Camera blestemata (seria Jocul Lupoaicelor, volumul 1) – Mireille Calmel

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducere: Alina Beiu-Desliu

Nr. pagini: 320

 

Sinopsis:

Iarna anului 1500. Langa zidul castelului Montguerlhe, zace, inconstienta si plina de sange, o tanara cu parul lung. Pentru ca era prea frumoasa si mandra, a refuzat sa se daruiasca stapanului ei, monseniorul Francois de Chazeron. Drept urmare, acesta i-a spanzurat sotul chiar in noaptea nuntii, iar pe ea a violat-o, a batut-o si apoi a insemnat-o cu fierul rosu, aruncsad-o lupilor. Dar fiarele padurii nu s-au atins de tanara ranita, pentru ca o considera de-a lor, le vorbeste limba, iar in noptile cu luna plina se transforma… Toti o cred moarta, dar Isabeau a reusit sa supravietuiasca doar pentru a se razbuna. Povestea ei ne duce în subteranele Parisului, la curtea miracolelor. Profetiile unui copil, care mai tarziu va deveni Nostradamus, ne poarta in cautarea Pietrei filozofale. Actiune, mister, reconstituire a unei epoci istorice toate intr-un roman pasionant!

Parerea mea:

Am observat ca la fiecare cativa ani, se modifica „tendintele” in materie de genuri literare la moda. In special in genul fantasy, apar si dispar periodic anumite curente. In ultimii ani, au intrat din nou in atentia publicului cartile cu vampiri si cele cu varcolaci (acestea din urma obtinand un ecou mai stins totusi), dupa care a urmat o perioada in care s-au testat cartile cu calatorii in timp, cele cu ingeri – cel mai des, cu cei cazuti, cele cu vrajitori sau personaje dotate cu anumite puteri speciale, iar in prezent, am observat ca atentia se indreapta catre romanele distopice, ce prezinta diferite povesti dintr-un viitor post-apocaliptic. In general, majoritatea acestor carti ascund de fapt si cate o poveste de dragoste sub masca supranaturalului.

Camera blestemata mi-a lasat impresia ca ar fi o carte din perioada premergatoare fantasy-ului de azi, din momentul in care acest gen exista, dar nu avea acelasi numar de admiratori ca cel din prezent si cand reactiile publicului inca nu erau clar definite. Diferentele principale constau in perioada de timp utilizata de autoare drept cadru pentru intamplarile istorisite, anii 1500-1516 si de asemenea, in faptul ca desi exista cateva povesti de dragoste, accentul nu s-a pus pe acestea.

Cartea spune povestea unor femei dintr-o familie nu tocmai obisnuita. Isabeau si fiica sa, Loraline au puteri vindecatoare si inteleg graiul lupilor, ajungand, in urma unor intamplari nefaste sa traiasca printre acestia, in timp ce bunica si sora lui Isabeau, Alberie, sunt adevarate femei varcolac, transformandu-se la fiecare luna plina in lupoaice. Viata lui Isabeau este distrusa de stapanul mosiei unde aceasta locuia, iar din acel moment este adoptata de lupii din imprejurimi si incepe sa conceapa un plan de razbunare pe care i-l transmite ca mostenire fiicei sale, crescuta in salbaticie, in aceeasi familie de lupi. Alberie face parte si ea din complotul impotriva lui Francois de Chazeron si odata cu plecarea lui Isabeau la Paris, Loraline devine responsabila de indeplinirea razbunarii, ceea ce duce pana la urma la un final surprinzator si cu siguranta foarte departe de cel dorit.

Prin prezenta lui Isabeau la Paris cititorul face o incursiune atat in lumea buna a Frantei din acea perioada, cat si in faimoasa Curte a Miracolelor din subteranele orasului. In acelasi timp, calatoriile lui Theophrastus (personaj real, Theophrastus Bombast von Hohenheim, cunoscut ulterior in istorie sub numele de Paracelsus) ne conduc pana la copilul Nostradamus, calatorie ce nu pare sa aiba alt rol decat pe acela de a oferi un plus de savoare romanului. Per ansamblu, povestea reprezinta un amestec interesant de mituri, istorie, realism si fictiune, astfel incat la final te intrebi cat din ceea ce ai citit ar fi putut fi cu adevarat real.

Bile albe:

– Cred ca principala calitate a cartii o reprezinta tocmai imbinarea unor intamplari si a unor personaje reale cu unele imaginare si plasarea intamplarilor in Evul Mediu, ceea ce duce la o poveste mai complexa, cu intrigi bine inchegate, cu prezentarea unor reguli sociale complicate si aproape de neinteles acum, cu explicarea unor fapte ce au devenit in timp adevarate legende, cu descrierea unei epoci in care magia, credintele bizare, stiinta primitiva si superstitiile constituiau un mod de viata obisnuit.

Bile negre:

– Nu am inteles plasa de tradari si minciuni intinsa intre personajele principale, mai ales ca acestea sunt de aceeasi parte a baricadei, iar minciunile sunt absolut inutile, lipsite de sens, neavand nici un scop practic: Isabeau o minte pe Loraline, Alberie pe Huc, Theophrastus pe tatal sau.

Alte recenzii care te-ar putea interesa: Razbunarea lui Isabeau (Jocul Lupoaicelor, vol. 2) – Mireille Calmel Misterul Tiziano – Iain Pears