Publicat în Anna Carey

Eve (seria Eve, volumul 1) – Anna Carey

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Alexandru Sasu si Shauki Al-Gareeb

Numar pagini: 288

 

Sinopsis:

O fascinanta aventura distopica, petrecuta in 2032, la saisprezece ani dupa ce un virus mortal a sters aproape intreaga populatie de pe fata pamantului. Evocativa, romantica si uneori inspaimantatoare, Eve este primul roman dintr-o noua trilogie captivanta, cu o eroina de neuitat.

In ultima noapte petrecuta in scoala de fete unde este eleva, Eve descopera ceea ce se intampla in realitate cu absolventele – si soarta cumplita care le asteapta. Evadand din singurul camin pe care il cunoscuse vreodata, ea porneste intr-o calatorie lunga, presarata cu piedici inselatoare, in cautarea unui loc in care sa poata supravietui. Pe drum il intalneste pe Caleb, un baiat rebel si dur, care traieste in salbaticie. Separata de barbati intreaga viata, Eve fusese invatata sa se teama de acestia, dar Caleb ii castiga treptat increderea… si inima. Cand soldatii incep sa ii vaneze, Eve trebuie sa aleaga intre adevarata dragoste si propria ei viata.

Parerea mea:

Continuand seria de lecturi distopice pe care le parcurg in prezent, dupa seria Jocurile Foamei si romanul Divergent, am ajuns in sfarsit si la Eve. Recunosc ca am inceput cartea cu oarecare indoieli. Sinopsisul nu mi-a trezit interesul decat prin misterul sugerat de „soarta cumplita” ce le asteapta pe absolvente, iar cele cateva recenzii pe care le citisem nu mi-au lasat impresia ca romanul Annei Carey ar fi extraordinar de bun. Deci faptul ca am terminat cartea cu lacrimi in ochi a fost o surpriza total neasteptata. Mi-a placut mult mai mult decat Divergent de exemplu, iar daca ar fi sa compar Eve cu Jocurile Foamei, mi-ar fi extrem de greu sa  ma hotarasc care mi-a placut mai mult. Probabil dupa ce voi citi si celelalte doua volume ale seriei imi voi putea face o parere mai completa.

Din punctul meu de vedere, principalul atu al romanului Eve consta in veridicitatea povestii. Este destul de credibila posibilitatea ca la un moment dat sa existe un virus care sa decimeze aproape toata populatia lumii. La fel de credibil este faptul ca in panica starnita ar putea aparea un lider care sa fie acceptat de oameni  la inceput, iar apoi situatia sa devina prea riscanta pentru a mai protesta daca deciziile lui nu sunt deloc cele corecte. Iar modul disperat, abrupt si imoral in care acel rege reorganizeaza o societate aflata inca in haos mi se pare la fel de posibil.  Fiecare aspect al cartii te poate infiora la cel mai profund nivel, tocmai pentru ca fiecare situatie este posibila, nimic nu pare exagerat, imposibil sau ireal. Cu cat te gandesti mai mult la o societate postapocaliptica si analizezi posibilitatile, cu atat mai clar devine faptul ca recladirea lumii asa cum o stim ar fi un proces de durata, incredibil de dificil, care ar isca lupte pentru putere, planuri aproape malefice si care ar cere sacrificii uriase.

La inceput nu mi-a placut deloc de Eve. Este genul de fetita perfecta, cu note bune, sefa de promotie, extrem de ascultatoare, nu incalca nici o regula si este apreciata si iubita atat de colegi cat si de profesori. Deci nu tocmai un personaj care sa ma cucereasca. In plus, educatia aproape victoriana de care a avut parte o face sa fie destul de dificila si enervanta la inceputul relatiei cu Caleb. Dar apoi mi-am dat seama ca protagonista este exact asa cum trebuie sa fie, asa cum ar fi oricine daca ar creste ascultand toate acele minciuni, daca ar invata ani la rand numai ceea ce vor altii ca ea sa invete, daca ar vedea lucrurile doar dintr-un anumit unghi pe care i-a fost permis sa il vada.

Povestea te surprinde constant, exista mereu momente in care lucrurile se intampla intr-un mod total diferit fata de cum te-ai astepta. Iar finalul te lasa pur si simplu blocat, fara aer, fara cuvinte si cu senzatia ca nu este posibil sa se incheie asa, ca probabil au disparut cateva pagini din carte si ca de fapt totul se va incheia cu bine, ca trebuie sa se incheie cu bine, in nici un caz asa..

Bile albe:

– Cartea te atinge intr-un mod diferit fata de cum ti-ai imagina. Ideea nu este extrem de originala, s-au facut zeci de filme sau carti ce au ca subiect lumea de dupa sfarsitul lumii. Odata stabilita intriga, nici situatiile prin care trec personajele ar putea sa nu para extrem de surprinzatoare, este de asteptat ca acestea sa fie nevoite sa treaca peste o multime de obstacole. Dar cartea te face sa te gandesti la ce inseamna de fapt fiecare lucru pe care il citesti. La cum ai reactiona tu daca ai fi acolo. La ce semnificatie are fiecare gest, fiecare cuvant, fiecare actiune. La cum e sa traiesti mereu cu teama, cu sentimentul ca esti vanat, la cum e sa nu ai nici o clipa de calm sau fericire completa. Sacrificiile pe care le fac o multime de personaje sunt induiosatoare. Iti dai seama cat de mult s-ar putea schimba modul de gandire al oamenilor, cat de diferit ar putea sa fie totul incepand din orice clipa, cum un intreg sistem de valori si principii s-ar putea transforma in ceva total diferit. Si la cat de diferit poti ajunge sa vezi deodata lucrurile sau sa tratezi fiecare zi.

Bile negre:

– Au fost cateva momente in care mi s-a parut ca Eve a procedat total gresit. Faptul ca nici macar nu incearca sa isi salveze prietenele atunci cand evadeaza, raspunsul pe care i-l ofera lui Caleb in momentul confruntarii cu Leif, etc. Iar momentul cu radioul din casa lui Marjorie si a lui Otis este socant de-a dreptul, esti aproape prea uimit pentru a te mai infuria. O multime de probleme i se trag protagonistei tocmai din cauza propriilor greseli, dar este deranjant faptul ca este vorba de greseli ridicole, care puteau fi extrem de usor evitate.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Divergent (Divergent, vol. 1) – Veronica Roth

Jocurile Foamei (Jocurile Foamei, vol. 1) – Suzanne Collins

Reclame