Publicat în Ruta Sepetys

Printre tonuri cenusii – Ruta Sepetys

Printre tonuri cenusii - Ruta SepetysDisponibil la: Editura EPICA

Colectia: Young Adult/Historical Fiction

Traducerea: Gabriela Stoica

Numar pagini: 320

 

Sinopsis:

„Putine carti sunt minunat scrise; si mai putine sunt cu adevarat importante; acest roman intruneste ambele calitati.” – The Washington Post

Glasul unei fete rupe tacerea istoriei.

„V-ati intrebat vreodata cat valoreaza o viata de om? In dimineata aceea, viata fratelui meu a valorat cat un ceas de buzunar.”

Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescenta de cincisprezece ani, fiica de rector universitar, se pregateste sa urmeze din toamna cursurile Scolii de Arte din Vilnius, si asteapta cu nerabdare vacanta de vara de dinainte. Dar, intr-o noapte, bubuituri amenintatoare se aud la usa, iar din acel moment viata ei si a familiei ei se schimba pentru totdeauna. Politia secreta sovietica, NKVD, ii aresteaza pe Lina, pe mama ei si pe fratiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuati din caminul lor si tarati in vagoane de transportat vite, descoperind curand ca destinatia lor era Siberia. Despartita de tata, Lina incearca sa strecoare indicii in desenele ei, pe care reuseste sa le expedieze in secret, din mana in mana, sperand sa ajunga in lagarul unde este el incarcerat. In aceasta sfasietoare si tragica poveste, Lina se lupta cu disperare pentru viata ei si a celor apropiati, cu singura arma de care dispune: iubirea. Dar oare iubirea este de ajuns ca s-o tina in viata?

Bestseller New York Times, tradus in 24 de limbi. In curand pe marile ecrane.

Parerea mea:

Mi se pare minunata initiativa autorilor precum Markus Zusak, Elizabeth Wein sau Ruta Sepetys care reusesc sa readuca fragmente intunecate ale istoriei omenirii in atentia publicului tanar, care altfel nu ar avea ocazia sa le cunoasca sau care, dand doar peste referinte vagi ar trece cu superficialitate peste ele. Pentru ca, ce inseamna sa ti se spuna la ora de istorie ca niste sute de mii de oameni au fost deportati in Siberia la comanda lui Stalin, ca Hitler a trimis la moarte nenumarati evrei sau ca in acele cateva decenii de groaza milioane si milioane de oameni au fost luati prizonieri, ucisi, torturati si umiliti in moduri de neimaginat timp de ani intregi? Va amintiti sa fi aflat ceva mai in detaliu aceste lucruri prin liceu, astfel incat sa intelegeti cu adevarat amploarea evenimentelor din acei ani? Eu una nu, dar chiar sunt curioasa cum au fost orele voastre de istorie.

Romane care sa descrie teroarea din lagarele staliniste sau cele naziste s-au mai scris de-a lungul vremii, insa cele mai multe dintre ele aveau ca public tinta cititorii adulti. Mi se pare demn de admiratie faptul ca apar tot mai multi autori care ofera acum acele povesti cititorilor tineri, ca pastreaza astfel vie amintirea a ceea ce s-a intamplat, ca acele adevaruri ingrozitoare nu vor fi din nou ingropate, asa cum au fost atata vreme, ca noile generatii au ocazia sa descopere trecutul si poate, sa impiedice ca acesta sa se mai repete vreodata.

Printre tonuri cenusii este povestea Linei, o adolescenta lituaniana care, impreuna cu mama ei si fratiorul in varsta de 10 ani devine prizoniera pentru o vina ce nu ii apartine. Cei trei sunt despartiti de tatal lor, capturati de catre fortele sovietice si pornesc intr-o lunga calatorie catre unul dintre cele mai crunte lagare de munca, in cea mai nordica localitate a Cercului Polar Arctic. Poate ca rezumand la extrem, am putea spune ca romanul este doar povestea unei calatorii infioratoare. Si poate ca gandind astfel, ati putea crede ca nu veti avea parte de o lectura foarte captivanta. Insa spre deosebire de alte carti, aici fiecare pagina este socanta. Nu este vorba neaparat de suspansul pe care suntem obisnuiti sa il descoperim in carti, ci de o tensiune continua, de faptul ca citesti cu inima stransa fiecare pagina, fiecare cuvant, ca odata ce ai parcurs primele randuri ale volumului, nu iti mai relaxezi gandurile pana la final. Nu exista puncte culminante, curbe in care actiunea sa devina insuportabil de alerta, insa in acelasi timp, nu exista nici momente de respiro, clipe in care sa poti fi optimist cu privire la soarta personajelor. Intreaga poveste pare a fi o spirala ingrozitoare, o cadere continua intr-un infern care nu promite decat mai multa groaza. Nu poti decat sa fii socat de cat de ingrozitoare este firea umana, de cat rau ne putem face unii altora si de cata distrugere a semanat umanitatea de-a lungul timpului. Si cu aceeasi surprindere descoperi si rautatea care se naste intre victime si vezi cum primul instinct al multor oameni este acela de a avea doar grija propriei persoane chiar daca asta inseamna sa lovesti in cei din jur, la fel de asupriti si ei.

Dar totodata, ai ocazia si sa vezi oameni a caror bunatate te uimeste de la inceput pana la final. Iar mai tarziu, descoperi ca pana si raul poate da nastere binelui. Pentru ca treptat, oamenii aflati intr-o continua suferinta incep sa isi gaseasca salvarea in compasiune, in iubire si in grija pentru ceilalti. Incepi sa fii martor tot mai des la o serie de gesturi uimitoare, atat de riscante incat le-ar aduce moartea pe loc sau chiar pedepse ce ar face ca moartea sa fie o binecuvantare. Incepi sa vezi actiuni lipsite de orice interes personal, gesturi care nu asteapta nici o recompensa, bine care rasare cu o intensitate uluitoare in cele mai terifiante conditii.

Am fost captiva intre paginile cartii, am devorat-o parca intr-o stare de amortire, ca si cum toate gandurile ce nu aveau legatura cu povestea mi-ar fi amutit deodata. Citesc multe carti care ma surprind in mod placut si sper mereu sa va conving sa le incercati, pentru ca sunt sigura ca v-ar oferi cateva ore de incantare. Asa ca nu stiu cum sa vorbesc despre cartea aceasta ca sa intelegeti cat de speciala o consider, nu stiu cum sa va spun ca este aproape obligatoriu sa o cititi. Nu stiu cum sa va asigur ca este extrem de captivanta insa in acelasi timp, ofera informatii atat de pretioase si ca ar fi mare, mare pacat sa o ratati.

Mi se pare important sa intelegem cu adevarat ce inseamna un razboi sau un guvern totalitar, sa purtam de la o generatie la alta amintirile greselilor din trecut, pentru a sti de ce sa ne ferim in viitor. Poate credeti ca este imposibil ca in viitor sa mai existe astfel de sisteme totalitare, insa lucruri infioratoare se intampla inca si in zilele acestea. Aprilie 2014: Un opozant al conducerii a fost rapit in Rusia. Trupul sau a fost trimis apoi acasa sfasiat, torturat in moduri cumplite. In aceeasi perioada, un elev de 11 ani a fost batut crunt de profesori pentru ca a strigat „Traiasca Ucraina”. Aceeasi luna: pozele celor ce par a se impotrivi principiilor guvernului sunt postate in vazul lumii iar oamenii care apar in ele sunt vanati pe strada. (Sursa) Poate ca lucrurile se intampla acum la o scara mai mica, insa fiecare tiranie a inceput cu pasi mici. Mai mult, asa cum mentioneaza si Ruta Sepetys, oricat de incredibil ar parea acest lucru, milioanele de crime si persecutii au fost pastrate secrete decenii intregi fata de restul lumii si au ramas ingropate chiar si dupa caderea regimului. Pentru ca tirania nu incetase, doar isi schimbase denumirea. Poate ca majoritatea lumii ar fi spus atunci, exact cum spunem si noi astazi, ca este imposibil sa se petreaca asa ceva.

Avand in vedere faptul ca actiunea este narata din perspectiva Linei, stilul este unul direct, simplu, lipsit de artificii si de incercarea de a prezenta lucrurile intr-un mod pretentios. Vedem totul prin ochii unei adolescente si toate emotiile care ajung la noi trec prin filtrul sufletului sau: uneori prea puternice pentru propria ei siguranta, alteori mult mai vagi decat te-ai astepta in fata unor episoade socante. In fiecare capitol, avem parte si de cate o amintire din viata de dinainte a Linei. Amintirile par a fi declansate de cate un gest al celor din jurul protagonistei; gesturi care, timp de o secunda, par a fi un soi de deja-vu, dar care imediat dupa aceea aduc aduceri-aminte contrastante ale caminului confortabil, traiului linistit si viitorului plin de sperante pe care inainte, Lina avea dreptul sa il viseze. Pe parcurs, exact amintirile acestea contureaza motivele pentru care protagonista si familia sa au fost aruncati in infernul lagarelor in care sunt acum prizonieri.

Un alt aspect care mi-a atras atentia este modul in care copiii si adolescentii din poveste se comporta in acele conditii ingrozitoare. Nu doar ca se maturizeaza in cateva luni cum nu ar fi facut-o in mod normal in ani intregi, dar se si adapteaza mai rapid decat adultii. Ei par a fi condusi de un al saselea simt care ii ghideaza in directia cea mai potrivita care le va asigura supravietuirea. Simt ce trebuie sa spuna, cum sa actioneze, ii castiga mai usor pe cei din jur si stiu cum sa se poarte cu fiecare astfel incat sa ii faca sa se simta confortabil si le aduca la suprafata ce au mai bun in sufletul lor. Evident, nu este vorba despre relatiile cu tortionarii, ci doar de cele care se nasc intre prizonieri.

Nu am ce sa trec de data aceasta la plusuri si minusuri, pentru ca am fost cucerita de fiecare aspect al povestii. Mintea mea este si acum plina de imagini din carte a caror amintire a ramas la fel de vie ca in momentele in care le citeam pentru prima data. Iar aspecte negative pe care sa le mentionez ca minusuri pur si simplu nu am gasit. Asa ca ce imi mai ramane sa va spun este sa cititi romanul acesta cat mai curand posibil chiar daca poate in mod normal nu ati fi atrasi de acest subiect. Va promit ca poate concura cu cele mai captivante romane fantasy, ca nu este cu nimic mai prejos decat cele mai populare carti YA a caror descrieri par poate mai atragatoare. Printre tonuri cenusii pur si simplu ia tot ce este mai bun din orice gen literar si te poarta apoi printr-o gama neasteptat de larga de trairi.

Multumesc din suflet Editurii Epica pentru ca mi-a oferit acest roman si pentru ca mi-a dat sansa de a imparti emotiile acestei lecturi cu un cititor al blogului. Detalii, maine 🙂

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Nume de cod: Verity – Elizabeth Wein

Hotul de carti – Markus Zusak

 

Anunțuri

Autor:

www.roxtao.wordpress.com

12 gânduri despre „Printre tonuri cenusii – Ruta Sepetys

    1. Multumesc, Giorgiana, ma bucur ca ti-a placut recenzia! Asa mi s-a parut si mie romanul. Mi se pare ca e genul de carte care ar trebui sa fie lectura obligatorie, prezinta lucruri pe care poate ca le stim majoritatea dintre noi cel putin in mare, insa pana nu dai de o astfel de lectura e imposibil sa le constientizezi la adevarata amploare…

  1. Recenzia ta e pur si simplu superba. Cred ca e cea mai frumoasa recenzie a volumului pe care am citit-o.
    Eu am fost la profil de stiinte sociale in liceu, cu o gramada de ore de istorie pe saptamana, dar din pacate nu-mi amintesc sa ni se fi vorbit despre atrocitatile prin care au trecut victimele lui Stalin sau ale lui Hitler. In schimb, eram bombardati cu zeci de date ale luptelor care s-au dat, cu locatii ale celor mai violente batalii, cu aliantele incheiate si in general cu informatii pe care abia le mai tin minte.

    1. Mersi, Mada! Aveam un pic emotii cu privire la cum va fi primita, in primul rand pentru ca este mai lunga decat de obicei (si eu oricum scriu recenziile lungi! ^_^) si in al doilea rand, pentru ca am senzatia ca am scris mai mult despre subiectul propriu-zis si mai putin despre carte. Dar chiar nu puteam sa renunt la nici un paragraf, as fi ramas cu senzatia ca nu am spus tot ce trebuia…

      Exact asa imi amintesc si eu orele de istorie. Cu date si aliante ce trebuiau invatate pe de rost, lipsite de orice detalii care te-ar putea face sa intelegi cu adevarat ce s-a petrecut, prin ce au trecut milioanele de oameni din toate tarile implicate in razboaie, etc. Ma gandeam ca poate or fi fost profesorii mei mai putin axati pe asta si ca poate pe la altii a fost altfel. Dar vad ca din pacate, era aceeasi poveste… 😦
      Oricum, m-am trezit acum ca am dezvoltat o adevarata obsesie pentru anii aceia. Daca nu m-ar astepta o sacosa enorma cu volume cu termene, cred ca timp de cateva luni nu as mai citi decat povesti care sa imi spuna cat mai mult posibil despre istoria europei de la WW1 incoace. Abia acum mi se par interesante toate detaliile acelea, aliantele, tradarile, etc, dar probabil este din cauza ca am avut ocazia sa vad si partea asta mai profunda a evenimentelor si deja nu le mai privesc doar ca pe niste insiruiri de cifre si nume de state… Pacat ca profesorii de istorie (care se presupune ca sunt pasionati de istorie, nu?) nu reusesc sa insufle elevilor interesul, pentru ca uite, se pare ca subiectul e departe de a fi plictisitor…

  2. Eu sunt sigura ca as fi fost mult mai interesata de orele de istorie daca ni s-ar fi vorbit si despre aceste lucruri, nu doar despre datele si locatiile anumitor batalii. Poate ca odata implicata si latura emotionala am fi privit cu alti ochi sacrificiile si luptele care s-au dat si in mod sigur ar fi fost mai multi pasionati de istorie printre noi.
    Tin minte ca am fost foarte impresionata de un film cu un subiect asemenator pe care l-am vazut cu ceva timp in urma, care, la fel ca si Printre tonuri cenusii, m-a marcat si m-a facut sa plang pentru nedreptatile indurate de acesti oameni nevinovati. In acest film (Paradise Road), un grup de femei din America, Anglia si Australia, erau prizoniere intr-un lagar japonez in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Soldatii erau la fel de cruzi si de brutali precum cei din Printre tonuri cenusii si tin minte ca am fost socata si indurerata de modul inuman in care le tratau pe bietele femei. Nu puteam decat sa ma intreb cand au incetat acesti oameni sa fie oameni si s-au transformat in monstrii. Cum pot unele persoane renunta atat de usor la orice farama de umanitate si lovi cu bestialitate in fiinte neajutorate? Unde este compasiunea si bunatatea care ar trebui sa caracterizeze orice om?

    1. Exact Mada! Daca oamenii care se presupune ca sunt pasionati de istorie (altfel de ce s-ar fi facut profesori?) ar fi fost inspirati sa ne arate si o alta latura a trecutului, in mod sigur istoria nu ar fi fost o materie atat de plictisitoare. Si probabil nici nu am mai fi privit-o ca fiind destul de inutila, pentru ca stiu ca multa lume o considera asa.
      Am vazut recomandarea filmului si in comentariile de pe blogul tau. Yahoo-ul trece prin niste schimbari foarte enervante de cateva luni iar una dintre ele este aceea ca nu pare sa mai fie compatibil cu FeedBurner-ul. Nu mai primesc de multe saptamani nici o notificare de pe blogurile si site-urile care folosesc FeedBurner, de aceea am absentat aproape total de pe blogurile pe care le urmaream. Sigur ca mai vad pe FB unele postari noi, dar mereu zic ca le citesc mai tarziu, cand am ceva mai mult timp. Si uit! Daca as fi avut mailurile, evident ca nu mai uitam si le pastram in inbox pana cand ajungeam sa citesc postarile respective 🙂 Sper sa se regleze mai repede chestia asta, e super enervanta si ma face sa ma simt teribil de vinovata fata de adminii celor cateva bloguri pe care le urmaream constant 😦
      Iar referitor la comportamentul soldatilor… singurele scuze (relative) pe care le gasesc sunt urmatoarele: in primul rand, armata asta inseamna, sa asculti orbeste orice ordin primit de la superiori. Nu e ca si cum ai lucra intr-o companie normala si ai putea refuza anumite sarcini. Este pur si simplu alta lume, una in care un refuz poate sa iti aduca pedepse de neindurat si tie si familiei. Mai ales in perioada comunismului, fascismului si a celorlalte regimuri totalitare. Adica puteai trece foarte rapid si tu si toti cei dragi in rolul victimelor persecutate. In al doilea rand, imi imaginez ca dupa ce vezi o perioada chestii ingrozitoare (fie ca vorbim de razboi pur si simplu, fie ca vorbim despre persecutii, foamete, etc), in mod sigur ceva se deregleaza in creierul tau. Nu cred ca mai ramai intreg la minte, nu ai cum. Si in al treilea rand.. nu stiu, probabil ca oamenii aceia reuseau sa isi gaseasca scuze, sa isi spuna ca asta trebuie sa faca, sa se convinga de faptul ca victimele lor sunt cu adevarat vinovate, ca sunt o rasa inferioara, ca merita sa moara, sa sufere, etc. Nu stiu, nu imi pot imagina ce anume se intampla exact ca sa ajungi sa poti face lucrurile acelea. Probabil e o combinatie de factori. Dar ce este mai ciudat este ca soldatii care dadeau cel putin un semn ca le-ar mai fi ramas vreo urma de umanitate sunt mai degraba exceptiile. Restul, majoritatea, s-au adaptat la rolul acela de persecutori, deci este vorba despre.. cat? Mii, sute de mii de oameni daca e sa aduni?

  3. Poate daca privim in urma vom construi un viitor mai frumos.

    Eu imi amintesc ca am studiat putin in scoala, si am vazut documentare si filme de-a lungul timpului, dar o mare parte a lumii nu a auzit niciodata de ceea ce s-a intamplat in acele perioade. Si e bine ca acesti autori aduc in atentia cititorilor acest subiect dur, chiar daca unii cititori sunt tentati sa creada ca e un fel de dystopian story din viitor si nu cu adevarat trecutul nostru.

    Mi-a atins sufletul aceasta carte, ma emotioneaza de fiecare data cand o citesc.

    1. Daaa, si mie mi se pare minunat faptul ca apar autori de literatura pentru tineri care abordeaza partile negative ale trecutului. Pentru ca pana la urma, e nevoie de astfel de povesti care sa ii atraga pe adolescenti! Carti despre holocaust, stalinism si alte orori ale trecutului au tot fost scrise de-a lungul vremii, insa nu cred ca majoritatea au atras tot publicul tinta, interesat dinainte de subiectele acestea. Cred ca prin carti precum Printre tonuri cenusii se atrage in sfarsit atentia adolescentilor (si nu numai) care pana acum considerau istoria ca fiind doar o serie de cifre plictisitoare.

      1. De cand citesc Young Adult ma tot lovesc de teoria cu cartile „bune” si cartile nu prea bune (de cele mai multe ori ca si critica la preferintele mele, LOL). Adevarul e ca o carte buna nu trebuie sa fie recunoscuta de mari critici si universitati, nici nu trebuie sa apara in programa scolara, ci sa atinga acolo unde trebuie, sa atraga atentia prin simplitate ca sa fie mai usor de parcurs, dar sa ascunda totusi ceva continut. Si daca cei care citesc aceasta carte se bucura de povestea Linei dar inteleg si ceva din ororile trecutului, atunci ea e mai mult decat o carte menita pentru divertisment, iar valoarea ei e cu atat mai mare.

        Dar dincolo de toate astea e o carte frumoasa si emotionanta. Am auzit ca scriitoarea pregateste o carte si mai lacrimogena, abia o astept, si abia astept si filmul, caruia i-au schimbat numele in „Ashes in the Snow” (care de altfel suna foarte bine) ca sa nu fie confundat cu alte ‘tonuri de gri’ :))))

      2. Nu cred ca stiam de film, dar ma incanta teribil ideea ca se va face unul. Si da, amuzanta si intr-adevar, necesara treaba cu titlul 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s