Publicat în Veronica Roth

Insurgent (seria Divergent, volumul 2) – Veronica Roth

Insurgent (seria Divergent, volumul 2) – Veronica RothDisponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Shauki Al-Gareeb

Numar pagini: 448

 

Sinopsis:

O alegere devine un sacrificiu. Un sacrificiu devine o pierdere. O pierdere devine o povara. O povara devine o batalie. O singura alegere te poate distruge.

O tulburatoare poveste de iubire, plina de rasturnari de situatie, cu decizii sfasietoare si dezvaluiri emotionante ale naturii umane…

Intr-un Chicago distopic, unde tinerii care au implinit varsta de saisprezece ani sunt obligati sa aleaga una dintre cele cinci factiuni, careia ar trebui sa-i fie devotati pentru tot restul vietii, Tris Prior continua sa-i salveze pe cei pe care ii iubeste — si pe ea insasi —, in timp ce cauta raspunsuri la intrebari sfasietoare despre durere si iertare, identitate si loialitate, politica si iubire.

Pentru Tris, ziua initierii ar fi trebuit sa reprezinte o victorie si sa fie sarbatorita alaturi de cei din factiunea aleasa; in schimb, ziua se sfarseste cu orori de nedescris. Razboiul bate la usa, in timp ce conflictele dintre factiuni si ideologii se extind cu repeziciune. Si in vremuri de razboi, se formeaza tabere, se dezvaluie secrete, iar alegerile devin irevocabile si dure. Transformata de propriile sale decizii, dar si de durerea sufleteasca si de sentimentul de vinovatie, Tris trebuie sa-si accepte Divergenta, chiar daca nu stie ce ii rezerva viitorul.

Parerea mea:

Finalul primului volum din seria Divergent m-a lasat aproape in stare de soc, asa ca odata ce cartea a aparut afara, nu am mai avut rabdare sa astept pana cand urma sa fie tradusa si la noi. In plus, in ultimele luni am descoperit placerea de a citi o carte in limba in care a fost scrisa. Nu are legatura cu calitatea traducerilor, ci doar cu senzatia mea ca percep altfel fiecare cuvant, fiecare idee. De-a lungul timpului am observat parerile unor persoane care se plangeau de modul in care au fost traduse unele romane, dar personal, nu m-am simtit niciodata deranjata sau dezamagita de o traducere.

Dar revenind la Insurgent. Mie primul volum, Divergent, mi-a placut, dar fara sa ma dea pe spate (click aici pentru recenzie). Doar sfarsitul m-a bulversat total, fiind cu adevarat tulburator. Ei, cu Insurgent a fost alta poveste. Am apreciat fiecare pagina, am simtit cartea mai intens, mai personal, am inteles altfel personajele si gandurile ce stateau in spatele actiunilor lor. Recunosc ca pana la un punct, atitudinea oarecum pierduta si tendintele suicidale ale lui Tris mi s-au parut putin enervante si exagerate. Dar la un moment dat pur si simplu mi s-a schimbat brusc perceptia asupra comportamentului ei. In clipa in care Tris e nevoita sa puna mana pe o arma si fiecare muschi al ei si fiecare gand al ei se impotriveste total din cauza amintirilor, am inteles. M-am gandit deodata cum ar fi fost sa fiu eu in locul ei. Cum m-as simti stiind ca parintii mei au murit pentru mine fara ca eu sa ii pot proteja, chiar daca eram la distanta de cativa pasi. Cum as vedea lucrurile daca as trai in permanenta cu amintirea faptului ca mi-am ucis un prieten bun. Desi aveam alte optiuni  si atunci cand era nevoie nu le-am vazut, in ciuda faptului stateau chiar sub ochii mei. Cum as putea sa tin din nou in mana o arma identica cu cea din care a zburat glontul care a facut ca Will sa nu mai existe. Cum as putea atinge din nou un pistol, cand ultima data cand am facut-o am facut sa dispara o viata, cu toate visele, planurile, dorintele si sperantele ei si am rapit pentru totdeauna un suflet celor care il iubeau. Deci deodata o intelegi pe Tris si fiecare gest pe care il face devine clar, fiecare actiune e intemeiata. Singurul lucru care nu mi-a placut legat de atitudinea ei a fost faptul ca a preferat sa minta de fiecare data cand a avut de facut o alegere. Nu stiu daca spunand adevarul ar fi reusit sau nu sa ii convinga pe cei din jurul ei. Poate ca nu. Dar mi s-a parut ca nici macar nu a incercat, alegand de fiecare data sa minta inca de la inceput, de la primul semn ca lucrurile nu vor decurge prea usor.

Nu voi povesti foarte mult din actiune pentru ca este destul de intortocheata, autoarea purtandu-te prin necunoscut, astfel incat aproape in nici un moment nu stii la ce sa te astepti. Acesta mi s-a parut unul dintre cele mai interesante aspecte ale cartii. In mod normal, oricat de buna ar fi o carte, de cele mai multe ori banuiesti cum se va incheia fiecare aventura si modul in care se desfasoara si se rezolva fiecare situatie dificila prin care trec personajele. Poate ca nu banuiesti finalul cartii sau modul in care va evolua povestea per ansamblu, dar odata ce incepi sa citesti un fragment incarcat de suspans, iti schitezi deja in minte si felul in care acesta se va incheia. Si de cele mai multe ori nu te inseli. Dar in Insurgent nu gasesti aproape nici o situatie previzibila. Nu ai nici o idee ce se poate intampla de la o pagina la alta, nu intalnesti situatii pe care sa le ghicesti dinainte, personajele nu reactioneaza asa cum te-ai astepta si nu prea iti poti spune „Ma gandeam eu ca asa va fi” decat de vreo doua sau trei ori de-a lungul intregii carti. Si se intampla atatea lucruri incat aproape te simti coplesit de acest volum.

Iar finalul aduce si de data aceasta informatii ravasitoare. Asa cum am scris si mai devreme: nu banuiesti nici o clipa ceea ce dezvaluie ultimele pagini. Si odata cu destainuirea adevarului realizezi ce inseamna acesta pentru toate personajele: modul in care intreaga lume le este rasturnata, felul in care absolut tot ceea ce stiau este distrus, cum intreaga viata cu tot ce au invatat vreodata si cu absolut toate aspectele pe care si-au cladit-o sunt acum ruinate.

Bile albe:

– Personajele nu sunt deloc eroi invincibili si perfecti. Nu se comporta ca si cum ar fi fost dinainte antrenati pentru a sti cum sa dirijeze o anumita situatie complicata, nu actioneaza intr-un mod ireprosabil in relatiile cu ceilalti, nu au mereu cea mai buna viziune asupra lucrurilor care se desfasoara in jurul lor. Dimpotriva: gresesc, mint, tradeaza, interpreteaza gresit intentiile altora, ataca fara motiv, raman insensibile in momente nepotrivite, ranesc sau dezamagesc. Dar tocmai asta le face mai reale, asta este ceea ce le face portretele complete si credibile, asta te ajuta sa le intelegi si sa te identifici cu ele, sa te regasesti pe tine prin intermediul lor.

Bile negre:

– O multime de aspecte raman nelamurite in acest volum. Motivele reale pentru care Jeanine incearca ascunderea adevarului,  tradarea unui personaj pentru care ai fi bagat mana in foc ca va fi mereu de partea binelui, intentiile Evelynei, planurile pe care le ascunde Tobias, detaliile pe care le stiau parintii lui Tris, etc. Sper totusi ca vor fi clarificate in urmatorul volum si ca nici unul dintre aceste secrete nu vor ramane ascunse.

Mentiune:

Autoarea a publicat un capitol independent, pe care il puteti citi gratuit. Capitolul reda o scena din primul volum, Divergent, privita din perspectiva lui Tobias. Ii multumesc lui Jacqlineveve pentru ca de pe blogul ei am aflat despre acest capitol.

Prezentarea oficiala este aceasta:

„Divergent Nation, we did it. We reached 35,000 preorders of INSURGENT, and we freed Four! Now, here’s a never-before-seen piece from #1 New York Times bestselling author Veronica Roth: a pivotal scene from DIVERGENT told from Four’s point of view. Read it. Love it. Share it with your friends.”

Iar capitolul il puteti citi aici. Enjoy!

Update:

Tocmai am descoperit trailerul cartii si mi se pare genial! Enjoy:

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Divergent (seria Divergent, volumul 1) – Veronica Roth

Uratii (seria Uratii, volumul 1) – Scott Westerfeld