Disponibil la: Editura TREI
Colectia: Fiction Connection
Traducerea: Constantin Dumitru-Palcus
Numar pagini: 616
Sinopsis:
Atunci cand un topmodel celebru isi gaseste moartea cazand de la un balcon acoperit de zapada din Mayfair, se presupune ca fata labila emotional s-a sinucis. Cu toate astea, fratele ei refuza sa creada concluzia politiei si ii cere detectivului particular Cormoran Strike sa se ocupe de caz.
Strike este un veteran de razboi – cu traume atat fizice, cat si psihice -, a carui viata e un dezastru. Desi ii ofera o siguranta financiara, ancheta are pretul ei: cu cat Strike patrunde mai adanc in lumea complexa a tinerei fete, cu atat lucrurile devin mai sumbre si pericolele nu intarzie sa apara.
Captivant, cu o scriitura eleganta, impregnat de atmosfera londoneza – de la strazile tacute din Mayfair si puburile dosnice din East End, la agitatia din Soho -, Chemarea cucului este o carte remarcabila.
Aducandu-l in scena pe Cormoran Strike, acesta este primul roman politist al scriitoarei J.K. Rowling, scris sub pseudonimul Robert Gilbraith si care s-a bucurat de o primire entuziasta.
Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling.
Parerea mea:
Despre noul roman al lui J.K. Rowling auzisem doar ca este unul politist, extrem de bine scris si ca s-a bucurat de mult mai multa apreciere decat Moarte subita. Insa nu ma asteptam sa aiba niste personaje principale de care sa ma atasez atat de mult. Mai ales ca protagonistii sunt oameni obisnuiti, cu calitati si defecte. Nu vorbim despre o carte fantasy sau una in care actiunea sa creeze un prilej pentru aparitia unor eroi, ci avem de-a face doar cu situatii normale, din viata de zi cu zi, chiar daca este vorba despre viata unui detectiv particular, care prin jobul sau are de-a face cu tot felul de cazuri neobisnuite.
Gandindu-ma acum la portretele protagonistilor, imi dau seama ca e greu sa gasesti trasatura care ii face atat de speciali, pentru ca nu par sa aiba ceva iesit din comun. Insa cred ca atat Cormoran cat si Robin au acea scanteie care ii deosebeste de restul oamenilor, care ii face sa aiba alta atitudine in fata vietii. Cormoran este un luptator atat de obisnuit cu loviturile vietii incat nici nu isi da seama cat de mult curaj este necesar pentru a te ridica de fiecare data ca sa o iei de la inceput. Infrunta totul cu o naturalete uimitoare, ca si cum toate incercarile prin care trece sunt cel mai firesc lucru si cedeaza atat de rar incat te face sa te rusinezi de toate momentele in care te plangi de probleme lipsite de semnificatie. Iar Robin, odata ce se trezeste intamplator chiar pe calea ce duce direct spre un vis tainuit ani intregi, lupta din rasputeri sa ramana pe ea, chiar daca cei din jurul ei nu fac decat sa o descurajeze. Mai mult, Robin ajunge sa exceleze in ceea ce face si sa fie nu doar un sprijin, ci o surpriza continua pentru Cormoran, de-a lungul anchetei. Iar ceea ce se naste intre ei este o relatie de prietenie atat de frumoasa incat nu ai cum sa nu fii de-a dreptul fermecat.
Ancheta nu se desfasoara deloc intr-un ritm rapid, ci are exact ritmul pe care il au probabil investigatiile in viata reala: uneori exasperant de lent, intampinand nenumarate dificultati, alteori accelerandu-se brusc, luand avant dupa vreo declaratie neasteptata sau dupa vreun indiciu ce trecuse neobservat initial. Interesant a fost ca desi eram (evident!) curioasa cu privire la adevarul din spatele cazului Lula Landry, nu m-a deranjat absolut deloc faptul ca autoarea nu s-a grabit cu desfasurarea anchetei si nici ca uneori lasa senzatia ca nu aceasta ar fi in centrul atentiei. Pentru ca nu este! Desigur, cazul este construit intr-o maniera perfecta si adesea surprinzatoare, cu o multime de piste, cu nenumarati suspecti, cu tot felul de rasturnari de situatii, insa am o impresie foarte pregnanta ca de fapt, Cormoran si Robin sunt povestea din spatele povestii. Oricum, am adorat atat de mult protagonistii incat as fi devorat cu placere mii de pagini despre cele mai neinsemnate intamplari din viata lor, fara sa simt nevoia sa mai citesc si detalii despre celelalte fire ale romanului.
Nu stiu daca finalul m-a surprins cu adevarat sau nu. Imaginea Lulei se transforma parca de la o pagina la alta, portretul ei aparand mereu in lumini noi. Este aproape ca si cum pe parcursul vietii, Lula ar fi oferit versiuni diferite ale propriei fiinte fiecarei persoane pe care a cunoscut-o si cu care a interactionat. Acest aspect m-a facut deci sa suspectez pe rand aproape fiecare personaj secundar si sa am pe parcursul lecturii cele mai variate teorii cu privire la sfarsitul ei. Astfel, cred ca am banuit la un moment dat si o versiune nu foarte indepartata de adevar.
Povestea este impecabil realizata. Incercand sa ma gandesc la ce sa trec la plusuri si la minusuri imi dau seama ca e imposibil: as trece toata actiunea la plusuri si chiar nu a existat nici un aspect care sa ma nemultumeasca. Este uimitor modul in care este tratat fiecare aspect, fiecare intamplare, cu atat de multa atentie pentru detalii, insa fara sa plictiseasca vreo secunda. Iar redescoperirea talentului autoarei de a realiza personaje atat de impresionante m-a facut si sa imi reamintesc si faptul ca personajul meu preferat (all time!) este tot unul creat de ea 🙂
Multumesc mult editurii TREI pentru sansa de a citi acest roman incredibil!
