Publicat în Cristina Nemerovschi

Papusile – Cristina Nemerovschi

Papusile - Cristina NemerovschiDisponibil la: Herg Benet

Colectia: Radical din 7

Data aparitie: octombrie 2014

Numar pagini: 368

 

Sinopsis:

La inceput n-au fost cerul si pamantul. La inceput au fost Dora si Luna.

Aprilie, 2011: Dora – care are 18 ani, canta intr-o trupa rock si se pregateste de bac –o intalneste intr-o noapte pe carismatica si misterioasa Luna. Alter ego, iubita, idol, sau toate la un loc? Povestea lor de dragoste se imparte intre aventuri extreme si dorinta de a-i face pe cei din jur sa le accepte relatia, totul sub amenintarea unei profetii vechi de peste zece ani, care s-ar putea adeveri sau nu. O familie cu multe secrete, toate intunecate, si o provocare: Dora va trebui sa o iubeasca pe Luna impotriva tuturor.

August, 2014: O surpriza romantica pentru Luna ia o intorsatura neasteptata si Dora va observa cum lumea pe care o stie, in mijlocul careia se afla iubirea ei, se surpa definitiv.

La inceput n-au fost cuvantul, Dumnezeu sau intinderea nesfarsita de ape. La inceput au fost Dora si Luna.

Si totul a pornit de acolo.

Papusile – o poveste despre iubire si moarte. Despre toate lucrurile care conteaza.

Parerea mea:

A fost ceva cu cartea aceasta. Imaginea de pe coperta, titlul, nu stiu. Insa de cand le-am vazut prima data, am simtit o dorinta inexplicabila sa citesc romanul acesta. Mai ciudat este ca sinopsisul, aparut ceva mai tarziu, nu m-a atras aproape deloc, insa coperta a continuat sa isi exercite atractia asupra mea. Ii multumesc Cristinei Nemerovschi pentru ca mi-a indeplinit dorinta de a parcurge volumul atat de curand.

Inca nu am o parere foarte clar formata despre stilul si povestile Cristinei Nemerovschi. Am citit nymphette_dark si mi s-a parut interesanta, insa am citit si un sample din trilogia Sange satanic si nu am fost tentata sa o parcurg in intregime. Presupun ca din cauza faptului ca nu imi plac scenele in care cineva isi bate joc de altcineva. Nu ma refer la a gandi ceva rautacios sau a vorbi cu cineva despre defectele unei alte persoane. Toti facem asta. Ma refer strict la a-l face pe cel din fata ta sa se simta prost. Chiar daca e. Prost adica 🙂 Iar din fragmentul citit din Sange satanic, am ramas cu senzatia ca as da peste prea multe momente din acestea. Chiar si in Papusile am remarcat cateva scene de acest gen, insa au ramas totusi la un nivel acceptabil.

Si revenind asadar la Papusile. Nu aveam nici o idee peste ce voi da. Auzisem ca este o poveste despre iubire si moarte. Dar cumva, nu credeam ca va avea un asemenea impact. Nu stiu daca este normal sau nu, dar am avut de cand ma stiu tendinta de a ma gandi la chestii pesimiste. La cum ar fi daca persoanele dragi ar disparea deodata din viata mea. Am stat nopti intregi treaza ascultand respiratiile din camera cealalta, temandu-ma sa nu se opreasca. Am cunoscut oameni care si-au pierdut prea devreme copiii, fratii, parintii. Am crescut cu bunicii mei, asa ca amenintarea mortii a fost cumva mai aproape din cauza varstei lor. Am plans de teama imaginandu-mi durerea celor care au pierdut pe cineva. Iar Papusile pune pe hartie toata teama si toata disperarea pe care le simt cand imi las gandurile sa zboare in zona aceea.

Intr-un fel, restul povestii parca isi pierde din importanta. Ar fi putut sa nu fie Dora si Luna. Ar fi putut fi o mama si copilul ei, un sot si o sotie, o fata si tatal ei, un barbat si prietenul din copilarie. Indiferent despre ce fel de iubire ar fi scris autoarea, moartea, pierderea, durerea se simt la fel de intens. Nu cred ca am mai citit vreo carte care sa analizeze atat de atent golul imens pe care il lasa in tine moartea cuiva iubit. Felul in care o parte din tine e spulberata pentru totdeauna. Modul in care nu te mai poti reintregi, senzatia pregnanta ca nimic nu mai are sens, ca nu poti merge inainte pentru ca pur si simplu nu mai exista inainte. N-as vrea sa va las cu senzatia ca Papusile este o poveste deprimanta ce va va intrista. Adica… probabil ca o va face, dar in ciuda acestui fapt, chiar merita citita; ma indoiesc sincer ca vreunul dintre cititori va regreta ca a parcurs volumul. Ce vreau sa subliniez este ca aspectul care ii creste valoarea este, din punctul meu de vedere, tocmai talentul autoarei de a surprinde atat de bine toate aceste emotii pe care prea putini le pun pe foaie.

Prima parte a cartii ne poarta din copilaria Dorei, personajul narator, pana in prezent. Desigur, cu accent pe anii in care Luna i-a transformat lumea. Luna, care este genul de persoana ce lumineaza vietile tuturor celor pe care ii intalneste. Dificila poate pentru unii, dar perfecta din punctul de vedere al altora. Perfecta si pentru Dora, al carei suflet moare odata cu Luna. Ambele fete au adunat de-a lungul anilor amintiri, suferinte, temeri. Ambele au trecut printr-o experienta traumatizanta in copilarie, experienta ce le-a marcat restul vietii. Ambele sunt inca in razboi cu lumea, cu viata, cu destinul, cu ele insele. Insa povestea in care pasesc atunci cand se intalnesc incepe sa le vindece treptat pe amandoua.

Un aspect interesant mi s-a parut faptul ca autoarea sugereaza totusi existenta unor fisuri ale relatiei. Oricat de perfect ar fi micro-universul fetelor, la un moment dat descoperi faptul ca niciuna dintre ele nu i se dezvaluie in totalitate celeilalte. Ambele pastreaza ascunse unele fragmente ale personalitatii lor si poti doar sa te intrebi ce s-ar fi intamplat mai departe daca ar fi avut mai mult timp la dispozitie. Daca atmosfera aceea ideala s-ar fi pastrat. Sau in cat timp lumea lor ar fi inceput sa se destrame usor, usor. Daca fetele ar fi facut fata dezvaluirii complete a firii celeilalte. Poate ca magia iubirii este atat de ametitoare tocmai pentru ca povestea celor doua se incheie atat de brusc.

Un aspect surprinzator si care mi-a placut teribil de mult este modul in care autoarea reuseste sa iti manipuleze sentimentele vis-a-vis de personajele secundare. Treptat, iti formezi o parere despre fiecare dintre acestea. Iar apoi, prin cate o singura replica sau un gest neasteptat, Cristina Nemerovschi iti spulbera acea parere si iti cladeste una diametral opusa fata de cea initiala.

La fel ca alte carti ale autoarei, nu cred ca Papusile este o carte pentru oricine. Atat din cauza modului atat de brut, de taios si direct in care trateaza subiecte dureroase, cat si din pricina faptului ca este vorba despre o iubire intre doua fete, pe care persoanele mai putin open-minded ar putea sa o considere deplasata. Ar fi pacat ca o astfel de carte sa fie judecata tocmai dintr-un motiv atat de aberant, din cauza unor prejudecati care nu ar trebui sa mai existe in ziua de astazi.

Bile albe:

Capacitatea autoarei de a surprinde intr-un mod remarcabil pierderea, durerea si vartejul de emotii prin care trece cineva al carui univers a disparut odata cu o persoana iubita.

Bile negre:

Mi-ar fi placut ca macar una dintre protagoniste sa aiba o viata mai… obisnuita poate. Sa se confrunte cu probleme mai reale, mai banale, care sa ofere mai multa veridicitate povestii. Imi vine in minte acum, drept exemplu, seria Vampirii Sudului in care, desi inconjurata de paranormal, protagonista are adesea preocupari sau probleme atat de comune – job, finante, mancare, epilat, etc – incat iti este aproape imposibil sa o percepi ca pe un personaj imaginar. In Papusile, problemele protagonistelor au fie o natura, fie cel putin un „ambalaj” prea neobisnuit pentru a te putea regasi in ele. Astfel, desi tema atinsa este una de care ne vom lovi cu totii la un moment dat, Dora si Luna nu te fac niciodata sa uiti ca sunt doar personaje, nu iti dau senzatia ca te-ai putea regasi in ele sau ca le-ai putea asocia cu niste persoane reale.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

nymphette_dark99 – Cristina Nemerovschi

De veghe in lanul de secara – J.D. Salinger

Reclame
Publicat în Cristina Nemerovschi

nymphette_dark99 – Cristina Nemerovschi

nymphette_dark99 - Cristina NemerovschiDisponibil la: Herg Benet

Colectia: Proza

Anul aparitiei: 2013

Numar pagini: 344

Sinopsis:

“Am 13 ani si 4 luni. In ghiozdanul meu nu gasesti bomboane pe bat, nu imi prind parul cu bentita, nu port pantofi cu bareta si nici rochite albe. Fac sex pentru ca e fun. Imi testez limitele si nimic din ceea ce ai putea banui despre mine nu este adevarat. Ma cheama Vicky. Ai grija sa nu imi spui Victoria, port un cutter cu mine tot timpul.”

***

Ramasa singura in mijlocul Brasovului, fara bani si fara baterie la mobil, Vicky, o adolescenta de 13 ani, are o noapte la dispozitie pentru a ajunge in Bucuresti, unde a doua zi este petrecerea de majorat a iubitului ei, Dev, petrecere pe care in niciun caz nu vrea sa o rateze. Un TIR opreste, iar barbatul pare fascinat de nurii tinerei Lolite, propunandu-i o partida de sex in padurea de la marginea drumului. Ea accepta imediat, insa soferul nu stie ca a facut o greseala care il va costa poate chiar viata.

Situatiile neprevazute si personajele intalnite pe parcursul a doar cateva ore graviteaza in jurul atractiei sexuale si al aventurilor extreme, al rememorarii unor evenimente decisive din trecut si reflectii despre persoanele importante care au marcat-o. Fata ascunde totusi un secret – Intamplarea.

Live fast, die young, bad girls do it well.

Parerea mea:

Poate ca ar fi de asteptat sa spun ca nymphette_dark99 a fost o lectura socanta. Poate ca unii cititori asa o vor gasi, in timp ce altii nu vor fi impresionati in aceeasi masura. Pana la urma, la fel ca in cazul oricarei alte opere, totul depinde de cititor.

Personal, am citit prima carte relativ… CONTINUAREA AICI.