Publicat în Patrick Rothfuss

Numele Vantului (seria Cronicile Ucigasului-de-Regi, volumul 1) – Patrick Rothfuss

Numele Vantului (seria Cronicile Ucigasului-De-Regi, volumul 1) - Patrick RothfussDisponibil la: Targul Cartii

Colectia: Fantasy

Traducerea: Graal Soft

Numar pagini: 800

 

Sinopsis:

Intr-un targusor uitat de lume, hangiul Kote duce un trai searbad, invaluit de intreita tacere a Pietrei de Hotar. Lucrurile se schimba insa cand la han isi face aparitia Cronicarul, un invatat hotarat sa scoata la lumina trecutul misterios al hangiului. Caci Kote este nimeni altul decat Kvothe, cel mai mare (anti?)erou al vremii sale, alchimist priceput, ibovnic iscusit si muzician desavarsit, Kvothe Neinsangeratul, Kvothe Ucigasul-de-Regi. Dornic sa lamureasca adevarul din spatele propriei legende, Kvothe isi deapana povestea, de la copilaria intr-o trupa de artisti ambulanti si anii de mizerie petrecuti ca orfan pe strazile unui oras intesat de primejdii pana la nemaipomenitele peripetii ca invatacel la marea Universitate, locul unde stiinta se impleteste cu magia. Iar, dincolo de toate pluteste o abia-ghicita amenintare… 

Marcand debutul literar al lui Patrick Rothfuss, „Numele vantului” este mai mult decat un roman fantasy: bildungsroman, satira academica si poveste de dragoste, cartea va captiva imaginatia cititorilor de toate varstele.

Parerea mea:

Nu stiam absolut nimic despre romanul Numele vantului in afara de faptul ca este o poveste fantasy (High fantasy? Epic fantasy? Inca nu am inteles foarte clar diferentele dintre caracteristicile celor doua genuri) foarte apreciata de catre cititori. Am ezitat o vreme inainte sa pun pe lista aceasta carte tocmai datorita faptului ca nu dadusem peste multe recenzii pe blogurile pe care le urmaresc in mod constant (cred ca citisem maxim doua) si pentru ca numarul mare de pagini ma speria intr-o oarecare masura.

Am fost surprinsa sa constat ca volumul a reusit inca de la primele pagini sa imi dea o stare de bine, de „acasa”, sa ma poarte in lumea imaginara a lui Rothfuss si sa ma tina captiva acolo chiar si in momentele in care eram nevoita sa imi intrerup lectura. Este genul de carte cu personaje care te atrag in mod inexplicabil, care iti plac din primele pagini, cu toate ca nu stii mai nimic despre ele. Ai putea foarte bine sa afli dupa o pagina ca sunt cele mai ingrozitoare personaje pe care le-ai intalnit vreodata si ma indoiesc ca ai putea scapa macar atunci de simpatia pe care deja o simti pentru ele. Romanul se deschide cu imaginea unui satuc uitat de lume, in care un cronicar vine sa culeaga una dintre cele mai incredibile povesti din vremea sa. Desi pare incredibil ca ar putea sa gaseasca tocmai in acel loc o astfel de legenda, exista indicii clare ca unii dintre oamenii pe care ii intalneste ascund mult mai multe decat lasa sa vada sub mastile pe care le poarta. Si astfel, incet, patrundem in trecutul lui Kvothe, omul care a devenit legenda inca din adolescenta.

Asa cum se mentioneaza si in descrierea editurii, Numele vantului este un bildungsroman, urmarind devenirea unui copil precoce intr-un adevarat erou. Desi pare greu de crezut, tinand cont de numarul mare de pagini al cartii, acest volum trateaza doar copilaria si adolescenta lui Kvothe – si nici macar pe aceasta din urma in intregime. Urmarim o adevarata lupta a protagonistului cu destinul ce pare a-l pedepsi crunt pentru o vina nestiuta. Il vedem lovit de soarta in cel mai aprig mod, iar partea interesanta vine tocmai din faptul ca de-a lungul multor ani, Kvothe ramane un copil traumatizat de acest destin nedrept. Nu trece usor peste obstacole, nu se ridica intr-o clipa de la pamant, nu isi infrunta inamicii cu puteri incredibile, rasarite din neant. Autorul ofera o poveste realista, cu suisuri si coborasuri, cu ani grei si obstacole permanente. Visele nu se implinesc cat ai bate din palme ci necesita multa munca, o concentrare permanenta, efort sustinut si inteligenta. Si odata implinite, se dovedeste ca sunt la fel de greu de intretinut. Pentru ca protagonistul nu se trezeste deodata pe o pozitie privilegiata de pe care nu mai poate fi dat jos. Dimpotriva, alte si alte piedici isi fac aparitia, fiecare mai dificil de infruntat ca precedenta.

Si totusi, cu istetime, multa munca, sacrificii, diplomatie cand e cazul, indrazneala nebuna de cele mai multe ori, Kvothe reuseste nu doar sa isi croiasca un drum catre viata pe care o visa din copilarie ci incepe sa isi contureze si imaginea unui adevarat erou. Mai intai in ochii celor din jur, iar apoi chiar si in proprii lui ochi. Cu atat mai mult cu cat, spre deosebire de eroii din povesti, Kvothe nu ajunge sa se bazeze prea mult pe sprijinul celor din jur. Desigur, adesea i se intinde cate o mana de ajutor de unde nu se asteapta. Insa el plateste aceste ajutoare fie inainte de a-i fi oferite, fie dupa. Kvothe este intr-adevar genul de personaj genial, de „Fat Frumos” ce creste intr-o zi cat altii intr-un an, insa in acelasi timp, nici nu se poate spune vreo clipa ca i-ar merge toate lucrurile pe roate. Sau ca nu s-ar stradui din rasputeri pentru a-si asigura viitorul.

Impresionant este si universul creat de Rothfuss. Ti se dezvaluie o lume ce pare adevarata, cu o istorie antica, un trecut maret, cu povesti si legende purtate din negura vremii, cu mituri ce uneori par a fi reale, cu satucuri scufundate in superstitii si traditii vechi sau cu orase mari, in care civilizatia avanseaza rapid, cu targuri in care cultura este cea care domina viata populatiei si cu localitati in care nu se pune pret decat pe lucrurile practice, care pot asigura supravietuirea. O lume complexa, careia multitudinea de detalii ii contureaza puternic liniile, care te surprinde prin veridicitate. Magia se impleteste cu realul intr-un mod atat de fin si armonios incat aproape ca uiti ca este magie. Ai mai degraba senzatia ca ceea ce ti se prezinta este o tehnica posibila, ca ai nevoie de doar o serie de cunostinte si de concentrare intensa pentru a putea reusi sa indeplinesti lucrurile uimitoare pe care le fac personajele din Numele vantului.

Si apropo de personaje, cele secundare sunt si ele incantator conturate. Realiste, diferite, le-ai putea ghici dupa comportament si actiuni chiar si neavand numele lor in fata. Fiecare are o personalitate aparte, nu risti in nicio clipa sa le confunzi. Pana si personajele episodice par a fi oameni de care ai dat la un moment dat in realitate, atat de atent sunt portretizate.

Am indragit personajele, am fost fascinata de psihologia lor, de modul atat de atent in care care le picteaza autorul. Mi-a placut faptul ca fac greseli, ca uita sa fie atente in permanenta la pericole (ce om normal reuseste sa-si pastreze mereu garda sus?), ca se lasa purtate de momentele de placere, de bucurie, de glorie, ignorand restul. Ca uneori sunt atat de irationale incat iti doresti sa patrunzi in carte, sa le scuturi de umeri si sa le deschizi ochii. M-am lasat purtata in poveste cu zambetul pe buze. Nu am mai dat de multa vreme de o lume din care sa nu vreau sa ma mai desprind. As indrazni sa compar cartea cu povestile din copilarie, cu Cei trei muschetari, Spartacus sau Harry Potter doar pentru senzatia minunata cu care am citit-o si cu care am ramas chiar si dupa ce am incheiat-o. Majoritatea aventurilor prin care trece Kvothe nu sunt de-a dreptul uimitoare. Nu te lasa fara cuvinte, suspansul nu e la cote maxime, tensiunea nu devine niciodata insuportabila. Insa le-am parcurs cu aceeasi sete cu care citesc de obicei genul de intamplari care iti taie respiratia. Romanul are un rimt moderat, autorul nu se grabeste, ci ofera o atmosfera naturala, cu actiune lenta, alternata pe alocuri cu pasaje in care totul devine mai alert.

Asa cum spuneam mai devreme, Numele vantului acopera doar copilaria si o parte din adolescenta protagonistului. Ceea ce inseamna ca faptele ce il vor transforma cu adevarat intr-o legenda sunt inca departe, Kvothe fiind abia la inceputul calatoriei sale. In plus, multe aspecte ale universului creat de Rothfuss raman nedezvaluite. Banuiesc asadar ca volumul urmator va fi mai intens, mai plin de aventuri, cu inamici mai multi si mai puternici. Doar porecla „Ucigasul de regi” trebuie sa isi aiba originile intr-o serie de experiente prin care a trecut eroul.

Multumesc librariei online Targul Cartii pentru sansa de a citi aceasta poveste minunata.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

A 16-a luna (seria Cronicile Casterilor, volumul 1) – Kami Garcia & Margaret Stohl

Regatul umbrelor (seria Grisha, volumul 1) – Leigh Bardugo

Reclame
Publicat în Kelley Armstrong

Magie de doi bani (seria Femei din Cealalta Lume, volumul 3) – Kelley Armstrong

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Adrian Deliu

Numar pagini: 480

 

Sinopsis:

Paige Winterbourne este o vrajitoare.

Dar nu se observa: nu are negi, nici pielea verde, si nici nu stramba cu dragalasenie din nas ori de cate ori face cate o vraja. Nu, in majoritatea timpului, ea nu este altceva decat o fata obisnuita de douazeci si trei de ani: munceste din greu, isi face griji cu privire la silueta, se intreaba daca-si va gasi vreodata un iubit.

OK, mai are si o fiica adoptiva adolescenta, pe Savannah, care vrea sa-si trezeasca din morti mama, o practicanta a magiei negre, si care se pomeneste vanata de un semi-demon cu puteri telekinetice si de o Cabala atotputernica a vrajitorilor. Dar, in afara de toate astea, Paige duce o viata cu adevarat banala. Asta pana cand vecinii afla cine este ea in realitate si se dezlantuie iadul.

La propriu…

Informare:

Inainte de a trece la recenzia propriu-zisa, trebuie sa va spun ca romanul Magie de doi bani este de fapt a treia carte a seriei Femei din Cealalta Lume. Stiu ca pe site-ul editurii Leda scrie “cartea intai”, dar Magie de doi bani este precedata de cartile Luna plina si A doua luna plina. Din fericire, seria Femei din Cealalta Lume a fost preluata de catre editura Leda de la editura Tritonic, de aici si diferenta intre numarul real al volumului si cel mentionat de catre editura Leda.

Preluarea a fost facilitata si de faptul ca seria lui Kelley Armstrong are in atentie mai multe personaje feminine, fiecare dintre ele devenind personaj central in unul sau mai multe volume ale seriei si fiind doar personaje secundare sau doar episodice in restul cartilor. E pacat totusi ca cei de la Leda nu au reeditat si primele 2 volume, cred ca ar fi fost mai dragut sa arate toata seria la fel. Mai ales ca Elena (protagonista din primele 2 volume) va aparea cel mai des in serie. Mai jos sunt si niste detalii legate de personajele principale, ca sa intelegeti ce spuneam referitor la alternarea acestora.

Elena Michaels – personaj principal in volumele 1, 2, 6, 10.
Paige Winterbourne – personaj principal in volumele 3, 4.
Eve Levine – personaj principal in volumul 5.
Jaime Vegas – personaj principal in volumul 7.
Hope Adams – personaj principal in volumul 8.
Robyn Peltier – personaj principal in volumul 9.
Savannah Levine – personaj principal in volumele 11, 12, 13.

Toate aceste eroine sunt fie inrudite intre ele, fie prietene, fie cunostinte si apar ca personaje secundare sau episodice in celelalte volume, in care nu sunt personaje centrale.

Ca sa va fie mai usor sa intelegeti structura seriei, ar fi mai bine sa cititi si primele 2 volume, cele de la Tritonic. Totusi, daca nu aveti posibilitatea sa le cititi pe acelea inainte de Magie de doi bani, cel putin sa stiti care este explicatia. Asta in cazul in care sesizati in acest roman anumite detalii pe care nu le intelegeti cu privire la intamplari anterioare sau la anumite personaje despre care autoarea pare sa nu ofere prea multe amanunte.

Parerea mea:

Kelley Armstrong este una dintre acele autoare care stiu sa construiasca o poveste fantasy careia daca i-ai scoate elementele de paranormal, tot perfecta ar ramane. Este aproape ca si cum ai citi doua carti in acelasi timp: una fantasy, in care personajele au puteri supranaturale si din care nu lipseste lupta dintre Bine si Rau si una realista, in care personajele sunt oameni normali, cu lupte individuale, obisnuite – oameni care se straduiesc sa isi construiasca o viata linistita si fe…CONTINUAREA AICI.