Publicat în Anne Rice

Povestea hotului de trupuri (seria Cronicile Vampirilor, volumul 4) – Anne Rice

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducere: Iulia Arsintescu

Numar pagini: 512

 

Sinopsis:

Cronicile vampirilor de Anne Rice continuă cu acest al patrulea roman în care Lestat, eroul vampir, superstar al muzicii rock, adorat de milioane de oameni, tânjeşte să se întrupeze ca muritor. Singurul care îi va putea satisface această dorinţă este hoţul de trupuri, o creatură mai sinistră şi mai rea decât orice demon.

Parerea mea:

Nu-mi amintesc sa mai fi simtit vreodata emotii atat de contradictorii pe parcursul unui roman. Citind prima jumatate a cartii am crezut sincer ca fiecare poveste, oricat de frumoasa, ar trebui sa aiba si un sfarsit, in momentul in care toate lucrurile s-au aranjat intr-un mod indeajuns de satisfacator pentru personaje. Tot mai des am dat peste povesti intinse la nesfarsit din dorinta de a prelungi cate o serie care a avut destul succes la public pana atunci si pana la un punct, am incadrat si Povestea hotului de trupuri in categoria acestor romane.

Al patrulea roman din seria Cronicile Vampirilor mi s-a parut la inceput o lectura greoaie, scrisa parca la comanda, cu zeci de pagini care nu transmit nimic, cu descrieri si incursiuni in amintirile personajelor absolut inutile. Dupa aventura povestita in Regina Damnatilor, pe Lestat il apuca deodata depresia si are o tentativa naiva de suicid, tentativa soldata doar cu o senzatie de durere a pielii timp de vreo 2-3 zile si un bronz reusit. Ulterior, acesta este urmarit de un hot de trupuri, Raglan James, fost membru al ordinului Talamasca, hot ce ii promite un corp si o viata de muritor in locul trupului sau indestructibil, pentru o saptamana. Si evident, un vampir nu foarte conservator, precum Lestat, accepta cu incredere targul, crezand ca singura motivatie a hotului ar fi obtinerea pretului de 10 milioane de dolari pentru acest experiment. Nu neg ca ideea cartii este interesanta – posibilitatea mutarii unui suflet intr-un trup nou – si explicatia procesului la fel, dar mi se pare neverosimil faptul ca un vampir cu niste puteri neobisnuite chiar si pentru o astfel de fiinta supranaturala ar avea vreun motiv sa fie tentat de acest schimb de trupuri. Mai ales ca Lestat este deja capabil atat sa calatoreasca in afara trupului sau, cat si sa suporte intr-o oarecare masura soarele, presupunand ca de acesta i-ar putea fi dor unei creaturi nocturne.

Dupa efectuarea schimbului dintre cele doua personaje, povestea incepe sa aiba un ritm diferit. Exista momente extrem de interesante, urmate din nou de scene ce iti dau impresia ca au fost create doar pentru a creste numarul de pagini, iar acest lucru se repeta iar si iar, oscilezi intre fascinatie si monotonie. Halucinatiile lui Lestat si discutiile imaginare cu Claudia, Louis si David m-au lasat rece, la fel si povestea traita alaturi de Gretchen.

Insa, odata cu reintoarcerea in New Orleans, situatia se schimba dramatic. Povestea devine incredibil de captivanta, abia acum te simti introdus brusc in lumea expusa in paginile cartii, iei parte la planurile de recuperare a trupului lui Lestat, arzi de nerabdare si de ingrijorare. Am citit pe nerasuflate aventurile lui Lestat si ale admirabilului sau prieten muritor, David Talbot. Spre final, odata ce Lestat revine in sfarsit in trupul nemuritor, este pe cale sa faca o greseala monumentala, atat de evidenta incat nervii iti sunt intinsi la maxim din cauza faptului ca el nu isi da seama odata de minciuna in care este prins din nou.

Si odata ce lucrurile se asaza si pare ca fiecare personaj pozitiv si-a gasit linistea si fericirea, ultimul capitol iti rastoarna toate asteptarile. Esti pur si simplu aruncat brusc din starea cuminte de liniste, de bine, intr-o avalansa de sentimente de revolta totala, de furie si neintelegere, te simti tradat si tu odata cu unul dintre personaje si il blestemi odata cu el pe cel vinovat. Finalul reuseste intr-o oarecare masura sa echilibreze situatia si in momentul in care inchizi cartea ai cel putin multumirea ca totul este bine, cel putin deocamdata, chiar daca ramai incarcat cu o serie de emotii diferite.

Bile albe:

– Am apreciat modul in care autoarea a realizat personajul negativ. Este extrem de bine descris, incepand de la caracterul dual ce combina trasaturile de gentleman perfect cu instinctul de hot si continuand cu felul in care vorbeste si se comporta, modul de reactie al acestuia avand un ritm ascendent pe masura ce momentul schimbului se apropie. Este ca si cum l-ai avea in fata ta si ii simti atat dorinta si entuziasmul tot mai mari, nerabdarea crescanda, cat si tendinta de a se controla pentru a nu trezi banuieli si incercarea de a se purta cat mai normal, ca si cum ceea ce urmeaza sa faca se incadreaza perfect in termenii targului.

– Desi nu ma asteptam, am descoperit o multime de momente incarcate de un umor surprinzator. Nu neaparat fragmente intregi, ci mai degraba cate o expresie a vreunui personaj, cate un gand, un gest sau cate o intamplare ce nu dura mai mult de cateva clipe.

– Poate ca este un lucru lipsit de importanta pentru intriga romanului, dar a existat un rand in carte pe care nu pot sa nu il mentionez. In momentul in care Louis se reintalneste cu Lestat, in forma sa de vampir, primul lucru pe care i-l spune este incarcat de atata naivitate, tristete si duiosie incat am ramas pur si simplu blocata pe el, citindu-l iar si iar si derulandu-mi la nesfarsit scena in minte, incercand sa ii cuprind toate intelesurile si trecand intr-un final mai departe inca prinsa de acea intrebare si cu convingerea ca n-am reusit sa ii cuprind sensul in totalitate.

Bile negre:

– Cred ca povestea ar fi fost la fel de interesanta si daca autoarea ar fi renuntat la zecile de pagini de descrieri, fie ele ale unor peisaje sau ale unor stari sufletesti. Indiferent de cat de bine ar fi realizate, nu ai cum sa nu iti pierzi rabdarea la un moment dat si sa nu iti doresti sa treci cat mai repede peste fragmentele respective, pentru a afla ce se intampla mai departe.

– Cu toate ca pana la urma faptele lui Lestat care il au ca subiect pe prietenul sau David au o finalitate buna si ii ofera acestuia ceva ce probabil nici macar nu reusea sa isi imagineze, mi se pare ca Lestat a actionat prea rapid si ca i-a rapit fericirea pe care abia o descoperise. Din punctul meu de vedere, o varianta mai fericita a finalului acestui roman ar fi fost ca Lestat sa il lase pe David sa experimenteze vreo 5 ani noua viata si abia apoi sa ii impuna calea pe care l-a fortat sa mearga. O astfel de perioada ar fi fost poate de ajuns pentru ca David sa nu mai respinga ideea lui Lestat, dar nu indeajuns de indelungata pentru a-l aduce intr-o forma in care poate nu ar fi fost la fel de placut sa isi petreaca viitorul.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Vampirul Lestat (Cronicile Vampirilor – vol. 2) – Anne Rice

Regina damnatilor (Cronicile Vampirilor – vol. 3) – Anne Rice

Reclame
Publicat în Anne Rice

Regina damnatilor (seria Cronicile Vampirilor – volumul 3) – Anne Rice

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducere: Florica Sincu

Numar pagini: 640

 

Sinopsis:

După Interviu cu un vampir şi Vampirul Lestat, Regina damnaţilor este al treilea volum din ciclul Cronicile vampirilor- această stranie îmbinare de arhaitate aristocratică şi de modernitate de ultimă oră. După şase mii de ani de linişte înfiorătoare, Akasha, mama tuturor vampirilor şi regina damnaţilor, se ridică din somn ca să dezlănţuie puterile întunericului. Iar cel care va trebui să lupte împotriva răului atotcuprinzător este Lestat- cel mai sălbatic dintre vampiri.

Parerea mea:

Prima parte a romanului este alcatuita din mai multe povestiri, aparent fara nici o legatura directa intre ele, cel putin la inceput, ale unor personaje ce vor deveni sau nu, importante in desfasurarea intrigii principale. Ilustrarea intamplarilor personajelor ce nu au un rol semnificativ mai tarziu este importanta tocmai pentru a accentua amploarea evenimentelor din urmatoarele parti ale cartii. Aceste povesti din partea intai a cartii imbina amintiri din trecutul personajelor cu scurte momente din prezent si se desfasoara inainte de concertul lui Lestat, mentionat deja in finalul volumului anterior, Vampirul Lestat. In partea a doua se continua insiruirea povestilor mai multor personaje, de data aceasta fiind urmarite intamplarile acestora din timpul concertului.

Abia din partea a treia a cartii povestea se desfasoara simultan pe ambele planuri: Lestat impreuna cu Akasha de o parte si grupul de vampiri ce au scapat de distrugerea reginei, pe de alta parte – reuniti pentru prima data, pentru a se salva atat pe ei, cat si lumea intreaga de planurile malefice ale reginei damnatilor. In aceasta parte a cartii se face din nou o incursiune in trecut, revelandu-se in sfarsit povestea gemenelor care apar continuu de la inceputul cartii si reprezinta probabil unul dintre cele mai importante mistere ale romanului. Povestea alterneaza de la un grup la altul, pastrandu-ti atentia si curiozitatea treze. In plus, este remarcabil modul in care autoarea reuseste sa faca cititorul sa se simta apropiat de fiecare personaj. Pe masura ce citesti, esti tot mai adancit in poveste si intelegi parca toate sentimentele si actiunile fiecaruia dintre ele.

Nu stiu exact ce impresie s-a dorit sa avem despre Akasha. Probabil trebuia sa fie perceputa drept personaj negativ, marele inamic al protagonistilor. Eu am vazut-o doar ca pe o fiinta singura si debusolata, intepenita intr-un timp disparut de mult, incapabila sa se adapteze la prezent, ce isi doreste cu disperare sa aiba un tel important care sa ii redea gloria de alatadata si mai mult, sa aiba pe cineva alaturi. In momentul in care se intalneste cu grupul de vampiri ramasi in viata nu vezi o persoana diabolica, ci doar una care sufera poate fara sa-si recunoasca asta nici macar ei insasi, care in ciuda miilor de ani traite, are exact aceleasi tristeti umane ce sunt comune atat muritorilor cat si nemuritorilor. M-am surprins dorindu-mi ca cel putin unul dintre personaje sa o inteleaga si sa treaca de partea ei, macar simbolic, chiar daca rezultatul confruntarii ar fi ramas acelasi.

Bile albe:

– Este interesanta perspectiva pe care autoarea reuseste sa o ofere asupra personajelor: eroi ce in alte volume pareau de neinvins, vampiri pe care ii vedeai ca fiind vesnici, intelepti, ajunsi aproape la perfectiune in ceea ce priveste inteligenta, echilibrul si puterea, apar acum (cel putin in primele parti ale romanului) fragili si aproape neinsemnati in comparatie cu Akasha.

– Am avut impresia ca am citit o carte completa, careia nu i-a lipsit absolut nimic. Incepand de la cartea a treia, citesti cu sufletul la gura intamplarile personajelor, actiunea se precipita, intriga capata un ritm alert si abia de aici ai sentimentul ca nu mai poti lasa cartea din mana.

Bile negre:

– Poate ca nu era foarte greu de banuit care va fi ideea de baza a planului reginei, dar pe mine m-a surprins. Cred ca ma asteptam totusi la ceva mai spectaculos, in ciuda faptului ca nici ideea prezentata nu este de neglijat daca incerci sa ii cuprinzi toate implicatiile.

– Primele doua parti ale cartii se citesc mai greu, nu au acel ceva care sa te atraga si sa te faca extrem de curios cu privire la continuare. Alternarea extrem de rapida intre povestile numarului mare de personaje nu iti permite sa intelegi care dintre acestea vor avea cu adevarat un rol important in desfasurarea actiunii viitoare si astfel nu faci decat sa iti pierzi concentrarea, sa nu remarci unele dintre detaliile ce ar trebui de fapt sa fie retinute sau dimpotriva, sa acorzi o atentie deosebita unor amanunte lipsite de semnificatie.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Vampirul Lestat (Cronicile Vampirilor – vol. 2) – Anne Rice

Povestea hotului de trupuri (Cronicile Vampirilor, vol. 4) – Anne Rice

Publicat în Anne Rice

Vampirul Lestat (seria Cronicile Vampirilor – volumul 2) – Anne Rice

Disponibil la: Extra Carti

Colectia: Literatura Universala

Format: 180×110

Numar pagini: 704

 

Sinopsis:

Lestat: un vampir, dar nu unul dintre cei obisnuiti. Caci Lestat este cu adevarat viu, extatic, patimas – iar in extravaganta sa poveste, el se avanta din lascivitatea Parisului secolului al XVIII-lea in Egiptul demonic al preistoriei, din New Orleansul unui fin-de-siecle plin de atmosfera in frenetica lume a supervedetelor rockului zilelor noastre – caci, urmarit in egala masura de morti si vii, el cauta sa afle intunecatul secret al propriei sale nemuriri.

Parerea mea:

Nu mai citisem de cativa ani o carte de Anne Rice. Am citit mai demult cateva romane din seria Cronicile Vrajitoarelor, cateva din Cronicile Vampirilor si de asemenea unul dintre cele doua volume din Noile Cronici ale Vampirilor. Ulterior, a inceput obsesia generala a cartilor cu vampiri si tot ce am citit in ultima vreme apartinand acestui gen au fost doar carti publicate in ultimii ani.

Nici nu stiu cum sa exprim ce am simtit citind din nou Anne Rice. Comparativ cu  ritmul alert si cu dorinta de a creea o stare constanta de tensiune si de suspans a romanelor din noua generatie fantasy, cartile lui Anne Rice se simt total diferit. Ofera parca o stare de calm, de liniste cand le citesti, in ciuda faptului ca nu sunt deloc plictisitoare sau lipsite de actiune. Dar parca autoarea nu s-a grabit sa le scrie, nu s-a luptat sa obtina admiratia si dependenta cititorilor, nu a alergat dupa senzational, ci a creat incet o lume care te fascineaza treptat, pe masura ce te adancesti mai mult in ea si te face sa visezi inca mult timp dupa ce ai inchis cartea. Personajele sunt portretizate in amanunt, locatiile abunda in detalii care te ajuta sa iti creezi in minte fiecare scena, dar descrierile nu au deloc rolul de a te plictisi, ci aduc o nota de veridicitate cartii.

Romanul este scris sub forma de confesiune, la persoana 1, ceea ce ofera cititorului un grad mai ridicat de intimitate, de empatie, posibilitatea de a se identifica cu personajele care isi spun povestile si de a se pune mai usor in locul acestora in diferitele situatii prin care trec.

Inca o diferenta majora fata de romanele fantasy mai noi este faptul ca aproape toate personajele importante sunt vampiri,  iar oamenii au de cele mai multe ori doar rol de cina. Este o noutate binevenita, in primul rand deoarece in felul acesta se pierde tentatia de a-i privi vampiri doar ca pe niste oameni cu niste abilitati in plus. In al doilea rand, lipsa unor actiuni determinate de eventualele relatii deja cliseice dintre oameni si vampiri ofera posibilitatea cititorului de a intra intr-o lume a vampirilor ce pare mai autentica, de a intelege ce inseamna de fapt nemurirea si cat de efemera este existenta omenirii, de a te pune in pielea personajului si a-ti imagina cum ai trai tu o eternitate marcata de secrete si de conditia de a-ti ascunde mereu adevarata natura.

Tensiunea crescanda face ca in momentul in care ajungi la finalul cartii sa iti doresti cu disperare sa te apuci de urmatorul roman (Regina Damnatilor) chiar in secunda in care ai terminat ultima pagina.

Bile albe:

– Vampirii sunt creati dupa reteta clasica: dorm in sicrie sau in pamant, ies doar noaptea, pot fi ucisi doar de soare sau foc, se hranesc cu sange de om direct de la sursa pana ce aceasta se goleste, au anumite puteri telepatice si telekinetice care le cresc odata cu inaintarea in varsta, nu stralucesc, nu mananca animale, nu se indragostesc de oameni si nu le dezvaluie acestora ceea ce sunt.

– Romanul spune de fapt povestile a 3 vampiri, prin vocile acestora, nu doar a unuia. Regasim aici povestea lui Armand (care va fi reluata si dezvoltata 13 ani mai tarziu, intr-un roman dedicat doar acestuia), povestea vampirului Marius si bineinteles, cea a lui Lestat. Este ca si cum ai citi de fapt 3 carti grozave.

Bile negre:

– Autoarea pare sa se inspire din romanele scrise de scriitorii din Antichitate cel putin din punct de vedere al relatiilor dintre personaje. Doar in cartile autorilor antici am mai intalnit prezentarea unor relatii de iubire (aproape niciodata platonice) ce nu tineau cont de sexul personajelor sau de gradele de rudenie dintre acestea. In ciuda faptului ca probabil la un moment dat in istorie astfel de relatii nu erau deloc spectaculoase si se intalneau la fiecare pas in cadrul multor civilizatii, in special in clasele superioare, pot fi inca usor deconcentrante sau neobisnuite pentru cititorul din ziua de astazi. In plus, am observat o tendinta de a introduce acest tip de relatii in cele mai multe carti cu vampiri, creandu-se deja un precedent ce nu mai surprinde atat de mult. Nu ma deranjeaza ideea in sine, ci doar faptul ca pare atat de logic si normal ca o persoana ce devine vampir sa isi pastreze absolut toate trasaturile de caracter mai putin preferintele sexuale, care fie par sa devina oarecum incerte, fie se schimba radical. Partea buna este ca cel putin autoarea are un stil de a prezenta aceste relatii atat de firesc incat aproape ca nu mai au nici un impact atunci cand le citesti.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Regina damnatilor (Cronicile Vampirilor – vol. 3) – Anne Rice

Povestea hotului de trupuri (Cronicile Vampirilor, vol. 4) – Anne Rice