Disponibil la: Editura TREI
Colectia: Fiction Connection
Traducerea: Monica Vlad
Numar pagini: 408
Sinopsis:
Pregateste-te sa intalnesti un personaj insolit: Flavia de Luce, copilul-minune al literaturii politiste!
Imaginati-va un detectiv la 11 ani: Flavia de Luce, fetita minune indragostita de experimente chimice si experta in prepararea unor otravuri pe care le testeaza pe propriile ei surori rautacioase. Un copil indraznet si haios, care poseda un vocabular nelimitat si o cultura uimitoare, care-si baga nasul acolo unde nu trebuie si care reuseste sa vada problema acolo unde oamenii mari esueaza. Este irezistibila, cucereste inimile celor din jur, dar – atentie! – nu ezita sa otraveasca ceaiul celor care o supara! Anglia, vara anului 1950. Viata linistitului conac Buckshaw din Bishop’s Lacey este tulburata de cateva intamplari neobisnuite si, culmea ciudateniei, cadavrul unui necunoscut apare peste noapte in parcela cu castraveti a gradinii.
Cand stapanul casei, colonelul de Luce, este arestat ca suspect, fiica lui cea mica, Flavia, dornica sa-i dovedeasca nevinovatia, incepe sa cerceteze cazul cu perseverenta si talentul unui adevarat detectiv: interogheaza cu abilitate, studiaza arhive prafuite de ziare vechi, se strecoara in locuri nepermise, intocmes te liste de suspecti. Investigatiile ei minutioase o conduc in cele din urma pana in trecutul tumultuos al tatalui sau, pe vremea cand acesta era elev al colegiului Greyminster, intr-o poveste palpitanta cu magicieni, colectionari fanatici de timbre si sinucideri dubioase. Totul invartindu-se in jurul unei pretioase marci postale imprimate cu chipul Majestatii Sale Regina Victoria.
„Puneti laolalta in mintea unei fetite de 11 ani abilitatile deductive ale lui Sherlock Holmes, talentul pentru chimie al lui Marie Curie si zelul lui Dr. Jekyll – aceasta fetita se numeste Flavia de Luce si este eroina unei carti pline de mister, farmec si experimente. Dialogurile spumoase, umorul de buna calitate si personajele pitoresti continua sa te insoteasca multa vreme dupa ce ai pus cartea la loc, in raft.” – Discovery Channel
Parerea mea:
Flavia de Luce este copilul acela genial in pielea caruia ne-ar fi placut probabil tuturor sa fim atunci cand eram mici. Remarcabil de istet, capabil sa ii puna mai mereu pe adultii din jur in incurcatura, tratat cel mai adesea cu respect si admiratie de catre acestia, dand nas in nas cu aventura la fiecare pas si avand niste abilitati de detectiv care l-ar face invidios si pe Sherlock Holmes. Abilitati care, totodata, ar aduce mereu dreptatea pe oriunde ar fi nevoie de ele. Nu mai retin care lecturi din copilarie m-au facut sa visez astfel, insa stiu ca mereu mi-as fi dorit sa fiu exact asa cum este Flavia.
Sa spun ca mi-a placut povestea este putin spus. A fost genul acela de lectura care efectiv te bucura, pe care o citesti cu zambetul pe buze, chiar daca esti constient ca nu ai in fata chiar cea mai veridica poveste. Pentru ca, la drept vorbind, nici personajele si nici firul intamplarilor nu debordeaza de realism. Flavia nu este doar un mic geniu, dar are si o maturitate uimitoare pentru un copil de varsta ei. Relatia cu adultii din jur pare si ea incredibila: foarte rar este trasa la raspundere pentru poznele sale, iar ancheta pe care o desfasoara merge struna, adultii fiind pentru ea doar niste pioni pe care trebuie sa recunoastem ca ii cam asaza dupa cum isi doreste. Spre deosebire de tendinta din ultima vreme a autorilor, de a crea protagonisti cat mai obisnuiti, cu care cititorii sa se identifice pe tot parcursul cartii, Placinta e dulce la sfarsit ofera exact opusul: atat protagonista cat si evenimentele sunt formate numai din vise si dorinte imposibile. Si poate ca tocmai de aceea lectura este atat de fermecatoare. Totul este prezentat intr-un stil detasat, amuzant si pe alocuri ametitor. Asta pentru ca privim evenimentele prin ochii Flaviei, iar personalitatea ei deosebita asigura o atmosfera surprinzatoare. Exista doar doua-trei pasaje in care Flavia isi dezvaluie teama, in restul timpului conducandu-si misiunea cu entuziasm si seriozitate deopotriva. Desi constienta de situatia extrema in care se afla atat ea cat si cei dragi ei, protagonista reuseste sa isi pastreze obiectivitatea pe tot parcursul anchetei.
Personajele sunt destul de tipice, insa acest lucru nu deranjeaza: avem tatal vaduv, semi-absent, in ciuda prezentei sale permanente, surorile cu care Flavia este intr-o continua cursa a farselor, majordomul devotat pana la extreme si bucatareasa putin cam bagacioasa. Politistii trimisi sa ancheteze cazul nu sunt nici ei departe de portretul clasic, iar personajele negative au motivatii cat se poate de banale: imbogatire rapida si posibil si un strop de dorinta de razbunare. Insa autorul reuseste sa combine toate elementele povestii atat de frumos, incat nu ai cum sa te simti dezamagit sau iritat de cliseele utilizate.
Foarte interesante au fost dezvaluirile tatalui Flaviei despre adolescenta sa, despre intamplarea tragica petrecuta atunci si relatia sa cu personajele negative. Iar ceea ce mi-a placut enorm a fost faptul ca dupa acel moment, contrar asteptarilor, relatia tata-fiica nu are parte de o transformare incredibila, personajele pastrandu-si in continuare unele dintre trasaturile definitorii ale familiei de Luce: firea rezervata si ezitarea in a-si dezvalui prea mult sentimentele fata de cei dragi.
Am adorat romanul si il recomand cu foarte multa caldura atat cititorilor mai tineri, intrucat este intr-adevar genul acela de carte perfecta pentru a fi devorata in copilarie sau adolescenta, dar si cititorilor adulti, pentru emotiile pe care ti le trezeste, pentru faptul ca iti aminteste de primele carti parcurse si de modul fascinant in care acestea reuseau sa te faca sa visezi si sa te transporte in lumile imaginare create de autori.
Multumesc Editurii TREI pentru acest roman.
Bile albe:
Desi romanul contine si o multime de aspecte tipice, la care te astepti odata ce ai deschis o astfel de carte, intriga propriu-zisa nu face parte dintre acestea. Desigur, motivul real al crimei nu este pana la urma extrem de surprinzator, insa pana sa aflam asta avem parte de multe capitole in care nu putem decat sa facem presupuneri dupa presupuneri, doar pentru a vedea apoi cum fiecare dintre acestea sunt spulberate pe rand. Mai mult, pana spre final, nu stim concret ce se ascunde in spatele acestui motiv destul de vag, dorinta de mai mult. Iar ancheta ne rezerva destule surprize pentru a ne face sa nu lasam cartea din mana pana cand nu aflam tot adevarul.
Bile negre:
Asa cum am scris si mai devreme, romanul contine destule elemente ce pot fi incadrate la clisee: de la portretele personajelor, pana la modul in care actioneaza acestea. Din punctul meu de vedere, povestea este prea bine scrisa pentru ca asta sa mai conteze, insa trebuia sa mentionez totusi acest aspect, presupunand ca unii cititori ar putea sa il considere un minus al cartii.
| Alte recenzii care te-ar putea interesa:
Rosu ca sangele (seria Alba-ca-Zapada, volumul 1) – Salla Simukka |
