Posted in Veronica Roth

Divergent (seria Divergent, volumul 1) – Veronica Roth

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducere: Adrian Deliu

Numar pagini: 448

 

Sinopsis:

Tradus in peste 25 de limbi. Declarat de Publishers Weekly si Amazon unul dintre cele mai bune 100 romane ale anului 2011. In curand film produs de Summit Entertainment (producatorii Twilight)

O singura alegere iti hotaraste prietenii. O singura alegere iti defineste idealurile. O singura alegere iti determina credinta – pentru totdeauna. O singura alegere te poate transforma radical.

Intr-un Chicago distopic, orasul in care traieste Beatrice Prior, societatea este impartita in cinci factiuni, fiecare dintre ele cultivand o anumita virtute: Candoarea (cei sinceri), Abnegatia (cei altruisti), Neinfricarea (cei curajosi), Prietenia (cei pasnici) si Eruditia (cei inteligenti). In fiecare an, intr-o zi anume, tinerii in varsta de saisprezece ani trebuie sa-si aleaga factiunea careia ii vor fi devotati pentru tot restul vietii. In ceea ce o priveste pe Beatrice, ea trebuie sa hotarasca daca ramane alaturi de parintii ei sau alege factiunea care considera ca i se potriveste cel mai bine. In cele din urma, alegerea pe care o face va surprinde pe toata lumea, inclusiv pe ea insasi.

In timpul initierii care urmeaza, marcata de o puternica rivalitate, Beatrice isi ia un alt nume, Tris, si se straduieste sa afle cine sunt cu adevarat prietenii ei si, de asemenea, daca o poveste de dragoste cu un baiat uneori fascinant, alteori enervant, isi poate gasi locul in viata pe care ea si-a ales-o. Dar Tris are un secret pe care l-a ascuns de toata lumea deoarece fusese prevenita ca i-ar putea aduce moartea. Si, pe masura ce descopera un conflict care ia treptat amploare, amenintand sa destrame societatea aparent perfecta in care traieste, afla ca secretul ei ar putea-o ajuta sa-i salveze pe cei dragi… sau ar distruge-o.

Un pasionant thriller distopic, din care nu lipsesc decizii majore, tradari sfisietoare, consecinte uimitoare si o neasteptata poveste de dragoste.

Parerea mea:

In sfarsit am citit prima data o carte in engleza. Si dupa primul sfert de carte, nici macar nu mai eram constienta ca nu este in romana. Recunosc faptul ca inceputul a fost mai greoi, in parte pentru ca oricat de bine ai stii o limba, nu este la fel de confortabila ca limba materna si in parte pentru ca, cel putin la inceput, nu mi-a placut absolut deloc sa citesc in engleza. Aveam impresia mereu ca pierd sensurile unor metafore , ma blocam pe cate un cuvant necunoscut sau aveam tendinta sa traduc in minte unele fraze. Odata ce m-a prins insa povestea, am uitat complet faptul ca nu citeam in romana, am intrat in ritmul meu obisnuit de citit si totul a mers ca uns.

Nu stiu daca inceputul cartii nu este intr-adevar foarte captivant sau daca nu mi s-a parut mie prea interesant tocmai din cauza faptului ca abia ma obisnuiam cu cititul in engleza. Sau poate ca aveam asteptari prea mari, ca urmare a zecilor de recenzii si pareri despre acest roman. Cred ca povestea a inceput sa ma fascineze abia dupa mutarea protagonistei in noua factiune, iar gradul de dependenta a crescut si el treptat, pana la finalul la care m-am holbat minute in sir, nevenindu-mi sa cred ca tocmai am terminat cartea.

Nu stiu exact cum sa expun cat mai clar impresiile pe care mi le-a lasat. Nu stiu daca as cataloga romanul drept cel mai bun al anului 2011, asa cum s-a clasat in topul Goodreads. Au existat parti geniale si fragmente care m-au lasat rece. Nu am vazut lumea creata de Veronica Roth la fel de interesanta sau la fel de logica comparativ cu lumile create in alte romane distopice sau fantasy. Impartirea pe factiuni nu mi se pare o idee proasta, dar parca nici nu are un rol cu adevarat benefic pentru societate. In plus, implica un grad prea mare de utopie, intrucat mi se pare prea putin posibil sa imparti intreaga lume in doar 5 categorii si sa te astepti ca fiecare gand, fiecare gest si fiecare actiune a omului sa nu includa mai mult de un singur atribut.

Trecand peste problema sistemului social creat de autoare, intriga devine tot mai interesanta pe masura ce te adancesti in poveste. Daca prima parte a antrenamentului este un training de rezistenta fizica si forta si nu atrage prea mult, incepand de la a doua etapa a acestuia, ritmul devine mai antrenant. Incep sa se extinda mai multe fire ale intrigii, cresc pericolele si imprejurarile riscante prin care trece Tris, iar gama de sentimente pe care le experimenteaza cu privire la cei din jurul ei si la modul in care gestioneaza situatia devine si ea mult mai ampla. Este imposibil sa te abtii sa nu faci presupuneri cu privire la toti cei din jurul eroinei, sa nu fii circumspect la fiecare gest sau cuvant al acestora. Fiecare intamplare minora aruncata de autoare in poveste da nastere la zeci de scenarii in mintea cititorului deoarece nu ai nici cea mai vaga idee la ce sa te astepti mai departe. Actiunea este extrem de antrenanta, fiecare zi din viata lui Tris este plina de intamplari neasteptate, surprinzatoare, dar in ciuda acestui fapt, nu simti ca povestea ar fi lipsita de veridicitate, ci dimpotriva. Este evident si un avantaj creat de alegerea unei factiuni cu un stil de viata extrem de activ, intrucat oricare alta factiune nu ar fi oferit un cadru la fel de potrivit pentru o astfel de poveste.

Bile albe:

– Povestea de dragoste ce se naste intre Four si Tris este surprinzator de credibila. Se desfasoara intr-un ritm lin, autoarea te poarta prin fiecare emotie noua, necunoscuta prin care trece protagonista, nu simti nimic fortat sau fals in ea. Din contra, la un moment dat chiar ma intrebam daca intr-adevar va exista o relatie concreta intre cei doi, deoarece citisem cateva recenzii care o mentionau, dar modul in care aceasta se desfasura era destul de vag.

– Modul in care se rastoarna situatia spre finalul romanului este incredibil. De la lupta pentru includerea intr-o factiune si ascunderea unui secret personal esti aruncat deodata in mijlocul unui razboi pe care nu aveai cum sa il banuiesti. Existau bineinteles semne care intrezareau un dezechilibru in societatea in care traieste Tris, dar nimic nu ofera indicii pentru ceea ce urmeaza, nimic nu preconizeaza ritmul exploziv din final. Sfarsitul romanului te lasa pur si simplu ahtiat dupa urmatorul volum care sa iti ofere toate raspunsurile la intrebarile cu care ai ramas.

Bile negre:

– Inteleg ca fiecare poveste trebuie sa aiba si o parte dramatica, in care eroul romanului pierde cateva persoane dragi, dar din acest punct de vedere finalul romanului Divergent mi s-a parut  exagerat si intr-o oarecare masura, inutil. Nu voi dezvalui care persoane pozitive isi gasesc sfarsitul in acest volum, dar cel putin unul dintre ele ar fi putut fi pastrat in viata pentru dezvaluirile pe care ar fi putut sa le faca, pentru raspunsurile pe care nu a mai apucat sa le ofere si pentru implicatiile sale in povestea protagonistei. Am ramas cu un sentiment foarte pregnant de revolta pentru disparitia acestor personaje, mi s-a parut ca s-a mizat prea mult pe dramatism si ca moartea acestora a fost putin mai mult decat ar fi trebuit. Totusi, obiectiv vorbind, nu pot sa nu admir felul in care autoarea reuseste sa descrie acele momente, felul in care te face sa te simti, de parca ai fi in pielea personajului si ai trece prin tot amestecul de sentimente ale acesteia: durere, vinovatie, renuntare si determinare, disperare si speranta la un loc.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Revelatii (Sange Albastru, vol. 3) – Mellisa de la Cruz

Sfidarea (Jocurile Foamei, vol. 2) – Suzanne Collins