Cartea cimitirului – Neil Gaiman

Disponibil la: Nemira

Colectia: Suspans

Traducerea: Liviu Radu

Numar pagini: 288

 

Sinopsis:

Cartea cimitirului a primit: Premiul Hugo 2009, Premiul Locus 2009, Premiul Newbery 2009.

“Un fantasy gotic modelat dupa Cartea Junglei, cu un omagiu adus en passant lui Harry Potter. […] Prin juxtapunerea lumii mortilor cu lumea viilor, Gaiman creeaza un univers fantastic al carui erou ajunge sa înteleaga valoarea familiei.” – Bookmarks Magazine

“I-as putea spune o mica bijuterie, dar continutul este mult mai generos decat forma exterioara.” – PETER S. BEAGLE

“Precum un baton de ciocolata neagra de Halloween, romanul este savuros, dulce-amarui si satisface deplin.”  – Washington Post

“Nostalgica, spirituala, inteleapta si datatoare de fiori. O carte ce trebuie citita de toti cei care au fost sau sunt copii.” – Kirkus Reviews

“O fermecatoare alegorie a copilariei, inspirata de Cartea Junglei de Kipling.” – Amazon.com

“Gaiman a creat o poveste puternica, surprinzatoare si uneori tulburatoare, despre vise, fantome, ucigasi, tradari si familie.” – School Library Journal

Parerea mea:

Aveam cartea asta in wish list de ceva timp, in primul rand deoarece scrierile lui Neil Gaiman sunt mereu surprinzatoare si in al doilea rand pentru ca un astfel de titlu nu putea descrie decat o poveste interesanta. Mi-a placut romanul, desi l-as plasa dupa Nicaieri sau Semne bune in topul cartilor mele preferate scrise de acest autor.

Povestea din Cartea Cimitirului este povestea unui baietel viu, aflat intr-o mare primejdie si salvat de…cimitir, bineinteles. Locuitorii cimitirului sunt fantomele celor ingropati acolo, un vampir ce devine protectorul copilului si alte cateva creaturi ce ofera un plus de savoare romanului si fara de care ar fi parut cu siguranta incomplet. Pe scurt, urmarim viata baiatului (Nobody Owens – poreclit Bod) si cateva etape importante in evolutia acestuia, iar spre final actiunea se intensifica si revenim la momentele ce au declansat actiunea, la motivele pentru care Bod a si ajuns sa fie crescut in cimitir. Pe parcursul romanului, Bod trece prin cateva momente critice, in care siguranta sa este din nou in pericol, dar care formeaza omul ce va fi mai departe.  Intr-o oarecare masura, Bod este reprezentarea fiecarui copil ce trebuie sa invete cum sa fie om: sa creasca, sa greseasca, sa invete, sa depaseasca momentele grele pentru ca apoi sa fie pregatit sa zboare din cuib, sa descopere lumea si sa devina om mare. Evident, intamplarile din carte sunt departe de realitate, nu degeaba aceasta este si incadrata in genul dark fantasy, dar pana la urma aceasta este ideea pe care se bazeaza romanul.

Am descoperit, surprinsa si un personaj ce se trage din Romania, doamna Lupescu si am apreciat faptul ca desi ar fi avut ocazia, autorul s-a indepartat usor de vesnicele clisee legate de Romania si nu a facut-o pe doamna Lupescu vampir. Exista momente in care actiunea stagneaza, in care esti destul de convins ca nu se va intampla nimic interesant, dar si pasaje care iti accelereaza pulsul si te fac extrem de curios sa vezi cum se va termina povestea.

Finalul nu este unul trist, dar nici nu se incadreaza la categoria de Happy End clasic. Lui Bod i se deschide larg o usa pe care si-a dorit-o mult timp deschisa, dar in acelasi timp i se inchide una, iar promisiunea ca va primi inapoi la un moment dat ceea ce lasa in urma nu este una destul de clara.

Bile albe:

– Mi-a placut modul in care scriitorul a ales sa modeleze caracterul personajului principal. Cred ca asta este si una dintre cele mai importante laturi ale moralei cartii. Pe masura ce te adancesti in poveste, observi ca Bod devine tot mai intelept, dar si ca intelepciunea asta are un pret. Urmarirea evolutiei sale iti sugereaza clar ca greselile pe care le-a facut l-au ajutat intr-o masura destul de mare sa isi construiasca personalitatea. Modul in care se descurca la final cu dusmanii ce ii amenintau viata si felul in care accepta decizia cimitirului atunci cand creste sunt dovezi clare ale faptului ca Nobody Owens este un personaj admirabil.

Bile negre:

– Cred ca daca povestea „individului numit Jack” ar fi fost introdusa mai devreme si dezvoltata mai amplu, cartea ar fi fost mult mai interesanta. In cea mai mare parte a romanului autorul te indeparteaza atat de mult de intriga de la inceput, incat aproape ca uiti de ea si de amenintarea ce planeaza inca asupra protagonistului. Astfel se creeaza niste momente in care suspectezi faptul ca toata cartea ar putea continua intr-un ritm relativ lin, fara momente de suspans si fara un punct culminant. Iar surprizele din finalul cartii nu compenseaza acalmia prelungita de care ai avut parte in prea multe pagini.

Alte recenzii care te-ar putea interesa: Coraline – Neil Gaiman Divergent (Divergent, vol. 1) – Veronica Roth