minunat scrise, cred totusi ca de cele mai multe ori un roman de genul acesta iti ramane altfel in minte si in suflet. Altfel iti amintesti peste ani de el, altfel te influenteaza pe tine si altfel influenteaza generatii la rand.

Bile albe:

– Contrar asteptarilor, am descoperit o multime de pasaje amuzante, replici delicioase si o serie de personaje de care te atasezi cu usurinta. Ma asteptam ca stilul sa fie mai rece, atmosfera mai incarcata, dar romanul reuseste sa te surprinda. In momentul in care survine disparitia unuia dintre personajele cele mai simpatice m-am simtit ca si cum as fi pierdut un prieten drag, desi personajul era unul secundar.

– Misterul din jurul crimelor este pastrat foarte bine pana la final. Pe masura ce citesti incepi sa ai tot mai multe banuieli, sa suspectezi alte si alte personaje. Am fost surprinsa sa descopar modul in care au intervenit mortile calugarilor si sa aflu cine era de fapt criminalul. Personajul mi-a fost antipatic de la inceput si il banuiam ca fiind implicat oarecum in toata povestea, dar nu mi-a trecut nici o clipa prin minte ca el ar putea sta de fapt in spatele acestei lupte dramatice pentru ascunderea adevarului.

Bile negre:

– Fara indoiala, cel mai neplacut aspect al romanului rezulta din multimea de fraze sau fragmente in latina care raman netraduse. In momentul in care am vazut ca nu exista note de subsol care sa contina traducerile pasajelor in latina am inceput sa rasfoiesc cu disperare ultimele pagini ale cartii in speranta ca voi gasi acolo explicatiile, dar acestea lipsesc. Ramai cu senzatia foarte pregnanta ca ai pierdut o parte importanta a povestii din aceasta cauza, mai ales ca aceste pasaje nu sunt deloc putine.

– Exista o multime de discutii, monologuri si discursuri cu tenta filozofica ce pot pune la incercare rabdarea cititorului. Romanul face referire la o multime de alte carti (in special scrise de autori din Antichitate) si aspecte tipice dezvoltate in acestea, teorii  specifice unor anumiti scriitori, scene descrise in volumele lor, etc. Cititorii care nu au lecturat cel putin o parte a acestor opere au sanse mari sa piarda intelesul anumitor pasaje si sa nu remarce importanta lor asupra intregii povesti. Cred totusi ca anumite lecturi si teorii sunt tratate in liceu la orele de filosofie si latina, asa ca parcurgerea romanului ar trebui sa fie cel putin intr-o oarecare masura facilitata.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Insula pinguinilor – Anatole France

Dragonul furtunii – I. J. Parker