Kerstin Gier

Verde de smarald (seria Culorile dragostei, volumul 3) – Kerstin Gier

Posted on 24 January 201329 October 2014 by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura universala

Traducerea: Valentina Georgescu

Numar pagini: 400

Sinopsis:

Ce faci cand ti-a fost franta inima? Corect: vorbesti la telefon cu cea mai buna prietena, mananci ciocolata si te balacesti saptamani la randul in propria-ti nefericire. Mai prost e ca, impotriva vointei ei, Gwendolyn are nevoie de toata energia pentru cu totul si cu totul altfel de lucruri: de exemplu, pentru a supravietui. Caci itele incalcite de dubiosul Conte de Saint- Germain in trecut ajung sa teasa si in prezent o panza primejdioasa. Pentru a descifra secretul, Gwendolyn si Gideon – lasand la o parte chinurile iubirii – trebuie nu numai sa danseze impreuna menuet la un bal tumultuos din secolul al XVII-lea, ci si sa se arunce cu capul inainte in tot felul de aventuri…

Un montagne-russe al sentimentelor, traversand secolele: aventurile lui Gideon si ale lui Gwen, grandios puse in scena de autoarea Kerstin Gier, in cartea a treia a seriei Culorile dragostei. Atat de frumoasa, incat sigur te vei indragosti de ea!

Parerea mea:

Nu, nu, nu, nu se poate! Imi simt gandurile rupte si imprastiate in doua directii diferite cand vine vorba de acest ultim volum al seriei Culorile Dragostei. Pe de o parte, este atat de intens si captivant incat am tendinta de a-l considera cel mai bun roman din serie, insa pe de alta parte, m-a infuriat atat de tare din cauza unui aspect important incat nici acum nu pot scapa de senzatia de revolta si enervare. Partea buna este ca acea dezvaluire socanta ce mi-a cauzat aceste reactii contradictorii apare destul de tarziu in poveste, asa ca cel putin am putut sa ma bucur destula vreme de restul povestii. Dar sa o luam pe rand..

Primul lucru ce m-a surprins inca din primele capitole a fost faptul ca in acest volum, o parte dintre personaje au reusit sa ma scoata din sarite. Si nu este vorba de personaje noi, ci de cateva care au fost destul de neplacute inca de la prima carte. Insa daca pana acum le consideram doar niste prezente antipatice, de data aceasta le-am detestat cu o intensitate uluitoare. In acelasi timp, personajele pe care le-am indragit de la inceput sunt si in Verde de smarald sarea si piperul povestii. Avem parte si de cateva actiuni total neasteptate din partea unora dintre personaje, asa ca simpatia cititorului pentru acestea creste odata cu fiecare pagina citita. Ceea ce a stricat intrucatva placerea lecturii a fost faptul ca de data aceasta, imaginatia mea a intrecut putin scenariul povestii. Eram convinsa ca exista cel putin un tradator in prezent (existenta unuia in trecut era deja evidenta) si imi inchipuiam ca va fi cineva pe care l-am considerat pana atunci incarcat numai de intentii bune. Asa ca am suspectat pe rand fiecare personaj pozitiv, am stat in alerta de la primele pagini si am incercat sa descopar indicii chiar si acolo unde ele nu existau. Daca planuiti deci sa cititi seria sau ati inceput-o deja insa nu ati ajuns inca la ultimul volum, incercati sa nu va lasati imaginatia sa zboare prea mult. Tradatorul din prezent este cineva cunoscut, situatia se complica uimitor de tare, dar nu este atat de grava pe cat ar fi putut sa fie.

Un alt plus al acestui volum este faptul ca totul se desfasoara la alta intensitate comparativ cu actiunea din cartile anterioare. Fiind obisnuita cu un ritm ceva mai lent si cu evenimente mai putin importante, am fost cu atat mai surprinsa sa observ cata tensiune se acumuleaza in paginile acestea si am fost nevoita sa ma adaptez rapid ritmului ce se intetea pe masura ce inaintam in poveste. Firele se incalcesc tot mai mult, detaliile sunt tot mai complicate, iar atentia iti este solicitata mai mult ca in volumele anterioare. Salturile in trecut nu mai au de data aceasta doar scopuri aparent lipsite de importanta sau de logica, ci se transforma in adevarate misiuni. Si nu ma refer doar la calatoriile in timp legale.. 🙂

Aproape trei sferturi din carte am fost absolut incantata de ceea ce se intampla. Iar apoi autoarea arunca deodata un secret socant, de o importanta extrema. A trebuit sa citesc iar si iar acele randuri ca sa fiu sigura ca nu mi-am imaginat. Iar apoi, pana la finalul cartii, am tot sperat ca nu este adevarat. Insa, de parca asta nu era de ajuns, sfarsitul povestii „dubleaza” acel aspect! Nu va voi spune despre ce este vorba, ca sa nu va stric surpriza, insa cred ca va pot dezvalui ca are, bineinteles, legatura cu unele capacitati misterioase ale protagonistei. Sunt bulversata ca autoarea a optat pentru o astfel de.. sa-i zicem abilitate. Inteleg ca este poate un fel de scop universal valabil si totodata, in stransa legatura cu firul povestii, insa mi s-a parut atat de fals, incat a stricat o lectura ce parea perfecta pana atunci. Mai ales ca pana in acel moment admiram talentul autoarei de a oferi veridicitate povestii, in ciuda elementelor fantasy. Mai mult, acea abilitate arunca si un aer de superficialitate asupra finalului, intrucat personajele par sa rezolve situatia aproape pocnind din degete. Dispar deodata teama, emotiile, senzatia ca lucrurile sunt pe muchie de cutit si ca doar o combinare inteligenta a tuturor detaliilor ar putea duce la o solutionare favorabila. Nu am putut scapa de impresia ca din momentul acelei dezvaluiri, protagonistii nu ar mai fi fost nevoiti sa faca aproape nimic, intrucat jocul era deja castigat de ei dinainte de a se fi incheiat.

Fiind destul de revoltata pe parcursul ultimului sfert de carte, aveam senzatia ca aceasta va fi impresia ce mi se va pastra in minte odata ce voi termina povestea. Insa, parca special pentru a ma deruta si mai mult, ultimele replici din epilogul ce ni-i prezinta ca si in volumele anterioare, pe Lucy si Paul ofera un nou prilej de a fi (placut!) surprins si de a-ti spune uimit in gand ca ceea ce tocmai ai aflat nu poate fi adevarat…

Bile albe & bile negre:

– Nu as face decat sa repet ce am scris mai sus daca as dezvolta partea aceasta a recenziei. Pe scurt, aproape toate aspectele povestii au fost incantatoare, surprinzandu-ma in mod placut mult mai mult decat ma asteptam. Iar la minusuri intra acea putere secreta a lui Gwendolyn ce duce la finalizarea facila si prea putin impresionanta a comploturilor.

Oricum, seria Culorile dragostei ramane totusi una dintre cele mai fermecatoare povesti pe care le-am citit in ultima vreme, iar faptul ca un sfert dintr-un singur volum nu mi-a placut nu poate sterge toate impresiile si tot entuziasmul declansat de restul povestii.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Rosu de rubin (seria Culorile dragostei, volumul 1) – Kerstin Gier

Albastru de safir (seria Culorile dragostei, volumul 2) – Kerstin Gier

Kerstin Gier

Albastru de safir (seria Culorile dragostei, volumul 2) – Kerstin Gier

Posted on 21 January 201329 October 2014 by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura universala

Traducerea: Valentina Georgescu

Numar pagini: 320

Sinopsis:

„Ramasesem impietrita, incapabila sa mai fac vreo miscare sau chiar sa respir. Degetele lui imi atinsera cu grija buzele, imi mangaiara barbia si urcara pe obraji, pana la tample.

– Nu esti o fata obisnuita, Gwendolyn, sopti el, trecandu-si degetele prin parul meu. Esti cu totul si cu totul deosebita. Nu ai nevoie de nici o Magie a corbului ca sa fii speciala pentru mine.

Chipul lui se apropie tot mai mult de-al meu. Cand buzele lui imi atinsera gura, am inchis ochii. OK. Acum urma sa lesin.”

Sa te indragostesti in trecut nu este, poate, cea mai fericita idee. Gwendolyn tocmai a descoperit ca a mostenit de la familia ei capacitatea de a calatori in timp. In Londra secolelor trecute, ea si Gideon au tot felul de probleme, cum ar fi: sa salveze lumea sau… sa invete cum se danseaza menuet. (Doua lucruri nu tocmai usoare.) In vreme ce atitudinea lui Gideon devine tot mai bizara, Gwendolyn se simte din ce in ce mai tulburata, pana cand misterul i se dezvaluie cutremurator de dureros, iar lucrurile se complica si mai tare…

Culorile dragostei este o trilogie palpitanta, amuzanta si plina de romantism. Urmariti aventurile tinerei Gwendolyn in volumul al treilea, Verde de safir.

Roman publicat in 19 tari

Parerea mea:

Primul volum al trilogiei Culorile dragostei, Rosu de rubin mi-a placut mult mai mult decat ma asteptam. Asadar, am devorat cea de-a doua carte atat de repede incat abia daca au avut timp ideile si impresiile sa mi se aseze in minte.

Per ansamblu, sunt cam la fel de incantata si de volumul al doilea, Albastru de Safir, desi trebuie sa spun ca ma asteptam la cateva dezvaluiri mai picante. Rasturnarile de situatie din acest volum nu lipsesc, insa nu se ridica la nivelul la care ma asteptam. Insa umorul si complicatiile pe care le creaza autoarea compenseaza din plin, asa ca nu ma simt deloc dezamagita de continuarea povestii. Volumul combina acum pregatirile lui Gwendolyn cu misiunile din trecut, care devin ceva mai semnificative decat cele prezentate in primul volum. Totusi, nu avem parte de evenimente cruciale. Apar cateva personaje noi si foarte interesante, printre care bunicul lui Gwendolyn – in versiunea tanara – sau Xemerius, un demon gargui fantoma. Acesta din urma cred ca a fost si personajul meu preferat din acest volum. Este incredibil de dragalas, ironic, istet si ii ofera protagonistei mai mult ajutor decat toate celelalte personaje din jurul sau. Autoarea incepe sa insereze indicii tot mai clare privind adevarul despre originea, puterea si rolul protagonistei, insa reuseste sa pastreze totusi misterul ce planeaza atat asupra acestora cat si a ordinului secret al calatorilor in timp. Exista destule taine ce raman ascunse, iar intrigile incep sa devina tot mai incalcite si mai dificil de descurcat. Tinand cont de avertizarile pe care le-a primit Gwendolyn la inceputul povestii, legate de faptul ca nu ar trebui sa aiba incredere in nimeni din ordin, oricat de simpatice ar fi acele persoane, am o banuiala foarte intunecata cu privire la un personaj ce deocamdata se afla in topul celor mai placute.

Amatorii de romance vor avea si ei parte de cateva fragmente perfecte, intrucat relatia dintre Gwendolyn si Gideon evolueaza si se complica si ea pe parcursul povestii. Iar finalul aduce o surpriza destul de neplacuta pentru eroina iar singura reactie pe care o poti avea este sa pui mana imediat pe urmatorul volum.

Nu cred ca Albastru de safir mi-a placut mai mult decat Rosu de rubin, dar nici nu a fost o lectura dezamagitoare. Am senzatia ca pastreaza aceeasi insusire ca multe alte volume secundare din trilogii, si anume de a fi mai mult o punte de legatura intre prima si ultima carte. Prin urmare, neavand loc prea multe evenimente majore. Totusi, asta nu a stricat deloc placerea lecturii. Sunt destul de sigura ca si daca ar mai urma inca 5 volume cu o actiune la fel de.. temperata, le-as citi cu aceeasi incantare.

Bile albe:

– In ciuda faptului ca autoarea nu mizeaza pe intrigi senzationale si nu avem parte de conspiratii ce vizeaza soarta lumii sau de batalii intre fortele supreme ale binelui si raului, ea reuseste sa te tina totusi in suspans si sa te faca sa te indragostesti de seria Culorile Dragostei. Tocmai prin asta cred ca se si creeaza senzatia de realism, deoarece povestea lui Gwendolyn evolueaza intr-un mod natural, protagonista si restul personajelor comportandu-se exact asa cum ar face-o niste oameni in viata reala.

Bile negre:

– In afara de faptul ca povestea mi se pare putin cam scurta si ca se citeste prea repede, nu imi vine in minte nici un alt minus 🙂

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Rosu de rubin (seria Culorile dragostei, volumul 1) – Kerstin Gier

Ingerul mecanic (seria Dispozitive Infernale, volumul 1) – Cassandra Clare

Kerstin Gier

Rosu de rubin (seria Culorile dragostei, volumul 1) – Kerstin Gier

Posted on 18 January 201329 October 2014 by roxtao

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura universala

Traducerea: Valentina Georgescu

Numar pagini: 304

Sinospsis:

„O calatorie in timp este anuntata de obicei cu cateva minute, ore sau chiar zile inainte, prin senzatii de ameteala ce afecteaza capul, stomacul şi/sau picioarele. Primul salt in timp – numit şi saltul de initiere – are loc intre al saisprezecelea şi al saptesprezecelea an de viata al purtatorilor genei. (Extras din Cronicile gardienilor, vol. II, Reguli general valabile)”

Uneori poate fi o adevarata povara sa traiesti intr-o familie cu atat de multe secrete. Cel putin asa gandeste Gwendolyn, o adolescenta de saisprezece ani, pana in ziua in care se trezeste brusc in Londra secolului trecut. Atunci isi da seama ca s-ar putea ca ea insasi sa fie cel mai mare secret al familiei sale, caci a mostenit capacitatea de a calatori in timp. Ceea ce nu realizeaza ea este faptul ca n-ar trebui sa-ti permiti sa te indragostesti cand te afli prins intre doua epoci… caci asta poate complica lucrurile si mai tare. Mai ales ca nici in trecut lucrurile nu mai sunt cum erau odata…

Dragoste eterna este o trilogie palpitanta, amuzanta si plina de romantism. Urmariti aventurile tinerei Gwendolyn in volumul al doilea, Albastru de safir.

Parerea mea:

Anul 2013 vine cu o multime de ecranizari realizate dupa carti. Si nu orice fel de carti, ci majoritatea fantasy, young adult sau distopii, toate publicate in ultimii 2-3 ani. Si cum mi-am propus sa le vad pe cele mai multe dintre acestea, evident ca mai intai trebuie sa citesc romanele, astfel incat sa imi pot crea mai intai propriile filme in minte, iar abia apoi sa le compar cu cele de pe ecran. Am inceput cu Rosu de rubin, despre care auzisem destule pareri bune, insa nu stiu de ce, ma asteptam sa nu ma impresioneze prea tare. Am fost asadar surprinsa de cat de mult mi-a placut de fapt.

Povestea o stiti probabil cu totii, cel putin pe scurt. Avem o societate secreta, niste mistere ce isi au radacinile in trecutul indepartat si o „gena” a calatoriilor in timp ce se transmite la fiecare cativa zeci de ani la cate un membru al familiilor ce formeaza acel grup misterios. Gwendolyn este o adolescenta ce asteapta, alaturi de intregul clan, ca verisoara sa, Charlotte sa faca primul salt in timp. Aceasta a fost pregatita inca din scutece sa faca fata oricaror situatii ar putea aparea, sa se integreze rapid in orice epoca ajunge si sa implineasca misiunea ce va incheia o veche profetie. Insa din cauza unor erori mai mult sau mai putin intentionate, Gwendolyn descopera ca ea este de fapt cea care poseda gena si nu verisoara sa. Iar asta da nastere unor intrigi si evenimente care mai de care mai complicate si mai primejdioase.

Mi-e destul de greu sa va descriu cartea, intrucat aproape orice termeni as folosi pentru ea, sunt destul de sigura ca ar putea fi interpretati gresit. As putea spune ca e o lectura usoara, insa eu cand aud de astfel de carti ma gandesc la ceva chick lit roz sau la ceva romance telenovelistic. Asadar nu pot sa incadrez romanul lui Kerstin Gier aici. Daca as spune ca e amuzant, nu as exprima de fapt mare lucru, pentru ca majoritatea cartilor YA sunt amuzante. Dar Rosu de rubin e chiar mai amuzanta, credeti-ma! As spune ca dialogurile personajelor si portretul protagonistei sunt uimitor de realiste, ca ai senzatia ca participi la discutii ale unor persoane adevarate. De multe ori, daca te opresti din citit o carte si rememorezi cateva dintre replici iti dai seama ca in realitate ar suna ridicol. Oricum, tot mai multe personaje din diverse carti sunt portretizate destul de veridic, asa ca nici acesta nu este probabil unul dintre cele mai bune argumente. Am zeci de astfel de lucruri pozitive pe care as putea sa le spun, insa am senzatia ca nimic nu ar putea sa va sugereze cu adevarat cat de mult va va binedispune Rosu de rubin. Va spun doar ca m-a tinut treaza pana spre dimineata, in mijlocul unei saptamani teribil de obositoare. Si sunt destul de sigura ca acelasi efect il va avea asupra majoritatii cititorilor.

Ideea calatoriilor in timp nu este poate cea mai originala, insa cred ca este pentru prima data cand o intalnesc intr-o carte YA. Amestecand-o intr-o intriga atragatoare si pastrand un stil jovial, autoarea a reusit sa creeze o poveste ce da dependenta. Rosu de rubin este mai degraba o introducere in poveste, intrucat ceea ce se intampla in ea are mai mult rolul de a te familiariza cu personajele si de a-ti prezenta sumar o istorie ce se prevede a fi mult mai intunecata decat pare la prima vedere. Nu va inchipuiti ca nu veti avea parte de actiune! Dimpotriva. Povestea este antrenanta, ritmul alert, te prinde de la primele pagini si nu realizezi cand trece timpul si ai ajuns la final. Insa Gwendolyn abia descopera acea noua lume si face pasi minusculi in misiunea ce i s-a prezis. Nu avem parte ca in alte carti de o eroina ce se trezeste intr-un sir de evenimente pe care le credea pana atunci imposibile, insa eroarea privind gena calatoriilor in timp i-a permis sa priveasca pana atunci totul de pe margine, ca simplu spectator. Mutarea pe rol principal este neasteptata si nedorita. Nu doar de ea, ci si de catre membrii gruparii. Autoarea reuseste sa surprinda perfect modul in care atat protagonista, cat si personajele ce fac parte din acest ordin incearca sa se adapteze la schimbarile subite. In Rosu de rubin privim exact modul in care planurile de pana atunci sunt rescrise, incepand de la aspectele minore, precum modificarile garderobei pregatite pentru „candidata” anterioara si pana la chestiunile de o importanta majora, ce pot schimba nu doar trecutul, ci si viitorul. Iar perioada si asa dificila este ingreunata si mai mult de aventurile neasteptate prin care protagonistii trec in calatoriile prin alte epoci. Presupun ca in volumul urmator vom avea parte de o inmultire a misterelor, de intrigi mai incalcite si mai intunecate, de cateva dezvaluiri socante si de rasturnari de situatie total surprinzatoare.

Bile albe:

– Destul de rar mentionez aici stilul autorului. Probabil in cazul recenziilor scrise pentru romanele Spulbera-ma sau Legaminte am mai spus cat de mult m-au impresionat stilurile scriitoarelor. Insa daca in volumele acelea modul de scriere este emotionant, liric, incarcat de sensuri, pasiuni si sentimente nespuse, in Rosu de rubin m-a cucerit naturaletea stilului. Indraznet, vesel, ironic, amuzant, uneori copilaresc – am avut senzatia ca citesc in mintea cuiva. Probabil toti vorbim cu noi insine in minte din cand in cand, toti rescriem in gand replici ale unor momente prin care am trecut sau oferim altora raspunsuri tacute, pe care nu le putem rosti cu voce tare. Ei bine, povestea lui Gwendolyn este narata exact in acest stil. Liber, fara restrictii, cu temeri, greseli constientizate, marturisiri ale defectelor – esti aruncat direct in mintea si sufletul protagonistei.

Bile negre:

– Pentru cateva clipe, dupa ce am terminat volumul, am avut senzatia ca schimbarea brusca de atitudine a lui Gideon fata de Gwendolyn (da, bineinteles ca apare si un Prince Charming la un moment dat!) nu face decat sa aduca o nota de falsitate povestii ce pana atunci se desfasurase intr-un stil destul de realist. Banuiesc ca multi cititori vor avea aceeasi impresie. Insa am realizat apoi ca de fapt comportamentul lui se justifica. Dupa o copilarie lipsita de libertatea si bucuriile normale, lipsit de prieteni care sa ii cunoasca tainele sau cu care sa isi gaseasca pasiuni sau subiecte comune, fortat sa se maturizeze prea repede si sa faca fata cu succes deplin misiunilor, obisnuit sa fie privit intr-un anumit mod de cei din jur, Gideon nu si-a permis pana atunci nici un pas gresit. Insa de data aceasta, se trezeste si el intr-o situatie noua, ce il pune la incercare. Intregul set de valori de pana atunci ii este rasturnat, iar el este pana la urma inca un adolescent. Nu este de mirare ca reactiile sale surprind, ca dintr-odata avem parte de o schimbare atat de uimitoare din partea lui. Desi Gwendolyn este practic personajul principal, finalul aduce de fapt o eliberare pentru Gideon.

Trailer:

Mai jos puteti viziona trailerul filmului care va fi lansat in martie, anul acesta. Sa speram ca va aparea si traducerea la fel de repede 🙂