Publicat în Stephanie Perkins, Uncategorized

Anna si sarutul frantuzesc (seria Anna si sarutul frantuzesc, volumul 1) – Stephanie Perkins

Anna si sarutul frantuzesc - Stephanie PerkinsDisponibil la: Editura Epica

Colectia: Young Adult/+14 ani – Contemporary Fiction

Traducerea: Cristina Jinga 

Numar pagini: 368

 

Sinopsis:

Anna abia asteapta ultimul an de liceu in Atlanta, unde are o slujba ideala, o prietena credincioasa si un baiat de care-i place si de care e pe cale sa se indragosteasca. Se intelege de ce nu e deloc incantata cand e expediata la un internat in Paris – asta pana-l intalneste pe Etienne St. Clair. Inteligent, cuceritor, frumos, Etienne le are pe toate… inclusiv o relatie serioasa cu o fata. Dar, in Orasul Luminilor, dorintele obisnuiesc sa se implineasca. Oare un an de apropiere sentimentala, cu suisurile si coborasurile ei, va sfarsi cu mult asteptatul sarut frantuzesc?

Stephanie Perkins tine tensiunea romantica si atractia la intensitate maxima, intr-un roman care cu siguranta o sa topeasca inimi.

Parerea mea:

Imi simt mintea atat de plina de „Anna si sarutul frantuzesc” incat am impresia ca din invalmaseala asta de ganduri nu voi reusi sa le aleg pe cele care vor arata cu adevarat cat de mult mi-a placut romanul. Povestea nu e neaparat una iesita din comun: o adolescenta americanca e trimisa de parinti la o scoala cu internat din Franta chiar in ultimul an de liceu, fiind nevoita sa isi lase in urma viata aproape perfecta de pana atunci si sa se adapteze la cultura unei tari despre care nu stie mai nimic. Insa modul in care autoarea spune aceasta poveste m-a cucerit de la primele pagini si cu fiecare capitol citit, am indragit tot mai mult cartea.

Actiunea se invarte in jurul Annei si a noilor prieteni pe care si-i face in Paris. Din grupul de amici face parte si Etienne St. Clair. Carismatic, inteligent, politicos, fermecator… intr-un cuvant, perfect. Insa… intr-o relatie serioasa. Asa ca Anna incearca sa isi reprime sentimentele crescande pentru el si sa ignore atractia pe care o simte. Ceea ce ii si reuseste, intrucat cei doi ajung in scurt timp cei mai buni prieteni. Fiecare dintre ei trece la un moment dat prin momente dificile, asa ca rolurile se schimba adesea, fiecare fiind un adevarat sprijin pentru celalalt. Lucrurile oscileaza continuu de la o prietenie sincera la momente ciudate, in care atractia dintre ei creeaza situatii jenante.

Mi-a placut enorm modul in care autoarea a redat prietenia dintre personaje, modul in care se modifica dinamica grupului, cum se sudeaza incet relatiile dintre membrii acestuia. Este atat de naturala prietenia lor, atat de lipsita de interese, de griji, de tensiuni, de stresul care ajunge atunci cand depasesti perioada adolescentei sa fie o constanta in viata oricui. Am vazut cateva recenzii negative pe GoodReads in care cititorii criticau faptul ca romanul este superficial, tratand problemele imaginare ale unor adolescenti de bani gata, ce nu au habar de viata adevarata si problemele reale. Insa chiar nu conteaza aceste lucruri! Nu mi se pare ca are absolut nici o importanta faptul ca majoritatea personajelor au bani sau ca viata lor este lipsita de griji materiale. Pentru ca asta nu diminueaza semnificatia a ceea ce simt si experimenteaza. Pentru ca la 17 ani totul e important! Poate ca peste ani sau privind din exterior, dramele nu sunt drame, problemele par lipsite de importanta si suferintele superficiale. Insa atunci cand tu esti personajul principal si ai varsta aceea, totul e mai intens, fiecare lucru are proportii diferite, durerea, iubirea, tradarea, confuzia, teama, toate sunt reale si enorme! Asa cum vorbeam chiar zilele trecute cu cineva, sunt de parere ca indiferent de cat de plictisitoare sau banala ti-ar fi adolescenta si oricat de spectaculoasa ar putea deveni viata ta mai tarziu, cand esti adult, parca tot in adolescenta simti si traiesti mai intens! Pentru ca totul e mai exploziv atunci, mai stralucitor, mai viu, mai puternic!

Trecand mai departe, la relatia dintre Anna si St. Clair care se muta din zona sigura a prieteniei in cea incerta a iubirii, trebuie sa va spun ca romanul m-a facut sa imi fie dor de toata gama aceea de emotii confuze prin care treci in momentul in care incepi sa te indragostesti. Nu ma refer la momentele cand esti deja indragostit, intr-o relatie stabila sau iubesti de ceva vreme, ci la ameteala aceea haotica de la inceput, cand teama, speranta si fascinatia se impletesc si te poarta prin cele mai tulburatoare, dragute si ilogice stari. Si daca tot suntem aici, fetelor, asa se cucereste un baiat! Nu prin artificii ieftine si trucuri stupide, ci, oricat de cliseic ar suna, prin a fi tu insati, prin naturalete, inteligenta si lipsa de egoism.

Intregul roman este teribil de dulce, induiosator si amuzant. Cu toate momentele uneori jenante, cu toate gesturile sau cuvintele gresite, cu toate crizele adolescentine uneori hiperbolizate, cu toate geloziile exagerate, deciziile lipsite de logica si certurile ce puteau fi evitate, povestea este atat de autentica si sincera incat e greu sa analizezi la rece comportamentul personajelor sau sa te astepti ca acestea sa judece obiectiv ceea ce li se intampla. Da, protagonistii fac uneori greseli; da, de multe ori un singur cuvant ar fi putut regla situatii dezastruoase; da, adesea totul s-ar fi rezolvat usor doar printr-o discutie sincera. Insa lucrurile nu sunt niciodata atat de simple cand esti in liceu si uneori, raman aproape la fel de complicate si haotice chiar si mai tarziu, cand tu esti cel implicat in ele. Asa ca autoarea a facut o treaba minunata, redand impecabil intreaga gama de senzatii, de actiuni si dialoguri. Exista atat de multe scene haioase, atat de multe momente emotionante, atatea gesturi surprinzator de inocente, incat ajungi parca sa simti si tu teama, entuziasmul, timiditatea sau curajul impulsiv pe care le descrie autoarea, ajungi sa zambesti instinctiv atunci cand unul dintre protagonisti zambeste, sa iti bata inima mai repede atunci cand pulsul eroinei o ia razna, sa te simti tensionat sau furios cand protagonistii trec prin stari similare. In plus, intalnesti atat de multe scene sau replici amuzante, incat „Anna si sarutul frantuzesc” va fi o lectura savuroasa!

Bile albe:

– Stilul cuceritor, natural si sincer, portrete credibile ale personajelor; replici si reactii veridice, lipsite de artificialitatea intalnita uneori in dialogurile din alte carti.

Bile negre:

– Poate ca trecerea Annei de la rolul de prietena buna la ipostaza de (aproape) iubita geloasa si isterica din ziua aniversarii ei este un pic prea mult. Pentru cateva pagini, povestea mi-a placut mai putin din acel punct, insa chiar si in conditiile acestea, inteleg totusi ca presiunea tuturor acelor luni trecute si sentimente confuze si-a facut in sfarsit efectul, facand-o pe eroina sa explodeze si sa isi schimbe atitudinea la 180 de grade.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

E usor sa te iubesc – Tammara Webber

Probabilitatea statistica de a te indragosti la prima vedere – Jennifer E. Smith

Anunțuri

Autor:

www.roxtao.wordpress.com

20 de gânduri despre „Anna si sarutul frantuzesc (seria Anna si sarutul frantuzesc, volumul 1) – Stephanie Perkins

    1. La nebunie!! 😀 Vroiam sa iti scriu ieri cat de tare mi-a placut, dar am zis apoi sa scriu intai recenzia, altfel mai mult ca sigur as fi transformat mesajul catre tine intr-o semi-recenzie :))

      1. Prima oară când am văzut că ai dat share la recenzie am dat click cu inima cât un purice, că mă temeam să nu îţi fi plăcut. Mereu când recomand şi bat pe cineva la cap cu o carte am frica asta că poate nu vor fi la fel de impresionaţi ca şi mine, la urma urmelor fiecare om e diferit şi percepe altfel lucrurile. Dar de când am început să citesc recenzia şi am recunoscut entuziasmul din tonul tău, m-am liniştit şi am citit relaxată :)) Anna cu siguranţă e o carte dulce care îţi aduce aminte de adolescenţă şi de frământările specifice vârstei. Ţin minte că mi-a adus o stare de bine, de bucurie lectura ei, deoarece are un farmec aparte, o inocenţă care te captivează. Nu mai ştiu cu cine m-am contrazis tot la tine pe blog într-un comentariu, când spunea că aceste cărţi din genul Young Adult Contemporary învaţă adolescenţii tot felul lucruri greşite şi dădea exemplu şi acest roman fără să îl fi citit, menţionând că în „Anna şi sărutul franţuzesc” el e într-o relaţie şi de aici tinerii vor învăţa că nu e nimic rău să se bage în relaţia cuiva. Dar spune tu dacă e vorba de aşa ceva aici, când totul e aşa inocent, treptat, se explorează mult prietenia lor, etapele prin care trec, în niciun caz nu e din punctul meu de vedere vorba de aşa ceva.
        Şi eu am vrut ieri să las un comentariu referitor la Rise de Anna Carey că am terminat cartea (am citit-o pe furiş de pe telefon, normal trebuia să învăţ :)) ) dar la fel ar fi rezultat un comentariu – recenzie şi am spus că mai bine las discuţia asta pentru când intru în vacanţă.

      2. Cred ca pana acum doar The Perks a fost exceptia, in rest mi-au placut toate recomandarile tale, ne potrivim la gusturi 😀 Si eu am emotii de fiecare data cand scriu o recenzie entuziasta, ma gandesc ca poate unii oameni vor citi cartea avand asteptari mari dupa ce au citit ce am scris eu si apoi nu le va placea povestea..
        Sa stii ca mi-am amintit discutia aia referitoare la relatia lui St. Clair dupa ce am terminat cartea. Nici mie nu mi se pare ca a fost o greseala atat de mare. Sunt o multime de motive pentru care nu am vazut asta asa. In primul rand, relatia lui era oricum cam pe final, chit ca amandoi trageau de ea. In plus, nu se intampla nimic concret intre el si Anna si amandoi incearca pentru o perioada sa faca ceea ce e corect si sa isi nege sentimentele. Nu e ca si cum vreunul dintre ei incearca sa raneasca intentionat pe cineva. Si, asa cum ai spus si tu, lucrurile evolueaza atat de natural, de incetisor, cu pasi mici, timizi, incat mi-e imposibil sa consider ca au procedat gresit. A fost incredibil de frumos cum a redat autoarea toate gesturile si gandurile inocente, cum a descris temerile si ezitarile personajelor, zambeam cu gura pana la urechi cand citeam. Si mi-am amintit parca toate emotiile acelea prin care treci cand te indragostesti: teama de a fi respins, fascinatia pentru fiecare gest sau cuvant al celuilalt, speranta ca sentimentele sunt reciproce, emotiile fiecarei atingeri intamplatoare, totul! Minunata a fost! Am terminat cartea ziua, insa in noaptea dinainte sa o termin statusem sa citesc pana pe la 3. Si imi pare rau ca nu mi-am notat o parte din impresii in noaptea aceea, pentru ca ar fi fost mult mai sugestive decat cele pe care le-am scris apoi. Noaptea gandesc mai bine decat ziua 😀
        Oh, atunci abia astept recenzia la Rise! Sunt tare curioasa daca finalul ti s-a parut si tie asa cum mi s-a parut si mie :))

      3. Da, uite ca uitasem de The perks of being a wallflower. Poate ca mie mi-a placut mai mult pentru ca m-am regasit in felul personajului de a medita intens, in tipologia gandeste mult – actioneaza mai putin :)) Si in obiceiul acesta pe care il aveam, cu care ma mai lupt cateodata, de a alege sa fiu pe marginea scenei, in loc sa fiu in mijlocul actiunii.
        Pe mine nu m-a uimit asa tare finalul la Rise pentru ca SPOILER!!! NU CITITI :)) Eram convinsa ca nu a murit Caleb si ca va aparea mai devreme sau mai tarziu. Eu insa credeam ca el e conducatorul rebelilor, nu Arden, ar fi fost mai interesant asa, cred. Iti trebuie mult curaj ca sa omori un personaj principal, si Anna Carey nu l-a avut. Pentru mine nu a fost un soc nici ce am aflat in volumul doi, ca Eve e fata Regelui, de prin volumul 1 am inceput sa banuiesc asta. Pe mine m-au deranjat insa multe alte aspecte la concluzia trilogiei, lucruri care mi s-a parut ca au scartait si care m-au dezamagit.. in final. Si aveam mari sperante de la distopia asta.

      4. Eu tot auzeam de ceva vreme ca Anna Carey va opta pentru o directie diferita in volumul asta, ca va face o alegere surprinzatoare, ca va iesi din tiparele astea ale literaturii YA din ultimii ani. Asa ca speram sa fie adevarat si probabil de asta a fost dezamagirea cu atat mai mare. Oricum, volumul asta mi s-a parut mai bun decat celelalte. In primul m-a socat greseala aia puerila a ei care a dus la moartea unor personaje si nu prea am reusit sa trec peste asta, iar de 2 nu prea am putut sa ma bucur pentru ca citisem inainte niste recenzii care dezvaluiau absolut tot ce se intampla! Asa ca la volumul asta nici macar sinopsisul nu l-am citit detaliat, doar am aruncat o privire pe el fara sa parcurg randurile si am inchis repede pagina de GR :)) Again, mi s-a parut oarecum stupida decizia lui Eve de a lua fetele cu ea, am si mentionat asta in recenzie, dar fara sa spun exact despre ce e vorba. Dar oricum, per ansamblu, mi-a placut mai mult volumul asta si m-a lasat deci cu o impresie de ansamblu destul de buna.. Si incerc sa uit finalul si sa ma gandesc doar la restul cartii :))
        Ma faci tot mai curioasa sa aflu care erau lucrurile care nu ti-au placut! Cand termini sesiunea? Ca sa stiu pe cand sa astept recenzia 😀

      5. Da, alegerea ei de a lua fetele m-a deranjat..dar nu atat de mult, cât drumul lui Eve înapoi la Califia, pe care l-am considerat de umplutura. Bine, poate era nevoie sa aiba si fetele parte de un drum al initierii cum a avut Eve, inteleg asta, dar nu am priceput cum de in primul volum Eve a trecut prin atatea pericole pe acelasi drum, a dat de tot felul de oameni care ii vroiau raul, de soldatii care au aparut imediat cum ea a facut o greseala, iar acum, mai ales cand ea era cautata si considerata tradatoare, au ajuns cu bine acolo si fara prea multe probleme. La fel, drumul ei la intoarcere a fost lin si lipsit de pericole :)) Da, e posibil ca soldatii sa fi fost in toiul luptelor, sa nu aiba timp sa patruleze, dar cred ca pentru Rege era o problema foarte importanta capturarea lui Eve si sunt convinsa ca era cineva care se ocupa de asta..sau trebuia sa fie, nu stiu :))
        Apoi..ca sa ajungi la rege se pare ca e nevoie doar de uniforma unui soldat si de un cod, foarte simplu :)) Mi se parea logic sa fie mega pazit avand in vedere toate lucrurile care se petrecusera, revoltele, faptul ca se incercase asasinarea lui si era logic ca se va mai incerca asta.. Nici nu ma gandeam ca nu ar avea permanent cu el in incapere macar un soldat care sa il apere. Prea..usor parca a fost pentru Eve sa patrunda inapoi in Orasul Nisipurilor si sa isi duca „menirea” la capat. Apoi.. uciderea regelui mi s-a parut pentru Eve ceva banal, facuta cu sange rece, iar apoi s-a trezit sa isi aminteasca ca uite totusi era tatal ei, si ca a iubit-o pe mama ei etc. Oricat de rau ar fi fost, mi-as fi dorit ca acea scena sa fie exploatata mai mult, sa fie mai intensa. Am simtit-o doar ca pe ceva ce trebuia facut si atat.
        Daca partea cu drumul lor mi s-a parut statica, din momentul in care ea s-a intors mi s-a parut ca s-au precipitat mult lucrurile, actiunea era prea accelerata, s-au petrecut multe lucruri repede si nu am avut timp ca cititor sa meditez la ele, la gravitatea lor.. Prea a inghesuit multe la sfarsit, nu stiu. Si lasand la o parte faza cu Caleb, care desi nu m-a incantat, finalul mi s-a parut..lasat in aer. Foarte deschis. Mi-as fi dorit un epilog care sa ne clarifice oarecum cum au evoluat lucrurile, daca e bine acum sau s-a ajuns iar la starea de haos din timpul epidemiei..nu stiu. Parca autoarea nici ea nu stia ce se va intampla mai departe cu lumea distopica creata de ea si de aceea a lasat cititorii sa isi imagineze.
        Ah, si mi-am amintit acum, era un moment in care mi-as dorit ca Eve sa fie mai recunoscatoare fata de Charles. Macar sa inceapa sa il vada ca pe un prieten, a facut atatea pentru ea, s-a pus in atatea situatii periculoase de dragul ei, dar nu am simit nicio clipa ca ea a constientizat ca nu ar fi reusit nimic fara ajutorul lui.
        Si ar mai fi cateva, dar astea in principal m-au deranjat. 😀

      6. Mda, acum ca subliniezi toate chestiile astea, imi dau seama ca ai dreptate. Eu cred ca unele dintre ele le-am pus pe seama revoltelor, iar altele m-au deranjat putin la momentul la care le-am citit, dar nu mi-au ramas in minte. Pana am ajuns la final, uitasem deja o parte din nemultumiri cred 😀
        Si pe mine ma scot din sarite finalurile astea atat de deschise. Adica.. cele care te lasa pe tine sa iti imaginezi chestii mai micute asa, sunt ok. Dar cele care lasa o lume intreaga in aer… not really! De asta am fost furioasa si la ultimul volum din Delirium. Acolo e si mai rau! Nu se schimba aproape nimic, personajele nu au decat o victorie minuscula, care nu prea are cum sa schimbe intregul sistem. Aici macar sunt sanse sa se schimbe totul din moment ce regele a iesit din peisaj… Si eu raman uneori cu senzatia ca in cazul unora dintre seriile astea, autorii au avut o idee buna, de genul..”ce s-ar intampla daca…”, se apuca de scris, complica povestea astfel incat sa ajunga la 3 volume si se concentreaza pe ceea ce trebuie sa scrie ca sa poata umple un anumit numar de pagini, insa nu au nici cea mai vaga idee despre cum vor rezolva situatiile din poveste. Da, probabil le e clar de la inceput ca El si Ea se regasesc si traiesc impreuna pana la adanci batraneti, dar referitor la personajele secundare sau la modul in care se poate schimba in totalitate o intreaga natiune…
        Ah, si da, da, da, nu imi vine sa cred ca am uitat de Charles! Mi s-a parut atat de dragut, nevinovat si plin de intentii bune incat eram nervoasa de fiecare data cand vedeam cum il trateaza Eve! Siii.. mi s-a sters mie memoria sau nu ni se spune ce s-a intamplat cu el?

  1. La cate lucruri bune am auzit despre cartea asta, ma mir cum inca ma abtin si nu dau fuga la librarie :)) Recenzia ta nu ajuta! Gata, ma duc maine si o iau, mai ales ca termin si cu teza. Abia astept 😀

    1. E foarte frumoasa. Sincer, mi-a placut mult mai mult decat ma asteptam! Cred ca nu am pornit eu foarte increzatoare in genul asta, asa ca fiecare carte buna YA sau NA fara fantasy sau povesti distopice ma ia cumva prin surprindere 😀 Sper sa nu te dezamageasca daca ti-o iei 😀 Nu stiu ce impact va avea asupra ta, tinand cont ca ai cam aceeasi varsta, dar pe mine m-a surprins cat de mult mi-a amintit de starile prin care treceam in urma cu niste ani.. Deci sunt cu atat mai curioasa acum sa aflu in ce fel o sa reactionezi la ea 😀

  2. Sa stii ca de obicei nu dau importanta detaliilor tehnice care fac actiunea unei carti mai credibila sau nu, dar acum parca prea mi-au sarit in ochi, au fost evidente cumva pt mn. Da, spune Arden in final ca este un loc pentru Eve la Palat (sau ce o fi de acum) si la fel si pentru Charles, al carui acces la fisierele Regelui a fost esential si in ajutorul rebelilor. Dar acum poate saracul nici nu a scapat din ultimele lupte, asta nu avem de unde sti. Cred ca e prima data cand imi place mai mult de un personaj secundar decat de cele principale, dar Charles m-a cucerit definitiv. A fost mereu dragut, educat, intelegator, si spre final loial si curajos. Cred ca uitam de toate nemultumirile daca Eve ramanea cu el si Caleb nu aparea iar, asta da ar fi fost o demonstratie de curaj din partea autoarei. Nu stiu de ce toate au fixul asta ca doar prima iubire conteaza, doar ea trebuie sa invinga toate obstacolele. Nici in viata reala nu e in majoritatea cazurilor asa, de ce ar amagi cartile perceptia tinerilor despre realitate? All in all, imi va fi groaznic de greu sa scriu recenzia la cartea asta, sa imi exprim nemultumirile fara sa dau spoilere, dar sa inteleaga lumea si ca nu sunt eu dusa cu pluta :)) God help me :)) PS: sper ca de acum nu o sa aiba majoritatea autoarelor tendinta asta de a lasa deznodamantul distopiilor in aer, ca o iau razna :))

    1. Ah, mersi, deja uitasem 🙂 Am vazut ca uneori cand citesc foarte repede cate o carte, uit la fel de repede amanuntele..
      Si eu am speram pe tot parcursul povestii ca Eve va ramane cu Charles.. Mi-a placut mult de el! Mai spre final, speram cel putin ca intre el si Clara va aparea ceva, mai ales ca ea era indragostita de el si cum s-a transformat intr-o tipa foarte ok, ar fi putut sa il faca destul de fericit probabil..
      Mda, destul de enervanta chestia asta cu prima iubire.. Si devine chiar mai iritant in cartile in care eroina are peste 20 de ani si e la fel de pura si inocenta si nestiutoare ca protagonistele de 15 ani.. Nici eu nu inteleg de unde obsesia asta, de ce o protagonista normala, care a mai fost indragostita, a mai avut un prieten sau nu e virgina e ceva atat de rar!
      😀 Eh, asta e provocarea pana la urma, nu? 😀 Sa iasa recenzia asa cum trebuie chiar daca e dificil sa o scrii..

  3. Stii, as vrea sa comentez, dar nu prea am ce:)) M-ai zapacit cu entuziasmul asta:)) Dar in orice caz, e prin varful listei mele:D Nu chiar in varf varf, dar pe aproape.

    1. :)) Ma bucur ca se simte entuziasmul, ma temeam ca tot nu am reusit pana la urma sa conving lumea ca e atat de draguta si dulce cartea asta! Sunt convinsa ca o sa iti placa, daca o s-o citesti 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s