Publicat în Paulo Coelho

Diavolul si domnisoara Prym – Paulo Coelho

Disponibil la: Humanitas

Colectia: Biblioteca Paulo Coelho

Traducerea: Pavel Cuila

Numar pagini: 184

 

Sinopsis:

O comunitate devorata de lacomie, lasitate si frica. Un om persecutat de fantomele trecutului sau dureros. O tanara femeie in cautarea fericirii. Intr-o saptamana plina de evenimente, fiecare dintre ei se va confrunta cu intrebari despre viata, moarte si putere si fiecare dintre ei va trebui sa-si aleaga propria cale. Vor alege binele sau raul? Scena acestei lupte extraordinare este indepartatul sat Viscos. Soseste un strain, purtand cu el un rucsac in care se afla un caiet si unsprezece lingouri de aur. El vine aici pentru a afla raspunsul la o intrebare care il chinuie: oamenii, in esenta, sunt buni sau rai? Intampinandu-l pe misteriosul strain, intreg satul devine complice la intriga lui sofisticata, care va marca pentru totdeauna vietile locuitorilor. In acest roman uluitor, Paulo Coelho prezinta lupta dintre lumina si intuneric din adancul fiecarui suflet si mesajul ei pentru viata noastra de zi cu zi: sa indraznim sa ne urmam visele, sa avem curajul de a fi altfel si sa ne stapanim teama care ne impiedica sa traim cu adevarat. Diavolul si domnisoara Prym este o poveste incarcata de emotie, in care integritatea fiintei umane este supusa unui test cumplit.

Parerea mea:

Nu am fost niciodata o fana infocata a cartilor lui Paulo Coehlo si nici nu am inteles mania care aparuse in urma cu cativa ani cu privire la talentul lui si cartile sale minunate. Am incercat vreo cinci dintre romanele lui, fara sa raman cu vreo parere extraordinara si fara sa imi doresc neaparat sa mai citesc alte viitoare scrieri de-ale sale. Dar Diavolul si domnisoara Prym mi-a tot aparut in cale in ultima vreme, asa ca am decis pana la urma sa citesc si romanul acesta. Iar parerea mea fata de autor a ramas neschimbata. Cartile sale sunt atat de incarcate de simbolistica incat acest lucru devine obositor, deranjant si plictisitor. Ca si cum ar fi fost mai intai gandita morala, iar apoi injghebata povestea pe langa ea, astfel incat la final, rezultatul sa fie o carte care sa te faca sa te simti extrem de profund, inteligent, incarcat de ganduri filozofice si de promisiuni fata de tine insuti si fata de viitor. Nu spun neaparat ca povestile ar fi nereusite. Nici ca te-ar da pe spate prin originalitate. Mi se par..dragute si cam atat. Dar este ca si cum aproape fiecare rand se vrea a fi important si incarcat de sens si de profunzime. Asa ca per total, cam toate romanele lui Coehlo pe care le-am citit pana acum imi dau senzatia ca au fost scrise intr-o nota fortata si artificiala. Incluzand si Diavolul si domnisoara Prym.

Nici macar nu stiu exact ce sa spun despre actiunea cartii. Nu cred ca este posibil sa fii foarte impresionat de personaje sau de poveste. Coelho trateaza mai mult dilemele morale, aspectele ce tin de sine, de suflet, de spiritual, de calea proprie, etc. Iar istorisirile sale sunt doar instrumente pentru a-si expune deci teoriile si a insufla cititorilor dorinta de autocunoastere sau de a trai cu adevarat.

In romanul Diavolul si domnisoara Prym, dilema este reprezentata de intelegerea naturii umane, de descoperirea principalei caracteristici a acesteia: este omenirea buna sau rea de fapt? Personajul care da nastere intrigii este un strain sosit intr-o localitate mica si linistita. El a experimentat deja tot ceea ce viata ii putea oferi, a profitat de toate sansele, dar in acelasi timp a si pierdut cel mai important lucru. Iar singurul mod in care crede ca isi poate vindeca ranile sufletului este sa inteleaga daca omul este prin natura sa bun sau rau. Pentru a afla raspunsul la intrebare, poposeste intr-un sat la intamplare si se foloseste de locuitorii acestuia drept instrument. Le ofera un test, o provocare uriasa, care implica teama, tentatia, curajul, nebunia, complicitatea, credinta si moralitatea fiecaruia dintre ei pentru un scop comun. Iar rasplata se traduce in asigurarea unui viitor lipsit de griji. Strainul isi face cunoscuta propunerea prin domnisoara Prym, care la randul ei are o serie de conflicte interioare separate de cele ale celorlalti locuitori ai satului.

Povestea reuseste sa te prinda oarecum, cel putin pentru a-ti demonstra daca banuielile ti se vor adeveri. Cred ca toti cititorii au banuit inca de la inceput finalul. Care final poate fi considerat unul fericit, dar care de fapt ascunde o fata a lucrurilor lipsita de demnitate. Tentatia unui viitor perfect domina orice alt sentiment, mai ales in cazul in care responsabilitatea se imparte iar vina este comuna. Omenirea nu are cum sa fie buna. Din acest punct de vedere, povestea mi se pare destul de putin plauzibila. Nu e nevoie de scenarii si teste pentru a stii sigur ca rasa umana inclina balanta catre talerul intunecat. Este de ajuns sa te uiti in trecut, in cartile de istorie, sau chiar in prezent pentru a vedea clar acest lucru. Poate ca la nivel individual, lucrurile ar sta altfel, dar privit in ansamblu, universul nostru este complet dezechilibrat. Asadar, nu este deloc surprinzator faptul ca la sfarsitul perioadei oferite de strain satului nu apare nici o victima. Dar ceea ce o salveaza pe aceasta de la sacrificiu nu este de fapt ansamblul calitatilor oamenilor. Ci teama. Frica de pedeapsa, de consecinte, de tradare, de nereusita. Faptul ca locuitorii din Viscos decid in ultimul moment sa isi crute victima nu e o dovada a bunatatii lor. Raul si-a dovedit deja superioritatea in fata binelui prin faptul ca satenii au planuit un sacrificiu, si-au dus planul pana spre final si l-au abandonat pana la urma datorita interventiei domnisoarei Prym care le-a accentuat frica.

Bile albe:

– Povestea se citeste extrem de rapid, stilul este usor, oferindu-ti senzatia ca citesti o povestioara simpla. Autorul dezvolta o serie de alte mici istorisiri pe parcursul cartii, dar aceste interventii nu afecteaza in mod negativ firul povestii principale.

Bile negre:

– Prezentarea ingerilor si a demonilor mi se pare total inutila. M-as fi asteptat la o expunere mai complexa si mai interesanta atunci cand au fost introdusi in scena, dar acestia raman pana la urma doar in roluri secundare si nu adauga povestii un plus de farmec, de mister sau de originalitate.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Eve (seria Eve, volumul 1) – Anna Carey

Cartea cimitirului – Neil Gaiman

Anunțuri

Autor:

www.roxtao.wordpress.com

9 gânduri despre „Diavolul si domnisoara Prym – Paulo Coelho

  1. Sincer nu am citit nimic de Paul Coelho. Matusa mea era innebunita dupa el in urma cu ceva ani, dar eu una nu am incercat nici macar un rand din cartile lui.

    1. Cred ca merita sa incerci macar cateva tocmai pt ca parerile sunt foarte impartite. In sensul ca unii le considera geniale, altii le vad ca si „romane pentru pitzipoance” (nu e expresia mea). Eu am citit cateva din cartile lui cand eram prin liceu si nu mi-au facut nici o impresie. Au intrat in categoria aia de carti din care nu ramai cu nimic. Si ma gandeam ca citindu-l acum dupa mai multi ani poate o sa vad altfel lucrurile.
      Oricum, mai ales daca ai de unde sa imprumuti ceva scris de el (ca sa nu iti para rau apoi ca ai dat banii pe ceva ce nu merita), poti sa testezi, cele mai multe sunt subtirele si se citesc foarte rapid. Deci nici prea mult timp nu o sa pierzi 🙂

      1. Aparent am trimis un mesaj si nu a aparut. Mda… nu pot spune ca e prima data. Daca apare cumva te rog sa il stergi. O sa incerc sa citesc una din ele, desi cu bibliotecile e mai complicat ca nu prea am niciuna prin preajma ( din cate stiu eu si nu am timp sa ajung la alea pe care le stiu ). Banuiesc ca as putea sa rog pe cineva sa imi imprumute una.

        Separat de Paul Coelho as dori sa te rog ceva. Daca ai timp sa te uiti putin peste un proiect pe care as vrea sa il demarez si sa-mi spui punctul tau de vedere, ti-as fi profund recunoscatoare: http://niaharasworld.wordpress.com/2012/03/09/biblioteca-prin-posta/

      2. Aa, eu ma refeream sa le imprumuti de la matusa ta, daca tot e fana 🙂
        L-am gasit acum in spam. Nu stiu ce se intampla, cred ca e a treia oara cand comentariile tale mi se duc in spam, cu toate ca am dat si follow blogului tau de nu stiu cand, esti tot pe wordpress si tu si nu e nici prima data cand lasi comentariu. Am vrut sa iti spun de mai demult, dar am tot sperat ca nu o sa se mai repete situatia. Nu pot sa imi dau seama ce se intampla, o sa ma uit prin setari sa vad daca gasesc ceva ce ar putea avea legatura.
        O sa ma mai uit inca o data pe linkul pe care mi l-ai dat. Am citit ieri noapte despre proiectul tau dar eram prea obosita ca sa procesez toate informatiile asa ca imi propusesem oricum sa revin si sa mai citesc o data. O sa iti raspund direct acolo 🙂

      3. Am si eu persoane care urmaresc blogul meu si ale caror comentarii imi ajung in spam. Daca iti dai seama ce se intampla sa-mi zici si mie te rog. Mersi mult 🙂

  2. Coelho are stiluri diferite de carti, iar diferentele sunt relativ mari. Trebuie tinut seama de educatia pe care o are, de experientele lui din tinerete, care nu sunt in general in linie cu educatia si de sprijinul de factura religioasa, uneori primit in mod inconstient de la oameni si de la un sistem religios mult mai strict si axat pe ordine comparativ cu ortodoxismul.

    Este o mare diferenta intre „Veronika se horaraste sa moara”, „Al cincilea munte” sau „Manualul razboinicului luminii’. Scrie cam de toate pentru toti, deci o caracterizare de genul romane pentru pitzipoance poate fi corecta sau nu functie de romanul citit.

    Un prieten imi spunea de exemplu ca el considera „Numele Trandafirului” ca fiind un mare kitsch pentru ca e facut sa placa si sa se vanda. Unii vad un roman politist, altii un roman filozofic, altii un „bildungsroman”, dar nu e ceva care il reprezinta pe autor, indiferent de ce se vinde si ce nu. Sigur mai este categoria celor care au adormit dupa primele pagini si a celor care la fiecare citire descopera ceva nou, dar acestea sunt extremele.

    Coelho poate fi vazut asemenator, dar cu romane diferite pentru segmente de cititori diferite.

    1. Multumesc pentru comentariu! 🙂 Eu am citit pana acum doar 5 dintre romanele sale, toate scrise in perioada 1988-2003. Pe cele mai noi inca nu am avut ocazia sa le incerc. Si intr-adevar, sunt diferite, atat ca poveste, cat si ca idee de baza, ca structura sau morala, dar mi se pare ca au totusi o nota comuna. La fel cum mi se pare ca au probabil toate operele oricarui scriitor, indiferent de cate idei diferite abordeaza, de cat de mult se schimba sau de experienta pe care o acumuleaza. Nu ma refer la maturizarea care se observa adesea la unii autori sau de schimbarile modului de gandire, reflectate in evolutia scrierilor. Este ceea ce te face sa spui ca iti place sau nu un autor, dupa ce i-ai parcurs opera integrala sau ai citit mai multe dintre cartile sale. Sau ceea ce te face sa il recunosti sau sa il banuiesti macar, in cazul in care privesti pentru prima data doar un fragment disparat.
      Mi s-a intamplat chiar zilele trecute sa dau peste un citat dintr-una din cartile lui Marin Preda si sa ma gandesc ca i-ar putea apartine, chiar inainte sa vad mai jos numele autorului si al operei de care apartinea. Ii citisem majoritatea cartilor in urma cu vreo opt ani si nu mai exista nici o sansa sa imi amintesc fragmentul, mai ales ca nu era unul semnificativ. Dar era vorba de acel „ceva”, acea caracteristica unica a scriitorului pe care o poti recunoaste sau care iti vine in minte atunci cand te gandesti la numele lui..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s