Publicat în Ioana Visan

Broken people (seria Broken People, volumul 1) – Ioana Visan

Broken people (seria Broken People, volumul 1) - Ioana VisanBroken people

Ioana Visan

Disponibil: Amazon

Numar pagini: 230

*

Sinopsis:

You don’t always get what you want, but if you’re lucky, you might get what you need.

For one week only, an impenetrable castle is open to the public, and Dale Armstrong has come to Bratislava to rob it. When he finds his partner’s arms mangled, he desperately searches for a way to fix him before time runs out. 

Because the war in the Far East is sapping all the allied nation’s resources, only The Nightingale Circus has the spare parts, the power, and the expertise to fix prosthetics and help the injured, but nothing is free.

Unfortunately, Dale doesn’t know about The Nightingale Circus’s side job, but a forced encounter with the most dangerous woman in the city, the Golden Lady, sends him their way. On this roller coaster of crazy twists and flips, schemes and deceit, wishes and dreams, no one can foresee how the aerialist will land. 

Anything is possible in a world of Broken People.

Parerea mea:

De multe ori, atunci cand trece mai multa vreme intre momentele in care parcurg volume consecutive din anumite serii, ajung aproape sa uit cat de mult am indragit o anumita poveste. Asa mi s-a intamplat si cu noua serie a Ioanei Visan, Broken People. Am citit prequel-ul The Nightingale Circus, volumul de povestiri ce introduce in scena membrii circului si evident, stiam ca mi-a placut mult. Insa uitasem CAT de mult! Odata ce am parcurs insa primele pagini din Broken People, mi-au revenit insa toate sentimentele aproape uitate si am cazut parca intr-o transa din care abia am reusit sa ma trezesc cand am ajuns la finalul romanului.

In mod surprinzator, personajul principal al seriei nu face parte din gama acelor personaje deja cunoscute in The Nightingale Circus. Il cunoastem pe Dale, un presupus… mercenar (?)/raufacator(?), aflat in Bratislava pentru a da o spargere de amploare. Curand insa, din cauza unui incident neplacut si spre nemultumirea sa , povestea acestuia se intersecteaza cu cea a personajelor deja familiare din cadrul circului. Iar treptat, ceea ce parea sa fie doar un contact temporar, se transforma intr-o relatie complexa, cu suisuri si coborasuri.

Firul narativ se intinde pe doua planuri, dand nastere unor provocari diferite, insa in timp, acestea ajung sa se amestece si sa se contopeasca intr-un scop comun. Evident, fiecare personaj are o tinta diferita, fiecare se straduieste pentru a obtine un alt premiu. Insa lupta lor este aceeasi si, de voie, de nevoie, sunt nevoiti sa o duca impreuna si sa isi ajusteze treptat dorintele si actiunile in functie de nevoile tuturor.

Minunat construite, personajele iti lasa senzatia ca nu exista un singur protagonist, ca rolurile fiecaruia sunt la fel de importante si ca daca il scoti din joc pe unul singur, intreaga actiune va fi compromisa. Portretele lor sunt aproape la fel de captivante precum actiunea, mentinandu-te curios si cu ochii lipiti de carte chiar si in momentele – rare, ce-i drept – in care actiunea incetineste. Iar relatiile dintre ele, de prietenie amestecata cu suspiciune, cu toleranta, cu exasperare uneori, cu mici frustrari si nemultumiri ocazionale, sunt deopotriva de fermecatoare.

Desi planul de ansamblu iti este dezvaluit inca de la inceput, autoarea reuseste sa isi pastreze nenumarati asi in maneca pe care ti-i divulga pe parcurs si iti mentine astfel interesul la cote maxime. Iar povestea se modifica aproape la fiecare pas, apar constant factori care ii forteaza pe cei implicati sa se adapteze din mers pentru a-si asigura succesul. Mi-a placut mult faptul ca autoarea nu face deloc lucrurile usoare pentru personajele sale, ca treburile nu merg de cele mai multe ori asa cum acestea si-au propus si ca din nou si din nou trebuie sa faca fata unor provocari neasteptate. Sincer, in momentul in care destinul lui Dale ajunge sa se intersecteze cu cel al membrilor circului, credeam ca cel putin aspectul pentru care acesta ii contacteaza initial se va rezolva in doar cateva pagini, aproape pocnind din degete, mai ales tinand cont de abilitatile celor de la circ. Am fost asadar deopotriva contrariata si placut surprinsa de faptul ca socotelile initiale se duc pe apa sambetei, dand nastere unui fir narativ neasteptat de incalcit.

Finalul, departe de a fi cel pe care il banuiam, m-a lasat totusi cu zambetul pe buze, mai ales ca promite o continuare la fel de atractiva a povestii. Si in acelasi timp si datorita faptului ca abia acum, in incheiere, relatia tensionata dintre Dale si enigmatica Golden Lady pare sa se aseze pe un fagas mai clar definit. Iar apropo de asta, un alt punct forte mi s-a parut exact romantismul abia schitat, relatiile timide, ezitante, atat de realist conturate intre mai multe posibile cupluri de personaje si lipsa acelor momente atat de exasperante in alte carti in care personajele se arunca pur si simplu in niste relatii amoroase, fara a se gandi macar de doua ori la modul in care aceasta alegere le va influenta viitorul.

Romanul abunda de mister, de umor, de emotii si tensiune si trebuie sa va spun ca pe tot parcursul lecturii nu am putut sa nu ma intreb de ce dumnezeu o astfel de poveste nu apare mai des pe blogurile de recenzii si in revistele online de literatura din Romania. Pentru ca sincer, este mult mai buna decat multe dintre cartile autorilor straini despre care apar avalanse de recenzii, articole si comentarii in media romaneasca.

Reclame
Publicat în Patrick Ness

Chemarea monstrului – Patrick Ness

Chemarea monstrului - Patrick NessDisponibil la: Editura Trei 

Colectia: Young Fiction

Traducerea: Roxana Gamart

Numar pagini: 216

*

Sinopsis:

Dupa o idee originala de Siobhan Dowd

Monstrul a aparut dupa miezul noptii. Asa cum fac monstrii de obicei. 
Dar Conor nu-l asteapta pe acesta, ci pe cel din cosmarul sau, care-l bantuie aproape in fiecare noapte de cand mama lui s-a imbolnavit. Cu bezna, vantul si urletele. 
Monstrul acesta care-l viziteaza e diferit. Salbatic si neimblanzit. Si vrea de la Conor lucrul cel mai periculos. 

Chemarea monstrului, roman dublu castigator al Carnegie Medal (pentru fictiune si ilustratii), spune o poveste extrem de emotionanta despre dragoste, pierdere si speranta, dupa o idee a lui Siobhan Dowd, a carei moarte prematura a impiedicat-o sa dea glas povestii.

Parerea mea:

Inca adun cioburi. Mii si mii de cioburi de pe podea, pentru ca asta mi-a facut Chemarea monstrului. M-a spart in mii de bucati, mi-a sfasiat sufletul in franjuri si m-a facut sa plang mai multe ore decat imi luase sa parcurg povestea.

Si aspectele cele mai ciudate sunt urmatoarele:

  1. Stii! Stii de la inceput si devine din ce in ce mai clar ceea ce se va intampla la final. Desigur, exista anumite lucruri asupra carora nu ai idee, insa… chestia aceea o stii si tu, la fel de bine ca si protagonistii, desi toti, si ei si tu, cititorul, negati cu aceeasi vehementa.
  2. Ceea ce iti rupe de fapt inima nu este nimic spectaculos. Exista nenumarate lucruri minunate si neobisnuite la cartea aceasta, insa ceea ce te striveste in final este poate cel mai comun lucru posibil, cel mai nespecial, cel mai lipsit de artificii.

Asa ca obiectiv vorbind (daca mai reusesti sa iti pastrezi vreun strop de obiectivitate atunci cand te apropii de final), nu prea ai avea motive sa plangi. Si cu toate astea o faci si nu te poti opri si doare si e cumplit si iti doresti si speri si stii, stii, stii si esti acolo si totodata aici si doare tot, si povestea si viata si tot…

Nu stiu cum ar fi fost daca citeam Chemarea monstrului in alta perioada. Dar s-a nimerit sa o parcurg intr-un moment atat de intunecat incat am avut impresia ca a fost scrisa pentru mine. Ca, asa cum monstrul vine sa il ajute pe Connor, asa a venit romanul acesta in viata mea, acum, sa… sa ce? Pentru ca nu te poti vindeca de fapt, nu poate sa nu doara, sa faca totul mai usor. Ci poate doar sa iti imprastie putin intunericul ce iti invaluie sufletul. Si intr-un fel, cred ca asta ar trebui sa faca fiecare carte pe care o citesti. Sa fie monstrul tau care te inspaimanta, care te obliga sa nu iti mai alungi gandurile si temerile intr-un coltisor izolat al mintii, care te forteaza sa nu mai negi adevarurile care te sperie. Pentru ca acesta este cursul vietii, pentru ca fericirea nu e un drept garantat, nu e un lucru permanent pe care il primesti la nastere si il pastrezi pe tot parcursul anilor. Pentru ca viata e uneori doar viata, adesea cu mai multe rele decat bune, desi e atat de nedrept. Si tot ce poti face e sa mergi inainte, impins uneori de proprii monstrii atunci cand singur nu mai poti.

Am parcurs cateva recenzii inainte sa citesc romanul si stiu ca toata lumea mentioneaza modul in care arata volumul, cu ilustratiile tulburatoare, hipnotizante. Ma gandisem initial sa nu mai repet si eu acelasi lucru, dar, odata ce am terminat cartea, imi e imposibil sa nu o fac. Pentru ca da, povestea este uimitoare, trista si minunata insa, fara indoiala, desenele imprastiate aproape pe fiecare pagina ii sporesc farmecul si o transforma in ceva magic. Iar orele pe care le petreci citind sunt undeva la limita copilariei cu cea a maturitatii, imbinand puritatea si speranta copilului din tine cu gandurile intunecate pe care, vrei sau nu vrei, incepi sa le aduni pe masura ce trec anii si devii adult.

Nu stiu ce sa scriu altceva. E o carte scurta, pe care o parcurgi in doar cateva ore, dar care iti acapareaza tot sufletul pentru zile intregi mai apoi. Si parca nu iti vine sa vorbesti despre ea ci doar sa o pastrezi pentru tine, ca pe un secret doar al tau. V-as recomanda cu insistenta cartea, insa in acelasi timp, ma simt parca obligata sa va spun dinainte ca e genul acela de lectura care o sa va sfasie, care o sa va spulbere inima in bucati pe care o sa trebuiasca sa le adunati apoi si nu veti mai stii cum sa o faceti, cum sa le lipiti la loc. Si totusi e o experienta dulce amaruie, pe care, surprinzator, chiar in timp ce lacrimile iti curg siroaie pe fata, te bucuri sa o ai.

Multumesc editurii TREI pentru ca au adus aceasta poveste cititorilor din Romania si pentru ca mi-au oferit sansa de a o parcurge.

Publicat în Tom Egeland

Evanghelia dupa Lucifer – Tom Egeland

 

Evanghelia dupa Lucifer - Tom EgelandDisponibil la: All

Colectia: Strada Fictiunii

Traducerea: Adriana Diana Pop

Numar pagini: 480

*

Sinopsis:

In 1970, Silvana, fiica lui Giovanni Nobile, profesor de teologie la Vatican, este rapita din ordinul unei secte religioase si incuiata intr-un sicriu. Daca Nobile nu le preda un pergament vechi de mii de ani, numit Manuscrisul lui Lucifer, rapitorii ameninta ca o vor lasa pe Silvana in cosciug pana la moarte.

Patruzeci de ani mai tarziu, arheologul Bjorn Belto descopera ceea ce pare sa fie un fragment din misteriosul manuscris si se trezeste din nou tinta unor atacuri inexplicabile. Singura cale de a scapa de urmaritori este sa dezlege taina manuscrisului si sa aduca la lumina un secret uluitor, pazit cu strasnicie de mai bine de patru milenii.

Recenzie:

Nu este prima data atunci cand se anunta noile titluri ce urmeaza a fi recenzate pe Bookblog, suntem tentati sa alegem aceleasi carti. Insa e prima oara cand un anumit roman vine in doua exemplare si fiecare dintre acestea ajunge exact la noi doi. Asa ca in loc sa facem doua recenzii, ne-am gândit că ar fi mai interesant sa impartasim impresiile in cadrul aceluiasi articol.

MOTIVAȚIA/HOW IT ALL STARTED:

ROXANA: Titlul. încă dinainte să citesc sinopsisul cărții titlul m-a făcut super curioasă. Evident, mai apoi, descrierea mi-a accentuat dorința de a parcurge volumul. Conspirații biblice, manuscrise antice, secrete, apocalipsă și mistere. Nu sună minunat totul? Cum să nu te tenteze o astfel de combinație?

RĂZVAN: Titlul, bineînțeles. M-a intrigat, m-a făcut să-mi imaginez fel de fel de scenarii în legătură cu ce s-ar putea întâmpla în carte. Am fost cucerit de ideea romanului dinainte să citesc descrierea făcută de editură, dar după ce am aflat ideea ce stă la baza thriller-ului scris de Tom Egeland am fost și mai entuziasmat să pun mâinile pe carte.

PROTAGONISTUL/BJØRN:

ROXANA: Mie mi-a plăcut de el. Ok, nu știu dacă la modul general la care îmi place un personaj. N-aș putea spune că…CONTINUAREA AICI.

Publicat în Laini Taylor

Daughter of Smoke and Bone (seria Daughter of Smoke and Bone, volumul 1) – Laini Taylor

Daughter of Smoke and Bone - Laini TaylorDaughter of Smoke and Bone

seria Daughter of Smoke and Bone, volumul 1

Laini Taylor

Numar pagini: 420

*

Sinopsis:

ERRAND REQUIRING IMMEDIATE ATTENTION. COME.

The note was on vellum, pierced by the talons of the almost-crow that delivered it. Karou read the message. ‘He never says please’, she sighed, but she gathered up her things.

When Brimstone called, she always came.”

In general, Karou has managed to keep her two lives in balance. On the one hand, she’s a seventeen-year-old art student in Prague; on the other, errand-girl to a monstrous creature who is the closest thing she has to family. Raised half in our world, half in ‘Elsewhere’, she has never understood Brimstone’s dark work – buying teeth from hunters and murderers – nor how she came into his keeping. She is a secret even to herself, plagued by the sensation that she isn’t whole.

Now the doors to Elsewhere are closing, and Karou must choose between the safety of her human life and the dangers of a war-ravaged world that may hold the answers she has always sought. 

Parerea mea:

De la primele pagini, e foarte evident ca povestea aceasta e diferita de… aproape orice alt roman fantasy sau YA. Cel putin fata de cele pe care le-am parcurs eu pana acum. Actiunea nu seamana cu nicio alta poveste, personajele sunt si ele complet diferite fata de protagonistii obisnuiti, iar tot amestecul acesta da nastere unei lecturi fascinante.

Si totusi, din motive absolut inexplicabile, am citit teribil de greu aproape jumatate din volum. Desi imi dadeam seama ca practic lectura e aproape perfecta! Dar am parcurs-o cu pauze, fara chef, cumva curioasa, dar nu indeajuns incat sa citesc mai mult de cateva minute pe zi. Si apoi, complet pe neasteptate, dupa exact 194 de pagini… m-am indragostit!

O propozitie doar, o scena aproape lipsita de semnificatie a facut parca sa explodeze in sufletul meu o gramada de emotii ce pana atunci fusesera ascunse. Exact asa am simtit momentul. Ca si cum toate senzatiile ar fi stat intr-un glob de cristal, iar acele 2-3 randuri au facut ca sticla aceea sa se sparga deodata si o cascada de emotii sa se reverse in toate partile. Si din momentul acela am citit restul cartii uneori zambind atat de larg incat ma dureau obrajii, uneori uitand sa mai respir, uneori chicotind incontrolabil sau alteori cu inima tremurandu-mi. Am impresia ca am trait efectiv cartea, ca fiecare dezvaluire, fiecare intamplare, fiecare gest la care am fost martora m-au facut sa experimentez totul la fel de intens precum personajele.

Apare des in ultima vreme peste tot pe Internet ideea aceea conform careia citind, traiesti o mie de vieti. Draguta, dar pana acum nu ma gandisem de doua ori la ea. Insa citind Daughter of Smoke and Bone nu am putut sa nu imi amintesc vorba aceasta. Pentru ca in momentele in care deschideam cartea si reluam lectura, paseam pur si simplu dintr-o lume in alta, din Aici si Acum in Acolo. Si stiti care este partea cea mai amuzanta? Faptul ca ceea ce scrie pe coperta, desi initial crezi ca este o referire la personaje, pe masura ce citesti realizezi ca pare a fi mai mult o dedicatie directa pentru cititor: „Do you belong here, or Elsewhere?” Pentru ca intr-adevar, sunt momente in care pare… foarte trist si aproape de necrezut ca esti inca aici si nu acolo…

Nu stiu daca este din cauza faptului ca am urcat fara sa vreau cartea aceasta pe un piedistal, insa mi s-a parut ca relatia care se naste intre protagonisti este poate una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste pe care le-am intalnit pana acum in literatura de acest gen. Si nu, in mod normal partea de romance nu este in niciun caz cea care ma intereseaza cel mai mult intr-un roman. Dar in volumul acesta totul se naste atat de natural, autoarea creaza un fir perfect de ganduri ascunse, de emotii, de temeri, de retrageri, de pasi inainte si ezitari. Simti tot, simti modul in care creste acea samanta in sufletul lui Karou, vezi efectiv cum apar efectele asupra trairilor lui Karou dupa fiecare cuvant si fiecare miscare a lui Akiva. Si mai mult, povestea de dragoste vine intr-o doza dubla, ceea ce de data aceasta m-a bucurat teribil de mult. Nu stiu cum sa explic cat de intens am trait aceasta a doua jumatate a cartii, cum am simtit povestea. Si totusi cum, in mod ciudat, am reusit sa nu ma pierd total in ea. Am fost in acelasi timp si cititor si parte a povestii, pentru ca pe parcursul acesteia nu am iesit deloc dintr-o stare permanenta de admiratie pentru felul in care Laini Taylor a reusit sa ma faca sa ii citesc cartea.

***

A trebuit la un moment dat sa ma opresc din citit si sa ma apuc de scris recenzia pentru ca simteam ca altfel voi exploda pur si simplu, ca e nedrept sa nu spun exact atunci tot ceea ce imi trecea prin minte si sa mai astept pana la final, cand poate impresiile se vor mai dilua sau dimpotriva, vor fi mai accentuate din pricina a cine stie ce final socant. Am vrut sa surprind exact sentimentele pe care le-am avut chiar si atunci cand inca nu dadusem peste vreo rasturnare de situatie neasteptata. Asadar, tot ce am scris mai sus este scris cand eram inca la jumatatea cartii.

Si doar cateva pagini mai incolo, totul s-a transformat intr-o furtuna. Din linistite, planificate cu grija si pline de emotii pozitive, lucrurile se transforma deodata intr-un haos, firul narativ avand un ritm caruia cu greu ii poti face fata. Treptat, povestea devine din nou ceva mai lina, insa acalmia de dinainte nu mai poate fi atinsa. Totul este ca o coarda intinsa la maxim, aproape ca incerci sa iti tii repiratia de teama ca nu cumva expirand prea puternic sa o faci sa plesneasca.

Si totodata, de aici naratiunea incepe sa se ramifice, sa se intinda in trecut, sa cuprinda toate taramurile paralele din care provin personajele, sa dezvaluie taine ingropate adanc, sa clarifice istorii intregi ale diferitelor rase, sa amestece elementele prezentului cu indicii din alte vremuri. Imi placusera destul de mult anumite personaje secundare, insa abia acum am avut ocazia sa le privesc in toata splendoarea, sa le observ adevarata fata, sa descopar ce fiinte minunate se ascund sub acele masti imobile si sa le indragesc si mai mult.

Am senzatia ca ceea ce am scris nu prea se incadreaza in definitia recenziei, pentru ca in loc sa vorbesc despre carte, am scris mai mult despre ceea ce m-a facut sa simt, despre experienta acestei lecturi. Insa cred ca atunci cand o poveste are un astfel de impact asupra ta, nu e doar dificil sau chiar imposibil, ci si aproape nepotrivit sa incerci sa analizezi textul cat mai obiectiv, ca la scoala.

Sper sincer sa fi convins cel putin doua-trei persoane sa caute cartea si mai mult, daca o veti face, sper sa va indragostiti de ea la fel de iremediabil cum am facut-o si eu.

P.S. Recunostinta eterna, Cori, daca nu imi ofereai tu romanul, cel mai probabil mai dura mult si bine pana sa ajung sa il citesc si nu mi-as fi imaginat intr-o mie de ani ce pierdeam!

Bile albe:

What else is there to say? Mi-a placut totul: ideile originale, personajele principale si secundare, romance-ul, stilul, totul!

Bile negre:

Un singur aspect mi s-a parut oarecum indoielnic si cumva nerealist. Modul in care protagonistii permit lumii din jur sa fie martora a faptelor incredibile pe care le savarsesc ei. Poate senzatia mea se datoreaza faptului ca nu sunt obisnuita cu o astfel de abordare, intrucat in majoritatea cartilor fantasy, protagonistii protejeaza cu orice pret oamenii normali de la cunoasterea faptului ca exista si altceva nevazut si supranatural acolo.

Publicat în Jordan Elizabeth Mierek

Escape from Witchwood Hollow – Jordan Elizabeth Mierek

Escape from Witchwood Hollow - Jordan Elizabeth MierekEscape from Witchwood Hollow

Jordan Elizabeth Mierek

Disponibil aici: Amazon 

Numar pagini: 178

*

Sinopsis:

Everyone in Arnn – a small farming town with more legends than residents – knows the story of Witchwood Hollow: if you venture into the whispering forest, the witch will trap your soul among the shadowed trees.

After losing her parents in a horrific terrorist attack on the Twin Towers, fifteen-year-old Honoria and her older brother escape New York City to Arnn. In the lure of that perpetual darkness, Honoria finds hope, when she should be afraid.

Perhaps the witch can reunite her with her lost parents. Awakening the witch, however, brings more than salvation from mourning, for Honoria discovers a past of missing children and broken promises.

To save the citizens of Arnn from becoming the witch’s next victims, she must find the truth behind the woman’s madness.

How deep into Witchwood Hollow does Honoria dare venture?

Parerea mea:

Atunci cand am acceptat propunerea de a recenza romanul Escape from Witchwood Hollow imi imaginam ca voi da peste o lectura interesanta datorita amestecului neasteptat de teme abordate, dar in acelasi timp, usurica si cu un fir narativ usor de anticipat.

Am avut dreptate doar in legatura cu primul aspect, deoarece actiunea a fost oricum numai usor de preconizat nu. Parcursesem deja aproape jumatate din volum si inca nu intelegeam in ce mod vor ajunge sa se lege intre ele cele trei povesti separate pe care autoarea le creeaza. Cu atat mai mult cu cat fiecare dintre ele se desfasoara in alt secol. Intre doua dintre ele vedeam o legatura mai mult sau mai putin clara, insa cea de-a treia nu parea sa aiba aproape nimic in comun cu celelalte. Fiecare nou capitol aduce, alternativ, in atentia cititorului una dintre cele trei povesti, suspansul fiind astfel pastrat pe tot parcursul lecturii iar curiozitatea cititorului este mentinuta la cote ridicate de la inceput si pana la sfarsit.

Un aspect interesant este modul inventiv in care sunt creionate anumite personaje. Ti se spune de la inceput care sunt personajele negative, insa tot atunci primesti si explicatia pentru care au ajuns asa. Iar pe masura ce parcurgi capitol dupa capitol, iti este tot mai greu sa le privesti in nuante intunecate, in ciuda dovezilor indubitabile pe care le ai impotriva acestora.

Foarte placut m-a surprins partea de romance. Cum atatea si atatea carti fantasy YA promoveaza iubirile instante si relatiile absurd de accelerate, o poveste atat de realista precum cea imaginata de Jordan Elizabeth Mierek nu poate decat sa te impresioneze. Mi s-a parut ca toate actiunile personajelor sunt  pline de normalitate, de naturalete si este imposibil sa nu te regasesti in oricare dintre ele: fiecare gand rostogolit pe toate partile pana cand ajunge sa capete dimensiuni hiperbolizate in mintea protagonistei; fiecare gest ce pare in totalitate inocent si lipsit de sensuri ascunse, avand insa un substrat negat pana si fata de propria persoana; fiecare incercare de a interpreta replicile celuilalt, fiecare negare a propriilor sentimente.

Mi-a placut si modul in care evolueaza relatia celor doua personaje, fara egoismul tipic protagonistilor YA, fara placerea de a se arunca inainte cu capul fara a analiza ce ii asteapta, fara lipsa de respect fata de sentimentele celor din jur, fara schimbari bruste si absurde ale trairilor de pana atunci. Am fost de fapt atat de surprinsa de atitudinea protagonistilor, incat am tot asteptat ca acestia sa cedeze, sa ma dezamageasca, sa aleaga variantele cu care te-au obisnuit cele mai multe romane pentru adolescenti publicate in ultimii ani.

Trebuie sa mentionez si modul impecabil in care autoarea creioneaza perioadele de timp in care se desfasoara cele trei fire narative si, mai ales, felul in care personalitatile protagonistelor difera atat de mult tocmai datorita influentei vremurilor in care au trait. Imi imaginez ca varstele eroinelor sunt destul de apropiate, insa influenta mediului si timpului in care traiesc te face adesea sa uiti acest lucru si sa ai senzatia ca una dintre ele este mult mai matura decat celelalte. Daca stai putin sa reflectezi, iti poti da seama ca fiecare noua epoca a „lungit” putin copilaria, ca in trecut, adolescenta de astazi ar fi fost poate casatorita deja, ar fi luptat pentru supravietuire sau ar fi avut deja proprii sai copii. Romanul nu abunda in descrieri, insa autoarea reuseste sa iti imprime perfect in minte imaginea timpurilor respective, modul in care functiona societatea acum cateva sute de ani si felul in care mentalitatea oamenilor s-a modificat treptat.

Desi povestea se construieste practic pe un schelet fantasy, partea aceasa nu este deloc exagerata, ci in majoritatea timpului ramane mai degraba o trasatura secundara. Abia spre final incepe parca sa invaluie tot mai mult din poveste, insa nu intr-un mod deranjant sau care sa scada credibilitatea evenimentelor. Ba dimpotriva, te incita intr-un mod aproape hipnotizant, te lasa cu respiratia taiata pe masura ce descoperi ceea ce se intampla cu adevarat in Witchwood Hollow. Iar cel mai interesant aspect este ca autoarea reuseste sa te captiveze astfel in ciuda faptului ca nu ti-a ascuns niciodata nimic, ca ti-a oferit indicii si sugestii clare pe tot parcursul lecturii. Mi se pare uimitoare capacitatea unor autori de a te lasa fara cuvinte desi te avertizeaza inca de la inceput despre cursul povestii.

Nici finalul nu s-a potrivit deloc cu ceea ce imi imaginam ca voi gasi in aceasta poveste. Am citit si recitit ultimele pagini, nevenindu-mi sa cred ca am inteles corect ceea ce tocmai s-a intamplat si asteptandu-ma sa mai apara niste pagini in care sa ni se spuna ca de fapt, ultimul capitol a fost doar un vis. Totusi, asa dulce-amar cum este, nu imi pot inchipui un mod mai bun de atat pentru a incheia romanul. Se termina brusc si intr-un mod… nu, neasteptat este putin spus! Socant de-a dreptul! Insa iti lasa impresia foarte pregnanta ca povestea va continua si dupa ce ai inchis cartea, ca happy-end-urile pot fi si altele decat cele cu care suntem atat de obisnuiti, cele cu „au trait fericiti pana la adanci batraneti”.

Bile albe:

Amestecul surprinzator de povesti, elemente, epoci si teme abordate care se conecteaza intr-o maniera uimitor de lina.

Bile negre:

Din cand in cand, existau salturi de la o scena la alta (in cadrul aceleiasi povesti) destul de derutante. De exemplu, una dintre eroine este la scoala si deodata, in propozitia urmatoare, o gasim deja acasa, luand cina cu familia. Desigur, nu ma astept ca un autor sa descrie fiecare pas pe care il face personajul, insa au fost acele cateva momente in care am simtit ca era necesar un indiciu care sa faca legatura mai clar intre cele doua cadre.

ENGLISH:

When I accepted the offer to review Escape from Witchwood Hollow, I was imagining that I’ll discover an interesting story because of the unexpected mix of subjects but, in the same time, a light and easily to anticipate read.

I was right only regarding the first idea, because the plot was anyhow but easy to envision. I had already read almost a half of the novel and still didn’t have a clear understanding of how will the three separate stories created by the author finally connect. Especially because each of those stories develops in another century. Between two of them I could see a vague connection, but the third one seemed to have almost nothing in common with the others. Each new chapter brings, alternatively, to the reader’s attention one of the three stories, so that the suspense is kept all the way to the end, without giving you the chance to lose your curiosity.

An interesting aspect is the inventive way in which some of the characters are portrayed. You know from the beginning who the villains are, but in the same time, you also receive the reasons why they ended up like this. And the more you read, the more difficult it is for you to see them in dark shades, despite the undoubtedly proofs you have against them.

I was extremely surprised – in a very good way – by the romance part of the novel. Because so, so many YA fantasy books are promoting instant love and absurdly accelerated relations, such a realistic love like the one imagined by Jordan Elizabeth Mierek can only impress you. I thought that all characters’ actions are full of normality, of ease and it’s impossible not to connect to them: each thought rolled over and over again until it becomes exaggerated in the protagonist’s mind; each gesture that seems totally innocent and bare of any hidden bearings, but actually having a substrate that’s denied even to the heroine herself; each attempt to understand the true meaning of the other’s remark, each denial of her own feelings.

I also loved the way the relation between the two protagonists from the present develops: without the typical selfishness of the YA characters, without the obsession to throw themselves onwards without analyzing what’s there waiting for them, without the lack of respect for others’ feelings, without sudden and absurd emotion changes. I was actually so surprised by the characters attitude that I kept waiting for them to give up, to disappoint me, to choose the options we’re used to from most of the YA novels published in the last few years.

I have to mention the impeccable way the author draws the time periods where the three stories develop and especially the way the characters’ personalities are so different exactly because of the era they are living in. I imagine that the three heroines’ ages are quite similar, but the influence of the environment and the time they are living in makes you forget pretty often this thing and gives you the sensation that one of them is more mature than the others. If you give it a second though, you can realize that each new century “extended” the childhood because, in the past, the teenager from today might have been married already, might have fought for survival or might have already have her own children. The novel is not flow with descriptions, but the author manages to imprint in your mind the image of those times, the way the society was working hundreds of years ago and the way people’s mentality gradually changed.

Although the story is built on a fantasy frame, the fantasy element is not exaggerated but it actually remains a secondary feature for most of the time. Only later it starts to envelop more and more of the story but not in a distressing way that might decrease the events’ credibility. On the contrary, it incites you in an almost hallucinatory way; it leaves you breathless as you start discovering what’s actually happening in Witchwood Hollow. And the most interesting thing is that the author manages to engage you like this despite the fact that she never hid anything, she always gave you clear hints and clues throughout the story. I find amazing the ability of some authors to leave you speechless even though they warn you from the beginning about what’s going to happen later.

Not even the ending matched what I imagined I might find in this story. I read and read again the last pages, not believing that I understood correctly what just happened and still waiting for some new pages that would say that the last chapter was just a dream. Nevertheless, bittersweet as it is, I can’t actually imagine a better way to end the novel. It ends so sudden and in a… no, unexpected is not the right word! It’s downright mind-blowing! But it gives you a very clear feeling that the story will continue even after you’ll close the book, that the happy endings can actually be very different from the “happily ever after” we are all so used with.

PROs:

The amazing mix of stories, elements, years and subjects that are connected in such a surprising and perfectly smooth manner.

CONs:

From time to time, there were jumps from a scene to another (in the same story) that were a bit confusing. For example, a character is in class and all of the sudden, in the next sentence, she’s already home, having dinner with the family. Of course, I’m not expecting an author to describe every single step the character is making, but there were these few moments when I felt that a clue was necessary to link those two pictures.