Publicat în E. Lockhart

Mincinosii – E. Lockhart

Mincinosii - E. LockhartDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Young Fiction

Traducerea: Ana-Maria Man

Numar pagini: 264

 

Sinopsis:

„Socant, de o frumusete tulburatoare si foarte bine construit, Mincinosii o sa-ti ramana in minte pentru totdeauna.” – John Green, autor al romanului Sub aceeasi stea, bestseller New York Times

O familie frumoasa si distinsa.
O insula privata.
O fata vulnerabila si indragostita.
Un baiat curajos, plin de pasiune.
Un grup de patru prieteni, Mincinosii, a caror prietenie se dovedeste a fi distructiva.
O revolta. Un accident. Un secret.
Minciuna dupa minciuna.
Dragoste adevarata.
Adevarul.

Citeste Mincinosii. Si daca te intreaba cineva cum se sfarseste, minte, pur si simplu!

„Obsedant, sofisticat… Mincinosii e un roman atat de captivant si de bine scris, incat nu numai adolescentii il vor indragi, ci si cititorii maturi.” – Wall Street Journal

„E. Lockhart face un portret fidel al unei familii cu traditie, pentru care a pastra aparentele este vital si, in ultima instanta, tragic.” – The Chicago Tribune

Parerea mea:

Am citit Mincinosii in vreo 2-3 ore, fragmentate, seara inante sa adorm, apoi dimineata, la scurt timp dupa trezire si in final, in cateva pauze de tigara pe care le-am lungit cat de mult am putut. Iar intre momentele de lectura, nu puteam sa imi iau gandul de la poveste. Pentru mine, Mincinosii a fost ca un rollercoster scapat de sub control, de scurta durata dar incredibil de intens, din care te dai jos ametit, dezorientat si neavand idee ce ti s-a intamplat si pe ce lume esti.

Nu am idee cand m-a prins povestea. Dupa primele capitole, chiar ma gandeam ca inca nu imi dau seama ce citesc, ce se intampla in carte, de ce mi se pare ca ceva nu se leaga. Iar apoi, m-am trezit brusc la final, cu gandurile alandala, cu ochii lipiti de ultima pagina, nevenindu-mi sa cred ce tocmai aflasem.

Am aruncat o privire pe Goodreads si cred ca Mincinosii este genul de carte pe care fie o adori, fie te scoate din sarite. Totul, de la personaje, plot si pana la stil poate fi privit fie cu uimire si interes, fie cu plictiseala sau iritare. Putini cititori pareau sa se afle undeva la mijloc. E de prisos sa mai spun ca am facut parte din prima categorie, a cititorilor care au fost captivati de romanul lui E. Lockhart.

Intram in familia Sinclair: veche, de renume, bogata si impozanta. Cadence este prima nepoata, cea mai mare verisoara din noua generatie Sinclair. In fiecare vara, intreaga familie se strange pe insula privata pe care o detine, iar Cadence impreuna cu verii sai Johnny si Mirren si cu prietenul lor, Gat, redevin an de an, „Mincinosii”. In vacanta in care avea 15 ani, un accident o scoate pe Cadence din ritmul normal si o tine apoi departe de insula timp de o vara. Insa in urmatorul an, aceasta se intoarce pe insula familiei, hotarata sa isi recapete amintirile pierdute, sa puna cap la cap piesele ce lipsesc si sa reconstruiasca povestea verii accidentului. Insa ce va descoperi intrece orice si-ar fi putut imagina.

Romanul are un stil pe care nu stiu nici acum daca sa il numesc liric sau pur si simplu ametitor. Cuvintele par aruncate haotic pe pagini, frazele se rup de la jumatate aparent fara motiv, ideile sunt fragmentate pe mai multe randuri. Unele lucruri sunt descrise aproape poetic, in timp ce altele, mai dramatice, sunt aruncate atat de direct incat devin taioase. Pe alocuri, sunt inserate povesti de 1-2 pagini, care pastreaza in primele dati scenariile originale, dar care mai apoi se transforma in oglinzi distorsionate ale familiei Sinclair.

Naratiunea oscileaza mereu intre prezent si trecut, contribuind la sporirea misterului si oferind parca un aer magic insulei, de parca timpul petrecut acolo ar fi rupt din niste vieti paralele, din versiuni alternative ale prezentului personajelor. In permanenta ai senzatia ca lipseste ceva, ca iti scapa printre degete niste detalii care ar face ca totul sa devina clar.

Personajele, atat cele principale cat si cele secundare mi s-au parut realist construite si mai important, foarte diferite intre ele. Tinand cont ca vorbim despre membrii unei familii extrem de privilegiate, te-ai astepta poate sa dai numai de personaje cliseice si superficiale. Insa autoarea alege o cale mai echilibrata, aratandu-ne atat personaje pe care averea le-a transformat in niste fiinte lacome si inutile, dar si personaje care si-au pastrat capul pe umeri, care nu se bazeaza pe meritele stramosilor pentru a face ceva important in viata si care incearca sa depaseasca obsesia pentru aparente ce pare sa fie motto-ul familiei. Culmea este ca protagonista se afla undeva intre aceste doua extreme, osciland chiar spre prima dintre ele. De multe ori, Cadence este exact o adolescenta alintata si enervanta care se plange de orice nimic si pe care ai tendinta sa o judeci pentru superficialitatea ei. Mai ales ca autoarea introduce special anumite detalii de neignorat care ii contureaza astfel portretul. Iar acest lucru contribuie si mai mult la socul pe care il ai la final, in momentul in care ti se dezvaluie adevarul cutremurator.

Mi-a placut mult si modul in care sunt creionate conflictele familiale, felul in care certurile adultilor au un impact urias asupra copiilor, incercarile de manipulare duse la extrem, refuzul adolescentilor de a lua parte la razboiul adultilor. Un moment important mi s-a parut si cel in care bunicul lui Cadence, capul familiei, isi dezvaluie dezamagirea fata de fiicele sale. Multa vreme ma intrebasem ce gandeste cu adevarat acest personaj, tocmai pentru ca pastra o aura de mister si parea sa ii placa intr-un fel tot acest haos pe care il crea in familie prin cuvintele si actiunile sale.

Am indragit grupul mincinosilor, pe Gat, Johnny si Mirren. Desi Gat pare a fi cel mai patrunzator personaj, Mirren si Johnny au o inocenta si o energie care te cuceresc din primul moment. Relatia celor patru este una de invidiat, dragostea dintre ei razbate foarte clar, iar dorinta de a-si proteja relatia de impactul luptelor duse de adulti e induiosatoare. Cu atat mai mult cu cat ii vezi atat de hotarati sa faca orice e nevoie pentru a incheia acel razboi stupid pentru avere. Absolut orice!

Asa cum spuneam mai devreme, nu cred ca exista cale de mijloc atunci cand vine vorba despre acest roman. Fie te va enerva sau plictisi (eu una nu inteleg cum este posibil acest lucru, asa ca spun asta bazandu-ma pe impresiile pe care le-am vazut pe Goodreads), fie te va captiva fara sa iti dai seama si te vei trezi deodata dand ultima pagina socat, sfasiat si vrand sa parcurgi din nou toata povestea chiar in clipa aceea. Pentru ca la final intelegi ca tot ce ai citit ti-ar aparea acum intr-o lumina cu totul diferita daca ai reciti romanul. Adevarurile aflate au capacitatea de a schimba deodata totul, de a da noi intelesuri evenimentelor, cuvintelor si gesturilor pe care prima data le-ai privit intr-un mod eronat. Personal, nu am apucat decat sa recitesc cateva pagini, un pasaj aici, unul dincolo, insa am senzatia ca romanul acesta ma va „bantui” multa vreme si ca nu voi rezista tentatiei de a-l reciti.

Multumesc mult Editurii TREI pentru aceasta carte!

Bile albe:

Stilul neobisnuit, constructia originala si modul ametitor in care autoarea transforma o drama de familie intr-un adevarat thriller intunecat si tragic, cu nuante fantastice.

Bile negre:

Au existat cateva scene pe care le-am citit chiar mai confuza decat pana atunci, neintelegand (nici la momentul respectiv si nici mai tarziu) daca erau reale sau doar metaforice ( ranile, sangerarea). Pentru ca ca protagonista isi descrie de exemplu migrenele prin niste imagini foarte plastice, foarte expresive, instinctiv, ai tendinta sa privesti si acele lucruri tot in sens figurat. Insa in scurt timp, primesti indicii contrastante, care sugereaza ca era vorba totusi de lucruri reale, dar nu poti fi sigur de niciuna dintre variante.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Viitorul Nostru – Jay Asher & Carolyn Mackler

Fete stralucitoare – Lauren Beukes