Publicat în Paulo Coelho

Diavolul si domnisoara Prym – Paulo Coelho

Disponibil la: Humanitas

Colectia: Biblioteca Paulo Coelho

Traducerea: Pavel Cuila

Numar pagini: 184

 

Sinopsis:

O comunitate devorata de lacomie, lasitate si frica. Un om persecutat de fantomele trecutului sau dureros. O tanara femeie in cautarea fericirii. Intr-o saptamana plina de evenimente, fiecare dintre ei se va confrunta cu intrebari despre viata, moarte si putere si fiecare dintre ei va trebui sa-si aleaga propria cale. Vor alege binele sau raul? Scena acestei lupte extraordinare este indepartatul sat Viscos. Soseste un strain, purtand cu el un rucsac in care se afla un caiet si unsprezece lingouri de aur. El vine aici pentru a afla raspunsul la o intrebare care il chinuie: oamenii, in esenta, sunt buni sau rai? Intampinandu-l pe misteriosul strain, intreg satul devine complice la intriga lui sofisticata, care va marca pentru totdeauna vietile locuitorilor. In acest roman uluitor, Paulo Coelho prezinta lupta dintre lumina si intuneric din adancul fiecarui suflet si mesajul ei pentru viata noastra de zi cu zi: sa indraznim sa ne urmam visele, sa avem curajul de a fi altfel si sa ne stapanim teama care ne impiedica sa traim cu adevarat. Diavolul si domnisoara Prym este o poveste incarcata de emotie, in care integritatea fiintei umane este supusa unui test cumplit.

Parerea mea:

Nu am fost niciodata o fana infocata a cartilor lui Paulo Coehlo si nici nu am inteles mania care aparuse in urma cu cativa ani cu privire la talentul lui si cartile sale minunate. Am incercat vreo cinci dintre romanele lui, fara sa raman cu vreo parere extraordinara si fara sa imi doresc neaparat sa mai citesc alte viitoare scrieri de-ale sale. Dar Diavolul si domnisoara Prym mi-a tot aparut in cale in ultima vreme, asa ca am decis pana la urma sa citesc si romanul acesta. Iar parerea mea fata de autor a ramas neschimbata. Cartile sale sunt atat de incarcate de simbolistica incat acest lucru devine obositor, deranjant si plictisitor. Ca si cum ar fi fost mai intai gandita morala, iar apoi injghebata povestea pe langa ea, astfel incat la final, rezultatul sa fie o carte care sa te faca sa te simti extrem de profund, inteligent, incarcat de ganduri filozofice si de promisiuni fata de tine insuti si fata de viitor. Nu spun neaparat ca povestile ar fi nereusite. Nici ca te-ar da pe spate prin originalitate. Mi se par..dragute si cam atat. Dar este ca si cum aproape fiecare rand se vrea a fi important si incarcat de sens si de profunzime. Asa ca per total, cam toate romanele lui Coehlo pe care le-am citit pana acum imi dau senzatia ca au fost scrise intr-o nota fortata si artificiala. Incluzand si Diavolul si domnisoara Prym.

Nici macar nu stiu exact ce sa spun despre actiunea cartii. Nu cred ca este posibil sa fii foarte impresionat de personaje sau de poveste. Coelho trateaza mai mult dilemele morale, aspectele ce tin de sine, de suflet, de spiritual, de calea proprie, etc. Iar istorisirile sale sunt doar instrumente pentru a-si expune deci teoriile si a insufla cititorilor dorinta de autocunoastere sau de a trai cu adevarat.

In romanul Diavolul si domnisoara Prym, dilema este reprezentata de intelegerea naturii umane, de descoperirea principalei caracteristici a acesteia: este omenirea buna sau rea de fapt? Personajul care da nastere intrigii este un strain sosit intr-o localitate mica si linistita. El a experimentat deja tot ceea ce viata ii putea oferi, a profitat de toate sansele, dar in acelasi timp a si pierdut cel mai important lucru. Iar singurul mod in care crede ca isi poate vindeca ranile sufletului este sa inteleaga daca omul este prin natura sa bun sau rau. Pentru a afla raspunsul la intrebare, poposeste intr-un sat la intamplare si se foloseste de locuitorii acestuia drept instrument. Le ofera un test, o provocare uriasa, care implica teama, tentatia, curajul, nebunia, complicitatea, credinta si moralitatea fiecaruia dintre ei pentru un scop comun. Iar rasplata se traduce in asigurarea unui viitor lipsit de griji. Strainul isi face cunoscuta propunerea prin domnisoara Prym, care la randul ei are o serie de conflicte interioare separate de cele ale celorlalti locuitori ai satului.

Povestea reuseste sa te prinda oarecum, cel putin pentru a-ti demonstra daca banuielile ti se vor adeveri. Cred ca toti cititorii au banuit inca de la inceput finalul. Care final poate fi considerat unul fericit, dar care de fapt ascunde o fata a lucrurilor lipsita de demnitate. Tentatia unui viitor perfect domina orice alt sentiment, mai ales in cazul in care responsabilitatea se imparte iar vina este comuna. Omenirea nu are cum sa fie buna. Din acest punct de vedere, povestea mi se pare destul de putin plauzibila. Nu e nevoie de scenarii si teste pentru a stii sigur ca rasa umana inclina balanta catre talerul intunecat. Este de ajuns sa te uiti in trecut, in cartile de istorie, sau chiar in prezent pentru a vedea clar acest lucru. Poate ca la nivel individual, lucrurile ar sta altfel, dar privit in ansamblu, universul nostru este complet dezechilibrat. Asadar, nu este deloc surprinzator faptul ca la sfarsitul perioadei oferite de strain satului nu apare nici o victima. Dar ceea ce o salveaza pe aceasta de la sacrificiu nu este de fapt ansamblul calitatilor oamenilor. Ci teama. Frica de pedeapsa, de consecinte, de tradare, de nereusita. Faptul ca locuitorii din Viscos decid in ultimul moment sa isi crute victima nu e o dovada a bunatatii lor. Raul si-a dovedit deja superioritatea in fata binelui prin faptul ca satenii au planuit un sacrificiu, si-au dus planul pana spre final si l-au abandonat pana la urma datorita interventiei domnisoarei Prym care le-a accentuat frica.

Bile albe:

– Povestea se citeste extrem de rapid, stilul este usor, oferindu-ti senzatia ca citesti o povestioara simpla. Autorul dezvolta o serie de alte mici istorisiri pe parcursul cartii, dar aceste interventii nu afecteaza in mod negativ firul povestii principale.

Bile negre:

– Prezentarea ingerilor si a demonilor mi se pare total inutila. M-as fi asteptat la o expunere mai complexa si mai interesanta atunci cand au fost introdusi in scena, dar acestia raman pana la urma doar in roluri secundare si nu adauga povestii un plus de farmec, de mister sau de originalitate.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Eve (seria Eve, volumul 1) – Anna Carey

Cartea cimitirului – Neil Gaiman