Publicat în Anna Carey

Rise (seria Eve, volumul 3) – Anna Carey

Rise (seria Eve, volumul 3) - Anna CareyRise

seria Eve, volumul 3

Anna Carey

Numar pagini: 320

 

Sinopsis:

Cat de departe ai merge atunci cand nu mai ai nimic de pierdut?

Atunci cand si-a pierdut sufletul pereche, pe Caleb, Eve a simtit ca lumea ei s-a sfarsit. Captiva in palat, fortata sa joace rolul printesei patriotice si fericite a Noii Americi – si al miresei fericite a unuia dintre oamenii de baza ai tatalui ei – intreaga viata a lui Eve este o minciuna. Singurul lucru care o face sa mearga inainte este amintirea lui Caleb si revolutia pe care el a inceput-o.

Acum, Eve preia lucrurile de unde le-a lasat Caleb. Cu ajutorul lui Moss, un spion sub acoperire aflat la curtea regelui, ea planuieste sa submineze Noua America, incepand cu capitala, Orasul de Nisip. Va fi Eve capabila sa aduca o lume noua, libera, atunci cand este constransa sa indeplineasca ultimul act de rebeliune – uciderea propriului tata?

In Rise, Eve trebuie sa aleaga pe cine lasa in urma, pe cine salveaza si cu cine va lupta. Povestea uimitoare de iubire si sacrificiu din aceasta distopie din Noua America ajunge acum la un deznodamant socant.

Parerea mea:

Auzisem de multa vreme ca Anna Carey s-ar putea sa isi surpinda cititorii si sa se indeparteze in volumul 3 al seriei Eve de majoritatea cliseelor pe care isi construiesc in ultimii ani autorii romanele pentru tineri. Ma asteptam la un scenariu indraznet, la o intriga diferita si decizii curajoase si cred ca privind in ansamblu, am primit ceea ce doream. Un singur aspect m-a deranjat: finalul care parca anuleaza exact impresia ca citesti in sfarsit altceva. Mi s-a parut ca deznodamantul aduce povestea in categoria acelor scenarii tipic hollywoodiene, incheiate cu un happy end brusc, superficial si fara sens, care nu face decat sa stearga din stralucirea povestii. In mod normal, ador finalurile fericite, insa de data aceasta… Din punctul meu de vedere, cartea aceasta nu avea nevoie de o astfel de incheiere. Era perfecta si realista, povestea devenise mai complexa, eroina si personajele secundare se maturizasera, iar autoarea reusise sa mixeze indeajuns de multe scene dramatice cu momente mai linistite pentru ca rezultatul sa fie veridic. Asa ca surpriza din final mi s-a parut nepotrivita, falsa, ca un tutu roz pe care l-ai pune unei persoane care abia a scapat cu viata dintr-un razboi in care a vazut moartea in toate formele ei ingrozitoare.

Insa exceptand acel paragraf din final, romanul a fost mai mult decat reusit. Am fost surprinsa de modul in care s-a maturizat Eve, de relatiile pe care le construieste cu cei din jur, de intelepciunea de care da dovada in majoritatea timpului. Bineinteles, la un moment dat ia din nou o hotarare destul de lipsita de logica – hotarare care mi-a amintit de momentul cu radioul din volumul 1 – insa per ansamblu, Eve este acum mult mai ancorata in realitate, iar evolutia ei de la eleva perfecta si naiva de la inceputul seriei este uimitoare.

Mi-a placut mult si faptul ca nimic nu se intampla cu usurinta. Nici unul dintre planurile rebelilor sau ale protagonistei nu se desfasoara conform ideilor initiale, nici o incercare nu merge lin, nici o lupta nu se castiga usor sau fara sacrificii. Din punctul acesta de vedere, cel putin pana la final, autoarea nu a ezitat sa ofere o poveste extrem de similara vietii reale, fara nimic ideal, fara rezolvari miraculoase sau vise transformate ca prin minune in realitate.

Stilul este mai grav, percepi parca dintr-o singura fraza transformarea protagonistei, iar tensiunea ramane de la primele si pana la ultimele pagini la fel de apasatoare. Ritmul este accelerat, directia povestii se schimba mereu, au loc tot felul de rasturnari de situatie, nu stii niciodata ce eveniment se poate petrece pe neasteptate. Asadar, pe langa o poveste mai complexa si mai profunda decat te-ai astepta, ai parte si de o lectura captivanta, care te tine cu sufletul la gura. De multe ori, unele carti cu ritm alert pot parea superficiale in ceea ce priveste imaginea personajelor. Sau viceversa: romane ce te surprind prin profunzimea ideilor sau prin modul de gandire al protagonistului ajung sa fie plictisitoare din punct de vedere al actiunii propriu zise. In Rise insa, autoarea reuseste sa imbine cu succes ambele aspecte si sa ofere cititorilor o lectura desavarsita.

Bile albe:

– Evolutia povestii si cea a protagonistei se armonizeaza perfect. Pe masura ce povestea devine tot mai complicata si cu mai multe implicatii, Eve se maturizeaza, creste, se transforma intr-o persoana cu capul pe umeri, responsabila si constienta de rolul pe care trebuie sa il joace.

Bile negre:

– Dezvaluirea din final strica parca impresia lasata pana atunci, oferind cumva o nota de falsitate romanului, mai ales in contrast cu realismul de pana atunci. Este ca si cum autoarea n-ar fi avut curaj sa continue in aceeasi nota indrazneata de pana atunci si ar fi apelat exact la final la un compromis. Sunt sigura ca majoritatea cititorilor vor fi placut surprinsi de modul in care s-a incheitat seria, pentru ca vorbim pana la urma de un final fericit, insa eu imi pastrez parerea ca acesta nu ar fi fost necesar si ca a facut mai mult rau decat bine.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Eve (seria Eve, volumul 1) – Anna Carey

Sacrificiul (Eve, volumul 2) – Ana Carey

Reclame