Posted in Markus Zusak

Hotul de carti – Markus Zusak

Hotul de carti - Markus ZusakDisponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Adelina Maria Vasiliu

Numar pagini: 568

 

 

Sinopsis:

Este anul 1939. Germania nazista. Tara isi tine rasuflarea. Moartea nu a avut niciodata mai mult de lucru, si va deveni chiar mai ocupata. 

Liesel Meminger si fratele ei mai mic sunt dusi de catre mama lor sa locuiasca cu o familie sociala in afara orasului München. Tatal lui Liesel a fost dus departe sub soapta unui singur cuvant nefamiliar – Kommunist, iar Liesel vede in ochii mamei sale teama unui destin similar. Pe parcursul calatoriei, Moartea ii face o vizita baietelului si o observa pe Liesel. Va fi prima dintre multe intalniri apropiate. Langa mormantul fratelui ei, viata lui Liesel se schimba atunci cand ea ridica un singur obiect, ascuns partial in zapada. Este Manualul Groparului, lasat acolo din greseala, si este prima ei carte furata. Astfel incepe o poveste despre dragostea de carti si de cuvinte, pe masura ce Liesel invata sa citeasca cu ajutorul tatalui ei adoptiv, care canta la acordeon. In curand, va fura carti de la incendierile de carti organizate de nazisti, din biblioteca sotiei primarului, si de oriunde le mai putea gasi. Hotul de carti este o poveste despre puterea cuvintelor de a creea lumi. 

Cu o scriitura superb maiestrita si arzand cu intensitate, premiatul autor Marcus Zusak ne-a daruit una dintre cele mai durabile povesti ale timpurilor noastre.

Parerea mea:

Nu m-am indragostit de povestea aceasta pentru ca naratorul ei este insasi Moartea. Nu pot sa spun nici ca am indragit-o datorita stilului original, intrerupt de titluri detaliate ale urmatoarelor pagini, nici pentru metaforele uimitoare ce reuseau cumva sa nu para deloc fortate sau nepotrivite. Poate ca nici datorita personajelor care iti intra treptat in suflet, pana cand ajungi sa le percepi ca pe niste oameni reali. Nu, nu din aceste motive mi-a placut Hotul de carti, desi cu siguranta au contribuit si ele la farmecul volumului. Insa principalul motiv pentru care am iubit aceasta carte este faptul ca te „teleporteaza” pur si simplu in mijlocul actiunii. Nu ca alte romane, facandu-te sa pasesti pe urmele protagonistilor si sa ii privesti de la distanta, ci furandu-ti identitatea si facandu-te una cu personajele. Nu continuu, pentru ca in majoritatea timpului, ramai constient de rolul tau de cititor care descopera in cartea din brate vietile personajelor. Insa exista cateva momente in care tu devii acele personaje, clipe in care in mintea si in sufletul tau nu se mai gaseste absolut nimic altceva in afara de emotiile preluate din Hotul de carti.

De-a lungul timpului, dai mereu peste povesti care te impresioneaza, care te fac sa plangi, sa razi si sa traiesti alaturi de personaje. Insa Hotul de carti te face pentru cateva minute sa fii tu acele personaje. Sa simti tot ce simt ele: frica, rusinea, durerea, speranta sau dimpotriva, lipsa ei, care este un sentiment la fel de puternic. Si nu le simti la un nivel normal, laolalta cu cine stie cate alte senzatii si emotii. Ci ca pe singurele sentimente de care esti in stare. Te cuprind cu totul, nelasand loc pentru nici o alta emotie, pana cand intreaga ta fiinta este formata numai din acele sentimente si prin venele tale curge fie vina, fie speranta, fie teama, regretul, durerea sau iubirea si absolut nimic altceva. Nu sunt multe momentele in care volumul reuseste sa faca asta; poate doua sau trei in toata cartea. Insa sunt de ajuns pentru ca Hotul de carti sa intre in acea categorie de lecturi speciale din mintea ta, de care iti vei aminti mereu ca le-ai trait, si nu ca le-ai citit pur si simplu.

O sa observati poate ca daca cititi mai multe recenzii pe blogurile de la noi, actiunea nu va va fi dezvaluita prea mult. In afara de ceea ce stim deja din descrierea editurii, in recenziile pe care le-am citit, rar am mai gasit vreun indiciu-doua cu privire la ceea ce se petrece in viata lui Liesel. Si cred ca asta se intampla datorita faptului ca nu au loc evenimente iesite din comun. Viata protagonistei este una obisnuita pentru acele vremuri de restriste. Detaliile mai neobisnuite din viata sa nu sunt nici ele socante. Cu totii avem amintiri ale unor clipe in care destinul ne-a uimit, asa ca experientele mai surprinzatoare pe care le parcurge eroina par exact genul acesta de intamplari: interesante, da, dar nu spectaculoase. Din punct de vedere al scenariului, Hotul de carti nu este altceva decat o poveste despre razboi. As fi fost tentata sa spun „o poveste frumoasa despre razboi” insa… exista oare povesti frumoase din timpul razboiului? Cu siguranta exista oameni frumosi, alegeri generoase dictate cel mai adesea de cate un impuls de moment, secunde in care curajul nebun sfideaza viitoarele consecinte. Insa povestile din perioada razboiului sunt oricum, numai frumoase nu. Pentru ca orice gest bun, orice decizie indrazneata, orice actiune lipsita de egoism sta sub umbra razboiului, a suferintei, a mortii, pierderii, a experientelor traumatizante si a amintirilor intunecate, ce vor bantui mereu viata supravietuitorilor.

Viata este de cele mai multe ori o lupta. Insa in vremuri de razboi, ea devine mai crunta si mai deznadajduita in acelasi timp. Povestea din Hotul de carti este mai reala decat multe altele, in ciuda faptului ca personajele nu au existat cu adevarat. Insa au existat oameni cu povesti asemanatoare, au existat grupuri de evrei persecutati ce paseau spre tortura si moarte exact pe acele drumuri descrise in carte, au existat germani care infruntau teama si constiinta unui posibil destin infiorator pentru a adaposti un fugar, existau copii ce se straduiau sa isi traiasca asa zisa copilarie in ciuda fricii, a oamenilor dragi pierduti, a saraciei, foamei si mortii ce ii inconjura, au existat persoane care riscau totul pentru a ajuta un necunoscut.

In ciuda intamplarilor dramatice, a aerului sumbru, a atmosferei apasatoare ce umbreste micile incercari de fericire, romanul nu este unul trist. Il citesti cu placere, iubind personajele tot mai mult, cu fiecare pagina parcursa, zambind adesea. Insa intr-adevar, il citesti cu inima stransa, pentru ca esti constient de la inceput ca astfel de povesti nu au niciodata happy end-ul clasic. Poate ca ultimele pagini aduc o victorie: tabloul unor supravietuitori care dupa decenii, au reusit sa isi construiasca o viata linistita in ciuda fantomelor care ii bantuiau din anii razboiului. Insa o astfel de victorie nu are cum sa fie altfel decat amaruie, pastrand urmele lacrimilor din acea perioada neagra.

Multumesc Libris – librarie online, pentru sansa de a citi aceasta carte. Daca doriti sa o cititi (si credeti-ma, e o lectura pe care o s-o iubiti!), o gasiti pe rafturile de carti online in romana sau, daca preferati, in colectia de carti in engleza.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Nume de cod: Verity – Elizabeth Wein

Jurnalul Zlatei – Zlata Filipovic

Posted in Elizabeth Wein

Nume de cod: Verity – Elizabeth Wein

Coperta-1_Nume-de-cod-VerityDisponibil la: Editura Epica

Colectia: New Adult/Historical Fiction

Traducerea: Cristina Jinga

Numar pagini: 386

 

Sinopsis:

Un avion spion britanic se prabuseste pe teritoriul Frantei ocupata de nazisti. Pilotul, o tanara, si pasagera care o insotea erau cele mai bune prietene. Una dintre ele a scapat ca prin urechile acului, cealalta a pierdut lupta chiar inainte de a o incepe.

Cand „Verity” e arestata de Gestapo, este sigura ca nu are nicio sansa. Ca agent secret capturat pe teritoriu inamic, traieşte cel mai crancen cosmar al oricarui spion. Nazistii care o interoghează ii pun in fata o alegere simpla: ori isi destainuie misiunea, ori suporta o executie sinistra.

Vor obtine adevarul de la ea. Insa nu va fi cel la care se asteapta ei.

In timp ce-si intretese complex marturisirea, Verity isi dezvaluie trecutul, cum s-a imprietenit cu Maddie, pilot de avioane, si in ce conditii a parasit-o pe Maddie in epava avionului prabusit. Pe fiecare noua bucatica de hartie, Verity se luptăa pentru viata ei, expunandu-si vederile despre curaj si esec, ca si speranta nebuneasca de a se intoarce, totusi, acasa.

Dandu-si la schimb secretele va fi oare de ajuns ca s-o salveze din ghearele unui dusman nemilos si crud? Sfasietoare si magistral scrisa, Nume de cod, Verity este povestea unei prietenii de neuitat, infiripata sub auspiciile raului suprem.

Parerea mea:

Nu am plans. Desi de-a lungul ultimelor pagini am simtit cum lacrimile mi se strangeau aproape dureros, totusi nu am plans. Dar mi-am simtit inima ca si cum ar fi fost invaluita strans in sarma ghimpata…

Nu cred ca as putea scrie ceva care sa va faca sa intelegeti cu adevarat ce fel de carte este Nume de cod: Verity. Sunt destul de sigura ca nu exista formulari care sa reuseasca sa o descrie asa cum merita, pentru ca orice ai spune nu ar fi indeajuns. Si orice laude ar suna probabil pompos sau fals, pentru ca automat, apare tendinta de a vorbi despre un astfel de roman in cuvinte mari… Dar chiar trebuie sa va descriu despre ce fel de lectura veti avea parte daca cititi Nume de cod: Verity, asa ca pot doar sa sper ca o sa imi iasa bine si o sa va pot convinge ca trebuie sa parcurgeti romanul lui Elizabeth Wein, chiar daca am inca gandurile in totalitate haotice si senzatia ca nu pot fi foarte coerenta. Si chiar daca tot ce imi vine sa „strig” aici e: „CITITI CARTEA ASTA! CITITI CARTEA ASTA! TREBUIE SA CITITI CARTEA ASTA!”

Povestea este puternica si induiosatoare in acelasi timp, e trista, dar totodata atat, atat de frumoasa! E socanta, ofera tablouri reale si crude care te las afara cuvinte, insa autoarea reuseste sa le transmita chiar si pe acestea intr-o maniera surprinzator de amuzanta. De cateva zile nu am mai citit nimic. Pentru ca inca nu ma simt in stare sa las in urma povestea lui Verity si sa trec mai departe la o alta. Nume de cod: Verity e genul de poveste care te bantuie. Nu iti ramane in suflet doar ca una dintre cartile preferate, ci pare sa se intipareasca pentru totdeauna acolo, in mintea ta, devine parca o parte din tine, o porti cu tine mult timp dupa ce ai inchis cartea. Pentru ca personajele nu sunt simple personaje. Pe masura ce ai parcurgi capitol dupa capitol, ele devin prezente reale. Nu exista nimic fals in privinta lor, nimic exagerat, sunt atat de veridice incat nu poti crede ca s-au nascut doar din imaginatia unei autoare si ca nu ar fi existat cu adevarat. Devin prieteni pe care simti ca i-ai cunoscut cu adevarat si a caror poveste ai trait-o si tu, alaturi de ei. Si credeti-ma, nu aveti idee ce fel de poveste veti trai! E o lectura care nu seamana cu nimic din ce ati mai fi putut citi. New Adult ati mai citit cu totii cu siguranta. Unii dintre voi poate ca ati parcurs si fictiune istorica sau romane in care razboiul este cadrul in care se desfasoara actiunea, unii ati descoperit romane de spionaj, povesti frumoase despre prietenie sau volume dramatice, care v-au facut inima tandari. Dar chiar si asa, sunt aproape sigura ca NU ati mai citit ceva precum Nume de cod: Verity!

Despre actiune as prefera sa nu va spun prea multe. Sinopsisul oficial ofera o descriere sufiecient de buna incat sa va faceti o idee despre ce va fi vorba in mare, insa orice detaliu suplimentar mi se pare ca ar putea sa va strice placerea lecturii. Pentru ca fiecare detaliu este important. La inceput nu stii asta, insa la un moment dat, incepi sa descoperi cum lucruri care iti pareau nesemnificative au de fapt o importanta uriasa. V-as recomanda din acest motiv sa nu va grabiti sa devorati cartea. S-ar putea sa simtiti oricum, instinctiv, nevoia de a nu va grabi, de a va lasa timp sa digerati ceea ce ati citit. Desi, in acelasi timp, va exista si o dorinta apriga de a nu va opri din citit. Eu m-am straduit din rasputeri sa ma limitez la maxim 100 de pagini pe zi, pentru ca dupa primele cuvinte am inteles ca e genul de roman pe care vei regreta daca il vei citi prea repede. Merita sa ii acorzi atentie, sa te concentrezi pe detalii, sa lasi cuvintele sa iti creeze in minte atmosfera, detaliile si toate scenele descrise de autoare. Merita sa oferi timp cartii sa iti umple treptat sufletul, sa ti se intinda in minte, sa iti acopere toate gandurile si merita sa incerci totodata sa aduni indicii care sa te conduca spre adevarul ascuns cu atata maiestrie intr-o plasa de minciuni. Nume de cod: Verity e un puzzle atat de incalcit incat la inceput nu realizezi ca asta este de fapt. Abia dupa jumatate incepi sa iti dai seama ca nu ai primit mura-n gura o insiruire de fapte, ci un amestec de nascociri si adevaruri pe care tu trebuie sa le separi, sa le deslusesti si din ele sa construiesti povestea reala. Mai ales ca aceasta este prezentata intr-un mod unic, protagonista incepandu-si povestea la persoana intai, pentru a trece apoi la naratiunea la persoana a treia, din perspectiva unui alt personaj, in momentele in care povesteste despre trecut!

Stilul romanului este unul dintre cele mai surprinzatoare aspecte. Fiind o poveste despre viata in timpul razboiului, despre soarta unui spion capturat pe taramul inamic, este evident ca vor exista si mentiuni despre metodele de tortura aplicate asupra prizonierilor, pentru a-i face pe acestia sa tradeze informatii confidentiale. Te astepti deci la o carte greu de digerat, la un stil intunecat, in ton cu cruzimea tratamentelor aplicate prizonierilor. Stiti cum prezinta in schimb Verity povestea captivitatii sale? Amuzant! Atat de amuzant incat in nenumarate randuri nu te poti abtine sa nu chicotesti! Cred ca am avut parte de un adevarat soc in clipa in care am ajuns sa constientizez capacitatea autoarei de a masca tablouri infioratoare in fraze atat de comice, pentru ca pare ceva realmente imposibil, chiar si atunci cand ai in fata dovada.

Romanul este uimitor de veridic. Pe tot parcursul lecturii am avut senzatia ca tot ceea ce am citit a avut loc cu adevarat. Sunt si acum convinsa ca astfel de povesti s-au petrecut in realitate. Poate cu alti oameni, cu alte nume, in alte locatii, cu mici schimbari. Dar astfel de povesti s-au petrecut! Astfel de oameni au existat si au trait exact intamplari precum cele prezentate aici. Totul este descris exemplar, exista creionari ale lumii si vietii din timpul cel de-al Doilea Razboi Mondial care iti lasa impresia ca autoarea a facut o calatorie in timp si a trait totul pe viu acolo. Ti se face pielea de gaina cand te opresti din citit si iti imaginezi ce insemna sa traiesti in vremurile acelea, sa fii in pielea milioanelor de oameni care au fost nevoiti sa se adapteze la o astfel de lume infernala. Iar autoarea te arunca exact in mijlocul acelei lumi!

Nu stiu cum altfel sa va spun cat de tare imi doresc sa cititi Nume de cod: Verity. Am senzatia ca nimic din ce am scris nu exprima cat de impresionanta este aceasta poveste. Dar la cateva zile dupa ce am terminat romanul, tot nu reusesc sa ma adun mai mult de atat si sa descriu altfel tot ce am simtit.

Bile albe:

Elizabeth Wein rastoarna tot ceea ce credeai despre un roman cu o astfel de tema. Te astepti ca o carte in care razboiul e un aspect dominant sa fie greoaie, dificila, apasatoare. Dar citind Nume de cod: Verity gasesti cu totul altceva. Un stil accesibil, descrieri tehnice pe care le pricepi neasteptat de usor, prietenie, umor, speranta, omenie, duiosie… Pentru ca in acelasi timp, cartea nu este despre razboi. Chiar daca razboiul invaluie totul. Ci despre prietenie. Si despre oameni. Iar la final, iti dai seama ca volumul ti-a lasat pe suflet urme la fel de intense ca orice evenimente marcante pe care le-ai trait tu in realitate.

Bile negre (?)

Eu una nu am gasit nici un fel de minus. Asa ca am fost curioasa sa arunc o privire pe GoodReads la recenziile altor cititori care au punctat cartea cu mai putin de 5 stelute, pentru ca pur si simplu nu imi puteam imagina ca cineva ar putea aduce vreun repros povestii. Analizand cartea din punct de vedere al acuratetii istorice, s-ar putea sa existe carcotasi care sa gaseasca mici puncte negative. De exemplu faptul ca o marturisire a unui prizonier nu ar suna ca un roman. Si ca nici un inamic nu ar accepta si nu ar fi interesat de nasterea unei prietenii, deci nimeni nu ar permite o astfel de relatare din partea unui spion de la care se asteapta informatii total diferite. Sau cine stie ce detalii legate de capturarea spionilor, de intentiile partilor adverse, etc. Doar astfel de bile negre am gasit pe GoodReads la o scurta cautare. Si sincer, cred ca poti face astfel de reprosuri numai daca tii neaparat sa spui ceva negativ despre Nume de cod: Verity. Pentru ca, dumnezeule! Nu citesti o comunicare oficiala adevarata din razboi ci literatura! Nu poti astepta un raport formal, 100% exact, de la o carte care trebuie sa te faca sa simti, sa visezi si sa traiesti povestea personajelor! Deci nu, eu nu am gasit minusuri si sunt destul de sigura ca nu o sa gasiti nici voi.

Pentru ca, datorita editurii Epica, cativa cititori ai blogului vor avea ocazia sa castige si sa citeasca romanul acesta cat de curand. Detalii, maine 🙂

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Mare Tranquillitatis – Katja Millay

Anna si sarutul frantuzesc (seria Anna si sarutul frantuzesc, volumul 1) – Stephanie Perkins