Disponibil la: Leda Books
Colectia: Fantasy Leda
Traducere: Adrian Deliu
Numar pagini: 448
Sinopsis:
Tradus in peste 25 de limbi. Declarat de Publishers Weekly si Amazon unul dintre cele mai bune 100 romane ale anului 2011. In curand film produs de Summit Entertainment (producatorii Twilight)
O singura alegere iti hotaraste prietenii. O singura alegere iti defineste idealurile. O singura alegere iti determina credinta – pentru totdeauna. O singura alegere te poate transforma radical.
Intr-un Chicago distopic, orasul in care traieste Beatrice Prior, societatea este impartita in cinci factiuni, fiecare dintre ele cultivand o anumita virtute: Candoarea (cei sinceri), Abnegatia (cei altruisti), Neinfricarea (cei curajosi), Prietenia (cei pasnici) si Eruditia (cei inteligenti). In fiecare an, intr-o zi anume, tinerii in varsta de saisprezece ani trebuie sa-si aleaga factiunea careia ii vor fi devotati pentru tot restul vietii. In ceea ce o priveste pe Beatrice, ea trebuie sa hotarasca daca ramane alaturi de parintii ei sau alege factiunea care considera ca i se potriveste cel mai bine. In cele din urma, alegerea pe care o face va surprinde pe toata lumea, inclusiv pe ea insasi.
In timpul initierii care urmeaza, marcata de o puternica rivalitate, Beatrice isi ia un alt nume, Tris, si se straduieste sa afle cine sunt cu adevarat prietenii ei si, de asemenea, daca o poveste de dragoste cu un baiat uneori fascinant, alteori enervant, isi poate gasi locul in viata pe care ea si-a ales-o. Dar Tris are un secret pe care l-a ascuns de toata lumea deoarece fusese prevenita ca i-ar putea aduce moartea. Si, pe masura ce descopera un conflict care ia treptat amploare, amenintand sa destrame societatea aparent perfecta in care traieste, afla ca secretul ei ar putea-o ajuta sa-i salveze pe cei dragi… sau ar distruge-o.
Un pasionant thriller distopic, din care nu lipsesc decizii majore, tradari sfisietoare, consecinte uimitoare si o neasteptata poveste de dragoste.
Parerea mea:
In sfarsit am citit prima data o carte in engleza. Si dupa primul sfert de carte, nici macar nu mai eram constienta ca nu este in romana. Recunosc faptul ca inceputul a fost mai greoi, in parte pentru ca oricat de bine ai stii o limba, nu este la fel de confortabila ca limba materna si in parte pentru ca, cel putin la inceput, nu mi-a placut absolut deloc sa citesc in engleza. Aveam impresia mereu ca pierd sensurile unor metafore , ma blocam pe cate un cuvant necunoscut sau aveam tendinta sa traduc in minte unele fraze. Odata ce m-a prins insa povestea, am uitat complet faptul ca nu citeam in romana, am intrat in ritmul meu obisnuit de citit si totul a mers ca uns.
Nu stiu daca inceputul cartii nu este intr-adevar foarte captivant sau daca nu mi s-a parut mie prea interesant tocmai din cauza faptului ca abia ma obisnuiam cu cititul in engleza. Sau poate ca aveam asteptari prea mari, ca urmare a zecilor de recenzii si pareri despre acest roman. Cred ca povestea a inceput sa ma fascineze abia dupa mutarea protagonistei in noua factiune, iar gradul de dependenta a crescut si el treptat, pana la finalul la care m-am holbat minute in sir, nevenindu-mi sa cred ca tocmai am terminat cartea.
Nu stiu exact cum sa expun cat mai clar impresiile pe care mi le-a lasat. Nu stiu daca as cataloga romanul drept cel mai bun al anului 2011, asa cum s-a clasat in topul Goodreads. Au existat parti geniale si fragmente care m-au lasat rece. Nu am vazut lumea creata de Veronica Roth la fel de interesanta sau la fel de logica comparativ cu lumile create in alte romane distopice sau fantasy. Impartirea pe factiuni nu mi se pare o idee proasta, dar parca nici nu are un rol cu adevarat benefic pentru societate. In plus, implica un grad prea mare de utopie, intrucat mi se pare prea putin posibil sa imparti intreaga lume in doar 5 categorii si sa te astepti ca fiecare gand, fiecare gest si fiecare actiune a omului sa nu includa mai mult de un singur atribut.
Trecand peste problema sistemului social creat de autoare, intriga devine tot mai interesanta pe masura ce te adancesti in poveste. Daca prima parte a antrenamentului este un training de rezistenta fizica si forta si nu atrage prea mult, incepand de la a doua etapa a acestuia, ritmul devine mai antrenant. Incep sa se extinda mai multe fire ale intrigii, cresc pericolele si imprejurarile riscante prin care trece Tris, iar gama de sentimente pe care le experimenteaza cu privire la cei din jurul ei si la modul in care gestioneaza situatia devine si ea mult mai ampla. Este imposibil sa te abtii sa nu faci presupuneri cu privire la toti cei din jurul eroinei, sa nu fii circumspect la fiecare gest sau cuvant al acestora. Fiecare intamplare minora aruncata de autoare in poveste da nastere la zeci de scenarii in mintea cititorului deoarece nu ai nici cea mai vaga idee la ce sa te astepti mai departe. Actiunea este extrem de antrenanta, fiecare zi din viata lui Tris este plina de intamplari neasteptate, surprinzatoare, dar in ciuda acestui fapt, nu simti ca povestea ar fi lipsita de veridicitate, ci dimpotriva. Este evident si un avantaj creat de alegerea unei factiuni cu un stil de viata extrem de activ, intrucat oricare alta factiune nu ar fi oferit un cadru la fel de potrivit pentru o astfel de poveste.
Bile albe:
– Povestea de dragoste ce se naste intre Four si Tris este surprinzator de credibila. Se desfasoara intr-un ritm lin, autoarea te poarta prin fiecare emotie noua, necunoscuta prin care trece protagonista, nu simti nimic fortat sau fals in ea. Din contra, la un moment dat chiar ma intrebam daca intr-adevar va exista o relatie concreta intre cei doi, deoarece citisem cateva recenzii care o mentionau, dar modul in care aceasta se desfasura era destul de vag.
– Modul in care se rastoarna situatia spre finalul romanului este incredibil. De la lupta pentru includerea intr-o factiune si ascunderea unui secret personal esti aruncat deodata in mijlocul unui razboi pe care nu aveai cum sa il banuiesti. Existau bineinteles semne care intrezareau un dezechilibru in societatea in care traieste Tris, dar nimic nu ofera indicii pentru ceea ce urmeaza, nimic nu preconizeaza ritmul exploziv din final. Sfarsitul romanului te lasa pur si simplu ahtiat dupa urmatorul volum care sa iti ofere toate raspunsurile la intrebarile cu care ai ramas.
Bile negre:
– Inteleg ca fiecare poveste trebuie sa aiba si o parte dramatica, in care eroul romanului pierde cateva persoane dragi, dar din acest punct de vedere finalul romanului Divergent mi s-a parut exagerat si intr-o oarecare masura, inutil. Nu voi dezvalui care persoane pozitive isi gasesc sfarsitul in acest volum, dar cel putin unul dintre ele ar fi putut fi pastrat in viata pentru dezvaluirile pe care ar fi putut sa le faca, pentru raspunsurile pe care nu a mai apucat sa le ofere si pentru implicatiile sale in povestea protagonistei. Am ramas cu un sentiment foarte pregnant de revolta pentru disparitia acestor personaje, mi s-a parut ca s-a mizat prea mult pe dramatism si ca moartea acestora a fost putin mai mult decat ar fi trebuit. Totusi, obiectiv vorbind, nu pot sa nu admir felul in care autoarea reuseste sa descrie acele momente, felul in care te face sa te simti, de parca ai fi in pielea personajului si ai trece prin tot amestecul de sentimente ale acesteia: durere, vinovatie, renuntare si determinare, disperare si speranta la un loc.
| Alte recenzii care te-ar putea interesa: |
My Weekly Book 
Chair vreau să citesc Divergent; acum că ţi-am citit recenzia, sunt şi mai curioasă.
Ma bucur tare mult ca ti-a placut! Poate ca nu o sa te lase fara cuvinte chiar de la primele pagini, dar sunt sigura ca o sa te prinda la un moment dat si nu o s-o mai lasi din mana! Multumesc pentru vizita, sper sa revii!
Uite ca in sfarsit ma aventurez sa citesc si eu recenzia ta la Divergent. Spun ca ma aventurez pentru ca nu am vrut sa citesc recenzii despre Divergent de frica faptului ca voi afla mai mult decat trebuie. Ca urmare tot ce stiam despre carte era ca este cotata foarte bine, este considerata cam la fel de buna ca Hunger Games si are o groaza de recenzii pozitive.
Sunt absolut total de acord in privinta sfarsitului. Sincer, desi pot spune ca am inteles de ce anumite persoane isi gasesc sfarsitul ( ceva in genul lui Hedwig in Harry Potter 7 ), nu am inteles de ce a omorat autoarea un alt personaj. Era ceva gen…. nuuuu… ma opream si iar … nuuu… Iar faza cu Peter…. brrrr…. de-a dreptul ingrozitoare, desi prevad ca totul nu este chiar cum pare in privinta lui. Patru cuvinte de final: Il urasc pe Markus!!!
Si eu sunt mereu in dilema daca e sau nu indicat sa citesc recenziile cartilor pe care le am in lista de lecturi imediat urmatoare. Dar nici nu reusesc vreodata sa ma abtin 😀 Si cum de cele mai multe ori s-a intamplat sa citesc mai multe recenzii care sa contina pareri destul de diferite, nu am simtit ca s-ar fi pierdut farmecul cartii. Poate ca uneori am avut asteptari mai mari de la cate o carte, dar per ansamblu nu cred ca o sa reusesc sa imi schimb obiceiurile prea curand. Sunt prea curioasa ca sa nu citesc recenziile altor persoane :))
Tocmai am inceput si eu sa citesc Divergent. 😀 Pot spune ca imi place destul de mult. Traducerea mi se pare cam neinspirata pe alocuri, dar de acum o citesc in romana daca asa o am. Revin cu pareri dupa ce o termin de citit. Sunt curioasa daca imi va placea la fel de mult ca Jocurile Foamei, pe care nu am putut sa o las din mana pana nu am devorat toate cele trei volume. 😀
Mie primul sfert de carte nu prea mi-a placut..nu stiu daca din cauza ca era prima carte citita in engleza si abia ma obisnuiam sau pt ca intr-adevar nu oferea destul. Dar pe urma m-a prins bine de tot :)) Iar finalul e demential, totul ia amploare si lucrurile se schimba in ceva total neasteptat! Sa imi spui cum ti s-a parut cand o termini 😀
Si apropo de Jocurile Foamei..idem! Si eu le-am devorat in cateva zile! Noroc ca aveam toate cele 3 volume cumparate, altfel muream de nerabdare , mai ales ca era si vacanta de iarna cand le-am citit si nu eram in tara 🙂
Tocmai am terminat de citit Divergent. Nu mi-a luat prea mult, nu? 😀 Mi-a placut foarte mult, m-a tinut prinsa pana la final, iar ultimele cateva capitole nu stiam cum sa le parcurg mai repede, atat de mare era tensiunea. Chiar nu m-am asteptat ca actiunea sa ia o asemenea turnura pentru ca fusese prea centrata pe pregatirea lui Tris. Abia astept sa citesc Insurgent, pe care il voi astepta in romana. Sper sa nu mai fie prea mult de asteptat. 😀
Asa… de unde sa incep… Prima parte a romanului nu m-a incantat nici pe mine extraordinar de mult, insa sunt o cititoare antrenata intr-ale rabdarii. 😀 Stiind de recenziile pozitive, eram sigura ca se va dezvolta foarte frumos si va deveni din ce in ce mai captivanta. Mi-a placut ideea factiunilor pentru ca sunt genul de persoana careia ii place ca totul sa fie in perfecta ordine si perfect controlabil. :)) As fi foarte curioasa sa aflu mai multe despre cei din afara factiunilor pentru ca sunt convinsa ca ar fi multe lucruri interesante de descoperit. Ar fi super chiar un personaj provenind de aici. Apoi, mi-a placut mult modul in care a fost construita relatia dintre Tris si Four. Bine, era destul de evident ca vor sfarsi impreuna, insa faptul ca totul inainteaza lent, dandu-i lui Tris timp sa inteleaga ce simte, mi s-a parut foarte realist. In general ma enerveaza romanele YA in care cei doi isi dau seama ca sunt suflete pereche de la prima privire. Tocmai pentru ca relatia lor este construita cu atata rabdare si atentie da senzatia de durabilitate si siguranta.
In ceea ce priveste personajele care mor… mi-a parut cu adevarat rau de Will si chiar cred ca Tris ar fi putut gasi o alta cale in momentul acela. In rest, inteleg necesitatea indepartarii celorlalte doua persoane apropiate lui Tris. Ma gandesc ca, astfel, ea are si mai multa vointa sa lupte, plus ca sunt doua persoane in minus la care sa se gandeasca si pe care sa le “care in spate” in mijlocul razboiului. Desigur, vorbesc acum doar din punct de vedere al constructiei actiunii.
Concluzia… Divergent e cu siguranta o carte buna si e clar ca pune bazele urmatoarelor doua. Din punctul meu de vedere nu se ridica la nivelul Jocurilor Foamei, insa trilogia in sine mai are timp. 🙂
😀 Wow, ce rapida ai fost! O sa ai o surpriza placuta in vol. 2, pentru ca se intampla niste lucruri pe care mentionai ca ti-ai dori sa le citesti.
Mie partea cu factionile mi s-a parut putin prea sumara.. Parca scartaie un pic. Adica..mi se pare imposibil sa imparti oamenii in doar 4 grupuri si sa te astepti ca ei sa fie condusi in mare parte doar de o singura trasatura.
Partea cu povestea de dragoste mi-a placut si mie. Din aceleasi considerente. Ca avanseaza usurel, pare ca autoarea nu se grabeste deloc, nu simti ca e fortata, ci pare foarte naturala asa, exact ca si cum ai pune pe hartie o relatie dintre doua persoane reale.
Iar finalul…nici nu mai zic, cred ca am scris de zeci de ori ca m-a dat peste cap! Singura parte ce nu mi-a placut e ca au murit parca prea multe personaje. Stiu ca asta ofera mai mult dramatism si mai multa intensitate actiunii, dar parca a fost prea de tot, unii dupa altii asa..
Partea cu factiunile mi se pare o utopie atat de fascinanta incat sunt gata sa o accept… desigur, in cadrul romanului fantasy, nu in realitate. 😀 Era un test pe facebook care iti spunea in ce factiune te-ai incadra. Stii de el? Eu l-am facut inainte sa citesc romanul, deci eram in necunostinta de cauza. Mi-a iesit Candoare.
Acum citesc Spulbera-ma. E foarte diferita de romanele YA pe care le-am citit pana acum. Atat de multe metafore surprinzatoare… Oricum, revin cu pareri la recenzie cand o termin. 😀
Stiu de testul acela, dar din pacate l-am facut dupa ce am citit cartea..de cateva ori! 😀 asa ca nu prea pot da spun ca rezultatul a fost unul corect.
Si eu am adorat Spulbera-ma, tot datorita stilului. Mi s-a parut minunat scrisa! Nici macar nu imi pot da seama cat de buna e de fapt povestea in comparatie cu alte romane distopice, tocmai pt ca sunt prea fermecata de stil 🙂 Astept parerile cand o termini, imi place mult ca mi le impartasesti!
Uite de ce mi place mie de tine:D Exact asa gandeam si eu despre final. Mi s-a parut exagerat si stupid la faza cu trezirea lui Four din simulare..mi s-a parut ca a stricat cartea…
Stai sa il vezi pe cel de la volumul 3! :)) Desi acolo mi-a placut, cel putin pt curajul autoarei de a sparge tiparele. Nu i-am gasit neaparat cine stie ce sens profund, asa ca intr-un fel, nu ar fi trebuit sa am o impresie atat de diferita fata de cea de dupa vol. 1, dar zau ca a fost grozav sa citesc in sfarsit o incheiere altfel! Abia astept sa ajungi acolo 😀
Ahhh…de ce mi faci asa :)) sa nu am pace:)) Mai ales ca mi-ai spus ca este altfel. Superrrrr..oricum…nu mi se pare ca este atat de extra super incat sa fie cartea anului…
:)) Incerc sa ma asigur ca nu cumva sa te apuci de altceva intre volumele 2 si 3, ca sa ajungi cat mai repede la final, sa vad ce parere ai.
Da, da, nici mie nu mi s-a parut chiar asa. Dar oricum, am vazut ca la distopii am gusturi mai ciudate. In sensul ca cele super populare mie mi s-au parut sub unele care nu au ajuns sa fie atat de apreciate de public..
Vaaaaaaaaaaiiiiiiiiiiii ce m-ai dibuit…chiar ma gandeam ca o sa citesc altceva dupa vol 2 :)))
:)) Ma gandeam eu!
salutare !
unde as putea gasi vol 1 si 2 din Divergent in format e-book gratuit? caut urgent pentru nepotica mea !
In engleza, pe Google 🙂 In romana nu stiu daca se gaseste.