Disponibil la: Libris
Colectia: Literatura Universala
Traducere: Iulia Arsintescu
Numar pagini: 512
Sinopsis:
Cronicile vampirilor de Anne Rice continuă cu acest al patrulea roman în care Lestat, eroul vampir, superstar al muzicii rock, adorat de milioane de oameni, tânjeşte să se întrupeze ca muritor. Singurul care îi va putea satisface această dorinţă este hoţul de trupuri, o creatură mai sinistră şi mai rea decât orice demon.
Parerea mea:
Nu-mi amintesc sa mai fi simtit vreodata emotii atat de contradictorii pe parcursul unui roman. Citind prima jumatate a cartii am crezut sincer ca fiecare poveste, oricat de frumoasa, ar trebui sa aiba si un sfarsit, in momentul in care toate lucrurile s-au aranjat intr-un mod indeajuns de satisfacator pentru personaje. Tot mai des am dat peste povesti intinse la nesfarsit din dorinta de a prelungi cate o serie care a avut destul succes la public pana atunci si pana la un punct, am incadrat si Povestea hotului de trupuri in categoria acestor romane.
Al patrulea roman din seria Cronicile Vampirilor mi s-a parut la inceput o lectura greoaie, scrisa parca la comanda, cu zeci de pagini care nu transmit nimic, cu descrieri si incursiuni in amintirile personajelor absolut inutile. Dupa aventura povestita in Regina Damnatilor, pe Lestat il apuca deodata depresia si are o tentativa naiva de suicid, tentativa soldata doar cu o senzatie de durere a pielii timp de vreo 2-3 zile si un bronz reusit. Ulterior, acesta este urmarit de un hot de trupuri, Raglan James, fost membru al ordinului Talamasca, hot ce ii promite un corp si o viata de muritor in locul trupului sau indestructibil, pentru o saptamana. Si evident, un vampir nu foarte conservator, precum Lestat, accepta cu incredere targul, crezand ca singura motivatie a hotului ar fi obtinerea pretului de 10 milioane de dolari pentru acest experiment. Nu neg ca ideea cartii este interesanta – posibilitatea mutarii unui suflet intr-un trup nou – si explicatia procesului la fel, dar mi se pare neverosimil faptul ca un vampir cu niste puteri neobisnuite chiar si pentru o astfel de fiinta supranaturala ar avea vreun motiv sa fie tentat de acest schimb de trupuri. Mai ales ca Lestat este deja capabil atat sa calatoreasca in afara trupului sau, cat si sa suporte intr-o oarecare masura soarele, presupunand ca de acesta i-ar putea fi dor unei creaturi nocturne.
Dupa efectuarea schimbului dintre cele doua personaje, povestea incepe sa aiba un ritm diferit. Exista momente extrem de interesante, urmate din nou de scene ce iti dau impresia ca au fost create doar pentru a creste numarul de pagini, iar acest lucru se repeta iar si iar, oscilezi intre fascinatie si monotonie. Halucinatiile lui Lestat si discutiile imaginare cu Claudia, Louis si David m-au lasat rece, la fel si povestea traita alaturi de Gretchen.
Insa, odata cu reintoarcerea in New Orleans, situatia se schimba dramatic. Povestea devine incredibil de captivanta, abia acum te simti introdus brusc in lumea expusa in paginile cartii, iei parte la planurile de recuperare a trupului lui Lestat, arzi de nerabdare si de ingrijorare. Am citit pe nerasuflate aventurile lui Lestat si ale admirabilului sau prieten muritor, David Talbot. Spre final, odata ce Lestat revine in sfarsit in trupul nemuritor, este pe cale sa faca o greseala monumentala, atat de evidenta incat nervii iti sunt intinsi la maxim din cauza faptului ca el nu isi da seama odata de minciuna in care este prins din nou.
Si odata ce lucrurile se asaza si pare ca fiecare personaj pozitiv si-a gasit linistea si fericirea, ultimul capitol iti rastoarna toate asteptarile. Esti pur si simplu aruncat brusc din starea cuminte de liniste, de bine, intr-o avalansa de sentimente de revolta totala, de furie si neintelegere, te simti tradat si tu odata cu unul dintre personaje si il blestemi odata cu el pe cel vinovat. Finalul reuseste intr-o oarecare masura sa echilibreze situatia si in momentul in care inchizi cartea ai cel putin multumirea ca totul este bine, cel putin deocamdata, chiar daca ramai incarcat cu o serie de emotii diferite.
Bile albe:
– Am apreciat modul in care autoarea a realizat personajul negativ. Este extrem de bine descris, incepand de la caracterul dual ce combina trasaturile de gentleman perfect cu instinctul de hot si continuand cu felul in care vorbeste si se comporta, modul de reactie al acestuia avand un ritm ascendent pe masura ce momentul schimbului se apropie. Este ca si cum l-ai avea in fata ta si ii simti atat dorinta si entuziasmul tot mai mari, nerabdarea crescanda, cat si tendinta de a se controla pentru a nu trezi banuieli si incercarea de a se purta cat mai normal, ca si cum ceea ce urmeaza sa faca se incadreaza perfect in termenii targului.
– Desi nu ma asteptam, am descoperit o multime de momente incarcate de un umor surprinzator. Nu neaparat fragmente intregi, ci mai degraba cate o expresie a vreunui personaj, cate un gand, un gest sau cate o intamplare ce nu dura mai mult de cateva clipe.
– Poate ca este un lucru lipsit de importanta pentru intriga romanului, dar a existat un rand in carte pe care nu pot sa nu il mentionez. In momentul in care Louis se reintalneste cu Lestat, in forma sa de vampir, primul lucru pe care i-l spune este incarcat de atata naivitate, tristete si duiosie incat am ramas pur si simplu blocata pe el, citindu-l iar si iar si derulandu-mi la nesfarsit scena in minte, incercand sa ii cuprind toate intelesurile si trecand intr-un final mai departe inca prinsa de acea intrebare si cu convingerea ca n-am reusit sa ii cuprind sensul in totalitate.
Bile negre:
– Cred ca povestea ar fi fost la fel de interesanta si daca autoarea ar fi renuntat la zecile de pagini de descrieri, fie ele ale unor peisaje sau ale unor stari sufletesti. Indiferent de cat de bine ar fi realizate, nu ai cum sa nu iti pierzi rabdarea la un moment dat si sa nu iti doresti sa treci cat mai repede peste fragmentele respective, pentru a afla ce se intampla mai departe.
– Cu toate ca pana la urma faptele lui Lestat care il au ca subiect pe prietenul sau David au o finalitate buna si ii ofera acestuia ceva ce probabil nici macar nu reusea sa isi imagineze, mi se pare ca Lestat a actionat prea rapid si ca i-a rapit fericirea pe care abia o descoperise. Din punctul meu de vedere, o varianta mai fericita a finalului acestui roman ar fi fost ca Lestat sa il lase pe David sa experimenteze vreo 5 ani noua viata si abia apoi sa ii impuna calea pe care l-a fortat sa mearga. O astfel de perioada ar fi fost poate de ajuns pentru ca David sa nu mai respinga ideea lui Lestat, dar nu indeajuns de indelungata pentru a-l aduce intr-o forma in care poate nu ar fi fost la fel de placut sa isi petreaca viitorul.
| Alte recenzii care te-ar putea interesa:
Vampirul Lestat (Cronicile Vampirilor – vol. 2) – Anne Rice Regina damnatilor (Cronicile Vampirilor – vol. 3) – Anne Rice |
My Weekly Book 