Publicat în Mireille Calmel

Razbunarea lui Isabeau (seria Jocul Lupoaicelor, volumul 2) – Mireille Calmel

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducere: Alina Beiu-Desliu

Nr. pagini: 378

 

Sinopsis:

Răzbunarea femeilor-lupoaice nu s-a împlinit încă. În vreme ce Isabeau devine una dintre cele mai faimoase lenjerese din Paris şi preferata regelui Francisc I, când lucrurile păreau a intra pe făgaşul normal, destinul le trimite o altă lovitură: Francois de Chazeron porneşte pe urmele lor pentru a le smulge teribilul secret pe care aceste femei îl deţin. Înfruntarea ce va urma va fi, probabil, ultima lor şansă de a-şi câştiga demnitatea şi libertatea, astfel îşi vor putea învinge trecutul şi împlini destinul şi, cine ştie, Marie, nepoata lui Isabeau şi fiica lui Paracelsus, va putea înfăptui ceea ce femeile din neamul ei n-au reuşit; poate atunci va înţelege tâlcul prevestirilor lui Nostradamus. Vor reuşi să descopere secretul Pietrei filozofale, al vieţii veşnice, dar, mai ales, vor putea afla misterul transformării lor în lupoaice în nopţile cu lună plină?

Parerea mea:

Volumul doi din seria Jocul Lupoaicelor isi pierde aproape in totalitate apartenenta la stilul fantasy, devenind in mare masura un roman istoric, admirabil redactat. Singura legatura cu genul fantasy ramane amestecul de sange uman cu cel de lupoaica, ce curge in venele personajele principale ale cartii, dar nu se mai pune accentul pe acesta la fel de mult ca in primul volum.

Actiunea se petrece in principal la Paris, la curtea regelui Frantei, unde atat Isabeau cat si nepoata sa, Marie (care este de fapt protagonista acestui volum) devin pe rand protejatele acestuia, fapt ce le aduce in aceeasi masura si bucurii dar si o serie noua de pericole. Amenintarea ce planeaza asupra lui Isabeau si a familiei sale din partea lui Francois de Chazeron dispare cam in prima treime a romanului. Pana spre sfarsitul cartii, cand Marie si tatal ei, Paracelsus incearca sa descopere leacul pentru transformarea Loralinei inapoi in om, intrigile se desfasoara la Paris si ocazional, la Vollore. Suntem purtati intr-o epoca destul de tulbure din perioada Frantei si a Europei, in care lupta pentru putere, tradarile la cel mai inalt rang, minciunile si neincrederea erau ceva obisnuit.

Desi intriga nu a fost extrem de surprinzatoare si in general, romanul nu iti trezeste cine stie ce emotii, l-am citit cu placere si mi s-a parut interesant amestecul de istorie cu fantezie, cu cate o tenta de supranatural accentuata de pasiunea catre alchimie, de increderea in astrologie sau de prezicerile lui Nostradamus. Am fost surprinsa sa citesc la final notele autoarei, prin care aflam ca aproape toate locurile si numele personajelor sunt reale si inca exista atat cetatile unde se desfasoara actiunea din roman, cat si urmasii catorva familii mentionate.

Bile albe:

– Stilul este lin si armonios, reusind sa redea la fel de realist atat atmosfera luxoasa de la curtea regelui, cat si dedesubturile neplacute ale acestei societati sau mizeria si revolta poporului sarac. Este surprinzator faptul ca descrierile nu sunt deloc multe sau vaste, dar reusesti sa iti imaginezi perfect fiecare loc creionat in poveste. Autoarea te poarta intr-o istorie atat de diferita fata de societatea actuala, dar care pastreaza totusi aceleasi eterne dorinte si vise ale omenirii.

 – In ciuda faptului ca partea supranaturala a istorisirii este pusa intr-un con de umba in cea mai mare parte a cartii, autoarea reuseste sa te pastreze mereu conectat la aceasta prin diferite aluzii, detalii subtile sau mentiuni care iti readuc in atentie intriga originala a povestii.

Bile negre:

– Nu am remarcat nici un personaj fascinant, care sa iti transmita ceva ai mult de cateva sentimente vagi de simpatie sau dispret. Cateva dintre personaje au cate o trasatura care le creioneaza mai bine si le aduce mai aproape de o imagine veridica (regele sau sora acestuia) dar in general, este destul de greu sa te simti atasat de vreun personaj.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Camera blestemata (Jocul Lupoaicelor, vol. 1) – Mireille Calmel

Insula pinguinilor – Anatole France

Reclame
Publicat în Mireille Calmel

Camera blestemata (seria Jocul Lupoaicelor, volumul 1) – Mireille Calmel

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducere: Alina Beiu-Desliu

Nr. pagini: 320

 

Sinopsis:

Iarna anului 1500. Langa zidul castelului Montguerlhe, zace, inconstienta si plina de sange, o tanara cu parul lung. Pentru ca era prea frumoasa si mandra, a refuzat sa se daruiasca stapanului ei, monseniorul Francois de Chazeron. Drept urmare, acesta i-a spanzurat sotul chiar in noaptea nuntii, iar pe ea a violat-o, a batut-o si apoi a insemnat-o cu fierul rosu, aruncsad-o lupilor. Dar fiarele padurii nu s-au atins de tanara ranita, pentru ca o considera de-a lor, le vorbeste limba, iar in noptile cu luna plina se transforma… Toti o cred moarta, dar Isabeau a reusit sa supravietuiasca doar pentru a se razbuna. Povestea ei ne duce în subteranele Parisului, la curtea miracolelor. Profetiile unui copil, care mai tarziu va deveni Nostradamus, ne poarta in cautarea Pietrei filozofale. Actiune, mister, reconstituire a unei epoci istorice toate intr-un roman pasionant!

Parerea mea:

Am observat ca la fiecare cativa ani, se modifica „tendintele” in materie de genuri literare la moda. In special in genul fantasy, apar si dispar periodic anumite curente. In ultimii ani, au intrat din nou in atentia publicului cartile cu vampiri si cele cu varcolaci (acestea din urma obtinand un ecou mai stins totusi), dupa care a urmat o perioada in care s-au testat cartile cu calatorii in timp, cele cu ingeri – cel mai des, cu cei cazuti, cele cu vrajitori sau personaje dotate cu anumite puteri speciale, iar in prezent, am observat ca atentia se indreapta catre romanele distopice, ce prezinta diferite povesti dintr-un viitor post-apocaliptic. In general, majoritatea acestor carti ascund de fapt si cate o poveste de dragoste sub masca supranaturalului.

Camera blestemata mi-a lasat impresia ca ar fi o carte din perioada premergatoare fantasy-ului de azi, din momentul in care acest gen exista, dar nu avea acelasi numar de admiratori ca cel din prezent si cand reactiile publicului inca nu erau clar definite. Diferentele principale constau in perioada de timp utilizata de autoare drept cadru pentru intamplarile istorisite, anii 1500-1516 si de asemenea, in faptul ca desi exista cateva povesti de dragoste, accentul nu s-a pus pe acestea.

Cartea spune povestea unor femei dintr-o familie nu tocmai obisnuita. Isabeau si fiica sa, Loraline au puteri vindecatoare si inteleg graiul lupilor, ajungand, in urma unor intamplari nefaste sa traiasca printre acestia, in timp ce bunica si sora lui Isabeau, Alberie, sunt adevarate femei varcolac, transformandu-se la fiecare luna plina in lupoaice. Viata lui Isabeau este distrusa de stapanul mosiei unde aceasta locuia, iar din acel moment este adoptata de lupii din imprejurimi si incepe sa conceapa un plan de razbunare pe care i-l transmite ca mostenire fiicei sale, crescuta in salbaticie, in aceeasi familie de lupi. Alberie face parte si ea din complotul impotriva lui Francois de Chazeron si odata cu plecarea lui Isabeau la Paris, Loraline devine responsabila de indeplinirea razbunarii, ceea ce duce pana la urma la un final surprinzator si cu siguranta foarte departe de cel dorit.

Prin prezenta lui Isabeau la Paris cititorul face o incursiune atat in lumea buna a Frantei din acea perioada, cat si in faimoasa Curte a Miracolelor din subteranele orasului. In acelasi timp, calatoriile lui Theophrastus (personaj real, Theophrastus Bombast von Hohenheim, cunoscut ulterior in istorie sub numele de Paracelsus) ne conduc pana la copilul Nostradamus, calatorie ce nu pare sa aiba alt rol decat pe acela de a oferi un plus de savoare romanului. Per ansamblu, povestea reprezinta un amestec interesant de mituri, istorie, realism si fictiune, astfel incat la final te intrebi cat din ceea ce ai citit ar fi putut fi cu adevarat real.

Bile albe:

– Cred ca principala calitate a cartii o reprezinta tocmai imbinarea unor intamplari si a unor personaje reale cu unele imaginare si plasarea intamplarilor in Evul Mediu, ceea ce duce la o poveste mai complexa, cu intrigi bine inchegate, cu prezentarea unor reguli sociale complicate si aproape de neinteles acum, cu explicarea unor fapte ce au devenit in timp adevarate legende, cu descrierea unei epoci in care magia, credintele bizare, stiinta primitiva si superstitiile constituiau un mod de viata obisnuit.

Bile negre:

– Nu am inteles plasa de tradari si minciuni intinsa intre personajele principale, mai ales ca acestea sunt de aceeasi parte a baricadei, iar minciunile sunt absolut inutile, lipsite de sens, neavand nici un scop practic: Isabeau o minte pe Loraline, Alberie pe Huc, Theophrastus pe tatal sau.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Razbunarea lui Isabeau (Jocul Lupoaicelor, vol. 2) – Mireille Calmel

Misterul Tiziano – Iain Pears