Publicat în Richelle Mead

Limitele spiritului (Academia Vampirilor, volumul 5) – Richelle Mead

Disponibil la: Leda Books

Colectia: Fantasy Leda

Traducerea: Adrian Deliu

Numar pagini: 576

 

Sinopsis:

Dimitri i-a acordat lui Rose o ultima sansa.

Dar alegerea facuta de ea nu a fost cea buna…

Dupa o lunga si tulburatoare calatorie pana in orasul natal al lui Dimitri din Siberia, Rose Hathaway s-a intors la Sf. Vladimir – si la cea mai buna prietena a ei, Lissa. Sunt in pragul absolvirii, iar fetele de-abia asteapta ca viata de dincolo de portile de fier ale Academiei sa inceapa. Dar inima lui Rose inca mai tanjeste dupa Dimitri, si stie prea bine ca el pandeste ascuns undeva, nu departe. 
Nu a reusit sa-l ucida atunci cand a avut sansa. Iar acum, cele mai rele temeri ale ei sunt pe cale sa se adevereasca – Dimitri, strigoiul, o vaneaza. Numai ca de data aceasta nu mai vrea s-o convinga sa i se alature, ci s-o ucida.

Parerea mea:

Ei bine, daca in recenzia volumului anterior ma plangeam ca actiunea lipseste din cea mai mare parte a cartii, in Limitele Spiritului autoarea te tine in suspans de la prima pana la ultima pagina. Se intampla atat de multe lucruri – unele de-a dreptul incredibile! – incat la final ai senzatia ca ai citit vreo 2-3 carti, nu una singura. De la inceput si pana la sfarsit, totul te tine in alerta, iar intrigile se desfasoara cu viteza maxima. Exista cel putin 3 puncte culminante, iar in restul paginilor avem parte de aventuri ceva mai putin importante, insa la fel de tensionate. Nu e de mirare deci ca pana in prezent, volumul acesta mi-a placut cel mai mult. Desi unele dintre cartile anterioare ale seriei au poate semnificatii mai profunde, Limitele Spiritului este cel care m-a tinut cu sufletul la gura. Da, apreciez si cartile care te fac sa iti reformulezi conceptele si teoriile din minte si care te obliga parca sa revii cu gandul iar si iar la ceea ce ai citit, insa din punctul meu de vedere, cu cat o poveste te desprinde mai tare de realitate si te transporta in alta lume, cu atat mai buna este.

Mi-a placut si diversitatea intrigilor, modul in care autoarea asigura un echilibru intre situatiile ce tin strict de supravietuire si cele axate mai mult pe cultura vampirilor si pe regulile (de multe ori ilogice) ale societatii. Esti plimbat din pustiul Alaskai pana pe strazile intunecoase ale Las Vegasului si apoi in luxul Curtii Regale, iar daca incerci sa compari gradul de pericol al aventurilor, descoperi cu surprindere ca aproape toate situatiile cantaresc cam la fel in balanta. Iar la final, culmea, viata Rosei nu este pusa in pericol de strigoi sau de alte pericole de genul acesta, ci exact de acele intrigi marunte de la Curte, de regulile invechite, ideile preconcepute si mentalitatile depasite.

Rose incepe sa aiba o atitudine mai echilibrata si pana spre final mi-a placut de ea mai mult decat de obicei. Are in continuare momente explozive, insa mi se pare ca in calatoria din Siberia a capatat o intelepciune care se revarsa si in actiunile ei obisnuite. Deciziile riscante pe care le ia se bazeaza pe planuri si strategii mai atent analizate si construite, iar comportamentul fata de cei din jur este de cele mai multe ori ireprosabil. Un singur lucru nu mi-a placut, legat de Adrian, dar il voi mentiona mai tarziu.

Cat despre celelalte personaje..cele mai multe dintre ele mi-au placut mult, iar fata de unele dintre ele am avut chiar o admiratie profunda. Regina Tatiana mi s-a parut de cele mai multe ori o prezenta extrem de interesanta, in ciuda faptului ca unele hotarari sau actiuni sunt intr-o oarecare masura condamnabile. Insa finalul confirma faptul ca in spatele mastii de regina rece si vicleana se ascunde ceva mai mult. Dimitri mi se pare in continuare oarecum insipid. Inca de la primul volum astept momentul in care personajul lui ma va lasa fara cuvinte, insa nici pana acum nu a reusit sa imi ofere vreo emotie. In primele volume avea intr-adevar cateva replici amuzante, insa nu reusesc sa inteleg de ce atat de multe cititoare au fost atat de fascinate de el. Personalitatea Lissei capata tot mai mult contur, este probabil singurul personaj a carui evolutie este foarte bine evidentiata de-a lungul cartilor, iar dezvoltarea sa merge pe o linie ascendenta, fara abateri si fara incolaciri. Nici macar actiunile nebunesti din volumul trecut (care oricum ii erau dictate de altcineva) nu au reusit sa ii pateze imaginea.

Bile albe:

– Actiunea continua, suspansul crescand, situatiile total neasteptate si emotiile pe care ti le transmite povestea de la primele cuvinte. Sunt incantata de acest volum si sunt destul de sigura ca nici un cititor nu va putea spune ca nu i-a placut cartea. Nici macar nu cred ca am cuvinte sa va spun cat de tare am iubit Limitele Spiritului. Am senzatia ca orice as spune, nu ar fi destul pentru a-mi exprima entuziasmul!

Bile negre:

– Imi place tot mai mult de Adrian (exceptand cateva aspecte ale personalitatii sale) si am o banuiala ca povestea nu se va termina prea bine pentru el. Mi s-a parut ca Rose se foloseste de el, incercand sa uite esecul cu Dimitri. Ceea ce, pana la un moment dat, poate nu ar fi chiar de condamnat, de multe ori se intampla sa nu te poti desprinde singur din nefericire si sa ai nevoie de cineva care sa iti dea o mana de ajutor. Dar atunci cand realizeaza ca nu va reusi niciodata sa il faca fericit, ci dimpotriva, il raneste in repetate randuri, pentru ca in final sa i se arunce in brate ca efect al ultimei respingeri din partea lui Dimitri, mi se pare ca se depaseste o limita. Incepuse sa imi placa tot mai mult de Rose, in ciuda faptului ca inca mai are izbucniri nepotrivite, insa partea aceasta mi-a cam stricat parerea despre ea. Din nou..

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Atingerea Umbrei (seria Academia Vampirilor, volumul 3) – Richelle Mead

Juramant de sange (Academia Vampirilor, volumul 4) – Richelle Mead

Reclame