Publicat în Anne Rice

Vampirul Lestat (seria Cronicile Vampirilor – volumul 2) – Anne Rice

Disponibil la: Extra Carti

Colectia: Literatura Universala

Format: 180×110

Numar pagini: 704

 

Sinopsis:

Lestat: un vampir, dar nu unul dintre cei obisnuiti. Caci Lestat este cu adevarat viu, extatic, patimas – iar in extravaganta sa poveste, el se avanta din lascivitatea Parisului secolului al XVIII-lea in Egiptul demonic al preistoriei, din New Orleansul unui fin-de-siecle plin de atmosfera in frenetica lume a supervedetelor rockului zilelor noastre – caci, urmarit in egala masura de morti si vii, el cauta sa afle intunecatul secret al propriei sale nemuriri.

Parerea mea:

Nu mai citisem de cativa ani o carte de Anne Rice. Am citit mai demult cateva romane din seria Cronicile Vrajitoarelor, cateva din Cronicile Vampirilor si de asemenea unul dintre cele doua volume din Noile Cronici ale Vampirilor. Ulterior, a inceput obsesia generala a cartilor cu vampiri si tot ce am citit in ultima vreme apartinand acestui gen au fost doar carti publicate in ultimii ani.

Nici nu stiu cum sa exprim ce am simtit citind din nou Anne Rice. Comparativ cu  ritmul alert si cu dorinta de a creea o stare constanta de tensiune si de suspans a romanelor din noua generatie fantasy, cartile lui Anne Rice se simt total diferit. Ofera parca o stare de calm, de liniste cand le citesti, in ciuda faptului ca nu sunt deloc plictisitoare sau lipsite de actiune. Dar parca autoarea nu s-a grabit sa le scrie, nu s-a luptat sa obtina admiratia si dependenta cititorilor, nu a alergat dupa senzational, ci a creat incet o lume care te fascineaza treptat, pe masura ce te adancesti mai mult in ea si te face sa visezi inca mult timp dupa ce ai inchis cartea. Personajele sunt portretizate in amanunt, locatiile abunda in detalii care te ajuta sa iti creezi in minte fiecare scena, dar descrierile nu au deloc rolul de a te plictisi, ci aduc o nota de veridicitate cartii.

Romanul este scris sub forma de confesiune, la persoana 1, ceea ce ofera cititorului un grad mai ridicat de intimitate, de empatie, posibilitatea de a se identifica cu personajele care isi spun povestile si de a se pune mai usor in locul acestora in diferitele situatii prin care trec.

Inca o diferenta majora fata de romanele fantasy mai noi este faptul ca aproape toate personajele importante sunt vampiri,  iar oamenii au de cele mai multe ori doar rol de cina. Este o noutate binevenita, in primul rand deoarece in felul acesta se pierde tentatia de a-i privi vampiri doar ca pe niste oameni cu niste abilitati in plus. In al doilea rand, lipsa unor actiuni determinate de eventualele relatii deja cliseice dintre oameni si vampiri ofera posibilitatea cititorului de a intra intr-o lume a vampirilor ce pare mai autentica, de a intelege ce inseamna de fapt nemurirea si cat de efemera este existenta omenirii, de a te pune in pielea personajului si a-ti imagina cum ai trai tu o eternitate marcata de secrete si de conditia de a-ti ascunde mereu adevarata natura.

Tensiunea crescanda face ca in momentul in care ajungi la finalul cartii sa iti doresti cu disperare sa te apuci de urmatorul roman (Regina Damnatilor) chiar in secunda in care ai terminat ultima pagina.

Bile albe:

– Vampirii sunt creati dupa reteta clasica: dorm in sicrie sau in pamant, ies doar noaptea, pot fi ucisi doar de soare sau foc, se hranesc cu sange de om direct de la sursa pana ce aceasta se goleste, au anumite puteri telepatice si telekinetice care le cresc odata cu inaintarea in varsta, nu stralucesc, nu mananca animale, nu se indragostesc de oameni si nu le dezvaluie acestora ceea ce sunt.

– Romanul spune de fapt povestile a 3 vampiri, prin vocile acestora, nu doar a unuia. Regasim aici povestea lui Armand (care va fi reluata si dezvoltata 13 ani mai tarziu, intr-un roman dedicat doar acestuia), povestea vampirului Marius si bineinteles, cea a lui Lestat. Este ca si cum ai citi de fapt 3 carti grozave.

Bile negre:

– Autoarea pare sa se inspire din romanele scrise de scriitorii din Antichitate cel putin din punct de vedere al relatiilor dintre personaje. Doar in cartile autorilor antici am mai intalnit prezentarea unor relatii de iubire (aproape niciodata platonice) ce nu tineau cont de sexul personajelor sau de gradele de rudenie dintre acestea. In ciuda faptului ca probabil la un moment dat in istorie astfel de relatii nu erau deloc spectaculoase si se intalneau la fiecare pas in cadrul multor civilizatii, in special in clasele superioare, pot fi inca usor deconcentrante sau neobisnuite pentru cititorul din ziua de astazi. In plus, am observat o tendinta de a introduce acest tip de relatii in cele mai multe carti cu vampiri, creandu-se deja un precedent ce nu mai surprinde atat de mult. Nu ma deranjeaza ideea in sine, ci doar faptul ca pare atat de logic si normal ca o persoana ce devine vampir sa isi pastreze absolut toate trasaturile de caracter mai putin preferintele sexuale, care fie par sa devina oarecum incerte, fie se schimba radical. Partea buna este ca cel putin autoarea are un stil de a prezenta aceste relatii atat de firesc incat aproape ca nu mai au nici un impact atunci cand le citesti.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Regina damnatilor (Cronicile Vampirilor – vol. 3) – Anne Rice

Povestea hotului de trupuri (Cronicile Vampirilor, vol. 4) – Anne Rice

Reclame