Disponibil la: Editura TREI
Colectia: Fiction Connection
Traducerea: Constantin Dumitru-Palcus
Numar pagini: 448
Sinopsis:
Un roman pentru o noua generatie.
Cand Barry Fairbrother, in varsta de 40 de ani, moare pe neasteptate, comunitatea intra in deriva. Idilicul orasel englezesc, cu o piateta pavata si o manastire straveche, ascunde de fapt un razboi mocnit intre mai multe tabere: intre bogati si saraci, intre adolescenti si parinti, intre soti si sotii, intre profesori si elevi… Pagford nu este deloc ceea ce pare la prima vedere.
Cel mai mare conflict il starneste insa locul lasat liber de Barry in consiliul parohial. Cine va triumfa intr-o lupta electorala plina de patima, duplicitate si dezvaluiri neasteptate?
Un roman colosal despre o lume in miniatura, Moarte subita este prima carte pe care J.K. Rowling o dedica cititorilor adulti. O poveste memorabila, o carte unica.
„Talentul de povestitor al lui J.K. Rowlingse imbina cu abilitatea ei de a crea personaje memorabile intr-un roman tipic englezesc, un angrenaj pus in miscare de blandete si furie.” – The Observer
„O radiografie taioasa si plina de umor negru a societatii contemporane, impartita pe clase… O remarcabila poveste despre moralitatea vremurilor noastre.” – Daily Express
Parerea mea:
Nu am inceput romanul Moarte Subita cu gandul ca va avea ceva in comun cu seria Harry Potter. Mi s-a parut ca s-a facut tot posibilul pentru ca cititorii sa inteleaga faptul ca acest roman este in totalitate diferit fata de povestea micului vrajitor, asa ca m-am apucat de citit fara nici o idee preconceputa. Daca aveti in plan sa parcurgeti cartea, v-as sfatui sa faceti acelasi lucru, pentru ca daca va creati asteptarile bazandu-va pe impresiile lasate de Harry Potter, veti fi cu siguranta dezamagiti. Singurul lucru comun pe care l-am gasit intre cele doua povesti ale autoarei este talentul de a crea lumi. Fie ca vorbim de o lume magica, fie ca vorbim de un mic univers invaluit in normalitate, banalitate si orgolii comune.
Desi actiunea romanului este destul de lenta, nu m-am simtit nici o clipa plictisita sau lipsita de interes sau curiozitate. Dimpotriva. Dupa primele pagini in care am facut cunostinta cu personajele si am inceput sa ma lamuresc in legatura cu toate relatiile dintre ele, am devenit foarte curioasa cu privire la fiecare intamplare prin care trec. Pagford este ca o panza de păianjen in care fiecare personaj este legat prin nenumarate fire de cele din jur, fiecare miscare sau gest facut de un personaj influentand automat soarta celorlalte. Din pacate, ceea ce m-a dezamagit intr-o oarecare masura, au fost tocmai portretele personajelor. Le-as putea asemana din unele puncte de vedere cu personajele Rodicai Ojog Brasoveanu, insa cu o anumita mentiune pe care o voi face in cateva clipe. Ambele autoare au un talent incredibil de a te face dependent de viata obisnuita a personajelor, de a te face sa iti doresti cu ardoare sa le afli toate secretele jenante, toate obiceiurile, toate ascunzisurile sufletelor. Ambele scriitoate au aceasta abilitate de a-ti trezi interesul si dorinta de a urmari si analiza cele mai mari defecte ale personajelor. Mai ales ca si in ambele cazuri, vorbim despre personaje a caror personalitate este construita in special din atribute negative. Insa aici intervine diferenta la care faceam referire mai devreme. Rodica Ojog Brasoveanu este amuzanta. Ofera personaje detestabile sau demne de mila intr-o maniera incarcata de umor, croieste caractere neplacute pe o tesatura de ilaritate, glumeste, ii simti parca zambetul printre randuri, te face intr-un fel sa iubesti acele personaje pe care continui totusi sa le dispretuiesti in acelasi timp. La J.K. Rowling insa, in Moarte Subita, totul este sec. Lipsit de umor, intr-o atmosfera aproape inecacioasa. In plus, cele mai multe dintre personaje sunt construite integral din trasaturi negative, ceea ce le fura din realism. Cu foarte putine exceptii, personajele par mai degraba intruchipari hiperbolizate ale unor defecte si nu personaje veridice, construite pe modele reale. Trasatura dominanta conduce fiecare actiune, cuvant, dorinta, gest sau gand al personajelor. Nu neg ca nu sunt interesante si ca e de-a dreptul obsedant sa le privesti, sa incerci sa le cunosti. Insa refuz sa cred ca exista oameni atat de lipsiti de trasaturi pozitive, oameni adevarati care ajung sa se transforme in niste intruchipari ale unor imperfectiuni si atat, oameni construiti doar din nuante de negru, fara pic de alb. Prefer sa cred ca orice persoana este un amestec mai intunecat sau mai deschis de griuri, ca nu suntem buni sau rai prin definitie. Asa ca din acest motiv, majoritatea personajelor din Moarte Subita nu mi-au placut. Au existat si cateva personaje in care sunt amestecate calitati si defecte si chiar daca unele dintre acestea sunt poate mai sterse decat altele, mi-au placut mai mult, mi s-au parut mai autentice.
Asa cum spuneam mai devreme, actiunea nu este extrem de alerta. Vorbim despre un tablou inspirat din realitate, in care incredibilul nu isi are locul. Asa ca toate evenimentele au un ritm natural, fara exagerari inutile. Dar au loc indeajuns de multe intamplari incat cititorul sa fie prins rapid in mrejele povestii. Fiecare subcapitol aduce in centrul atentiei un alt personaj, astfel incat curiozitatea iti este pastrata la un nivel inalt de-a lungul intregii carti. Autoarea nu se fereste sa atinga subiecte sensibile, pe care le expune intr-un stil rece, lipsit de artificii, cu realism si obiectivitate. Per ansamblu, atmosfera este destul de sumbra, intrucat cititorul descopera rapid ca sub poleiala perfectiunii din micul orasel, se ascund de fapt diferite grade de nefericire. Nu exista nici un personaj fericit sau macar cat de cat multumit de viata sa. In plus, intrigile, barfele, dispretul si invidiile sunt factori care rod in permanenta nu numai structura societatii din Pagford ci si propriile vieti ale locuitorilor sai, indiferent daca acestia realizeaza sau nu. Cred ca romanul nu poate fi recenzat asa cum trebuie in doar o pagina sau doua. Sunt mii de detalii ce merita analizate, mii de fatete ale fiecarui gest al personajelor, nenumarate implicatii si semnificatii pentru fiecare dorinta, pentru fiecare secret, pentru fiecare alegere. Din acelasi motiv, Moarte Subita nu este nici un roman pe care sa il parcurgi in cateva ore, zburand printre cuvinte, fara sa te opresti si sa le privesti adevaratele sensuri. Desi destul de intunecata, cartea merita sa ii dedici timpul si atentia cuvenite, pentru ca ofera prea multe povesti profunde, tulburatoare, marcante.
Finalul nu aduce vreo imbunatatire. Dimpotriva. Vine cu un nou set de lovituri, cu schimbari ce vor rasturna inca o data ritmul vietii din Pagford, de data aceasta poate chiar mai puternice decat primul soc. Avem parte de o incheiere trista, insa am apreciat sincer alegerea autoarei. Probabil instinctiv, cititorii spera de obicei la finaluri fericite, pentru ca stim cu totii ca de prea multe ori viata nu ofera asa ceva. Prin urmare, avem tendinta sa asteptam ca macar in carti, totul sa fie mai roz. Insa un final optimist ar fi parut artificial in contextul dat. Asa ca sfarsitul la fel de aspru ca intregul roman a fost cea mai naturala alegere, asezandu-se perfect peste povestea care surprinde prin nenumaratele similitudini cu viata reala.
Multumesc editurii TREI pentru ca mi-a oferit acest roman pentru recenzie, mai ales ca il aveam in wish list de cand am auzit prima data despre publicarea sa.
Bile albe:
Complexitatea si veridicitatea micului univers din Pagford, senzatia ca privesti de fapt un tablou real al unui orasel si nu scene imaginare.
Bile negre:
Un numar foarte mare de personaje unilaterale, construite in intregime in jurul unor trasaturi negative de caracter.
| Alte recenzii care te-ar putea interesa: |
