Razbunarea lui Isabeau (seria Jocul Lupoaicelor, volumul 2) – Mireille Calmel

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducere: Alina Beiu-Desliu

Nr. pagini: 378

 

Sinopsis:

Răzbunarea femeilor-lupoaice nu s-a împlinit încă. În vreme ce Isabeau devine una dintre cele mai faimoase lenjerese din Paris şi preferata regelui Francisc I, când lucrurile păreau a intra pe făgaşul normal, destinul le trimite o altă lovitură: Francois de Chazeron porneşte pe urmele lor pentru a le smulge teribilul secret pe care aceste femei îl deţin. Înfruntarea ce va urma va fi, probabil, ultima lor şansă de a-şi câştiga demnitatea şi libertatea, astfel îşi vor putea învinge trecutul şi împlini destinul şi, cine ştie, Marie, nepoata lui Isabeau şi fiica lui Paracelsus, va putea înfăptui ceea ce femeile din neamul ei n-au reuşit; poate atunci va înţelege tâlcul prevestirilor lui Nostradamus. Vor reuşi să descopere secretul Pietrei filozofale, al vieţii veşnice, dar, mai ales, vor putea afla misterul transformării lor în lupoaice în nopţile cu lună plină?

Parerea mea:

Volumul doi din seria Jocul Lupoaicelor isi pierde aproape in totalitate apartenenta la stilul fantasy, devenind in mare masura un roman istoric, admirabil redactat. Singura legatura cu genul fantasy ramane amestecul de sange uman cu cel de lupoaica, ce curge in venele personajele principale ale cartii, dar nu se mai pune accentul pe acesta la fel de mult ca in primul volum.

Actiunea se petrece in principal la Paris, la curtea regelui Frantei, unde atat Isabeau cat si nepoata sa, Marie (care este de fapt protagonista acestui volum) devin pe rand protejatele acestuia, fapt ce le aduce in aceeasi masura si bucurii dar si o serie noua de pericole. Amenintarea ce planeaza asupra lui Isabeau si a familiei sale din partea lui Francois de Chazeron dispare cam in prima treime a romanului. Pana spre sfarsitul cartii, cand Marie si tatal ei, Paracelsus incearca sa descopere leacul pentru transformarea Loralinei inapoi in om, intrigile se desfasoara la Paris si ocazional, la Vollore. Suntem purtati intr-o epoca destul de tulbure din perioada Frantei si a Europei, in care lupta pentru putere, tradarile la cel mai inalt rang, minciunile si neincrederea erau ceva obisnuit.

Desi intriga nu a fost extrem de surprinzatoare si in general, romanul nu iti trezeste cine stie ce emotii, l-am citit cu placere si mi s-a parut interesant amestecul de istorie cu fantezie, cu cate o tenta de supranatural accentuata de pasiunea catre alchimie, de increderea in astrologie sau de prezicerile lui Nostradamus. Am fost surprinsa sa citesc la final notele autoarei, prin care aflam ca aproape toate locurile si numele personajelor sunt reale si inca exista atat cetatile unde se desfasoara actiunea din roman, cat si urmasii catorva familii mentionate.

Bile albe:

– Stilul este lin si armonios, reusind sa redea la fel de realist atat atmosfera luxoasa de la curtea regelui, cat si dedesubturile neplacute ale acestei societati sau mizeria si revolta poporului sarac. Este surprinzator faptul ca descrierile nu sunt deloc multe sau vaste, dar reusesti sa iti imaginezi perfect fiecare loc creionat in poveste. Autoarea te poarta intr-o istorie atat de diferita fata de societatea actuala, dar care pastreaza totusi aceleasi eterne dorinte si vise ale omenirii.

 – In ciuda faptului ca partea supranaturala a istorisirii este pusa intr-un con de umba in cea mai mare parte a cartii, autoarea reuseste sa te pastreze mereu conectat la aceasta prin diferite aluzii, detalii subtile sau mentiuni care iti readuc in atentie intriga originala a povestii.

Bile negre:

– Nu am remarcat nici un personaj fascinant, care sa iti transmita ceva ai mult de cateva sentimente vagi de simpatie sau dispret. Cateva dintre personaje au cate o trasatura care le creioneaza mai bine si le aduce mai aproape de o imagine veridica (regele sau sora acestuia) dar in general, este destul de greu sa te simti atasat de vreun personaj.

Alte recenzii care te-ar putea interesa: Camera blestemata (Jocul Lupoaicelor, vol. 1) – Mireille Calmel Insula pinguinilor – Anatole France