Tag: carti politiste

Disponibil la: DIVERTA 

Colectia: Iceberg Fiction

Traducerea: Irina Laura Nichitovici

Numar pagini: 315

*

Sinopsis:

Henrik HP Petterson, un tanar fara niciun scop in viata, gaseste un telefon mobil in compartimentul unui tren catre Stockholm. Prin intermediul acestuia este invitat sa participe la un joc: fara a-si da seama, isi ia angajamentul unor misiuni riscante, cu mize mari, care ii transforma viata monotona intr-o cursa periculoasa. HP iubeste acel fior inexplicabil si premiile care i se ofera, dar nu este oare ceva sinistru in legatura cu acest concurs aparent inofensiv?

Intr-un plan paralel, ambitiosul detectiv Rebecca Normen urca o treapta in cadrul carierei sale din Serviciile Secrete Suedeze, dar este sacaita iin permanenta de biletele gasite in dulapul personal. Cel care i le trimite stie mult prea multe despre trecutul ei. Lumea lui HP se intersecteaza in mod inevitabil cu cea a Rebeccai.

Dar daca realitatea este doar un joc, atunci ce este real?

Parerea mea:

Stim cu totii vorba aceea care spune ca nu e bine sa judeci o carte dupa coperta. Insa sincer vorbind, sunt curioasa daca exista vreun cititor care sa nu fi „pacatuit” in privinta aceasta. Trebuie deci sa recunosc faptul ca romanul Jocul imi atrasese atentia din primul moment in care l-am zarit, exact datorita imaginii de pe coperta. Iar rezumatul de pe spatele cartii nu a facut decat sa imi intareasca dorinta de a parcurge acest volum.

Cea dintai surpriza pe care ti-o rezerva autorul este faptul ca personajul principal pare mai degraba un antagonist decat un erou. Lenes, ratat, uneori de-a dreptul iritant sau penibil, ahtiat dupa castiguri pentru care nu trebuie sa miste un deget, cu tot felul de complexe, frustrari si idei preconcepute, Henrik Petterson – HP – este exact genul de persoana pe care in realitate ai detesta-o daca ai intalni-o. Si de fapt… este si genul de personaj pe care chiar il dispretuiesti de la primele randuri. Iar impresia pe care ti-o lasa initial iti este intarita pe masura ce parcurgi tot mai mult din poveste. Am aruncat o privire peste review-urile de pe Goodreads atunci cand am notat acolo ratingul cartii si am fost surprinsa sa observ ca majoritatea cititorilor s-au plans exact de acest lucru. Mie mi s-a parut ca din contra, tocmai crearea unui personaj atat de indezirabil este unul dintre cele mai mari merite ale cartii!

Este de-a dreptul fascinant modul in care autorul lucreaza cu un astfel de personaj, cum reuseste sa il construiasca atat de realist si sa nu cedeze tentatiei de a-i atribui prea multe trasaturi pozitive pe parcursul volumului. HP ramane de-a lungul intregii carti un derbedeu condus de impulsuri de moment si de porniri egoiste, dar intr-un mod ciudat, intelegi perfect modul in care functioneaza mintea sa. Si da, il dispretuiesti pana la final, chiar si atunci cand alege sa ia cateva decizii mai intelepte. Deci personal, consider ca este un plus faptul ca Anders De la Motte reuseste sa te faca sa iti pese cu adevarat de ceea ce i se intampla lui HP. Este surprinzator amestecul de emotii pe care le experimentezi: il detesti sincer pe HP, insa stai cu respiratia taiata urmarindu-i povestea.

Iar aceasta incepe brusc, atunci cand HP gaseste un telefon ciudat si primeste pe acesta provocarea de a intra intr-un joc ciudat, de neinteles. Regulile sunt clare insa toate celelalte elemente ale jocului – organizarea, coordonatorii, scopul, ceilalti jucatori, originea premiilor, logistica, etc – raman o mare necunoscuta. Treptat, pe masura ce HP accepta provocari din ce in ce mai riscante, anumite indicii transpar, insa in mare, chiar si dupa o lunga perioada in care a jucat, protagonistul ramane la fel de nestiutor in ceea ce priveste modul in care functioneaza acest sistem.

Intr-un plan paralel, facem cunostinta cu politista Rebecca Normen, aflata in plina ascensiune profesionala, dar ascunzand tot mai greu secrete din trecut ce ameninta sa distruga tot ceea ce s-a straduit sa cladeasca in ultimii ani. Personalitatea Rebeccai se incadreaza destul de bine in tiparele literaturii politiste, neavand capacitatea de a te surprinde – ca aceea a lui HP, insa nefiindu-ti nici pe departe atat de antipatica precum a protagonistului. Dimpotriva, Rebecca e genul de personaj destul de usor de simpatizat, indeajuns de complex, insa neajungand sa fie cu adevarat memorabil.

Cum probele lui HP ajung sa treaca de limita legii iar misiunea Rebeccai este exact aceea de a proteja legea, destinele celor doi ajung sa se impleteasca. Insa Jocul nu este nici pe departe singurul lucru care ii leaga pe Rebecca si HP. Un aspect pe care trebuie sa il mentionez referitor la aceste legaturi dintre cei doi este legat de confuzia in care te arunca autorul din acest punct de vedere. La un moment dat, ai parte de ceea ce crezi ca va fi cel mai socant episod al cartii, doar pentru ca in urmatoarele capitole sa observi nu doar ca ai fost indus in eroare dar si ca adevarul pe care tocmai l-ai descoperit este chiar mai socant decat ceea ce aflasesi inainte.

Mi s-a parut ca autorul este un maestru in a induce confuzie in mintea cititorilor sai. Iar si iar, povestea te pacaleste, firul narativ pare sa curga intr-o directie, doar pentru ca brusc sa se indrepte exact in sensul opus. Ritmul este alert, actiunea curge precum o apa involburata, aruncandu-te mereu in zone primejdioase, nelasandu-te sa respiri usurat aproape nicio clipa. Trecutul se impleteste cu prezentul adunand laolalta secrete vechi si taine noi, dand nastere unor scenarii imposibil de anticipat.

Spre final, autorul ofera o perspectiva ceva mai larga asupra Jocului, insa este inca departe de a dezvalui adevarul despre ce se intampla de fapt, despre cine a pus la punct intreaga conspiratie si despre modul atat de organizat si amplu in care aceasta functioneaza. Iar acest lucru te face si mai curios sa afli in ce mod poate continua povestea, ce fel de rasturnari de situatie va aduce urmatorul volum.

Un plus al cartii este reprezentat si de portretele catorva personaje secundare. Mi-a placut teribil de mult de prietenul din copilarie al lui HP, Mange/Farook, cu atat mai mult cu cat acesta nu se aseamana deloc cu protagonistul si nici nu se incadreaza deloc in tiparele la care te-ai astepta. La fel de simpatici mi-au fost si Erman si Rehyman, fiecare cu nebunia lui, amandoi imbinand un mix de dementa si genialitate, genul de personaje pe care ti-e imposibil sa le intelegi, dar care te fascineaza de la primul rand.

Multumesc noului sponsor al blogului, Diverta, pentru sansa de a citi in sfarsit aceasta carte. Am parcurs-o pe nerasuflate, am adorat ritmul alert in care se desfasoara totul precum si trasaturile atat de inedite ale personajelor. Romanul poate fi cumparat momentan cu o reducere mai mare de 50%, cu doar 20 RON, iar daca va doriti sa fiti la curent cu toate noutatile, nu uitati sa intrati si pe Club Diverta.

Bile albe:

Protagonistul atipic, evolutia alerta si caracterul original si imprevizibil al povestii.

Bile negre:

Povestea Rebeccai este usor cliseica. Nu atat de mult incat sa te irite, insa cu siguranta as fi preferat sa se indeparteze putin de tiparul femeii detectiv care incearca sa se faca remarcata intr-o lume a barbatilor, pastrandu-si totodata ascunse dramele din trecut.