Publicat în Neil Gaiman

Cartea cimitirului – Neil Gaiman

Disponibil la: Nemira

Colectia: Suspans

Traducerea: Liviu Radu

Numar pagini: 288

 

Sinopsis:

Cartea cimitirului a primit: Premiul Hugo 2009, Premiul Locus 2009, Premiul Newbery 2009.

„Un fantasy gotic modelat dupa Cartea Junglei, cu un omagiu adus en passant lui Harry Potter. […] Prin juxtapunerea lumii mortilor cu lumea viilor, Gaiman creeaza un univers fantastic al carui erou ajunge sa înteleaga valoarea familiei.” – Bookmarks Magazine

„I-as putea spune o mica bijuterie, dar continutul este mult mai generos decat forma exterioara.” – PETER S. BEAGLE

„Precum un baton de ciocolata neagra de Halloween, romanul este savuros, dulce-amarui si satisface deplin.”  – Washington Post

„Nostalgica, spirituala, inteleapta si datatoare de fiori. O carte ce trebuie citita de toti cei care au fost sau sunt copii.” – Kirkus Reviews

„O fermecatoare alegorie a copilariei, inspirata de Cartea Junglei de Kipling.” – Amazon.com

„Gaiman a creat o poveste puternica, surprinzatoare si uneori tulburatoare, despre vise, fantome, ucigasi, tradari si familie.” – School Library Journal

Parerea mea:

Aveam cartea asta in wish list de ceva timp, in primul rand deoarece scrierile lui Neil Gaiman sunt mereu surprinzatoare si in al doilea rand pentru ca un astfel de titlu nu putea descrie decat o poveste interesanta. Mi-a placut romanul, desi l-as plasa dupa Nicaieri sau Semne bune in topul cartilor mele preferate scrise de acest autor.

Povestea din Cartea Cimitirului este povestea unui baietel viu, aflat intr-o mare primejdie si salvat de…cimitir, bineinteles. Locuitorii cimitirului sunt fantomele celor ingropati acolo, un vampir ce devine protectorul copilului si alte cateva creaturi ce ofera un plus de savoare romanului si fara de care ar fi parut cu siguranta incomplet. Pe scurt, urmarim viata baiatului (Nobody Owens – poreclit Bod) si cateva etape importante in evolutia acestuia, iar spre final actiunea se intensifica si revenim la momentele ce au declansat actiunea, la motivele pentru care Bod a si ajuns sa fie crescut in cimitir. Pe parcursul romanului, Bod trece prin cateva momente critice, in care siguranta sa este din nou in pericol, dar care formeaza omul ce va fi mai departe.  Intr-o oarecare masura, Bod este reprezentarea fiecarui copil ce trebuie sa invete cum sa fie om: sa creasca, sa greseasca, sa invete, sa depaseasca momentele grele pentru ca apoi sa fie pregatit sa zboare din cuib, sa descopere lumea si sa devina om mare. Evident, intamplarile din carte sunt departe de realitate, nu degeaba aceasta este si incadrata in genul dark fantasy, dar pana la urma aceasta este ideea pe care se bazeaza romanul.

Am descoperit, surprinsa si un personaj ce se trage din Romania, doamna Lupescu si am apreciat faptul ca desi ar fi avut ocazia, autorul s-a indepartat usor de vesnicele clisee legate de Romania si nu a facut-o pe doamna Lupescu vampir. Exista momente in care actiunea stagneaza, in care esti destul de convins ca nu se va intampla nimic interesant, dar si pasaje care iti accelereaza pulsul si te fac extrem de curios sa vezi cum se va termina povestea.

Finalul nu este unul trist, dar nici nu se incadreaza la categoria de Happy End clasic. Lui Bod i se deschide larg o usa pe care si-a dorit-o mult timp deschisa, dar in acelasi timp i se inchide una, iar promisiunea ca va primi inapoi la un moment dat ceea ce lasa in urma nu este una destul de clara.

Bile albe:

– Mi-a placut modul in care scriitorul a ales sa modeleze caracterul personajului principal. Cred ca asta este si una dintre cele mai importante laturi ale moralei cartii. Pe masura ce te adancesti in poveste, observi ca Bod devine tot mai intelept, dar si ca intelepciunea asta are un pret. Urmarirea evolutiei sale iti sugereaza clar ca greselile pe care le-a facut l-au ajutat intr-o masura destul de mare sa isi construiasca personalitatea. Modul in care se descurca la final cu dusmanii ce ii amenintau viata si felul in care accepta decizia cimitirului atunci cand creste sunt dovezi clare ale faptului ca Nobody Owens este un personaj admirabil.

Bile negre:

– Cred ca daca povestea „individului numit Jack” ar fi fost introdusa mai devreme si dezvoltata mai amplu, cartea ar fi fost mult mai interesanta. In cea mai mare parte a romanului autorul te indeparteaza atat de mult de intriga de la inceput, incat aproape ca uiti de ea si de amenintarea ce planeaza inca asupra protagonistului. Astfel se creeaza niste momente in care suspectezi faptul ca toata cartea ar putea continua intr-un ritm relativ lin, fara momente de suspans si fara un punct culminant. Iar surprizele din finalul cartii nu compenseaza acalmia prelungita de care ai avut parte in prea multe pagini.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Coraline – Neil Gaiman

Divergent (Divergent, vol. 1) – Veronica Roth

Publicat în Neil Gaiman

Coraline – Neil Gaiman

Disponibil la: Tritonic

Colectia: Tritonic Junior

Traducerea: Liviu Radu

Numar pagini: 150

 

Sinopsis:

Ca multe alte celebre carti pentru copii, si aici este vorba despre o fetita, pe numele ei Coraline, isteata, perspicace, dornica sa exploreze apartamentul in care tocmai s-a mutat impreuna cu parintii ei si imprejurimile acestuia. In cursul explorarilor ei, gaseste o usa misterioasa, incuiata, aflata in camera de desenat. Mama ei are cheia, si ii arata Coralinei ce se afla in spatele usii: nimic altceva in afara de caramizi. In mod inevitabil, Coraline se va intoarce si va deschide usa. De data aceasta caramizile au disparut, iar in locul lor se afla un coridor intunecat. Coraline paseste pe acel coridor – ce explorator n-ar fi facut la fel? – si ajunge intr-un apartament care este aproape la fel cu cel pe care il stia. Aproape…

Parerea mea:

Personal, cred ca Neil Gaiman nu este un autor de romane fantasy sau de romane pentru copii si adolescenti, ci un creator de povesti. Indiferent cate pagini au povestile lui. Am mai citit cateva dintre cartile lui si de fiecare data am fost transportata intr-o lume fantastica, incarcata de simboluri magice, total diferita de povestile cu care am crescut dar care mi-a oferit totusi exact aceleasi sentimente. Cu toate ca esti constient de la inceput ca romanul pe care il ai in mana se va incheia cu un final fericit, nu poti sa nu te lasi prins de atmosfera intunecata, de starea continua de suspans in care esti tinut pana la ultima pagina si de emotiile transmise prin fiecare rand al povestii.

In „Coraline” scriitorul pastreaza acelasi stil unic, ce imbina atmosfera sumbra cu povestea magica, oferind cititorului o lectura captivanta. Autorul preia diferite aspecte ale realitatii si le transforma intr-o poveste ce pare la prima vedere destul de usurica si lipsita de sensuri ascunse. Coraline este o fetita ce s-a mutat impreuna cu parintii ei intr-o locuinta noua. Printr-o usa ciudata, ea descopera o lume paralela, o casa identica cu a ei in care locuiesc „ceilalti” parinti ai sai, si ei extrem de asemanatori cu cei reali. Parinti care isi doresc ca ea sa vina sa locuiasca impreuna cu ei si ii ofera perspectiva unei vieti mai interesante decat cea pe care ar trebui sa o lase in urma. Si cum prima incercare a acestora se soldeaza cu un esec, cealalta mama hotaraste sa aplice o strategie noua. Ii rapeste parintii adevarati, fortand-o sa intre din nou in lumea ei pentru a-i salva.

Pe parcursul explorarii noii lumi in care a ajuns, Coraline descopera atat personaje cunoscute, copii ciudate ale locuitorilor din cladirea in care locuieste, dar isi face si o serie de aliati noi. Desi lipsiti de posibilitatea de a o ajuta sa isi recupereze familia si sa revina in lumea normala, acestia ii ofera insa sfaturi fara de care nu ar putea iesi din capcana celeilalte mame.

Una dintre cele mai interesante aspecte ale cartii este faptul ca in momentul in care crezi ca totul s-a terminat, ca vei avea parte de mult asteptatul final fericit, descoperi insa ca povestea nu s-a incheiat, ca pericolele inca pandesc din umbra si ca in orice moment protagonista s-ar putea trezi din nou in mijlocul planului malefic al celeilalte mame.

Bile albe:

– Este imposibil sa nu te atasezi de cateva dintre personajele secundare. Dintre acestea, portretul pisicii mi s-a parut extrem de bine realizat. Aceasta are rolul de sfatuitor al eroinei, cam cum este calul lui Fat Frumos din povestile clasice. Totusi, spre deosebire de acesta, pisica nu este lipsita de slabiciuni. Daca la inceputul povestii apare mai mult ca o prezenta atotstiitoare si independenta ce nu are nevoie de nici un fel de ajutor din partea protagonistei, pe masura ce intriga se intensifica, autorul ii scoate la iveala intreaga personalitate, cu un amalgam complex de sentimente surprinzator de umane.

– Desi este o practic doar o poveste, Coraline te lasa cu o multime de ganduri invalmasite in momentul in care o termini. Este inevitabila incercarea de intelegere a complexitatii intentiilor celeilalte mame: amestecul de dragoste, egoism, nevoie de afectiune si nebunie. De asemenea, iti raman intiparite in minte compasiunea si empatia pe care le simti pentru ceilalti locuitori ai cladirii, fiecare cu povestea, esecurile, regretele sau sperantele lor. Si combini senzatia de dispret cu cea de mila pentru slabiciunea celuilalt tata, care este pana la urma doar un pion in jocul celeilalte mame. Fiecare aspect aparent minor al cartii ofera de fapt o imagine extrem de sugestiva a vietii in general.

Bile negre:

– Modul in care Coraline trateaza fiecare aspect al experientei prin care trece este lipsit de orice urma de veridicitate dintr-un anumit punct de vedere. In afara de cateva mentiuni in care autorul specifica faptul ca fetitei ii este frica de ceea ce urmeaza, fiecare actiune a acesteia contrazice existenta oricarui fior de teama. Coraline isi planifica si isi desfasoara fiecare parte a planului cu un calm desavarsit, cu o hotarare deplina, cu o acceptare resemnata  a obstacolelor si cu o ignorare aproape totala a pericolelor ce ar putea-o pandi, de parca ar fi convinsa inca de la inceput de reusita sa ori de parca nu ar avea nimic de pierdut daca da gres.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Dragonul furtunii – I. J. Parker

Jurnalul Zlatei – Zlata Filipovic