Disponibil la: Libris
Colectia: Literatura universala
Traducerea: Valentina Georgescu
Numar pagini: 400
Sinopsis:
Ce faci cand ti-a fost franta inima? Corect: vorbesti la telefon cu cea mai buna prietena, mananci ciocolata si te balacesti saptamani la randul in propria-ti nefericire. Mai prost e ca, impotriva vointei ei, Gwendolyn are nevoie de toata energia pentru cu totul si cu totul altfel de lucruri: de exemplu, pentru a supravietui. Caci itele incalcite de dubiosul Conte de Saint- Germain in trecut ajung sa teasa si in prezent o panza primejdioasa. Pentru a descifra secretul, Gwendolyn si Gideon – lasand la o parte chinurile iubirii – trebuie nu numai sa danseze impreuna menuet la un bal tumultuos din secolul al XVII-lea, ci si sa se arunce cu capul inainte in tot felul de aventuri…
Un montagne-russe al sentimentelor, traversand secolele: aventurile lui Gideon si ale lui Gwen, grandios puse in scena de autoarea Kerstin Gier, in cartea a treia a seriei Culorile dragostei. Atat de frumoasa, incat sigur te vei indragosti de ea!
Parerea mea:
Nu, nu, nu, nu se poate! 
Imi simt gandurile rupte si imprastiate in doua directii diferite cand vine vorba de acest ultim volum al seriei Culorile Dragostei. Pe de o parte, este atat de intens si captivant incat am tendinta de a-l considera cel mai bun roman din serie, insa pe de alta parte, m-a infuriat atat de tare din cauza unui aspect important incat nici acum nu pot scapa de senzatia de revolta si enervare. Partea buna este ca acea dezvaluire socanta ce mi-a cauzat aceste reactii contradictorii apare destul de tarziu in poveste, asa ca cel putin am putut sa ma bucur destula vreme de restul povestii. Dar sa o luam pe rand..
Primul lucru ce m-a surprins inca din primele capitole a fost faptul ca in acest volum, o parte dintre personaje au reusit sa ma scoata din sarite. Si nu este vorba de personaje noi, ci de cateva care au fost destul de neplacute inca de la prima carte. Insa daca pana acum le consideram doar niste prezente antipatice, de data aceasta le-am detestat cu o intensitate uluitoare. In acelasi timp, personajele pe care le-am indragit de la inceput sunt si in Verde de smarald sarea si piperul povestii. Avem parte si de cateva actiuni total neasteptate din partea unora dintre personaje, asa ca simpatia cititorului pentru acestea creste odata cu fiecare pagina citita. Ceea ce a stricat intrucatva placerea lecturii a fost faptul ca de data aceasta, imaginatia mea a intrecut putin scenariul povestii. Eram convinsa ca exista cel putin un tradator in prezent (existenta unuia in trecut era deja evidenta) si imi inchipuiam ca va fi cineva pe care l-am considerat pana atunci incarcat numai de intentii bune. Asa ca am suspectat pe rand fiecare personaj pozitiv, am stat in alerta de la primele pagini si am incercat sa descopar indicii chiar si acolo unde ele nu existau. Daca planuiti deci sa cititi seria sau ati inceput-o deja insa nu ati ajuns inca la ultimul volum, incercati sa nu va lasati imaginatia sa zboare prea mult. Tradatorul din prezent este cineva cunoscut, situatia se complica uimitor de tare, dar nu este atat de grava pe cat ar fi putut sa fie.
Un alt plus al acestui volum este faptul ca totul se desfasoara la alta intensitate comparativ cu actiunea din cartile anterioare. Fiind obisnuita cu un ritm ceva mai lent si cu evenimente mai putin importante, am fost cu atat mai surprinsa sa observ cata tensiune se acumuleaza in paginile acestea si am fost nevoita sa ma adaptez rapid ritmului ce se intetea pe masura ce inaintam in poveste. Firele se incalcesc tot mai mult, detaliile sunt tot mai complicate, iar atentia iti este solicitata mai mult ca in volumele anterioare. Salturile in trecut nu mai au de data aceasta doar scopuri aparent lipsite de importanta sau de logica, ci se transforma in adevarate misiuni. Si nu ma refer doar la calatoriile in timp legale.. 🙂
Aproape trei sferturi din carte am fost absolut incantata de ceea ce se intampla. Iar apoi autoarea arunca deodata un secret socant, de o importanta extrema. A trebuit sa citesc iar si iar acele randuri ca sa fiu sigura ca nu mi-am imaginat. Iar apoi, pana la finalul cartii, am tot sperat ca nu este adevarat. Insa, de parca asta nu era de ajuns, sfarsitul povestii „dubleaza” acel aspect! Nu va voi spune despre ce este vorba, ca sa nu va stric surpriza, insa cred ca va pot dezvalui ca are, bineinteles, legatura cu unele capacitati misterioase ale protagonistei. Sunt bulversata ca autoarea a optat pentru o astfel de.. sa-i zicem abilitate. Inteleg ca este poate un fel de scop universal valabil si totodata, in stransa legatura cu firul povestii, insa mi s-a parut atat de fals, incat a stricat o lectura ce parea perfecta pana atunci. Mai ales ca pana in acel moment admiram talentul autoarei de a oferi veridicitate povestii, in ciuda elementelor fantasy. Mai mult, acea abilitate arunca si un aer de superficialitate asupra finalului, intrucat personajele par sa rezolve situatia aproape pocnind din degete. Dispar deodata teama, emotiile, senzatia ca lucrurile sunt pe muchie de cutit si ca doar o combinare inteligenta a tuturor detaliilor ar putea duce la o solutionare favorabila. Nu am putut scapa de impresia ca din momentul acelei dezvaluiri, protagonistii nu ar mai fi fost nevoiti sa faca aproape nimic, intrucat jocul era deja castigat de ei dinainte de a se fi incheiat.
Fiind destul de revoltata pe parcursul ultimului sfert de carte, aveam senzatia ca aceasta va fi impresia ce mi se va pastra in minte odata ce voi termina povestea. Insa, parca special pentru a ma deruta si mai mult, ultimele replici din epilogul ce ni-i prezinta ca si in volumele anterioare, pe Lucy si Paul ofera un nou prilej de a fi (placut!) surprins si de a-ti spune uimit in gand ca ceea ce tocmai ai aflat nu poate fi adevarat…
Bile albe & bile negre:
– Nu as face decat sa repet ce am scris mai sus daca as dezvolta partea aceasta a recenziei. Pe scurt, aproape toate aspectele povestii au fost incantatoare, surprinzandu-ma in mod placut mult mai mult decat ma asteptam. Iar la minusuri intra acea putere secreta a lui Gwendolyn ce duce la finalizarea facila si prea putin impresionanta a comploturilor.
Oricum, seria Culorile dragostei ramane totusi una dintre cele mai fermecatoare povesti pe care le-am citit in ultima vreme, iar faptul ca un sfert dintr-un singur volum nu mi-a placut nu poate sterge toate impresiile si tot entuziasmul declansat de restul povestii.
| Alte recenzii care te-ar putea interesa:
Rosu de rubin (seria Culorile dragostei, volumul 1) – Kerstin Gier Albastru de safir (seria Culorile dragostei, volumul 2) – Kerstin Gier |
My Weekly Book 