Publicat în Neil Gaiman

Coraline – Neil Gaiman

Disponibil la: Tritonic

Colectia: Tritonic Junior

Traducerea: Liviu Radu

Numar pagini: 150

 

Sinopsis:

Ca multe alte celebre carti pentru copii, si aici este vorba despre o fetita, pe numele ei Coraline, isteata, perspicace, dornica sa exploreze apartamentul in care tocmai s-a mutat impreuna cu parintii ei si imprejurimile acestuia. In cursul explorarilor ei, gaseste o usa misterioasa, incuiata, aflata in camera de desenat. Mama ei are cheia, si ii arata Coralinei ce se afla in spatele usii: nimic altceva in afara de caramizi. In mod inevitabil, Coraline se va intoarce si va deschide usa. De data aceasta caramizile au disparut, iar in locul lor se afla un coridor intunecat. Coraline paseste pe acel coridor – ce explorator n-ar fi facut la fel? – si ajunge intr-un apartament care este aproape la fel cu cel pe care il stia. Aproape…

Parerea mea:

Personal, cred ca Neil Gaiman nu este un autor de romane fantasy sau de romane pentru copii si adolescenti, ci un creator de povesti. Indiferent cate pagini au povestile lui. Am mai citit cateva dintre cartile lui si de fiecare data am fost transportata intr-o lume fantastica, incarcata de simboluri magice, total diferita de povestile cu care am crescut dar care mi-a oferit totusi exact aceleasi sentimente. Cu toate ca esti constient de la inceput ca romanul pe care il ai in mana se va incheia cu un final fericit, nu poti sa nu te lasi prins de atmosfera intunecata, de starea continua de suspans in care esti tinut pana la ultima pagina si de emotiile transmise prin fiecare rand al povestii.

In „Coraline” scriitorul pastreaza acelasi stil unic, ce imbina atmosfera sumbra cu povestea magica, oferind cititorului o lectura captivanta. Autorul preia diferite aspecte ale realitatii si le transforma intr-o poveste ce pare la prima vedere destul de usurica si lipsita de sensuri ascunse. Coraline este o fetita ce s-a mutat impreuna cu parintii ei intr-o locuinta noua. Printr-o usa ciudata, ea descopera o lume paralela, o casa identica cu a ei in care locuiesc „ceilalti” parinti ai sai, si ei extrem de asemanatori cu cei reali. Parinti care isi doresc ca ea sa vina sa locuiasca impreuna cu ei si ii ofera perspectiva unei vieti mai interesante decat cea pe care ar trebui sa o lase in urma. Si cum prima incercare a acestora se soldeaza cu un esec, cealalta mama hotaraste sa aplice o strategie noua. Ii rapeste parintii adevarati, fortand-o sa intre din nou in lumea ei pentru a-i salva.

Pe parcursul explorarii noii lumi in care a ajuns, Coraline descopera atat personaje cunoscute, copii ciudate ale locuitorilor din cladirea in care locuieste, dar isi face si o serie de aliati noi. Desi lipsiti de posibilitatea de a o ajuta sa isi recupereze familia si sa revina in lumea normala, acestia ii ofera insa sfaturi fara de care nu ar putea iesi din capcana celeilalte mame.

Una dintre cele mai interesante aspecte ale cartii este faptul ca in momentul in care crezi ca totul s-a terminat, ca vei avea parte de mult asteptatul final fericit, descoperi insa ca povestea nu s-a incheiat, ca pericolele inca pandesc din umbra si ca in orice moment protagonista s-ar putea trezi din nou in mijlocul planului malefic al celeilalte mame.

Bile albe:

– Este imposibil sa nu te atasezi de cateva dintre personajele secundare. Dintre acestea, portretul pisicii mi s-a parut extrem de bine realizat. Aceasta are rolul de sfatuitor al eroinei, cam cum este calul lui Fat Frumos din povestile clasice. Totusi, spre deosebire de acesta, pisica nu este lipsita de slabiciuni. Daca la inceputul povestii apare mai mult ca o prezenta atotstiitoare si independenta ce nu are nevoie de nici un fel de ajutor din partea protagonistei, pe masura ce intriga se intensifica, autorul ii scoate la iveala intreaga personalitate, cu un amalgam complex de sentimente surprinzator de umane.

– Desi este o practic doar o poveste, Coraline te lasa cu o multime de ganduri invalmasite in momentul in care o termini. Este inevitabila incercarea de intelegere a complexitatii intentiilor celeilalte mame: amestecul de dragoste, egoism, nevoie de afectiune si nebunie. De asemenea, iti raman intiparite in minte compasiunea si empatia pe care le simti pentru ceilalti locuitori ai cladirii, fiecare cu povestea, esecurile, regretele sau sperantele lor. Si combini senzatia de dispret cu cea de mila pentru slabiciunea celuilalt tata, care este pana la urma doar un pion in jocul celeilalte mame. Fiecare aspect aparent minor al cartii ofera de fapt o imagine extrem de sugestiva a vietii in general.

Bile negre:

– Modul in care Coraline trateaza fiecare aspect al experientei prin care trece este lipsit de orice urma de veridicitate dintr-un anumit punct de vedere. In afara de cateva mentiuni in care autorul specifica faptul ca fetitei ii este frica de ceea ce urmeaza, fiecare actiune a acesteia contrazice existenta oricarui fior de teama. Coraline isi planifica si isi desfasoara fiecare parte a planului cu un calm desavarsit, cu o hotarare deplina, cu o acceptare resemnata  a obstacolelor si cu o ignorare aproape totala a pericolelor ce ar putea-o pandi, de parca ar fi convinsa inca de la inceput de reusita sa ori de parca nu ar avea nimic de pierdut daca da gres.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Dragonul furtunii – I. J. Parker

Jurnalul Zlatei – Zlata Filipovic

Anunțuri

Autor:

www.roxtao.wordpress.com

7 gânduri despre „Coraline – Neil Gaiman

    1. Din fericire am vazut doar inceputul, cred ca vreo 10 minute, pe vremea cand habar nu aveam ca e facut dupa o carte. Aproape intotdeauna prefer sa vad filmul abia dupa ce citesc cartea, asa ca a venit la fix comentariul tau, mai ales ca ai spus ca ti-a placut! Iti multumesc pentru vizita, sper sa revii! ^_^

    1. :)))) uitasem de adresa asta de mail, sunt setata pe aia clasica. Oricum, ce am scris ramane valabil, deci si recunostinta pt vizita si speranta ca o sa revii ^_^ Te pup eu pe tine!

  1. Ai dreptate, nu cred ca era cazul sa moara atatea personaje in Divergent! Mi-am dorit foarte putin la inceput sa citesc aceasta carte si asta pentru ca ideea cu factiunile mi s-a parut de-a dreptul utopica. Dar cand am vazut-o la reduceri nu m-am putut abtine sa nu o cumpar! Si, daca tot am cumparat-o… nah, ca doar nu era sa stau sa ma uit la ea! Oricum nu a fost chiar rea, desi putin exagerata cu treaba aia cu oamenii in afara factiunilor. Din pacate nu cred ca va ocupa vreodata ub loc in pozitiile fruntase din topul preferintelor mele! 😀

    1. Daa, si eu o aveam in wish list de ceva timp, mai ales ca citisem atatea pareri pozitive si mai fusese si cotata drept unul dintre cele mai bune romane ale anului. Oricum, astept volumele urmatoare cu interes, e posibil sa imi mai schimb parerea. Mi s-a mai intamplat atunci cand am citit alte serii (Jocurile Foamei de exemplu) sa critic lipsa unor explicatii clare in primul volum si apoi sa vad ca in volumele urmatoare erau extrem de bine lamurite aspectele respective. Deci este posibil sa se intample la fel si in cazul seriei Divergent, sa ne convinga in volumele urmatoare ca impartirea pe factiuni e intr-adevar o idee minunata si ca am fost noi niste carcotase 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s