Publicat în Patrick Rothfuss

Teama Inteleptului (seria Cronicile Ucigasului-de-Regi, volumul 2) – Patrick Rothfuss

Teama Inteleptului (seria Cronicile Ucigasului-de-Regi, volumul 2) – Patrick RothfussDisponibil la: Targul Cartii

Colectia: Fantasy

Traducerea: Graal Soft

Numar pagini: 1248

 

Sinopsis:

Kvothe e in continuare in cautarea raspunsurilor care sa ii dezvaluie adevarul despre misteriosul popor Amyr, despre chandrieni si despre moartea parintilor sai. Dar drumul catre adevar este presarat cu primejdii, iar Kvothe trebuie sa se confrunte cu legendarii mercenary Adem, sa incerce sa repare onoarea familiei sale si sa calatoreasca in regatul Fae. Acolo o va intalni pe Felurian, o femeie zana careia nu-i poate rezista sau supravietui nici un barbat… 

Kvothe face primii pasi in drumul sau eroic si afla cat de grea poate sa fie viata cand ajungi sa fii considerat o legenda vie.  

Parerea mea:

Stim o parte din legende. Stim ca sunt si altele, mai marete, mai impresionante. Am cunoscut un copil genial, greu incercat de o soarta infioratoare. Apoi un adolescent remarcabil si mult prea talentat la a se baga in probleme. Stim si un barbat obosit, resemnat, vanat si uimitor, cu un trecut incredibil. Insa lipsesc piese mari care sa faca legatura intre aceste tablouri. Iar ceea ce am vazut pana acum nu ofera explicatia referitoare la modul in care omul devine legenda. La finalul volumului Numele vantului, acesta este stadiul in care Patrick Rothfuss isi lasa cititorii.

Teama inteleptului umple golurile, contureaza trecerile de la o imagine la alta. Si fiecare tablou primeste tuse tot mai clare: adolescentul, legenda, adultul.

La inceputul cartii il regasim pe Kvothe la Universitate, acolo unde ramane destul timp pentru a intra in noi belele, pentru a-si intari prieteniile si a-si face noi dusmani. Dar apoi, aventurile ce se intrezaresc trec la un alt nivel. Odata cu plecarea de la scoala incepe si transformarea unei celebritati locale intr-o legenda vie ce va strabate lumea.

Il insotim acum pe Kvothe intr-o calatorie in care spera sa isi gaseasca un sponsor dispus sa ii finanteze studiile si muzica si care sa ii ofere protectia si beneficiile numelui sau. Dar socoteala de acasa se potriveste prea rar cu cea din targ. Astfel, calea pe care a ales-o protagonistul se dovedeste a fi mai dificila si mult mai complexa decat se astepta. Paseste in locuri unde nu se astepta sa ajunga, intalneste oameni noi si fiinte din alte lumi, da peste provocari din care nu ar fi crezut ca va iesi viu, invata si se transforma. Dintr-un adolescent sclipitor si rebel, Kvothe se metamorfozeaza intr-un tanar intelept, cu experiente ce i-au marcat pielea si sufletul, cu o capacitate de a-si surprinde pana si cei mai inzestrati profesori, cu talente incredibile si desigur, la fel de rebel ca si inainte.

Surprinzator mi s-a parut modul in care autorul reuseste sa transmita emotii cititorului. Pierderea unei prietenii, tradarea, jignirea, nedreptatea, pe toate le simti atat de intens ca si cum le-ai experimenta tu insuti si nu un personaj dintr-o poveste. De nenumarate ori iti doresti ca lucrurile sa se fi petrecut altfel, sa fi avut un alt deznodamant, de nenumarate ori intamplarile te revolta si te infurie. Si mai frustrant este faptul ca nu prea poti invinui pe nimeni de ceea ce se petrece. Autorul reuseste sa creioneze atat de desavarsit personajele incat le intelegi perfect motivatiile chiar si atunci cand nu esti de acord cu ele. Toate portretele sunt viu colorate, niciun personaj nu este doar alb sau negru. Iar unele sunt atat de incantatoare incat e dureros sa iti amintesti ca ele exista doar pe hartie.

Ritmul povestii este inegal. Uneori firul narativ se intinde drept si lenes, alteori se incalceste fulgerator, lasandu-te ametit si bulversat. Interludiile care te readuc in prezentul lui Kvothe te irita in prima clipa, intrerupand povestile trecutului in cele mai tensionate momente. Insa dupa doar cateva randuri, te trezesti la fel de captivat de ele pe cat erai si de istoria pe care o nareaza protagonistul.

Volumul nu este pur si simplu o poveste pe care o parcurgi si apoi o uiti. Poate si datorita lungimii, dar mai ales datorita modului impecabil in care este scris, am perceput Teama inteleptului mai degraba ca pe o experienta pe care sufletul tau o traieste alaturi de Kvothe.

Multumesc Targul Cartii pentru ca mi-a oferit ocazia sa parcurg acest roman.

Bile albe:

Complexitatea fiecarei intamplari, a fiecarui personaj si atentia pentru detalii cu care autorul le-a creat.

Bile negre:

Din punct de vedere al actiunii, romanul ar putea fi impartit in aproximativ sapte parti. Doua dintre acestea mi s-au parut atat de lungite incat ajung sa plictiseasca. Spre exemplu, un drum destul de banal si scurt, lipsit de orice evenimente deosebite ajunge sa fie descris pe 3-4 pagini. Cadrul in care se desfasoara scurtul drum este intr-adevar unul surprinzator si nemaivazut, dar tot iti pune serios rabdarea la incercare. Contrastul este cu atat mai mare cu cat restul cartii, in ciuda lungimii, este uimitor de bine echilibrat, reusind sa iti pastreze in permanenta interesul la un nivel ridicat.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Numele Vantului (seria Cronicile Ucigasului-de-Regi, volumul 1) – Patrick Rothfuss

Regatul umbrelor (seria Grisha, volumul 1) – Leigh Bardugo

Reclame
Publicat în Patrick Rothfuss

Numele Vantului (seria Cronicile Ucigasului-de-Regi, volumul 1) – Patrick Rothfuss

Numele Vantului (seria Cronicile Ucigasului-De-Regi, volumul 1) - Patrick RothfussDisponibil la: Targul Cartii

Colectia: Fantasy

Traducerea: Graal Soft

Numar pagini: 800

 

Sinopsis:

Intr-un targusor uitat de lume, hangiul Kote duce un trai searbad, invaluit de intreita tacere a Pietrei de Hotar. Lucrurile se schimba insa cand la han isi face aparitia Cronicarul, un invatat hotarat sa scoata la lumina trecutul misterios al hangiului. Caci Kote este nimeni altul decat Kvothe, cel mai mare (anti?)erou al vremii sale, alchimist priceput, ibovnic iscusit si muzician desavarsit, Kvothe Neinsangeratul, Kvothe Ucigasul-de-Regi. Dornic sa lamureasca adevarul din spatele propriei legende, Kvothe isi deapana povestea, de la copilaria intr-o trupa de artisti ambulanti si anii de mizerie petrecuti ca orfan pe strazile unui oras intesat de primejdii pana la nemaipomenitele peripetii ca invatacel la marea Universitate, locul unde stiinta se impleteste cu magia. Iar, dincolo de toate pluteste o abia-ghicita amenintare… 

Marcand debutul literar al lui Patrick Rothfuss, „Numele vantului” este mai mult decat un roman fantasy: bildungsroman, satira academica si poveste de dragoste, cartea va captiva imaginatia cititorilor de toate varstele.

Parerea mea:

Nu stiam absolut nimic despre romanul Numele vantului in afara de faptul ca este o poveste fantasy (High fantasy? Epic fantasy? Inca nu am inteles foarte clar diferentele dintre caracteristicile celor doua genuri) foarte apreciata de catre cititori. Am ezitat o vreme inainte sa pun pe lista aceasta carte tocmai datorita faptului ca nu dadusem peste multe recenzii pe blogurile pe care le urmaresc in mod constant (cred ca citisem maxim doua) si pentru ca numarul mare de pagini ma speria intr-o oarecare masura.

Am fost surprinsa sa constat ca volumul a reusit inca de la primele pagini sa imi dea o stare de bine, de „acasa”, sa ma poarte in lumea imaginara a lui Rothfuss si sa ma tina captiva acolo chiar si in momentele in care eram nevoita sa imi intrerup lectura. Este genul de carte cu personaje care te atrag in mod inexplicabil, care iti plac din primele pagini, cu toate ca nu stii mai nimic despre ele. Ai putea foarte bine sa afli dupa o pagina ca sunt cele mai ingrozitoare personaje pe care le-ai intalnit vreodata si ma indoiesc ca ai putea scapa macar atunci de simpatia pe care deja o simti pentru ele. Romanul se deschide cu imaginea unui satuc uitat de lume, in care un cronicar vine sa culeaga una dintre cele mai incredibile povesti din vremea sa. Desi pare incredibil ca ar putea sa gaseasca tocmai in acel loc o astfel de legenda, exista indicii clare ca unii dintre oamenii pe care ii intalneste ascund mult mai multe decat lasa sa vada sub mastile pe care le poarta. Si astfel, incet, patrundem in trecutul lui Kvothe, omul care a devenit legenda inca din adolescenta.

Asa cum se mentioneaza si in descrierea editurii, Numele vantului este un bildungsroman, urmarind devenirea unui copil precoce intr-un adevarat erou. Desi pare greu de crezut, tinand cont de numarul mare de pagini al cartii, acest volum trateaza doar copilaria si adolescenta lui Kvothe – si nici macar pe aceasta din urma in intregime. Urmarim o adevarata lupta a protagonistului cu destinul ce pare a-l pedepsi crunt pentru o vina nestiuta. Il vedem lovit de soarta in cel mai aprig mod, iar partea interesanta vine tocmai din faptul ca de-a lungul multor ani, Kvothe ramane un copil traumatizat de acest destin nedrept. Nu trece usor peste obstacole, nu se ridica intr-o clipa de la pamant, nu isi infrunta inamicii cu puteri incredibile, rasarite din neant. Autorul ofera o poveste realista, cu suisuri si coborasuri, cu ani grei si obstacole permanente. Visele nu se implinesc cat ai bate din palme ci necesita multa munca, o concentrare permanenta, efort sustinut si inteligenta. Si odata implinite, se dovedeste ca sunt la fel de greu de intretinut. Pentru ca protagonistul nu se trezeste deodata pe o pozitie privilegiata de pe care nu mai poate fi dat jos. Dimpotriva, alte si alte piedici isi fac aparitia, fiecare mai dificil de infruntat ca precedenta.

Si totusi, cu istetime, multa munca, sacrificii, diplomatie cand e cazul, indrazneala nebuna de cele mai multe ori, Kvothe reuseste nu doar sa isi croiasca un drum catre viata pe care o visa din copilarie ci incepe sa isi contureze si imaginea unui adevarat erou. Mai intai in ochii celor din jur, iar apoi chiar si in proprii lui ochi. Cu atat mai mult cu cat, spre deosebire de eroii din povesti, Kvothe nu ajunge sa se bazeze prea mult pe sprijinul celor din jur. Desigur, adesea i se intinde cate o mana de ajutor de unde nu se asteapta. Insa el plateste aceste ajutoare fie inainte de a-i fi oferite, fie dupa. Kvothe este intr-adevar genul de personaj genial, de „Fat Frumos” ce creste intr-o zi cat altii intr-un an, insa in acelasi timp, nici nu se poate spune vreo clipa ca i-ar merge toate lucrurile pe roate. Sau ca nu s-ar stradui din rasputeri pentru a-si asigura viitorul.

Impresionant este si universul creat de Rothfuss. Ti se dezvaluie o lume ce pare adevarata, cu o istorie antica, un trecut maret, cu povesti si legende purtate din negura vremii, cu mituri ce uneori par a fi reale, cu satucuri scufundate in superstitii si traditii vechi sau cu orase mari, in care civilizatia avanseaza rapid, cu targuri in care cultura este cea care domina viata populatiei si cu localitati in care nu se pune pret decat pe lucrurile practice, care pot asigura supravietuirea. O lume complexa, careia multitudinea de detalii ii contureaza puternic liniile, care te surprinde prin veridicitate. Magia se impleteste cu realul intr-un mod atat de fin si armonios incat aproape ca uiti ca este magie. Ai mai degraba senzatia ca ceea ce ti se prezinta este o tehnica posibila, ca ai nevoie de doar o serie de cunostinte si de concentrare intensa pentru a putea reusi sa indeplinesti lucrurile uimitoare pe care le fac personajele din Numele vantului.

Si apropo de personaje, cele secundare sunt si ele incantator conturate. Realiste, diferite, le-ai putea ghici dupa comportament si actiuni chiar si neavand numele lor in fata. Fiecare are o personalitate aparte, nu risti in nicio clipa sa le confunzi. Pana si personajele episodice par a fi oameni de care ai dat la un moment dat in realitate, atat de atent sunt portretizate.

Am indragit personajele, am fost fascinata de psihologia lor, de modul atat de atent in care care le picteaza autorul. Mi-a placut faptul ca fac greseli, ca uita sa fie atente in permanenta la pericole (ce om normal reuseste sa-si pastreze mereu garda sus?), ca se lasa purtate de momentele de placere, de bucurie, de glorie, ignorand restul. Ca uneori sunt atat de irationale incat iti doresti sa patrunzi in carte, sa le scuturi de umeri si sa le deschizi ochii. M-am lasat purtata in poveste cu zambetul pe buze. Nu am mai dat de multa vreme de o lume din care sa nu vreau sa ma mai desprind. As indrazni sa compar cartea cu povestile din copilarie, cu Cei trei muschetari, Spartacus sau Harry Potter doar pentru senzatia minunata cu care am citit-o si cu care am ramas chiar si dupa ce am incheiat-o. Majoritatea aventurilor prin care trece Kvothe nu sunt de-a dreptul uimitoare. Nu te lasa fara cuvinte, suspansul nu e la cote maxime, tensiunea nu devine niciodata insuportabila. Insa le-am parcurs cu aceeasi sete cu care citesc de obicei genul de intamplari care iti taie respiratia. Romanul are un rimt moderat, autorul nu se grabeste, ci ofera o atmosfera naturala, cu actiune lenta, alternata pe alocuri cu pasaje in care totul devine mai alert.

Asa cum spuneam mai devreme, Numele vantului acopera doar copilaria si o parte din adolescenta protagonistului. Ceea ce inseamna ca faptele ce il vor transforma cu adevarat intr-o legenda sunt inca departe, Kvothe fiind abia la inceputul calatoriei sale. In plus, multe aspecte ale universului creat de Rothfuss raman nedezvaluite. Banuiesc asadar ca volumul urmator va fi mai intens, mai plin de aventuri, cu inamici mai multi si mai puternici. Doar porecla „Ucigasul de regi” trebuie sa isi aiba originile intr-o serie de experiente prin care a trecut eroul.

Multumesc librariei online Targul Cartii pentru sansa de a citi aceasta poveste minunata.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

A 16-a luna (seria Cronicile Casterilor, volumul 1) – Kami Garcia & Margaret Stohl

Regatul umbrelor (seria Grisha, volumul 1) – Leigh Bardugo