Posted in Rachel Cohn

Beta (seria Annex, volumul 1) – Rachel Cohn

Beta (seria Annex, volumul 1) - Rachel CohnBeta (seria Annex, volumul 1)

Rachel Cohn

Data aparitie: 16 octombrie 2012

Numar pagini: 331

 

Sinopsis:

Elysia este creata intr-un laborator, nascuta ca o fata de 16 ani, un vas gol, fara experienta de viata la care sa se poata rasporta. Este o Beta, un model experimental de clona adolescenta. Este replica unei alte fete adolescente, ce a trebuit sa moara pentru ca Elysia sa existe.

Scopul Elysiei este sa ii serveasca pe locuitorii din Demesne, o insula paradisiaca pentru cei mai bogati oameni de pe pamant. Totul in Demesne este proiectat pentru perfectiune. Pana si aerul induce o stare ciudata, euforica, la care doar lucratorii din insula – clonele lipsite de suflet, precum Elysia – sunt imuni.

La inceput, viata Elysiei este idilica si plina de rasfat. Dar in curand observa ca locuitorii umani ai insulei Demesne, care ar trebui sa nu isi mai doreasca nimic, tanjesc. Dar dupa ce anume, mai exact? De asemenea, ea ajunge sa realizeze ca sub exteriorul impecabil al insulei, exista un curent de nemultumire printre lucratorii clone din Demesne. Elysia stie ca nu are suflet, ca nu poate simti si ca nu ar trebui sa ii pese – si atunci de ce mintea ii e incetosata de senzatii coplesitoare?

Daca cineva descopera faptul ca Elysia nu e clona lipsita de sentimente care pretinde ea ca este, va avea parte de o soarta mai ingrozitoare decat orice ti-ai putea imagina. Atunci cand unica ei sansa la fericire ii este rapita cu o cruzime de nedescris, emotiile pe care le-a avut intotdeauna, dar pe care nu le-a inteles niciodata sunt dezlantuite. Pe masura ce furia, teroarea si dorinta ameninta sa o copleseasca, Elysia trebuie sa gaseasca o cale pentru a supravietui.

Primul volum dintr-o originala serie science fiction scrisa de autoarea Rachel Cohn, „Beta” este o poveste halucinanta, de neuitat, despre curaj si iubire intr-o lume corupta.

Parerea mea:

Urasc romanele pe care le astepti cu nerabdare, care promit o lectura fascinanta, ajung apoi sa te plictiseasca destul de tare, pentru ca in final sa aiba atatea rasturnari de situatii incat esti disperat sa afli continuarea. Pentru ca Beta exact asta a fost. Asteptam romanul de luni bune, ma cucerise coperta si descrierea oficiala a cartii. Mai ales ca scenariul parea destul de original, nu cred ca mai citisem ceva asemanator. Cand a fost in sfarsit publicata, m-am apucat cu entuziasm de ea, doar pentru ca dupa un sfert de carte sa accept totusi ideea ca e mult mai putin interesanta decat ma asteptam. Am citit-o deci destul de greu, aproape plictisita si enervata ca o idee atat de buna a fost irosita intr-un roman banal. Insa in ultimele pagini, totul a luat-o brusc razna si autoarea a inghesuit o multime de dezvaluiri socante. Asa ca acum imi este imposibil sa declar ca romanul nu mi-a placut. Sau ca e slabut. Pentru ca acum nu il mai vad astfel, in ciuda faptului ca mai mult de jumatate din timp asa l-am considerat.

Despre ce este vorba in carte nu va mai spun, pentru ca sinopsisul este indeajuns de lung si detaliat. Actiunea se petrece intr-o lume de curand construita, in care oamenii inca isi revin dupa un razboi al apelor, un dezastru natural care a modificat structura continentelor si a schimbat conditiile de viata. Trebuie sa mentionez insa ca ca autoarea reuseste sa te introduca pe insula Demesne foarte usor. De la primele pagini simti lumea in care se petrece actiunea, ai o imagine foarte clara a acesteia, a oamenilor ce locuiesc pe ea, a mentalitatii acestora si a stilului de organizare. Adulti ce nu stiu cum sa se arate mai importanti in fata prietenilor la fel de superficiali. Snobism in exces. Adolescenti plictisiti de atata perfectiune ce isi gasesc alinarea in distractia oferita de droguri sau actiuni ilegale. Familii in care membrii acesteia au pierdut legatura intre ei sau au ajuns sa se deteste. Indiferenta totala la nevoile sau suferintele celor din jur. Atitudini de stapani ai lumii. Barfe si zvonuri din care unii isi trag energia si care se transforma uneori in unica ocupatie a unora dintre personaje. Asadar, partea buna este ca scriitoarei ii reuseste un tablou foarte viu al acestei lumi. Partea proasta este ca trei sferturi din carte numai asta citesti. O urmaresti pe Elysia tinandu-le companie fie adultilor fie grupului de adolescenti si doar in cateva momente ai acces la informatiile legate de razvratirea pusa la cale de clonele slujitori si de cei cativa oameni din afara insulei care le sprijina protestul inca secret.

Am observat intr-adevar ca unele serii nou aparute pastreaza actiunea mai antrenanta pentru urmatoarele volume, primul fiind mai mult o introducere in poveste. Insa mi se pare ca riscul de a pierde interesul cititorilor este prea mare, oricat de captivante ar fi ultimele capitole. Este si cazul romanului Beta. Nu pot sa spun ca lectura devine neplacuta, insa cu siguranta ii lipseste suspansul, misterul si momentele tensionate. Si nu stiu in ce masura ultimul sfert al povestii compenseaza atatea pagini prea putin interesante.

In ciuda faptului ca participi la actiunile unui numar mare de personaje secundare, exact pe cele mai importante nu reusesti sa le cunosti indeajuns de bine. Este de inteles de ce Elysia ramane pana la final o protagonista fata de care nu poti sa iti faci o parere clara, deoarece ea insasi nu se cunoaste prea bine. Este o clona noua, fara cunostinte despre lume, fara o personalitate bine definita, asa ca actiunile ei haotice si chiar unele decizii proaste au o explicatie. Insa Tahir si Alexander – personajele masculine cu care se construieste triunghiul amoros nu sunt puse in valoare indeajuns. Exista si in cazul lor anumite motive pentru care sunt inca inconjurate de mister, dar ar fi trebuit cel putin sa fie prezentate intr-o lumina care sa te intrige, sa te faca sa fii curios in privinta lor si sa iti doresti sa le descoperi. Din pacate, asta nu prea se intampla, misterul actionand de data aceasta in defavoarea personajelor.

Firul povestii este destul de neclar, insa intr-un sens pozitiv. Banuiesti anumite aspecte, insa de fiecare data cand devii convins ca lucrurile vor decurge intr-un anumit mod, descoperi ca te-ai inselat. Cred ca autoarea ne poarta printr-o serie de indicii false, tocmai pentru ca apoi sa ne poata lua total prin surprindere.

Ultimele cateva capitole aduc intr-adevar un ritm mult mai accelerat, tot felul de dezvaluiri si intamplari care socheaza. Nici macar nu ai timp sa iti faci o parere clara despre ce se intampla, despre aspectele negative si pozitive, despre jocul in care Elysia este practic fortata sa intre sau despre personajele noi, tocmai pentru ca totul se desfasoara extrem de rapid. In plus, ramai cu o multime de intrebari, intrucat o serie de intamplari ar fi trebuit sa fie de fapt imposibile. Presupun ca din moment ce introducerea aceasta din prima carte a fost atat de ampla, volumele urmatoare vor fi mai echilibrate din punct de vedere al dozarii suspansului si actiunii.

Bile albe:

– Ideea noua si interesanta, tehnologia revolutionara bine descrisa si prezentarea foarte atragatoare a noii lumi. Cateva personaje foarte simpatice si surprinzatoare, rasturnari de situatie total neasteptate in final, care te fac sa crezi/speri ca volumul 2 va fi unul mult mai interesant.

– Mi-au placut foarte mult aspectele legate de stiinta, de tehnologie, modul in care aceasta interfereaza cu viata obisnuita si felul in care este chiar inserata in corpul uman, posibilitatile pe care le ofera personajelor. Mi-as placea la nebunie ca tot ce este prezentat in aceasta poveste sa fie real, sa ai acces la orice informatii doar gandindu-te la ele, sa putem transforma zone de nelocuit in adevarate paradisuri sau sa putem experimenta diverse lucruri imposibile si vizita locuri aflate la mii de kilometri distanta sau chiar disparute.

Bile negre:

– Cele 331 de pagini ar fi putut fi restranse probabil la jumatate si astfel, povestea ar fi putut sa pastreze interesul cititorilor la cote mai ridicate.

Trailer:

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Disparuti (seria Disparuti, volumul 1) – Michael Grant

Uratii (seria Uratii, volumul 1) – Scott Westerfeld

Posted in Lauren Oliver

O zi din sapte – Lauren Oliver

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura universala

Traducerea: Laura Frunza

Numar pagini:  384

 

Sinopsis:

Daca ai avea o singura zi de viata, cum ai alege s-o traiesti? Si daca ai sti ca vei muri, ce moment ai vrea sa retraiesti?

Acestea sunt intrebarile pe care si le pune tanara Samantha Kingston, in cele sapte zile aproape identice pe care le traieste si retraieste pentru a indrepta o greseala pe care trebuie mai intai s-o descopere. Ea pare sa duca o viata perfecta: face parte din grupul celor mai populari elevi, are ca iubit pe cel mai tare baiat din scoala, are un grup de prietene cu care imparte totul si aproape tot ce isi doreste. Dar oare e chiar asa? Dupa o petrecere aparent ratata, sufera un accident de masina si moare. Apoi se trezeste a doua zi si o ia de la capat. Si apoi iar. Si iar. Ziua de 14 februarie, care ar fi trebuit sa fie o zi ca oricare alta in viata ei, devine ultima ei zi din viata. De sapte ori. Ce trebuie sa faca Samantha pentru a iesi din aceasta bucla temporala si pentru a-si salva sufletul si pe cei din jurul ei?

Parerea mea:

Mai citisem seria distopica Delirium a autoarei Lauren Oliver si imi placuse mult stilul ei, insa atunci cand am citit sinopsisul romanului O zi din sapte parca nu imi trezise interesul in aceeasi masura, in ciuda ideii unice. O fata care are un accident fatal, insa a doua zi se trezeste. Si realizeaza ca ziua accidentului se repeta. De sapte ori la rand. Sapte sanse sa isi repare greselile. Sapte sanse sa se salveze pe ea si pe cei dragi. Sapte sanse sa descopere secrete adanc ingropate, secrete ce reprezinta cheia iesirii din cosmarul in care e blocata.

Am avut totusi ocazia sa o citesc si trebuie sa spun ca m-a lasat fara cuvinte. Este halucinanta cartea! Nu doar ca povestea este foarte originala, dar stilul in care este scrisa te face sa simti… enorm! Si ceea ce e mai ciudat este…CONTINUAREA AICI.

Posted in Ally Condie

Reached (seria Legaminte, volumul 3) – Ally Condie

Reached (seria Legaminte, volumul 3)

Ally Condie

Data aparitie: 13 noiembrie 2012

Numar pagini: 512

 

Sinopsis:

Dupa ce au parasit Societatea, cautand cu disperare Rebeliunea  – si cautandu-se unul pe celalalt in acelasi timp – Cassia si Ky au gasit ceea ce sperau, dar cu pretul unei noi despartiri: Cassia a fost delegata sa lucreze pentru Rebeliune din interiorul Societatii, in timp ce Ky a fost pastrat in afara granitelor acesteia. Dar nimic nu este asa cum se prevedea si mult prea devreme, valul se ridica si lucrurile se schimba din nou.

In acest palpitant volum final al trilogiei best-seller Legaminte, Cassia va trebui sa se imparta intre dificultatile contestarii unei vieti prea incorsetate, cautarii libertatii pe care niciodata nu a crezut-o posibila si pretuirii unei iubiri fara de care nu poate sa traiasca.

Parerea mea:

In general, daca ne gandim la trilogiile distopice, stim ca primul volum este cel in care ni se prezinta o societate postapocaliptica aparent perfecta si un personaj care crede cu adevarat ca lumea in care traieste este una ideala. In scurt timp, ceva se schimba, iar protagonistul sau protagonista realizeaza treptat ca sub masca perfectiunii se ascunde exact opusul, iar in ultimele pagini avem parte de o razvratire. De obicei, volumele secundare sunt mai putin intense, fiind o punte de legatura intre primul si ultimul volum si reprezentand de cele mai multe ori o cautare a unui grup care s-a razvratit si planuieste o revolta impotriva societatii. Iar in ultima carte, urmarim pregatirea revolutiei, luam parte la luptele contra oficialitatilor, vedem personajul la un pas sa piarda tot si in final privim happy-end-ul acestuia si in acelasi timp, instaurarea unui regim mai bun, mai putin autoritar, ce ofera o libertate mai mare cetatenilor si slabeste lanturile opresive cu care acestia au fost stransi pana atunci.

Asadar, avand in vedere ca pana la acest volum, Ally Condie a urmat schema clasica a genului distopic, ma asteptam la un ultim volum construit in acelasi stil. Nu va puteti imagina ce surpriza am avut sa descopar ca actiunea din Reached este de fapt extrem de departe de ceea ce asteptam sa gasesc in aceasta carte. Nu avem o revolta clasica, nu avem lupte sangeroase intre Societate si Rebeliune, nu avem un curs previzibil. Dimpotriva. Tot ce se intampla te ia prin surprindere! Iar actiunea ar fi putut umple cu usurinta inca vreo 2 carti, atat de ampla si incurcata este.

Povestea incepe destul de lin, in acelasi stil temperat cu care ne-a obisnuit autoarea. Schimbarile se petrec aproape insesizabil, Rebeliunea preia conducerea fara prea mult efort si totul pare sa se indrepte in directia dorita destul de usor. Singura grija a personajelor principale este sa se regaseasca unele pe celelalte fara sa isi neglijeze indatoririle fata de Rebeliune. Asa ca in prima treime a cartii te intrebi deja cu ce a mai putut umple autoarea restul paginilor din moment ce totul este deja pe cale sa se aseze in modul potrivit. Iar apoi se intampla! Acalmia de pana atunci se dovedeste a fi doar linistea dinaintea furtunii. Si daca va asteptati la o revenire in forta a Societatii sau la un razboi cu teritoriile ocupate de inamici, va inselati total. Nu va spun ce anume se intampla, insa trebuie sa stiti ca protagonistii au parte de o batalie impotriva unui dusman ce nu poate fi infrant. Este o lupta contra timpului in acelasi timp – lipsita de orice garantie ca ar putea castiga sau cel putin ca ar putea sa nu piarda toate franturile de viata care le-au mai ramas. Iar tot zbuciumul dinainte pare nesemnificativ pe langa ce se intampla acum.

Autoarea ne poarta printr-o serie de secrete pe care ni le dezvaluie treptat, fiecare avand rolul unei piese de puzzle. Iar daca pe parcursul lecturii avem uneori senzatia ca unele detalii sunt lipsite de importanta, la final descoperim ca fiecare amanunt este la fel de valoros, iar lipsa oricaruia dintre acestea ar fi putut compromite intregul joc. Nu doar detaliile de genul acesta din Reached incep sa se lege in aceasta carte, ci si cele din primele doua volume, Legaminte si Raspantii, ceea ce este cu atat mai surprinzator. Va sfatuiesc sa urmariti atent toate elementele, oricat de marunte ar parea si sa nu va lasati pacaliti de ritmul lent al primei parti a romanului. Nici un aspect nu este neinsemnat, nimic nu e pus acolo fara sens! Chiar si dupa ce situatia pare sa se stabilizeze din nou, inca mai avem parte de rasturnari de situatii, de momente tensionate si total neasteptate! De-a lungul povestii, exista zeci de pasaje care te lasa mut de uimire si te forteaza sa le citesti iar si iar pentru a te asigura ca ai inteles cu adevarat ceea ce tocmai ti s-a dezvaluit.

Bile albe:

– Pe langa firul narativ surprinzator de care am vorbit pana acum si stilul emotionant, cumva intim si personal cu care autoarea ne-a obisnuit inca de la primul volum, Reached ofera ceva in plus. In timp ce alte romane sau serii distopice prezinta o schimbare destul de brusca a regimurilor aflate la conducere si o adaptare rapida a populatiei la situatia imbunatatita, cartea lui Ally Condie rastoarna acest cliseu. Iti arata cat de dificile sunt de fapt astfel de schimbari, cat de grea este instaurarea unui nou set de reguli, cat efort necesita organizarea unui intreg stat, astfel incat transformarile sa fie benefice pentru toti cetatenii. Si in acelasi timp, iti dezvaluie faptul ca evolutia este destul de dificila si pentru oamenii de rand. Te obliga practic sa te gandesti la ce inseamna sa te trezesti deodata intr-o alta lume, o lume in care tot ceea ce stiai pana atunci a evoluat in ceva total diferit. O lume in care ritualurile, obiceiurile si actiunile banale dintotdeauna sunt acum inlocuite de unele pe care nu le cunosti in in fata carora nu stii cum sa reactionezi. Chiar daca este vorba de o metamorfozare in bine a vietii, asta nu inseamna ca adaptarea este neaparat usoara. Iar ocazia de a alege tu insuti viitorul pe care il doresti este uneori la fel de dificila.

Bile negre:

 – Din punctul meu de vedere, nimic de reprosat de data aceasta. Povestea este perfecta! Seria Legaminte este probabil favorita mea din genul distopic, mi se pare atinge cititorul in cu totul alt mod fata de alte distopii. Desi seria lui Ally Condie este mult mai emotionanta decat alte romane postapocaliptice, nu duce lipsa de suspans si tensiune. In acelasi timp, mi se pare insa mai puternica, mai profunda, avand ceva liric, ceva intim, ceva intunecat si stralucitor in acelasi timp.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Legaminte (seria Legaminte, volumul 1) – Ally Condie

Raspantii (seria Legaminte, volumul 2) – Ally Condie

Posted in Kelley Armstrong

Magie de doi bani (seria Femei din Cealalta Lume, volumul 3) – Kelley Armstrong

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Adrian Deliu

Numar pagini: 480

 

Sinopsis:

Paige Winterbourne este o vrajitoare.

Dar nu se observa: nu are negi, nici pielea verde, si nici nu stramba cu dragalasenie din nas ori de cate ori face cate o vraja. Nu, in majoritatea timpului, ea nu este altceva decat o fata obisnuita de douazeci si trei de ani: munceste din greu, isi face griji cu privire la silueta, se intreaba daca-si va gasi vreodata un iubit.

OK, mai are si o fiica adoptiva adolescenta, pe Savannah, care vrea sa-si trezeasca din morti mama, o practicanta a magiei negre, si care se pomeneste vanata de un semi-demon cu puteri telekinetice si de o Cabala atotputernica a vrajitorilor. Dar, in afara de toate astea, Paige duce o viata cu adevarat banala. Asta pana cand vecinii afla cine este ea in realitate si se dezlantuie iadul.

La propriu…

Informare:

Inainte de a trece la recenzia propriu-zisa, trebuie sa va spun ca romanul Magie de doi bani este de fapt a treia carte a seriei Femei din Cealalta Lume. Stiu ca pe site-ul editurii Leda scrie “cartea intai”, dar Magie de doi bani este precedata de cartile Luna plina si A doua luna plina. Din fericire, seria Femei din Cealalta Lume a fost preluata de catre editura Leda de la editura Tritonic, de aici si diferenta intre numarul real al volumului si cel mentionat de catre editura Leda.

Preluarea a fost facilitata si de faptul ca seria lui Kelley Armstrong are in atentie mai multe personaje feminine, fiecare dintre ele devenind personaj central in unul sau mai multe volume ale seriei si fiind doar personaje secundare sau doar episodice in restul cartilor. E pacat totusi ca cei de la Leda nu au reeditat si primele 2 volume, cred ca ar fi fost mai dragut sa arate toata seria la fel. Mai ales ca Elena (protagonista din primele 2 volume) va aparea cel mai des in serie. Mai jos sunt si niste detalii legate de personajele principale, ca sa intelegeti ce spuneam referitor la alternarea acestora.

Elena Michaels – personaj principal in volumele 1, 2, 6, 10.
Paige Winterbourne – personaj principal in volumele 3, 4.
Eve Levine – personaj principal in volumul 5.
Jaime Vegas – personaj principal in volumul 7.
Hope Adams – personaj principal in volumul 8.
Robyn Peltier – personaj principal in volumul 9.
Savannah Levine – personaj principal in volumele 11, 12, 13.

Toate aceste eroine sunt fie inrudite intre ele, fie prietene, fie cunostinte si apar ca personaje secundare sau episodice in celelalte volume, in care nu sunt personaje centrale.

Ca sa va fie mai usor sa intelegeti structura seriei, ar fi mai bine sa cititi si primele 2 volume, cele de la Tritonic. Totusi, daca nu aveti posibilitatea sa le cititi pe acelea inainte de Magie de doi bani, cel putin sa stiti care este explicatia. Asta in cazul in care sesizati in acest roman anumite detalii pe care nu le intelegeti cu privire la intamplari anterioare sau la anumite personaje despre care autoarea pare sa nu ofere prea multe amanunte.

Parerea mea:

Kelley Armstrong este una dintre acele autoare care stiu sa construiasca o poveste fantasy careia daca i-ai scoate elementele de paranormal, tot perfecta ar ramane. Este aproape ca si cum ai citi doua carti in acelasi timp: una fantasy, in care personajele au puteri supranaturale si din care nu lipseste lupta dintre Bine si Rau si una realista, in care personajele sunt oameni normali, cu lupte individuale, obisnuite – oameni care se straduiesc sa isi construiasca o viata linistita si fe…CONTINUAREA AICI.

Posted in John Burnham Schwartz

Imparateasa – John Burnham Schwartz

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Marcela Farcasiu

Numar pagini: 384

 

Sinopsis:

In anul 1959, Haruko, o tanara de familie buna, se marita cu Printul Mostenitor al Japoniei, mostenitorul Tronului Crizantemei. Este prima femeie de sorginte nearistocrata care va intra in monarhia misterioasa, aproape ermetic inchisa si cea mai veche din lume. Tratata cu cruzime si suspiciune de catre Imparateasa si cerberii acesteia, Haruko este controlata fara incetare. Singurul interes pe care il reprezinta Haruko pentru Curtea Imperiala este capacitatea ei de a produce un mostenitor. Dupa ce, in cele din urma, reuseste sa dea nastere unui fiu, ea sufera o depresie nervoasa si isi pierde vocea. Totusi, hotarata sa nu se lase dominata de birocratii imperiali, Haruko persevereaza. Peste treizeci de ani, in postura de Imparateasa, ea va juca un rol crucial in a o determina pe o alta tanara – o stea in ascensiune in Ministerul de Externe – sa accepte cererea in casatorie a fiului ei, Printul Mostenitor. Consecintele se vor dovedi tragice si dramatice.

Parerea mea:

Multumesc librariei online Libris pentru ca imi sprijina obsesia pentru cartile a caror actiune este legata de cultura asiatica 🙂 De fiecare data cand imi aleg un roman nou din lista de carti online sau carti in engleza disponibile pe site-ul librariei imi spun ca ar trebui sa imi diversific „meniul” literar. Insa mereu ajung la aceleasi tipuri de carti, pur si simplu nu le pot rezista. Asa s-a intamplat si cu Imparateasa, romanul lui John Burnham Schwartz. Daca pana acum citisem in special povesti a caror intriga se desfasura in Asia secolelor trecute, de data aceasta avem parte de o poveste care incepe in 1934 si ne poarta pana in prezent. Desi autorul mentioneaza ca intreaga opera este una de fictiune, este evident ca a fost inspirat de povestea actualei imparatese a Japoniei. Asemanarile dintre imparateasa Michiko si protagonista romanului, Haruko sunt izbitoare, iar daca dupa lectura romanului veti cauta informatii despre imparateasa Japoniei veti fi surprinsi. De asemenea, mare parte din informatiile despre celelalte personaje sunt si ele inspirate de realitate.

Cartea ne poarta prin copilaria obisnuita a lui Haruko, fiica unui proprietar de fabrica, apoi prin adolescenta si tineretea sa, la fel de normale. Povestea eroinei se impleteste cu tragediile razboiului, intr-o Japonie in schimbare, ruinata de razboi si de intruziunile unei lumi diferite in viata pana atunci traditionala a japonezilor. Lumea in care traieste Haruko este una care isi pierde stabilitatea, lucrurile se transforma, obiceiurile se schimba, viata insasi se desfasoara cumva fara un echilibru, fara siguranta regulilor si traditiilor respectate pana atunci. Totusi, lumea merge inainte. Astfel ca eroina are parte de un trai normal, pana in momentul in care ajunge sa il cunoasca pe printul mostenitor. Timp de doi ani, intre ei se naste o relatie de amicitie, cu fiori timizi de dragoste, insa cu constiinta diferentelor dintre ei mereu prezenta. Dar schimbarile prin care a trecut tara fac acum posibila o incalcare a vechilor reguli. Astfel ca Haruko devine prima printesa a Japoniei ce provine din exteriorul nobilei familii. Desi casatorita din dragoste, eroina se trezeste intr-o inchisoare cu gratii din aur. Libertatea sa dispare din momentul in spune „Da”, Haruko nemaifiind o persoana, ci un simbol. In ciuda sprijinului oferit de sotul sau, ea este constant criticata de soacra sa, imparateasa Japoniei si de intreaga curte imperiala. Fiecare gest gresit este transformat intr-o catastrofa, fiecare gand gresit rostit devine un nou motiv de denigrare. In ciuda faptului ca Haruko reuseste sa aduca o serie de schimbari, incalcand uneori regulile, ea se ofileste.  Trece prin depresii, prin momente de disperare, isi revine de fiecare data si ulterior devine o imparateasa desavarsita. Insa persoana care era inainte dea intra in familia imperiala a murit demult. In jurul ei pluteste mereu melancolia, iar sentimentele ascunse se intrevad totusi in fiecare gest si fiecare cuvant. Nici macar dupa 30 de ani, ca imparateasa, Haruko nu are posibilitatea sa miste prea mult lucrurile, sa aduca schimbarile necesare sau sa modernizeze mentalitatile invechite. Se adapteaza, insa se pierde pe sine insasi. Ajunsa ea insasi mama, incearca sa convinga o tanara din afara familiei sa paseasca pe urmele propriilor sai pasi, in ciuda suferintelor indurate de ea insasi. Iar istoria nu face decat sa se repete. Fiecare drama este retraita acum prin intermediul nurorii sale, singura diferenta fiind ca Haruko, spre deosebire de socra sa, o indrageste pe sotia fiului sau si ii ofera sprijinul. Dar asta nu inseamna atat de mult cat am putea crede, iar tragedia loveste din nou.

Romanul nu este unul de actiune, nu este incarcat de suspans sau momente tensionate. Insa te arunca intr-o mare de emotii si iti schimba modul de a vedea lucrurile. In copilarie, aproape orice fetita se visa printesa. Acum aflam ce inseamna asta de fapt. Si cat de intunecata este trecerea de la o viata obisnuita la una stralucitoare. Este incredibil sa descoperi cum unele dintre cele mai puternice persoane sunt de fapt inchise in colivii, neavand posibilitatea sa schimbe nimic si nici libertatea de a face anumite lucruri pe care noi le consideram a fi normale. Iar daca pentru cei nascuti la curte mare parte din lucrurile care se intampla sunt usor de suportat, pentru o persoana straina este cu totul altceva, oricate pregatiri ar fi fost facute si oricat de constienta ar fi aceasta de existenta acelor aspecte. Aceste diferente sunt vizibile atat privindu-i pe Haruko si pe sotul ei, cat si pe reprezentantii generatiei urmatoare: nora lui Haruko – si ea o “intrusa”, fortata sa paseasca in aceasta lume abia la maturitate si fiul protagonistei, printul mostenitor – care a crescut stiind totusi conditia mamei sale si incercarile pe care a fost nevoita sa le infrunte.

Bile albe:

– Aproape toate cartile despre Japonia sau China pe care le-am citit pana acum m-au impresionat prin stilul de scriere. Toate au o delicatete surprinzatoare si tendinta de a alatura cuvinte pe care nu te-ai gandi niciodata sa le asezi unele langa altele, rezultatul fiind expresii minunate, pe care le citesti iar si iar, fara sa te saturi de ele. Este si cazul romanului lui John Burnham Schwartz, insa de data aceasta avem ceva in plus. O nota sumbra, o melancolie care razbate dintre randuri de la prima pana la ultima pagina, prezenta chiar si in momentele in care ne este narata cate o intamplare fericita. Romanul iti da cumva senzatia de cronica, in ciuda faptului ca are o sensibilitate aparte si ca percepi foarte clar sentimentele protagonistei. Asemanarea cu realitatea este probabil un alt factor care accentueaza acest aspect.

Bile negre:

– Finalul este prea putin plauzibil. Chiar stiind ca nici in realitate asa ceva nu s-a intamplat, chiar tratand cartea ca pe o opera de fictiune lipsita de orice sursa de inspiratie din viata reala, tot difera prea mult de realismul emanat in reatul povestii. Banuiesc ca autorul a vrut sa accentueze prin acest final mentiunea sa de la inceput ca personajele sunt produsul imaginatiei sale, insa mi se pare prea fortata si nepotrivita nota finala.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Cele zece mii de dorinte ale imparatului – Jose Freches

Memoriile unei gheise – Arthur Golden