Publicat în Stacey Kade

Body and Soul (seria Naluca si Naucul, volumul 3) – Stacey Kade

Body and Soul

Seria Naluca si Naucul, volumul  3

Stacey Kade

Numar pagini: 316

 

Sinopsis:

Alona Dare has been living as Lily „Ally” Turner for over a month…and it’s not been easy. Besides being trapped in a body so not as good as her original one, she’s failing miserably at playing the sister and daughter of people she barely knows. Plus, she can’t help but think that Will Killian – the boy she hates to care about – somehow wishes the real Lily were back.
She and Will have been trying to find a solution, looking for a two-for-one miracle that would free Alona and keep Lily alive. Visits to local psychics have proven useless, but then they stumble across Malachi the Magnificent, who seems to be different. His office is full of ghosts, for one thing. But Malachi doesn’t seem to hear or see them, which is odd. Plus, he bolts the moment he sees Will. To make things even weirder, Misty Evans, Alona’s former best friend, is waiting in Malachi’s lobby and claiming that she’s being haunted. By Alona. 
Will’s convinced that Malachi has answers, while Alona is all kinds of pissed that someone’s impersonating her. But their efforts to uncover the truth will bring them much unwanted attention and put them directly in the path of a ghost who will stop at nothing for another stab at life. Even if it means destroying Alona. 

Parerea mea:

Am asteptat cateva luni aparitia ultimului volum al seriei Naluca si Naucul si pot spune sincer ca asteptarea a meritat din plin. Body and Soul vine cu o serie de noi provocari pentru protagonisti, este incarcata de umor, ca si volumele anterioare, dar aduce un plus de suspans, o atmosfera ceva mai intunecata si o doza mai mare de emotii. Am avut impresia ca stilul autoarei s-a maturizat, iar povestea amuzanta din primul volum a devenit acum una mai profunda, cu intelesuri ascunse, strecurate inteligent printre replicile sarcastice. Personajele au intrat intr-o noua etapa, au de infruntat nu doar niste situatii incalcite si cativa inamici ce ii pun in primejdie, ci si propriile temeri, au de facut alegeri dificile ce nu ii afecteaza doar pe ei, ci si pe cei din jurul lor si sunt provocati sa estimeze influenta pe care fiecare decizie o are asupra viitorului lor.

La inceputul volumului 3 o descoperim pe Alona prizoniera intr-un trup ce nu este al ei si pe care il displace in totalitate. Iar eliberarea ei nu este atat de simpla precum si-ar dori cei doi protagonisti, deoarece separarea spiritului Alonei de trupul imprumutat ar insemna moartea acestuia din urma si posibila disparitie a Alonei. Asa ca singura solutie este sa readuca in aceasta lume sufletul ce locuia initial in acel trup. Atat ca Alona si Will nu au nici cea mai vaga idee cum ar putea face asa ceva, dar in scurt timp descopera ca aceasta este ultima lor problema. O fantoma nu tocmai prietenoasa le da peste cap viata, dovedindu-le ca ar fi trebuit de fapt sa aprecieze ceea ce aveau. Si in acelasi timp, influenta actiunilor acestui nou personaj se extinde in mod negativ catre toate persoanele dragi ale celor doi eroi ai povestii si in final, ameninta sa le distruga intreaga viata si tot ce au reusit sa cladeasca pana atunci.

Ambii protagonisti au parte de experiente marcante, de momente in care realizeaza ca viitorul nu este deloc unul stralucitor, ca indiferent de turnura pe care ar lua-o lucrurile, nu vor avea parte de viata aceea fericita si lipsita de griji pe care si-ar putea-o dori. Ambii ajung in momente in care nu mai stiu ce ar trebui sa isi doreasca, nu mai stiu ce alegere ar trebui sa faca daca ar avea aceasta sansa, daca li s-ar oferi posibilitatea sa aleaga un drum. Dar si Will si Alona se maturizeaza indeajuns pentru a depasi momentele dificile si pana la urma aleg calea corecta, chiar daca si celelalte variante pareau exact la fel de tentante din anumite puncte de vedere si in acelasi timp, la fel de riscante. Si in tot acest timp, reusesc sa le ofere si celor din jur un sprijin de nadejde, in ciuda faptului ca unii dintre ei ar parea ca nu merita sa primeasca ajutorul protagonistilor. Relatia dintre Will si Alona se dezvolta si ea, dar nu asa cum te-ai putea astepta. Cei doi ajung sa se descopere unul pe altul, dar lucrurile nu merg ca unse, ci dimpotriva. Decurg intr-un mod foarte realist, cu suisuri si coborasuri, cu opinii in contradictoriu, cu temeri, diferente de mentalitate si orgolii prea mari, dar toate acestea nu fac decat sa intareasca legatura celor doi. Si sa ofere povestii un aer foarte veridic.

Povestea incepe intr-un mod care nu te indreapta deloc spre modul in care ajunge sa evolueze. Nu ma asteptam la un asemenea punct culminant, nu ma gandisem nici o secunda ca intriga se va desfasura pe acel plan. Iar finalul aduce o noua stare tensionata, iar pe parcursul a cateva pagini, chiar nu ai idee de cum se va incheia seria.  La aceasta contribuie si faptul ca si tu, cititorul, esti prins in dilema personajelor, fiind dificil sa te hotarasti asupra corectitudinii deciziilor si a felului in care iti doresti sa se incheie romanul.

Bile albe:

– In afara de evolutia celor doua personaje principale, in acest volum reusim sa aruncam o privire mai detaliata si asupra personajelor secundare. Pe unele le descoperi pentru prima data cu adevarat, in schimb ce pe altele ajungi sa le vezi intr-o lumina total diferita, ceea nu poate sa nu te ia prin surprindere. Cred ca pana spre finalul romanului am asteptat ca unul dintre personajele secundare sa isi arate din nou fata mai putin placuta, asa cum facuse in primele volume, dar a fost o surpriza foarte placuta sa aflu ca nu s-a intamplat asa.

Bile negre:

– Confruntarea finala dintre Alona si personajul negativ al romanului are o incheiere putin cam brusca.  O lupta apriga, in care Alona nu pare sa aiba nici o sansa de castig ajunge sa se incheie in doar cateva randuri, iar inamica protagonistei ce pana atunci nu dadea nici un semn de cainta accepta deodata principiile carora li se impotrivea cu atata inversunare, dupa doar o replica sau doua mai profunde. Din fericire, abia dupa ce conflictul se incheie avem parte de adevaratele emotii, pentru ca finalul povestii depinde doar de alegerea eroinei.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Queen of the Dead (seria Naluca si Naucul, volumul 2) – Stacey Kade

Naluca si Naucul (Naluca si Naucul, vol. 1) – Stacey Kade

Publicat în Stacey Kade

Queen of the Dead (seria Naluca si Naucul, volumul 2) – Stacey Kade

Queen of the Dead

Seria Naluca si Naucul, volumul  2

Stacey Kade

Numar pagini: 266

 

Sinopsis:

After being sent back from the light, Alona Dare – former homecoming queen, current Queen of the Dead – finds herself doing something she never expected: working. Instead of spending days perfecting her tan by the pool (her typical summer routine when she was, you know, alive), Alona must now cater to the needs of other lost spirits. By her side for all of this – ugh – “helping of others” is Will Killian: social outcast, seer of the dead, and someone Alona cares about more than she’d like. 

Before Alona can make a final ruling on Will’s “friend” or “more” status, though, she discovers trouble at home. Her mom is tossing out Alona’s most valuable possessions, and her dad is expecting a new daughter with his wicked wife. Is it possible her family is already moving on? Hello! She’s only been dead for two months! Thankfully, Alona knows just the guy who can put a stop to this mess.

Unfortunately for Alona, Will has other stuff on his mind, and Mina, a young (and beautiful) seer, is at the top of the list. She’s the first ghost-talker Will’s ever met—aside from his father—and she may hold answers to Will’s troubled past. But can she be trusted? Alona immediately puts a check mark in the “clearly not” column. But Will is – ahem – willing to find out, even if it means leaving a hurt and angry Alona to her own devices, which is never a good idea. 

Packed with romance, lovable characters, and a killer cliffhanger, Queen of the Dead is the out-of-this-world sequel to The Ghost and the Goth.

Parerea mea:

Povestea lui Will si a Alonei continua in volumul doi al seriei Naluca si Naucul intr-un mod total surprinzator. Inceputul cartii ni-i prezinta pe acestia exact cum era de asteptat: ajutand fantomele ramase pe pamant sa treaca dincolo. Avand in vedere ca Alona este ghidul spiritual al lui Will, restul fantomelor respecta regula de a ajunge la el abia dupa ce si-au expus problema in fata Alonei. Dar in momentul in care Will preia un „caz” pe cont propriu, situatia devine tensionata. Atunci cand cei doi incearca sa descopere care este lucrul nerezolvat al acelei fantome apare o problema care o desfiinteaza pe Alona pentru cateva minute si ii pune lui Will viata in pericol. Salvarea vine din partea unei fete, Mina, care are aceeasi abilitate ca Will, cea de a vedea spiritele ramase in lumea aceasta. Ulterior, cu ajutorul Minei, Will incepe sa afle lucruri din trecutul tatalui sau si despre un Ordin format din oameni ca el si ca Mina. Alona se confrunta in aceeasi perioada cu faptul ca parintii ei incep sa depaseasca moartea ei intr-un mod cu care ea nu este in nici un caz de acord. Iar faptul ca Will refuza sa o ajute sa le transmita parintilor sai un mesaj reprezinta cireasa de pe tort care va declansa o avalansa de probleme. Alona se trezeste intr-o „inchisoare” pe care o detesta, Will are propriile probleme cu Ordinul si in plus, din cauza faptelor necugetate ale fostei majorete, relatia dintre cei doi protagonisti este la un pas de a se destrama. Iar existenta Alonei este si ea amenintata.

Pana in momentul in care Alona hotaraste sa incerce sa se descurce singura am banuit ca toate actiunile din carte vor fi legate de Ordinul despre care a aflat Will. Iar faptul ca punctele culminante se indreapta catre „captivitatea” Alonei este cu totul surprinzator. Am oscilat intre a-i intelege actiunile si a fi total impotriva deciziilor ei. Iar odata cu descoperirea imposibilitatii eroinei de a se mai elibera, este imposibil sa nu devii din ce in ce mai captivat de poveste. Pe de alta parte, in ceea ce il priveste pe Will si Ordinul infiintat de cei care vad spiritele, cursul povestii evolueaza exact in sensul asteptat, dar lipsesc parca o serie de detalii care sa adauge doza de suspans actiunii. Ma asteptam la un conflict mai important, la o presiune mai mare sau la o lupta interioara mai puternica pentru alegerea celei mai bune hotarari.

Finalul este la fel de neasteptat. Pe de o parte, este destul de usor de banuit, dar pe de alta parte, vine cu o multime de incertitudini, aduce destule posibilitati ca ceva sa mearga prost si ridica si un set de chestiuni de moralitate.

Bile albe:

– Volumul doi al seriei Naluca si Naucul pastreaza acelasi stil accesibil si nostim, iar povestea este la fel de surprinzatoare ca si cea din primul volum, oferind un echilibru perfect de tensiune, umor, emotii si suspans. Este extrem de usor sa empatizezi cu personajele si sa le intelegi actiunile chiar si in momentele in care nu esti de acord cu ele.

Bile negre:

– Exista cateva capitole in care descrierile se intind parca prea mult, iar ritmul povestii devine putin plictisitor. As fi preferat ca autoarea sa treaca ceva mai repede peste portiunile acelea si sa dezvolte de exemplu detaliile despre Ordin si implicarea lui Will in relatia cu acesta.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Naluca si Naucul (Naluca si Naucul, vol. 1) – Stacey Kade

Mai las-o moale cu fantomele – Megan Crewe

Publicat în Stacey Kade

Naluca si Naucul (seria Naluca si Naucul, volumul 1) – Stacey Kade

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Sorin Petrescu

Numar pagini: 288

 

Sinopsis:

Dupa o intalnire mult prea „intima” cu un autobuz, Alona Dare isi schimba statutul de Regina a Balului in… Regina a Mortilor. Prinsa sub forma de fantoma in lumea viilor, asteapta cu nerabdare, dar in zadar, lumina aceea orbitoare care sa vina sa o ia si sa o duca in paradis – o plaja cu nisip alb, unde totul e gratis, de la un mojito fara alcool  pana la o diversitate nesfarsita de pantofi. Din pacate, la scurt timp dupa moartea ei, descopera ca de fapt lumea nu o placea chiar atat de mult pe cat crezuse, iar prietena sa cea mai buna se grabise sa il consoleze pe iubitul ei intr-un fel cat mai… palpabil si mai public posibil! Si asta e momentul in care Will Killian, un ratat ciudat care se poarta ca un fraier, o vede si rade de ea.

Will pare intr-adevar ciudat, dar cine n-ar fi la fel daca ar putea sa auda si sa vada mortii tot timpul? Will a incercat mereu sa-si ascunda abilitatile, dar de data asta are de-a face cu o fantoma grozav de incapatanata si obisnuita sa obtina intotdeauna tot ce vrea. Si, pentru ca se pare ca el e singurul care o poate ajuta pe Alona sa ajunga in paradis, cei doi incheie un pact: in schimbul ajutorului lui, ea sa-i fie calauza-spirit in relatiile lui cu fantomele si sa-l ajute sa  reziste in confruntarile cu directorul liceului, pentru ca in final sa poata absolvi cu bine si sa plece departe, intr-un loc unde nu exista fantome si psihiatri.

Si astfel incepe povestea lor, spusa intr-un ritm alert si amuzant, si plina de situatii neprevazute, cu o poveste de dragoste „interzisa” si chiar cu o doza mister. Will are umor, Alona o minte ascutita si o limba inca si mai ascutita, ceea ce face un deliciu din dialogurile lor. Spusa din ambele perspective, cartea e minunat scrisa, intr-un fel inteligent si totodata emotionant.

Parerea mea:

De cand am auzit pentru prima data de cartea aceasta ma asteptam sa citesc doar o poveste amuzanta si incarcata intr-o masura destul de mare de clisee si stereotipuri. Am fost deci placut surprinsa sa constat ca romanul lui Stacey Kade este mai captivant decat ma asteptam.

Modul de expunere al intamplarilor este unul neobisnuit, primul capitol reprezentand punctul de vedere al unuia dintre cei doi protagonisti, urmand ca firul sa se reia din perspectiva celuilalt odata cu inceputul capitolului urmator. Devii astfel familiarizat in mod egal cu personajele, iar imaginea de ansamblu una este echilibrata si completa.

Personajele principale sunt extrem de bine conturate si pe masura ce inaintezi cu lectura descoperi ca sablonul pe care au fost construite este doar o masca si nu e de fapt reprezentativ pentru  personalitatile lor reale. Iar intriga in sine devine si ea mult mai complicata si avanseaza intr-un sens la care nu te-ai fi putut gandi. Recunosc ca pana in momentul in care Alona si-a impartasit suspiciunile cu privire la un personaj secundar, nici macar nu imi trecusera prin minte acele posibilitati. Si ulterior, desi primisem deja o serie de informatii ce dezvaluiau partial unul dintre aspectele misterului, tot nu am putut sa nu fiu extrem de surprinsa cand s-a ajuns la punctul culminant.  Spre final, banuiesti ca trebuie sa se mai intample ceva, dar povestea se mentine in acelasi stil misterios pana la ultimele randuri.

Mi s-a parut interesant ca desi este vorba de o serie, primul volum nu se incheie lasandu-te mai nedumerit decat la inceput. Cartea are un happy end care sugereaza intr-adevar posibilitatea unei continuari, dar care, la fel de bine ar putea fi luat ca atare. Autoarea a reusit sa creeze o poveste care te surprinde de la inceput pana la sfarsit si care iti mentine interesul si curiozitatea la cele mai ridicate nivele.

Bile albe:

– Adevarata poveste a Alonei este emotionanta si ofera o adevarata lectie cu privire la tendinta de a judeca lucrurile si persoanele dupa prima impresie.

– Mi-a placut mult faptul ca Will nu este atat de apropiat de imaginea „ciudatului” clasic si ca exista sansa ca intre el si Alona sa se dezvolte o poveste de dragoste. Este distractiv sa observi cum fiecare dintre cei doi protagonisti il descopera treptat pe celalalt si incet, incet, renunta la ideile preconcepute pe care le aveau unul fata de altul.

Bile negre:

– Ok, am stat sa ma gandesc o jumatate de ora la ce nu mi-a placut la cartea aceasta si pur si simplu nu gasesc nimic ce ar fi putut sa imi lase o impresie proasta. Nici in ceea ce priveste stilul, nici in privinta povestii. Este posibil ca acest lucru sa se intample si din cauza ca, asa cum am scris si la inceput, nu aveam asteptari foarte ridicate de la Naluca si Naucul. Credeam ca va fi doar o lectura amuzanta si usurica, dar am primit in schimb o poveste mai complexa decat imi imaginam.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Queen of the Dead (seria Naluca si Naucul, volumul 2) – Stacey Kade

Mai las-o moale cu fantomele – Megan Crewe