Tag Archive | recenzie carte

Amantul doamnei Chatterley – D.H. Lawrence

Amantul doamnei Chatterley - D.H. LawrenceDisponibil la: Litera

Colectia: Carte de Buzunar

Traducerea: Antoaneta Ralian

Numar pagini: 320

*

Sinopsis:

„Niciodata, parca, nu dorise mai mult o femeie. Iar ea, inaltata in bratele lui, ii zari scanteierea ochilor dilatati. Ii strangea cu furie trupul la pieptul lui. si ea isi spunea: «Da! Am sa-i cedez! Da! Am sa-i cedez!»”

In Anglia anilor 1920, Constance, tanara doamna Chatterley, duce o viata monotona alaturi de un sot infirm si incapabil de a avea o viata de cuplu normala. Indiferenta barbatului si neimplinirea sexuala o imping pe Constance intr-o legatura amoroasa cu paznicul de vanatoare al domeniului, in bratele caruia isi gaseste fericirea. Poate cea mai celebra scriere a lui Lawrence, Amantul doamnei Chatterley, roman clasic al iubirii patimase, eliberata de orice prejudecati, portretizeaza puterea regeneratoare a senzualitatii – o afirmare a vietii si o sansa la fericire.

Parerea mea:

Fara a putea spune ca m-a plictisit, romanul lui D.H. Lawrence m-a facut sa il citesc parca fara nicio motivatie, cu pauze mari intre reprizele de lectura, cu alte carti intercalate in toate saptamanile in care am tot evitat sa continui la modul serios volumul. Eram si nu eram curioasa in acelasi… CONTINUAREA AICI.

Fiica negustorului de sake – Kido Okamoto

Fiica negustorului de sake - Kido OkamotoDisponibil la: Humanitas

Colectia: Raftul Denisei

Traducerea: Angela Hondru

Numar pagini: 328

*

Sinopsis:

„Am avut norocul sa-l cunosc personal pe Hanshichi si sa-l intalnesc deseori, ba chiar sa-l vizitez acasa, in Akasaka. […] Ii placea traiul indestulat si intotdeauna ma trata cu cel mai bun ceai si cele mai delicioase prajiturele. Si imi depana povesti din tinerete. Am izbutit sa umplu un caiet gros cu misterele povestite de Hanshichi. Le-am ales pe cele mai captivante pentru a le oferi cititorilor, dar ele nu se succeda neaparat in ordine cronologica…“

Prin povestirile ciclului Hanshichi torimonochō (Cazurile misterioase ale lui Hanshichi), publicate intre anii 1917 si 1937, Kidō Okamoto inaugureaza genul politist in literatura nipona. De altminteri, scriitorul este considerat un Arthur Conan Doyle al Japoniei, inventand un personaj emblematic, pe inspectorul Hanshichi, care rezolva aparent fara efort cazurile cele mai complicate si enigmatice. La senectute, jovialul inspector rememoreaza nostalgic anchetele, iar relatarea intamplarilor trecute este un prilej de evocare plina de culoare a capitalei Edo si a Japoniei din timpul shōgunatului Tokugawa.

Parerea mea:

Despre inspectorul Hanshichi, protagonistul volumului Fiica negustorului de sake se spune ca este echivalentul lui Sherlock Holmes in literatura japoneza, ceea ce m-a facut teribil de curioasa sa ii citesc aventurile. Mi-a placut colectia de povestiri, mi-a amintit intr-adevar de constructia istorioarelor… CONTINUAREA AICI.

Buna seara Melania (seria Melania Lupu, volumul 2) – Rodica Ojog Brasoveanu

Buna seara, Melania (seria Melania Lupu, volumul 2 - Rodica Ojog BrasoveanuBuna seara Melania (seria Melania Lupu, volumul 2) – Rodica Ojog Brasoveanu

Disponibil la: Nemira

Colectia: Suspans

Numar pagini: 224

Sinopsis:

Maestra in arta suspansului, Rodica Ojog-Brasoveanu se arata o fina cunoscatoare a mastilor dincolo de care se ascund intotdeauna oamenii si in literatura, si in viata. Aceasta carte o dovedeste din plin.

Despre „Ciclul Melaniei”: Melania este cheia intregii serii, prin unicitatea ei. Este un hot fara sa fure, o escroaca fara sa insele …este acel personaj care, desi incalca repetat legea, o face cu atata candoare si inteligenta incat farmeca cititorul.

In „Buna seara, Melania!” autoarea inlatura pas cu pas mastile fiecarui personaj. Si, ca in orice roman politist care se respecta, nimeni nu e ce pare a fi.

Povestea si calitatea scriiturii garanteaza placerea lecturii, in tihna de acasa ori in vacarmul orasului.

Parerea mea:

Cand am terminat Cianura pentru un suras, nu stiam cum sa ma apuc mai repede de urmatorul roman al seriei Melania Lupu. Si nu pentru ca primul volum s-ar fi terminat cu vreun cliffhanger, asa cum se intampla in seriile contemporane, ci pur si simplu pentru ca simteam nevoia sa ma cufund din nou in lumea creata de Rodica Ojog Brasoveanu si sa ma reintalnesc cu perechea fermecatoare de rivali, Melania si maiorul Cristescu.

In timp ce notam Buna seara, Melania pe Goodreads, am apucat sa citesc mai mult pe diagonala cateva review-uri in care cititorii spuneau ca acest volum li s-a parut mai putin antrenant decat primul. Am fost surprinsa, intrucat eu una l-am devorat cu o sete chiar mai profunda decat pe primul. Poate si pentru ca de data aceasta am constatat, cu uimire, ca Melania nu mai apare ca un personaj prins in jocul altcuiva, ci ea este de data aceasta maestrul care trage toate sforile. Si cu cata pricepere o face!

Atrasa in mod irezistibil de unul dintre tablourile pe care a fost cat pe ce sa puna mana in volumul anterior, protagonista organizeaza un complot magnific pentru a-l castiga cu adevarat de data aceasta. In acelasi timp in care joaca rolul papusarului, Melania este totodata si una dintre „marionetele” din joc. Mai exact, se pune in postura uneia dintre victimele nevinovate, astfel incat Cristescu si toti cei implicati o vor vedea ca pe un simplu martor in tot acest joc. Evident, spre deosebire de celelalte personaje implicate, maiorul are convingerea ca tot planul a fost pus la punct de ea. La fel ca si in prima carte, Cristescu incepe sa asambleze pas cu pas fiecare indiciu, avand convingerea ca ea sta in spatele actiunilor.

Inteligent construit, romanul reuseste sa te tina cu sufletul la gura, in ciuda faptului ca de data aceasta stii clar cine este initiatorul jocului. Nu mai ai deci de descifrat niciun mister, dar asta nu te impiedica sa ramai cu rasuflarea taiata la fiecare cateva pagini si sa te uimeasca modul in care autoarea isi desfasoara intrigile.

Ma asteptam intrucatva sa am ocazia de data aceasta sa patrund mai mult in trecutul personajelor centrale, sa descopar felul in care personalitatea Melaniei s-a dezvoltat astfel sau sa aflu mai multe detalii din viata maiorului. Si in ciuda faptului ca sunt narate anumite intamplari din trecutul protagonistilor, autoarea tot nu ne spune de fapt prea multe iar cei doi rivali raman in continuare partial un mister.

Am parcurs cu placere fiecare pagina si am fost fascinata de personajele secundare, de modul in care autoarea reuseste sa le construiasca portrete atat de reale, chiar daca descrierile propriu-zise ale istoriilor personale ale fiecareia dintre ele nu sunt extrem de lungi. Insa dupa doar cateva pagini, le cunosti povestile, temerile, sperantele si visele neimplinite.

De data aceasta, romanul se incheie intr-un mod total surprinzator si e nevoie de un adevarat efort de vointa sa nu incepi imediat urmatoarea carte pentru a afla ce se intampla in continuare.

SPOILER ALERT: Refuz inca sa accept faptul ca planul Melaniei a avut o fisura, ca exista posibilitatea ca maiorul sa fi reusit sa o prinda in cursa. Mai ales ca insusi Cristescu pare sa nu se bucure de victorie, ci sa isi indeplineasca misiunea doar din inertie, din respect pentru functia careia i-a dedicat intreaga viata.

Din nou, fara „bile albe” si „bile negre”, din simplul fapt ca am indragit fiecare rand al cartii. Asa ca in incheiere, va spun doar ca odata ce veti descoperi personajele Rodicai Ojog Brasoveanu si intrigile impecabile, cu siguranta nu veti mai dori sa iesiti din lumile pe care aceasta le creaza.

Cianura pentru un suras (seria Melania Lupu, volumul 1) – Rodica Ojog Brasoveanu

Cianura pentru un suras (seria Melania Lupu, volumul 1) - Rodica Ojog BrasoveanuCianura pentru un suras (seria Melania Lupu, volumul 1) – Rodica Ojog Brasoveanu

Disponibil la: Nemira

Colectia: Suspans

Numar pagini: 240

Sinopsis:

Agatha Christie o avea pe Miss Marple. Georges Simenon l-a inventat pe Maigret. Rodica Ojog-Braşoveanu a născocit-o pe Melania Lupu, o doamna vaduva, micuta si delicata ca un portelan de Sevres.

Cine este in realitate Melania? Cosmarul maiorului Cristescu pe care un destin sarcastic il va sili, vreme de 10 ani, sa-i tina piept in confruntari din cele mai bizare. Sub palaria de vetust a Melaniei, cu gratii si sfiiciuni de fetita, se ascund o minte si apetituri de gangster.

Cianura pentru un suras marcheaza prima lor intalnire. Miza conflictului o constituie doua panze ametitor semnate – Rembrandt si Goya. Sase personaje se angajeaza intr-o cursa frenetica, nemiloasa, sinistra. Oamenii mor unul dupa altul, cadavrele lor dispar. Dispar si tablourile. O mana diabolica manevreaza din umbra. Cine?

Parerea mea:

Oricand imi amintesc numele autoarei Rodica Ojog Brasoveanu, sunt convinsa ca imi stralucesc ochii, mi se intinde un zambet larg pe fata si ma simt cuprinsa de un entuziasm fantastic. Am adorat (si serios ca pana si cuvantul acesta mi se pare prea mic) teribil volumele pe care le-am parcurs pana acum scrise de aceasta autoare si de multa vreme imi doream sa revin in lumile create de ea.

Iar de data aceasta, stilul magnific al Rodicai Ojog Brasoveanu nu doar ca m-a incantat ca intotdeauna, ci m-a tinut la suprafata intr-o perioada mai neagra decat orice am trait pana acum. Mi-e imposibil sa imi imaginez o alegere mai buna decat seria Melania Lupu.

Tot timpul am spus ca personajele create de aceasta autoare sunt fascinante si mai vii parca decat multe persoane din viata reala. De data aceasta am dat peste un personaj atat de colorat, genial si interesant incat si acum, dupa doua volume devorate rapid, tot nu ma mai satur sa ma minunez. Poate ca nu la fel de realist construita ca majoritatea personajelor autoarei, Melania Lupu a devenit cred primul personaj feminin de care m-am indragostit de-a dreptul. Si spun ca este mai putin realist portretul sau tocmai pentru ca e prea… perfect. Daca in mod normal personajele autoarei ma fac sa am senzatia ca sunt copii fidele ale unor oameni reali, pe care  in mod sigur i-a cunoscut candva, de data aceasta, de-a lungul intregului volum mi-a fost foarte clar ca o astfel de persoana, atat de minunata si excentrica pur si simplu nu poate exista in realitate. Dar asta nu a micsorat deloc farmecul lecturii, ba dimpotriva.

Auzisem de multa vreme despre Melania Lupu si, intarita de citatul de pe coperta ” Agatha Christie o avea pe Miss Marple. Georges Simenon l-a inventat pe Maigret. Rodica Ojog-Braşoveanu a născocit-o pe Melania Lupu…”, ideea ca Melania este un fel de detectiv genial mi s-a fixat tot mai adanc in minte. In varsta de 62 de ani, excentrica, unica, eleganta prin gesturi si prezenta chiar mai mult decat prin tinuta, se potrivea destul de bine pe ideea unui detectiv neoficial si neobisnuit. Mare mi-a fost surpriza sa descopar cat de mult ma inselam. Tocmai de aceea am si postat mai sus sinopsisul unei editii vechi a romanului, pentru ca odata cu reeditarile mai noi s-a pierdut aceasta descriere care mie mi se pare mai buna si mai clara decat cele prezente. Prin urmare, am aflat abia citind cartea ca, de fapt, Melania e capul rautatilor si deci, infractorul caruia maiorul Cristescu nu reuseste sa ii dovedeasca vinovatia. Avem parte asadar de un joc de-a soarecele si pisica, in care ambii adversari stiu ca celalalt stie adevarul, insa in lipsa unor probe, amandoi se prefac in continuare, iar jocul continua.

In apararea Melaniei, trebuie spus ca intriga este declansata de la un eveniment absolut intamplator, iar protagonista devine mai degraba complice si nu principalul vinovat. Ca lucrurile se asaza ulterior in modul in care o fac doar datorita faptului ca Melania este creierul care manevreaza exemplar totul, este partea a doua. Important este ca protagonista nu e o raufacatoare cu premeditare, ci devine astfel fara voie, din intamplare, improvizand totul pe parcurs.

Desi am banuit la un moment dat adevaratul faptas, trebuie sa recunosc faptul ca nu am avut idee in ce mod a reusit sa le vina de hac victimelor sale, asa ca finalul a venit ca o surpriza pentru mine. Cred insa ca si daca nu ar fi facut-o, nu as fi fost dezamagita in vreun fel deoarece povestea este oricum extrem de buna. Te surprinde constant, vine cu noi si noi intorsaturi de situatie total neasteptate iar personajele sunt un deliciu. E fascinant sa privesti modul in care interactioneaza intre ele. La fel cum fascinanta este ocazia de a-l observa pe maiorul Cristescu incercand sa dezlege misterul atat de bine innodat, pasind usor tot mai adang in miezul acestui secret comun.

Probabil ca cititorii care au parcurs deja vreo carte de-a Rodicai Ojog Brasoveanu nu mai au nevoie de niciun indemn pentru a se refugia din nou in volumele sale. Iar celor care inca nu ii cunosc opera, sincer, nu am idee cum as putea sa le transmit cu cata caldura va recomand sa incercati cartile acestei scriitoare. Iar daca recenzia nu spune destul de car cat de mult am adorat romanul, o dovada in plus poate fi si faptul ca incheierea va ramane fara obisnuitele „bile albe” si „bile negre”. Pentru ca nu exista niciun aspect al cartii care sa nu imi fi placut si pentru ca la plusuri ar trebui sa ma apuc sa insir absolut toata povestea.

Viermele de matase (seria Cormoran Strike, volumul 2) – Robert Galbraith

Viermele de matase - Robert GalbraithDisponibil la: Editura TREI 

Colectia: Fiction Connection

Traducerea: Ciprian Siulea

Numar pagini: 640

*

Sinopsis:

Cand scriitorul Owen Quine dispare, sotia lui apeleaza la detectivul particular Cormoran Strike. La inceput, femeia crede ca sotul ei a plecat pentru ca a vrut pur si simplu sa fie singur cateva zile – asa cum a mai facut inainte – si ii cere lui Strike sa-l gaseasca si sa-l aduca acasa.

Dar, pe masura ce ancheta lui Strike inainteaza, devine limpede ca disparitia lui Quine implica mai multe decat si-ar fi imaginat sotia lui. Scriitorul tocmai a finalizat un manuscris in care face cate un portret necrutator aproape fiecarei persoane pe care o cunoaste. Daca romanul ar fi publicat, ar distruge vieti – asadar, sunt multi care ar vrea sa-l reduca la tacere pe Quine.

Iar cand scriitorul este gasit ucis cu brutalitate in imprejurari stranii, pentru Strike devine o cursa contracronometru sa inteleaga ce l-a impins pe ucigasul nemilos sa comita acea crima atroce…

Oferind o poveste ce se citeste pe nerasuflate, cu rasturnari de situatie la tot pasul, Viermele de matase este al doilea roman din mult apreciata serie care ii are drept protagonisti pe detectivul Cormoran Strike si pe tanara si curajoasa lui asistenta, Robin Ellacott.

Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling.

Parerea mea:

Mi-a placut mult primul volum al seriei Cormoran Strike insa fara sa ma fascineze neaparat asa cum reusesc unele carti sa o faca. Am admirat mai degraba modul in care autoarea si-a construit personajele, pe care le-am iubit cu adevarat, relatiile dintre ele, cadrul si suspansul, mi-am dorit sa citesc si urmatoarele romane din serie, insa nu m-am simtit dependenta de poveste, nu mi-am dorit ca in secunda urmatoare sa pun deja mana pe o continuare. Prin urmare, nu m-am asteptat atunci cand am inceput Viermele de matase sa stau treaza pana dimineata pentru a o termina, asa cum s-a intamplat.

Poate ca acest lucru se datoreaza faptului ca de data aceasta, misterul pe care detectivul Cormoran Strike il are de descifrat are loc in lumea editoriala, lume pe care, cu siguranta, oricare cititor inrait o va gasi fascinanta. Sau poate ca, pur si simplu mi-a fost mai dor decat credeam de cele doua personaje indragite, Cormoran si Robin.

Autoarea nu se dezminte nici de aceasta data si construieste personaje – principale si secundare – la fel de fascinante si credibile ca si in primul volum. Pline de realism, incarcate de defecte, conduse de pasiuni arzatoare, ascunzand secrete vechi, personajele din Viermele de matase te impresioneaza tocmai prin asemanarea fascinanta cu oamenii pe care ii intalnesti zi de zi. Iar cei doi protagonisti ajung parca sa iti fie si mai dragi, cu atat mai mult cu cat in acest volum patrunzi tot mai adanc in viata personala a acestora, le cunosti mai indeaproape motivatiile, dezamagirile si visele.

Suspansul se creeaza treptat, autoarea avand grija sa intercaleze fire secundare care iti distrag atentia de la cel principal dar care, in acelasi timp, ofera o imagine mai completa a vietii personajelor, a modului in care decurge fiecare zi pentru acestia, a felului in care incearca sa faca fata tuturor incercarilor si sa jongleze cu dificultatile care le apar in drum. Desi numarul de personaje este destul de mare, nu ai nicio problema in a le retine inca de la inceput pe fiecare si in a le intelege tot mai bine caracterele pe masura ce dai paginile.

Surprizele se tin lant si cu fiecare nou capitol, noi si noi scenarii se nasc si se desfac in mintea ta. Iar ceea ce parea a fi o strategie stupida de auto-promovare al unui artist nebun se transforma intr-un joc macabru, al carui papusar se dovedeste a fi unul de-a dreptul diabolic.

Imi place mult faptul ca, desi Cormoran si Robin sunt amandoi inteligenti si abili, nu ai nicio secunda senzatia ca sunt construiti pe modelul acela al detectivului genial care rezolva totul pornind de la un indiciu aproape invizibil. Dimpotriva, le esti martor la nenumarate incercari esuate, le simti frustrarea atunci cand anumite urme duc intr-o fundatura, le vezi fiecare esec si observi cum anumite dezamagiri par a-i bloca si a-i descuraja mai degraba de a-i motiva sa mearga tot inainte. Un alt aspect interesant este faptul ca orgoliul nu ii opreste din a cere ajutor celor din jur atunci cand usile li se inchid in fata si tocmai acest sprijin din exterior este unul dintre cei mai importanti factori ce duc la rezolvarea cazului.

Daca sunteti asadar in cautarea unui roman politist inteligent construit, cu personaje credibile, cu lupte interioare fascinante si cu un fir narativ incalcit si provocator, Viermele de matase este exact ceea ce va trebuie.

Multumesc mult Editurii Trei pentru ca mi-a oferit sansa de a parcurge acest volum captivant.

Bile albe:

– Modul in are autoarea intercaleaza elemente din viata personala a protagonistilor cu cele din viata lor profesioanala, oferindu-ti o poveste complexa, pe care cu greu o poti lasa din mana.

Bile negre:

– Desi impecabil realizat, secretul pe care il aflam la final mi s-a parut totusi destul de des intalnit in povestile mystery care se desfasoara in lumea editoriala si in ciuda faptului ca romanul nu m-a dezamagit nicio clipa, am ramas totusi cu senzatia ca as fi asteptat poate ca identitatea criminalului sa fie una diferita.