blog carti – Page 78 – My Weekly Book

The Goddess Hunt (seria Goddess Test, volum satelit) – Aimee Carter

Posted on 14/06/201229/10/2014 by roxtao

The Goddess Hunt

seria Goddess Test, volum satelit

Aimee Carter

Numar pagini: 92

Sinopsis:

A vacation in Greece sounds like the perfect way for Kate Winters to spend her first sabbatical away from the Underworld…until she gets caught up in an immortal feud going back millennia. Castor and Pollux have been on the run from Zeus and Hades’ wrath for centuries, hiding from the gods who hunt them. The last person they trust is Kate, the new Queen of the Underworld. Nevertheless, she is determined to help their cause. But when it comes to dealing with immortals, Kate still has a lot to learn…

Parerea mea:

De cele mai multe ori, volumele satelit ale seriilor sunt dragute, completeaza in mod placut romanele principale si constituie, bineinteles, un nou motiv de bucurie pentru cititori, dar nu aduc cu adevarat o poveste care sa te dea pe spate sau te impresioneze foarte tare. De data aceasta, primul volum satelit al seriei Goddess Test (da, in afara de acesta, va mai fi inca un volum satelit, pe langa cele 3 volume normale :D) vine cu o poveste noua, la fel de interesanta ca si intrigile din principalele volume. Nu am simtit deloc ca as citi doar o istorioara banala, mai ales ca The Goddess Hunt te introduce si mai adanc in trecutul zeilor, in luptele dintre ei, in miturile secundare, mai putin cunoscute si in culisele intunecate ale lumii olimpienilor.

Imaginea zeilor pe care o descoperi in acest volum este fara indoiala mult mai apropiata de cea pe care ne-o amintim din serialele copilariei, din Legendele Olimpului, din lectiile de istorie din clasele primare si din alte povesti care tratau subiectul zeitatilor in diferite zone ale lumii. In volumul 1 al seriei, The Goddess Test, imaginea majoritatii zeilor era oarecum neclara, portretele lor fiind destul de vag schitate. Pe cei mai multi dintre cei 14 zei principali i-am cunoscut intr-un singur ansamblu de intamplari si i-am perceput mai mult ca oameni decat, ca entitati divine, iar autoarea ne-a expus in detaliu doar personalitatile catorva dintre ei. In The Goddess Hunt in schimb, ne apropiem mai mult de unele personaje, iar imaginea pe care o descoperim nu este chiar flatanta. Regasim defectele reliefate in vechile legende, aflam ca nu de putine ori oamenii erau cei care sufereau din cauza mofturilor si a mandriei zeitatilor, vedem ca dreptatea si legile se mulau pe dorintele si orgoliul lor. Asa cum subliniaza si James la un moment dat: deciziile luate de intreg consiliul zeilor erau de cele mai multe ori corecte. Dar hotararile luate independent se traduceau de obicei prin suferinta oamenilor, prin nedreptati, prin decizii viclene, pedepse nemeritate si alegeri perfide.

Mitul fratilor gemeni Castor si Pollux este modul prin care autoarea introduce aceste aspecte in cartea sa, oferind o viziune noua asupra intamplarilor petrecute cu mii de ani in urma. Inca un fapt ce trebuie mentionat este diferenta dintre ceea ce s-a intamplat de fapt si ceea ce a trecut testul timpului, modul in care oamenii prefera sa modifice istoria pentru a putea explica anumite evenimente, pentru a putea transforma trecutul intr-o pilda si pentru a extrage o morala din orice.

Trecand mai departe, peste partile mai profunde ale romanului si peste ceea ce poti citi printre randuri, povestea este antrenanta, prezinta lucrurile atat din perspectiva lui Kate, cat si din cea a lui Henry si reuseste sa te tina in suspans in ciuda numarului restrans de pagini. Avand in vedere ca volumul 2 al seriei, Goddess Interrupted, va prezenta continuarea povestii lui Kate abia din momentul in care se reintoarce in Eden, aceasta povestire care acopera perioada in care a stat departe de Henry, de mama ei si de rolul de zeita este completarea perfecta a seriei.

Bile albe:

– Aducerea mitului lui Castor si Pollux in atentia cititorilor este inca o surpriza placuta. Te face sa iti doresti sa recitesti Legendele Olimpului sau alte lecturi asemanatoare pentru a-ti aminti toate detaliile despre zeii din Olimp, ofera o perspectiva si mai larga asupra faptelor si obiceiurilor acestora si iti reaminteste ca in afara de binecunoscutii Zeus, Hera, Afrodita, Ares si alti cativa, miturile grecesti au o multime de personaje secundare cu povesti la fel de interesante.

Bile negre:

– Din nou aflam ca aventurile prin care trece Kate au fost intr-o oarecare masura planificate. Tot pentru binele ei. Nu cred ca este neaparat ceva foarte rau, mai ales ca intr-adevar, intentia este onorabila, dar reactia protagonistei este prea relaxata, avand in vedere ca tocmai trecuse de socul noilor descoperiri si reusise sa obtina promisiuni ca nu i se va mai ascunde vreodata adevarul.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Ritualul (seria Cercul Secret, volumul 1) – L.J.Smith

Camera blestemata (seria Jocul Lupoaicelor, volumul 1) – Mireille Calmel

Aimee Carter

The Goddess Test (seria Goddess Test, volumul 1) – Aimee Carter

Posted on 13/06/201229/10/2014 by roxtao

Disponibil la: Leda Books

(in curand)

Colectia: Fantasy Leda

Numar pagini: 293

Sinopsis:

Toate fetele care au trecut prin incercarea asta nu au avut sorti de izbanda.
Acum este randul lui Kate.

Kate si mama ei au fost intotdeauna foarte apropiate – acum insa aceasta este pe moarte. Iar ultima sa dorinta este sa se mute inapoi in casa in care a copliarit. Asa incat Kate va trebui sa mearga la o noua scoala, sa se adapteze la o viata fara nimeni apropiat din familie in jur si sa se obisnuiasca cu gandul ca mama ei s-ar putea sa nu supravietuiasca toamnei.

Dar Kate il intalneste pe Henry. Brunet. Misterios. Fascinant. Acesta pretinde ca ar fi Hades, zeul imparatiei subpamantene – iar daca ea va accepta targul pe care i-l propune, el o va tine pe mama ei in viata, timp in care Kate va trebui sa treaca prin sapte incercari. Kate este convinsa ca Henry este nebun – dar in clipa in care il vede readucand o fata la viata totul este pus sub semnul intrebarii. Acum salavarea mamei ei pare o idee posibila, chiar daca nebuneasca. Daca va reusi, va deveni viitoarea mireasa a lui Henry … si zeita. Daca da gres…

“O reinterpretare originala a miturilor grecesti adauga stralucire acestei povesti romantice.” – Cassandra Clare, autoarea seriilor Instrumente mortale si Dispozitive infernale.

Parerea mea:

Seria Goddess Test imi atrasese atentia de ceva timp, deoarece parea a fi o poveste fantasy care iese din zona deja arhicunoscuta a vampirilor, varcolacilor si a altor creaturi similare. Apoi, am zarit pe undeva o informatie conform careia romanele lui Aimee Carter ar fi pentru publicul foarte tanar, mai mult pentru copii decat young adult, iar entuziasmul meu s-a mai diminuat. Regret acum ca nu am verificat informatia, deoarece a fost in totalitate falsa si din aceasta cauza am citit cu intarziere aceasta carte grozava. Am inceput romanul cu aceleasi indoieli, gandindu-ma ca probabil nu o sa imi placa foarte mult, dar la scurt timp dupa aceea eram total cucerita.

Cartea este foarte reusita, imbinand cu succes miturile zeilor olimpieni cu o poveste de dragoste moderna, iar grija pentru detalii a autoarei se observa cu usurinta. Ideea zeilor antici ce traiesc in prezent atata timp cat cineva crede inca in ei nu este noua (Neil Gaiman – Zei Americani, Marie Phillips – Zeii pusi pe rele, etc), dar ramane totusi destul de originala si neexploatata prea mult. Asa ca este imposibil sa nu iti trezeasca curiozitatea si sa nu fi tentat sa citesti seria lui Aimee Carter.

Cred ca este pentru prima data cand mi se pare ca sinopsisul unei carti nu spune aproape nimic din poveste. Intr-adevar, nici nu induce in eroare in vreun fel, dar nu sugereaza nici pe departe povestea uimitoare pe care o vei descoperi intre paginile cartii. Lucrurile decurg asa cum sunt prezentate in descriere in primul sfert al romanului, dar in continuare ai parte de emotii noi la fiecare cateva pagini. Chiar si dupa ce afli care sunt testele pe care va trebui sa le treaca protagonista, tot nu ai cum sa banuiesti in ce anume vor consta, care sunt momentele decisive. The Goddess Test te va duce cu siguranta cu gandul la povestile cu printese din copilarie. Au existat momente in care mi-am amintit diferite aspecte din Frumoasa si Bestia, din Cenusareasa sau din alte povesti, aspecte pe care le-am regasit partial in acest roman. Este ca si cum cartea s-ar fi nascut din toate povestile copilariei, din miturile grecesti si din trasaturile genului fantasy si ar fi luat ce este mai bun din fiecare, pentru ca rezultatul sa fie cu adevarat impecabil. Personajele au o imagine extrem de realista, cu parti bune si rele, sunt echilibrate si nu actioneaza deloc exagerat. Cred ca acesta este unul dintre secretele cartii: totul se desfasoara intr-un mod realist, in ciuda faptului ca povestea este una fantasy. Nimic nu pare deplasat, nu exista nici un pasaj care sa ti se para neplauzibil, nici un gest care sa nu para normal, firesc.

Ultimele capitole te lasa fara cuvinte! Iti dai seama ca ai avut totul in fata ta dar nu ai reusit sa vezi adevarul. Incepi sa intelegi fiecare aspect pe care in momentul in care l-ai citit nu l-ai priceput sau ti s-a parut ca fusese lasat in aer, descoperi motivatiile fiecarui personaj, observi cum se leaga toate verigile intre ele, dar in acelasi timp, ti se nasc in minte zeci de intrebari: cum a fost posibil, ce se intampla de fapt, ce a fost adevarat si ce a fost minciuna, cat din ceea ce a trait Kate a fost planificat dinainte de a se naste..Din fericire, The Goddess Test nu este una dintre cartile care sa te lase sa arzi de nerabdare pana la urmatorul volum. Se incheie intr-un mod frumos, ce promite o continuare la fel de interesanta, dar nu te face sa innebunesti de nerabdare. Te determina sa iti doresti sa afli modul in care va evolua acum povestea lui Kate, in noua ipostaza, sa descoperi mai multe despre personajele secundare si esti intrigat de aventurile prin care ar putea fi nevoita protagonista sa treaca din nou, dar in acelasi timp, ai o senzatie de bine pe care parca ai vrea sa o prelungesti cat de cat. Recomand cartea oricui. Indiferent de genul preferat, cred ca nimeni nu ar putea spune ca nu i-a facut placere aceasta lectura. Este o imbinare desavarsita de trasaturi din mai multe genuri si ofera o perspectiva noua asupra uneia dintre cele mai cunoscute mituri.

Bile albe:

– In The Goddess test, povestea de dragoste nu este deloc obisnuita. Ambii protagonisti sunt intr-o oarecare masura constransi sa isi petreaca timpul impreuna, iar relatia care se dezvolta intre ei este mai mult de prietenie decat de iubire. Cel putin pana spre final. Mi-a placut ca autoarea nu a fortat nota si nu a folosit tema iubirii la prima vedere si ca astfel, motivele ce stau in spatele alegerilor lui Kate sunt mult mai profunde si mai veridice.

Bile negre:

– Singurul lucru care nu mi-a placut deloc a fost modul in care prietenii eroinei, Ava si James reactioneaza la povestea pe care le-o spune Kate la inceputul cartii. O accepta cu prea mare usurinta, fac presupuneri si lanseaza teorii si discutii in contradictoriu in baza unui subiect incredibil, fara sa para prea afectati de faptul ca toata povestea pare o adevarata nebunie. Spre finalul romanului primim totusi explicatia, dar cred ca ar fi fost mai potrivita o reactie diferita.

– Nimic nu te pregateste pentru dezvaluirile din final, iar odata ce le citesti, realizezi cat de multe amanunte ti-au scapat pe parcursul cartii. Pe de-o parte, este un punct forte faptul ca povestea te captiveaza destul de tare incat iti ratacesti orice gand legat de punerea cap la cap a indiciilor pe care le primesti. Dar pe de alta parte, cred ca valoarea povestii se diminueaza usor tocmai din cauza aceasta. Pierzi unele sensuri de-a lungul povestii, descoperi abia la sfarsit cate lucruri importante ai ratat si trebuie sa te intorci in cateva momente cheie pentru a le reciti si pentru a le privi de data aceasta in modul potrivit.

Update:

Mai jos gasiti si trailerul cartii:

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

When the Sea is Rising Red – Cat Hellisen

Povestile Bardului Beedle – J.K. Rowling

Uncategorized

Leapsa #4

Posted on 09/06/201229/10/2014 by roxtao

Am primit o leapsa de la Niahara si in ea trebuie sa spun care este parerea mea despre concursurile online. Avand in vedere ca de cele mai multe ori particip doar la anumite tipuri de concursuri, mi-a fost extrem destul de usor sa rezolv leapsa. Inainte de a o incepe, trebuie sa mentionez ca timpul disponibil este cel mai important factor care determina participarea mea la un anumit concurs. Dar sa le luam pe rand:

– Concursurile cu tragere la sorti. Un mare DA pentru acest tip de concurs. Nu conteaza ca se folosesc biletele, Random.org sau Raffle. Sunt probabil si cele mai usoare, atat pentru organizator, cat si pentru participanti. Poate ca daca as mai fi inca in liceu si as avea o multime de timp liber, mi s-ar parea prea simple, dar in momentul de fata sunt fara indoiala preferatele mele. Multa lume evita aceste concursuri considerand ca pur si simplu nu au noroc sau ca organizatorul poate sa nu fie tocmai corect si sa ofere premiul participantilor preferati. Eu cred in corectitudinea tuturor, pana la proba contrarie. Cred ca daca iti doresti ca blogul tau sa devina unul bun si sa ai un grup de cititori fideli, este in interesul tau sa fii sincer si sa procedezi asa cum trebuie, recompensadu-le fidelitatea. Am castigat de cateva ori pe diferite bloguri la concursuri prin tragere la sorti, poate de aceea ma si simt incurajata sa le prefer. De cele mai multe ori singurele conditii sunt abonarea prin mail si comentariu cu numele cu care te-ai abonat, conditii care mi se par absolut normale. Personal, nu ma inscriu aproape niciodata pe un blog care nu imi place, chiar daca premiul este tentant si am speranta ca majoritatea persoanelor procedeaza la fel.

– Concursurile de fidelitate. Din punctul meu de vedere, implica prea mult timp si energie, asa ca nu ma inscriu niciodata. Ma consider o cititoare fidela a unor bloguri, ma abonez prin e-mail ca sa fiu sigura ca nu imi scapa nici un post nou si citesc de cele mai multe ori toate postarile. Comentez doar atunci cand mi se pare ca am ceva de spus. Si cred ca acesta este maximul de fidelitate pe care il pot atinge. Din aceleasi motive cred ca nici nu voi organiza vreodata astfel de concursuri. Nu vreau ca lumea sa se aboneze la blogul meu doar pentru acestea si nu pentru continutul blogului si nu vanez un numar urias de comentarii, scrise doar pentru a castiga si nu din dorinta de a transmite ceva. Ma entuziasmez de fiecare data cand cineva comenteaza o recenzie, ma bucur cand primesc mesaje de la oameni care apreciaza ceea ce fac si sunt incantata atunci cand vad ca s-a mai abonat inca un cititor. Organizarea unui concurs de fidelitate ar diminua probabil toata placerea, deoarece nu as mai stii in ce masura numarul de comentarii si de cititori mi se datoreaza mie sau concursului.

– Concursurile de creatie. Am incercat sa particip doar de vreo 2-3 ori si mi-am pierdut interesul. De cele mai multe ori gusturile tale nu corespund cu cele ale organizatorului si sunt sanse mari ca la finalul concursului, cand citesti creatia castigatorului sa fii extrem de dezamagit, considerand ca nu se ridica la nivelul la care trebuia. Sincer, prefer sa pierd la un concurs cu tragere la sorti decat la unul de creatie, unde se poate intampla sa consider creatia castigatoare mult mai slaba decat a mea sau a celorlalti participanti.

– Concursurile cu voturi. Sunt genul de concursuri pe care le ignor total. Nu m-am inscris niciodata, nu mi se par deloc corecte. Oricine poate ruga prietenii si prietenii prietenilor sa ii voteze de de calculatoarele de acasa, de pe cele de la birou sau de la scoala, etc. Am vazut zeci de comentarii imprastiate pe tot internetul cu „Dati un vot aici, va rog” si poate de aici mi se trage si reticenta pentru aceste concursuri.

– Concursurile fulger. Mmm..sunt destul de nehotarata aici. Am castigat o data sau de doua ori, dar inca nu sunt convinsa ca imi plac. In primul rand, pentru ca eu nu stau pe blogurile preferate foarte mult timp. Asa cum am scris si mai sus: descopar un blog, imi place, citesc mare parte din postarile vechi si ma abonez prin e-mail. Apoi, nu mai am de ce sa revin pana in momentul in care primesc notificare pe mail cu noul post. Intru pe blog direct pe linkul nou, citesc postarea, comentez daca este cazul, ies. Deci nu prea am sansa sa prind concursurile fulger. Mailurile de notificare ajung de cele mai multe ori intr-un interval de cateva minute, destul cat sa ratez inscrierea in concurs daca acesta dureaza foarte putin sau daca se alege castigatorul in functie de cat de repede a comentat. In plus, mai exista si blogurile de la care primesc un singur mail cu toate posturile noi din ziua respectiva abia la sfarsitul zilei, iar acolo deja nu mai poate fi vorba de participare la concursul fulger.

Leapsa merge mai departe catre blogurile:

Lauren Oliver

Pandemonium (seria Delirium, volumul 2) – Lauren Oliver

Posted on 09/06/201229/10/2014 by roxtao

Pandemonium

seria Delirium, volumul 2

Lauren Oliver

Numar pagini: 375

Sinopsis:

„I’m pushing aside the memory of my nightmare, pushing aside thoughts of Alex, pushing aside thoughts of Hana and my old school, push, push, push, like Raven taught me to do. The old life is dead. But the old Lena is dead too. I buried her. I left her beyond a fence, behind a wall of smoke and flame.”

Lauren Oliver delivers an electrifying follow-up to her acclaimed New York Times bestseller, Delirium. This riveting, brilliant novel crackles with the fire of fierce defiance, forbidden romance, and the sparks of a revolution about to ignite.

Parerea mea:

Volumul al doilea al seriei Delirium este muuult, mult mai bun decat primul! Prima carte a seriei, Delirium, mi s-a parut intr-adevar bine scrisa, cu o poveste frumoasa si cu fiecare detaliu atent examinat si descris. Mi-a placut, dar cumva, nu m-a impresionat la fel cum au facut-o alte romane distopice aparute in ultimul timp. Singurul aspect intr-adevar surprinzator mi s-a parut a fi exact ideea centrala a cartii, cea conform careia dragostea este o boala. Ma asteptam ca lectura volumului cu numarul 2 sa imi lase impresii asemanatoare, dar se pare ca m-am inselat. Pandemonium este de zeci de ori mai bun decat Delirium! Povestea evolueaza in directii nebanuite, personajele noi sunt captivante, iar cele cunoscute au parte si ele de niste schimbari uimitoare. Iar starea de suspans dureaza de la prima pana la ultima pagina. Autoarea nu a evitat sa introduca in poveste si fragmente tragice care iti provoaca fiori si te determina sa te gandesti la cat de usor poti pierde totul intr-o singura clipa: de la hrana sau adapost, pana la oameni dragi.

Actiunea se desfasoara alternativ, pe doua planuri temporale: pe de-o parte aflam ce se intampla cu Lena din momentul in care ajunge in salbaticie, iar pe de alta parte, descoperim viata ei la cateva luni dupa aceea, cand s-a reintegrat in societate sub o identitate falsa, lucrand pentru Opozitie – grup format din cei care incearca sa revina la o lume in care dragostea este ceva normal si fiecare persoana are dreptul de a alege modul in care vrea sa isi traiasca viata. Oscilam intre cele doua planuri – Atunci si Acum – odata cu fiecare capitol, intrucat acestea ne sunt prezentate intercalat. Avem parte deci de o doza dubla de emotii, deoarece aproape fiecare capitol se incheie intr-un mod care te lasa cu sufletul la gura. Actiunea te prinde atat de mult incat uiti orice banuiala, temere sau speranta pe care ti-ai facut-o inainte de a deschide cartea. Daca in momentul in care am terminat Delirium si Hana aveam in minte o multime de intrigi si presupuneri si asteptam sa descopar daca se vor confirma in volumul urmator, atunci cand am inceput Pandemonium am uitat absolut orice gand anterior. Abia cand am trecut de jumatate m-am gandit prima data la modul in care imi imaginam ca va continua povestea Lenei.

Pe langa cele trei categorii sociale cunoscute din primul volum, respectiv cetatenii obisnuiti si guvernantii care sustin operatia impotriva bolii Amor Deliria Nervosa, reformatii ce au ales sa evadeze si sa traiasca in salbaticie si simpatizantii care ii sprijina pe ascuns, din interior, in Pandemonium facem cunostinta cu alte doua tipuri de mini societati, care au o importanta majora in dezvoltarea actiunii: anarhistii – reformati care au ca unic scop distrugerea oricarei urme de civilizatii si sunt in conflict atat cu reformatii obisnuiti cat si cu populatia care traieste in orase si „oamenii sobolani”. Recunosc ca desi acestia din urma, “oamenii sobolani”, nu constituie una dintre cele mai delicate imagini, ofera poate unul dintre cele mai interesante aspecte ale cartii. Este vorba despre o societate ascunsa, inchisa, nelegata prin nici un fel de interes de orice se afla in afara lumii lor (cel putin la prima vedere), iar existenta lor ofera o noua perspectiva extrem de sumbra asupra noului mod in care a evoluat lumea in care traieste Lena. Descoperi ca lucrurile sunt de fapt mult mai profunde decat credeai, iar sistemul impus de noua conducere afecteaza societatea in moduri la care nici nu te-ai fi gandit. Si in paranteza fiind spus, „casa” lor m-a dus cu gandul direct la subteranele descrise de Anne Rice in Cronicile Vampirilor, descrierea acesteia sadindu-ti acelasi sentiment intunecat.

Finalul cartii te lasa fara cuvinte! Ma asteptam la o astfel de intamplare, dar modul si timpul in care a ales autoarea sa o prezinte este frapant. Nu am nici cea mai vaga idee cum va evolua povestea Lenei si mi se pare ca pana in Martie 2013, cand va aparea volumul 3 al seriei Delirium – Requiem, voi sta ca pe ace.

Bile albe:

– Lena evolueaza atat de mult incat la un moment dat nu iti vine sa crezi ca este acelasi personaj din Delirium, fata cuminte, timida, ascultatoare, nesigura, careia nu i se putea reprosa nimic niciodata. Noua Lena poate fi incadrata cu usurinta in categoria eroinelor admirabile, puternice, curajoase, care aleg mereu doar calea care li se pare lor corecta, fara a se lasa influentate de cei din jur. Cu toate acestea, nu isi pierde bunatatea, ramanand o fire sensibila, in ciuda straturilor dure pe care si le-a construit in ultimele luni. Este o placere sa ii urmaresti evolutia, sa vezi cum se transforma usor usor exact in personajul pe care iti doreai poate sa il cunosti in Delirium.

Bile negre:

– Pe parcursul volumelor anterioare, Delirium si Hana, s-au acumulat o serie de mistere care nu sunt amintite nici macar in treacat in Pandemonium. Mi-ar fi placut ca scriitoarea sa aleaga dezvaluirea a cel putin cateva taine, chiar si partial, deoarece altfel suspectez ca urmatorul volum va fi extrem de incarcat, iar destainuirile ar putea fi intr-o oarecare masura coplesitoare.

– Desi noua poveste de dragoste care ia nastere in Pandemonium este cea care da farmec intregului volum, mi se pare ca aceasta are loc parca putin prea devreme. Din punctul meu de vedere, cele cateva luni care au trecut de la intamplarile descrise in Delirium nu sunt indeajuns pentru a sterge pierderile suferite si pentru a oferi spatiul necesar pentru o noua iubire.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Spulbera-ma (seria Atingerea lui Juliette, volumul 1) – Tahereh Mafi

Insurgent (seria Divergent, volumul 2) – Veronica Roth

Sara Shepard

Secretul Ariei (volumul de povestiri Micutele Mincinoase si Secretele Lor, partea 3) – Sara Shepard

Posted on 07/06/201229/10/2014 by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Antuza Genescu

Numar pagini: 176

Sinopsis:

In Rosewood, Pennsylvania, e vacanta..Toata lumea se relaxeaza, dar mai ales Hanna, Emily, Aria si Spencer. Ucigasul lui Alison este la inchisoare, iar A. a murit. Si totusi.. in oras a aparut o noua amenintare. Eu! Sunt noua A. si stau la panda.

Regula numarul unu: sa-ti cunosti prada! Asa ca sunt cu ochii zi si noapte pe Hanna, Emily, Aria si Spencer. De regula, in vacanta se-ntampla multe lucruri ciudate si totul ramane secret. Dar.. ia ghiciti! Da, eu vad totul. Iar acum va voi dezvalui toate secretele micutelor mincinoase. E randul Ariei…
Excursia planuita de tatal sau se dovedeste a fi un fiasco, asa ca se intoarce singura acasa. Temerile ei ca se va plictisi nu se confirma, pentru ca are parte de o vizita-surpriza care-i va reaprinde vechea pasiune pentru… Islanda. Desi lucrurile nu se sfarsesc tocmai bine, Aria e convinsa ca n-o sa afle nimeni nimic despre aventura ei. Noroc cu mine, ca am stat cu ochii pe ea…

Parerea mea:

Partea a treia a volumului de povestiri Micutele Mincinoase si Secretele Lor, Secretul Ariei este fara indoiala preferata mea de pana acum. Presupun ca daca lucrurile se vor mentine pe aceeasi linie, ultima parte, Secretul lui Spencer ar trebui sa fie cea mai interesanta, deoarece pana acum, povestirile mi-au placut tot mai mult pe masura ce am avansat cu lectura: de la Secretul Hannei care nu m-a impresionat deloc, urmat de Secretul lui Emily care a fost ceva mai dragut si continuand cu Secretul Ariei care m-a surprins intr-un mod foarte placut.

Desi fragmentul postat pe site-ul editurii Leda surprinde exact ideea principala a povestirii, marturisesc ca nu ma asteptam cu adevarat la o nunta. Poate doar la una falsa, in genul celor care se practica prin Las Vegas sau ceva asemanator. In parte si pentru ca in volumul 5 al seriei Micutele Mincinoase, Wicked, nu apare nici o mentiune referitoare la acest aspect. Iar o casatorie parca nu trece chiar neobservata. Am subestimat asadar din start povestirea, deci nu este de mirare ca actiunea prezentata a fost intr-adevar o surpriza.

Volumul incepe cu promisiunea unei vacante placute, dar dupa doar cateva pagini, lucrurile iau o intorsatura neplacuta pentru Aria, care se trezeste singura de Craciun. Iar salvarea care apare pe neasteptate la usa ei se dovedeste a fi pana la urma doar o problema in plus. Unul dintre punctele forte al povestirii este faptul ca nu ai nici o idee la ce sa te astepti de fiecare data cand intorci pagina. Daca primele doua povesti din volum erau intr-o oarecare masura previzibile, usor de dedus, in Secretul Ariei nu banuiesti ce se poate schimba dintr-un moment in altul. Totusi, starea de suspans care se creeaza nu este una intunecata, evenimentele mai tensionate nu iti taie respiratia, ci iti trezesc emotii rapide, temperate imediat de o intamplare pozitiva. In plus, exista un aspect care intriga in permanenta: odata ce observi ca lucrurile incep sa evolueze intr-o directie extrem de serioasa,nu ai cum sa nu te intrebi pana la ultimele pagini cum va reusi Aria sa iasa din aceasta situatie.

Bile albe:

– Per total, Secretul Ariei te arunca pe tot parcursul lecturii dintr-o stare in alta, in intervale de timp extrem de scurte, mentinandu-ti atentia si interesul la cote maxime, desi povestirea reprezinta o lectura relaxanta si destul de amuzanta in acelasi timp.

Bile albe:

– Spre deosebire de povestile anterioare, in Secretul Ariei, personalitatea protagonistei nu iese in evidenta la fel de mult. Desigur, toata aventura este tipica temperamentului artistic al Ariei, dar parca nici una dintre intamplarile prin care trece nu are o nota definitorie, nu spune destul despre eroina. In plus, nici nu reusesti sa patrunzi indeajuns in mintea eroinei astfel incat sa descoperi aspecte noi ale personalitatii sale sau sa iti confirmi caracteristicile pe care i le banuiesti. Mi se pare ca Aria oscileaza intre doua extreme, dar inca nu am reusit sa imi confirm spre care taler se inclina balanta.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Incredibil (seria Micutele Mincinoase, volumul 4) – Sara Shepard

Wicked (seria Micutele Mincinoase, volumul 5) – Sara Shepard