recenzie carte – Page 77

Memoriile unei gheise – Arthur Golden

Posted on 31/12/201129/10/2014 by roxtao

Disponibil la: Humanitas

Colectia: Raftul Denisei

Traducere: Oana Cristescu

Numar pagini: 504

Sinopsis:

Bestseller international, numarul 1 in topurile din Europa si America, vandut in peste 4 milioane de exemplare si tradus in peste 35 de limbi. Ecranizarea romanului poarta semnatura regizorului Rob Marshall si a primit in 2006 un premiu Globul de Aur, 3 premii Oscar si 3 premii Bafta.

Chiyo, o fata dintr-un sat de pescari, este vanduta unei okiya pentru a fi initiata in artele gheiselor. Ritualurile seductiei sunt nenumarate, intr-o lume al carei esafodaj se sprijina pe culorile unui chimono, pe dezgolirea unei cefe pictate, pe licitarea virginitatii unei adolescente sau pe teserea unei intrigi de budoar. Sayuri, pe numele ei de gheisa, ajunge sa stapaneasca destine, sa detina secrete si sa construiasca un imperiu al erotismului ritualic.

Parerea mea:

In ultimii ani am citit destule romane ce au ca subiect Japonia secolelor trecute. O parte dintre acestea tratau exact lumea gheiselor, modul de organizare al acestei societati invaluite in mister, ce fascineaza si astazi la fel ca in trecut. Ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca din punct de vedere al subiectului, romanul Memoriile unei gheise nu este o opera extrem de spectaculoasa sau originala. Dar cred sincer ca nu am mai intalnit niciodata o carte care sa ma impresioneze atat de mult din punct de vedere al stilului. Nu am crezut ca este posibil sa inglobezi o asemenea aglomeratie de expresii savuroase pe o singura pagina, iar rezultatul sa fie unul reusit. Exista zeci de comparatii delicioase, atat de neobisnuite si de originale incat te poti opri din citit doar pentru a te mira minute in sir de ele si de modul in care autorul a ajuns la ele. Nu stiu cum as putea exprima cat de mult mi-a placut fiecare propozitie citita si in ce masura unele expresii te pot lasa fara cuvinte, tocmai datorita originalitatii lor. Imaginatia scriitorului ar trebui sa primeasca toate premiile posibile tocmai pentru acele fraze minunate.

In plus, autorul a reusit sa creeze un stil pur, cu o nota de naivitate chiar, extrem de accesibil si de curat. Fiecare idee este exprimata direct, fara ocolisuri, fara metafore ascunse sau ganduri ce trebuie citite printre randuri.

Recomand din suflet cartea, indiferent daca subiectul gheiselor este sau nu unul care sa va pasioneze. Asa cum am scris si mai sus, persoanelor care au mai citit ceva carti despre aceasta lume ar putea sa li se para ca tema cartii este banala: copilaria unei fetite menite sa fie gheisa, modul in care viata acesteia ajunge sa devina un iad pentru o perioada, iar apoi ascensiunea sa de la o gheisa necunoscuta la una de prim rang, descrierea unei lumi in care orice gest, cat de marunt, poate schimba destine, felul in care o singura privire sau o atingere au o importanta capitala.

Fata de alte romane ce trateaza aceeasi tema, Memoriile unei gheise aduce o nota de originalitate prin perioada aleasa drept cadru temporal. Al Doilea Razboi Mondial a cutremurat din temelii societatea traditionala a Japoniei, ducand la schimbari majore in viata fiecarei persoane, schimbari ce au afectat fiecare clasa sociala si fiecare domeniu al vietii. Iar lumea gheiselor a fost la un pas de a se destrama pentru totdeauna. Pentru cei care citesc prima data o carte despre gheise, romanul ar putea reprezenta startul unei noi pasiuni si in plus, va oferi cu siguranta o perspectiva noua asupra acestei lumi, intrucat imaginea gheiselor a fost puternic alterata in ochii societatii occidentale.

Bile albe:

– Asa cum reiese din ceea ce am scris deja, este evident ca din punctul meu de vedere, stilul cartii reprezinta principala sa calitate. Probabil la un moment dat voi reciti cartea tocmai pentru acest lucru si cu siguranta, cat de curand, voi revedea filmul pentru a descoperi daca magia cuvintelor din carte a putut sa fie transpusa cel putin intr-o mica masura si in film.

– Mi-a placut modul in care autorul a ales sa prezinte povestea: naratorul este insasi Sayuri, ajunsa la batranete, traind linistita si fericita in America, intr-un mod la fel de elegant, relaxat si de neobisnuit ca si in tineretea sa spectaculoasa.

Bile negre:

– Nu am inteles unele alegeri ale protagonistei, mi s-a parut ca existau metode mai simple pentru a ajunge la ceea ce isi dorea. Stiu ca modul de gandire al asiaticilor difera intr-o masura destul de mare de al nostru, iar aceasta diferenta este si mai insemnata daca ne raportam la trecut, la secolele anterioare, dar cred ca pana la urma in orice societate, drumul cel mai scurt este cel drept, iar un mod de actiune sincer si o expunere directa a lucrurilor sunt mai potrivite decat o modalitate incarcata de ocolisuri, evitari si divagatii.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Dragonul furtunii – I. J. Parker

Si daca e adevarat…- Marc Levy

Suzanne Collins

Revolta (seria Jocurile Foamei, volumul 3) – Suzanne Collins

Posted on 27/12/201129/10/2014 by roxtao

Disponibil la: Nemira

Colectia: Suspans

Traducere: Ana-Veronica Mircea

Numar pagini: 336

Sinopsis:

Ultimul volum din seria Jocurile Foamei. Bestseller international publicat in 32 de tari. In curs de ecranizare!

Katniss a supravietuit calvarului Jubileului Pacificarii si, impreuna cu familia ei si Gale, este la adapost in Districtul 13. Dar, in haosul final al jocurilor, Peeta a cazut prizonier in mainile Capitoliului, iar presedintele Snow ii pregateste o soarta aparte. In timp ce focul revoltei mistuie intreg Panemul, Katniss este sortita sa devina simbol al revolutiei. Pe masura ce evenimentele se desfasoara cu repeziciune, ea realizeaza insa ca a fost mai degraba un pion mutat pe tabla decat liderul celor asupriti. Consecintele devin de negandit pe masura ce numarul victimelor creste, iar Katniss trebuie sa gaseasca o solutie ce pare din ce in ce mai imposibila.

„Revolta, incheierea perfecta a seriei extraordinare incepute cu Jocurile Foamei si continuate cu Sfidarea, va avea peste ani acelasi ecou pe care l-au avut Imparatul mustelor de William Golding si Apocalipsa lui Stephen King.” School Library Journal

„Asteptata cu frenezie, incheierea seriei Jocurile Foamei nu dezamageste nicio clipa. Dimpotriva, le ofera cititorilor si mai mult decat ar fi putut spera: actiune, iubire si suferinta la cote de neegalat.” Booklist

„Suzanne Collins, alaturi de J.K. Rowling si Stephenie Meyer, este una dintre autoarele ale caror carti pentru tineri sunt devorate in primul rand de adulti.” Bloomberg

Parerea mea:

Volumul 3 din Jocurile Foamei devine aproape un roman de razboi, in care sunt impletite un amalgam de sentimente, drame personale, lupte castigate si rani ce nu par sa se mai vindece vreodata. Desi romanul este cel mai lung dintre cele 3 volume, se citeste rapid, nu simti cand trec paginile. Esti absorbit de la inceput in mijlocul actiunii, oscilezi intre sentimente de usurare, siguranta si dimpotriva, disperare sau neincredere in oamenii districtului 13.

In ciuda faptului ca unele personaje pozitive au disparut in volumul anterior, autoarea readuce o serie de personaje mai putin importante dar care ofera totusi un farmec romanului. In plus, cateva dintre personajele nou aparute in acest volum sunt bazate pe aceeasi schema bine cunoscuta a autoarei: personaje ce par reale, pozitive, dar care imbina trasaturile placute cu cate un defect sau cate o slabiciune ce ii ofera un plus de veridicitate. Acelasi lucru este valabil si pentru personajele negative: nu exista un personaj ce intruchipeaza raul absolut. Pana si presedintele Snow, care este cel mai aproape de definitia raului nu este in totalitate malefic, avand trasaturi care il disculpa intr-o oarecare masura.

Odata cu trezirea protagonistei in Districtul 13, district ce a supravietuit in subteran, cu stirea Capitoliului, povestea devine o alunecare continua intre ganduri haotice, evenimente disparate, decizii intelepte sau gresite, participari la filmari, greseli tactice, planuri de razboi, etc. Iar eroina trebuie din nou sa joace un rol, de data aceasta de simbol al luptei si al libertatii, de lider spiritual al razvratitilor. Sosirea lui Peeta intr-o stare total neasteptata reprezinta o deviere usoara in ritmul impus pana atunci, dar povestea revine la drumul initial in scurt timp. Devii nu doar martor, ci te simti de-a dreptul participant la intamplarile prin care trece Katniss si noii sai camarazi; este imposibil sa nu treci prin exact aceleasi emotii prin care trec eroii, sa nu simti haosul interior, increderea si neincrederea in oamenii din jur, suferinta, vinovatia, disperarea si speranta. Pentru Katniss, totul devine o cursa in care scopul final este capturarea presedintelui Snow, dar in final realizeaza ca nu el era sursa raului si ca oricand, puterea ar putea ajunge pe mainile unei persoane nepotrivite, care sa recreeze o societate intemeiata pe baze gresite.

Bile albe:

– Nu pot sa spun ca seria a avut parte de un final spectaculos, dar pana la urma este un happy-end, ceea ce este oricand de preferat, oricarei alte alternative. Si deci in momentul in care inchizi cartea, ramai cu un zambet larg pe fata. Pe parcursul cartii am regretat pierderea unor personaje importante, fie ca erau, fie ca nu erau foarte apropiate de protagonista, am avut momente in care nu am reusit sa o inteleg pe eroina si faptele ei m-au infuriat, am cunoscut personaje si mentalitati care iti declanseaza cele mai pure sentimente de revolta si indignare, dar pana la urma sfarsitul cartii te lasa cu un sentiment de bine si iti ofera impresia ca orice alt final nu ar fi fost la fel de potrivit. Este creionat intr-un mod remarcabil de veridic, fara a se incadra in categoria finalurilor idealiste „au trait fericiti pana la adanci batraneti….”. Desigur, au trait probabil fericiti, dar in masura in care acest lucru a fost posibil, cu traumele, suferintele si regretele unui trecut infiorator.

Bile negre:

– Asa cum am spus si la inceput, volumul 3 al seriei Jocurile Foamei este mai mult un roman de razboi. Ceea ce inseamna ca au existat zeci de pagini de manevre, tactici, planuri de lupta, descrieri ale unor trasee intesate de arme si capcane ale inamicilor, etc. Banuiesc ca erau necesare intr-o oarecare masura, dar eu chiar nu stiam cum sa trec mai rapid de ele.

– Mi s-a parut ciudat faptul ca la o privire mai atenta, actiunile lui Katniss si a grupului ei cu care actioneaza sunt absolut inutile. Implicit, si sacrificiile camarazilor sai, ce renunta la viata pentru a-i garanta ei reusita. Finalul razboiului dintre Capitoliu si Districte ar fi fost exact acelasi si fara ca protagonista sa intreprinda acea actiune care a lasat in urma doar o serie de morti si nici un aspect util. In plus, spre finalul romanului autoarea alege sa mai renunte la unul dintre personajele principale, ceea ce pare sa nu aduca volumului nici un punct pozitiv.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Sfidarea (Jocurile Foamei, vol. 2) – Suzanne Collins

Jocurile Foamei (Jocurile Foamei, vol. 1) – Suzanne Collins

Suzanne Collins

Sfidarea (seria Jocurile Foamei, volumul 2) – Suzanne Collins

Posted on 27/12/201129/10/2014 by roxtao

Disponibil la: Nemira

Colectia: Suspans

Traducere: Ana-Veronica Mircea

Numar pagini: 320

Sinopsis:

Sfidarea este al doilea volum din seria Jocurile Foamei. Suzanne Collins continua intr-o maniera magistrala povestea Districtului 12.

Katniss si Peeta au castigat impreuna sangeroasele Jocuri ale Foamei, sfidand pentru prima oara in istorie regulile impuse de Capitoliu. Reveniti in Districtul 12, dupa toate incercarile infruntate, convinsi ca au castigat o viata sigura si decenta pentru ei si familiile lor, spera ca va urma o lunga perioada de pace. Dar, in timp ce Katniss si Peeta parcurg obligatoriul Tur al Invingatorilor, apar zvonuri despre o revolta printre locuitorii districtelor. Iar in ochii conducatorilor, ei sunt sursa acestei rebeliuni. Daca nu vor reusi sa convinga natiunea Panemului ca sunt in continuare indragostiti nebuneste, consecintele ar putea fi dezastruoase…

“In sfarsit am citit cartea pe care o asteptam cu sufletul la gura: Sfidarea de Suzanne Collins, al doilea volum al fenomenalei serii Jocurile Foamei! Nu doar mi-a implinit asteptarile, si asa foarte mari, dar le-a depasit cu mult! O lectura la fel de pasionanta, chiar mai pasionanta, pentru ca acum esti deja foarte atasat de personajele alaturi de care ai suferit. Iar intriga este incredibila. Nu veti avea somn odata ce ati deschis cartea. Sfatul meu este sa o incepeti dimineata si sa anulati orice program ati avea in acea zi!” Stephenie Meyer

“Proza cristalina a lui Suzanne Collins are un ritm perfect si construieste o lume fascinanta. Si mai fascinant este ca dincolo de a fi thriller SF plin de aventura, seria straluceste prin abordarea temelor moralitatii, supunerii, salvarii, iubirii si, mai presus de toate, a sacrificiului. Spre bucuria armatei de fani care o asteptau, cartea este extraordinara. Cei care nu isi poti stapani curiozitatea pana la urmatorul volum, trebuie sa se pregateasca pentru o adevarata tortura.” – Booklist

Parerea mea:

Am citit pe nerasuflate volumul 2 din Jocurile Foamei, asa ca cel mai pregnant sentiment pe care l-am pastrat referitor la aceasta carte este acela ca reprezinta intr-o oarecare masura doar un volum de tranzitie intre intamplarile din primul si ultimul roman al seriei, mentinandu-te intr-o stare de tensiune de la inceput pana la final. In plus este ca si cum abia ai reusi sa te dezmeticesti din intrigile primului volum si ai incepe deja sa iti imaginezi toate continuarile posibile.

Rar am mai intalnit o carte atat de bine legata, in care fiecare amanunt sa para a fi fost dinainte gandit si revazut din toate unghiurile posibile. Este ca si cum nu ar exista nici o intrebare care sa iti treaca prin minte la care sa nu iti poata fi oferit un raspuns potrivit. Intreaga serie ar fi putut sa fie alcatuita si dintr-un singur volum si nu ai fi simtit nici o diferenta, nu ti s-ar fi parut ca are un numar de pagini prea mare, intamplarile fiind extrem de bine legate intre ele. Daca primul volum imi lasase impresia ca neglijeaza anumite aspecte, in acest al doilea volum nu mai exista nici un punct asupra caruia sa nu fii in totalitate lamurit.

In loc sa isi gaseasca linistea dupa castigarea Jocurilor Foamei, Katniss se trezeste implicata in noi intrigi, in care este din nou un pion si e fortata sa joace un rol. Reprezentantii capitoliului o considera responsabila de revoltele ce iau nastere in districte si o preseaza sa indrepte lucrurile prin aparitiile din cadrul Turneului Triumfal al Invingatorilor, plasat la 6 luni dupa incheierea editiei anterioare a Jocurilor Foamei si tot cu 6 luni inainte de urmatoarea editie. Mai exact, Katniss trebuie sa para extrem de indragostita de Peeta, astfel incat modul in care ei doi au castigat Jocurile sa para consecinta unui act de dragoste nebuna si nu un fapt ce a pus la indoiala suprematia Capitoliului. Principalele probleme sunt faptul ca la o analiza mai atenta Katniss realizeaza ca rolul ei nu se va incheia dupa Turneu, ci va fi unul pe viata si de asemenea, faptul ca toate actiunile lui Katniss si a lui Peeta se incheie in moduri impredictibile, cu mult diferite fata de planul initial. Avand in vedere ca urmeaza cea de-a 75-a editie a Jocurilor, urmeaza o sarbatorire mai deosebita a acestora. La fiecare 25 de ani se anunta cate o schimbare majora in desfasurarea Jocurilor din acel an. Anuntarea faptului ca in acel an participantii la Jocuri vor fi alesi dintre fostii invingatori ii arunca pe Katniss si pe Peeta din nou in arena. Spre deosebire de editia anterioara, de data aceasta Katniss si Peeta devin membrii ai unei aliante ce lupta din rasputeri sa ii tina in viata, desi cei doi eroi nu au habar de implicatiile jocului in care au fost inclusi.

Bile albe:

– Modul de prezentare a povestii este in continuare foarte personal, astfel incat te simti implicat in desfasurarea lucrurilor. Ritmul este alert, exprimarea simpla si directa, iar momentele de maxima tensiune sunt redate extrem de bine prin cateva fraze bine plasate, ce-ti ridica pulsul in doar cateva secunde. Expresia din finalul volumului, indiferent daca ar fi putut fi anticipata sau nu, te lasa pur si simplu incremenit, deoarece sugereaza mii de implicatii prin doar cateva cuvinte.

Bile negre:

– Romanul devine tot mai detaliat, iar o mare parte dintre descrieri sunt foarte tehnice si ajungi sa te pierzi in ele. Fara indoiala, mecanismele arenei, armele si detaliile locurilor prin care trec participantii trebuiau sa fie atent prezentate, dar romanul nu a reusit sa imi ofere o imagine ampla, bine conturata a acestora.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Jocurile Foamei (Jocurile Foamei, vol. 1) – Suzanne Collins

Revolta (Jocurile Foamei, vol. 3) – Suzanne Collins

Salvador Plascencia

Oameni de hartie – Salvador Plascencia

Posted on 14/12/201129/10/2014 by roxtao

Disponibil la: Nemira

Colectia: Literatura clasica si moderna

Traducere: Anca Stoiculescu

Numar pagini: 224

Sinopsis:

Majoritatea personajelor din romanul experimental Oameni de hartie de Salvador Plascencia, scriitor din miscarea McSweeney’s, traiesc aceeasi poveste – numai ca ele nu stiu. Este povestea unui razboi intre planeta Saturn si locuitorii din El Monte, condusi de un imigrant mexican. Dar Salvador Plascencia este un vrajitor – intriga nu este atat de simpla; totul devine o calatorie printr-un carnaval mental.

„Ea a fost prima care a luat astfel fiinta: picioare de carton, apendice de celofan si sani de hartie. Creata nu din coasta omului, ci din fasii de hartie. Nu de un Dumnezeu atotputernic care sa desparta raurile Fison si Gihon, ci de un batran de doua ori iesit la pensie, cu degetele pline de taieturi.“ Salvador Plascencia, Oameni de hartie

Parerea mea:

Am observat ca fie nu am eu o afinitate catre autorii spanioli sau din America Latina, fie nimeresc numai carti care nu mi se potrivesc. Deloc. Cartea Oameni de hartie mi-a atras atentia in primul rand prin titlul interesant si prin descrierea de pe a patra coperta si imi inchipuiam ca o sa descopar o lume imaginara, atragatoare si fascinanta. Imaginara este, dar ca atat. Curioasa, am mai cautat dupa ce am citit cartea si alte pareri si romanul pare sa fie cotat destul de bine. De aici trag concluzia ca sunt eu ceva mai conservatoare cand vine vorba de lectura si nu ma inteleg foarte bine cu arta asta suprarealista, sau care o fi stilul in care se incadreaza Oameni de hartie.

Avem deci o lume in care oamenii sunt creati in fabrici cu ajutorul unor coaste de animale, in care misuna niste testoase uriase mecanice, in care aparitia unui om creat din hartie nu da nastere decat unor ridicari din sprincene sau unor priviri usor mirate, cu orase mancate in totalitate de termite si renascute din plastic si cu un procent de vreo 80% de personaje care se automutileaza arzandu-si pielea pentru a scapa de asa zisele tristeti. Si un personaj principal care porneste un razboi impotriva lui Saturn, deoarece i se pare ca acesta il pandeste si ii anuleaza astfel dreptul la intimitate si viata privata.

Aproape fiecare fragment este reluat din perspectiva fiecarui personaj care participa la intamplarea relatata, oferind astfel viziuni diferite asupra tuturor evenimentelor. Pe ici pe colo sunt strecurate si ilustratii, iar designul paginilor este unul neobisnuit, osciland intre fragmente scurte ce povestesc intamplarile prin care trec personajele si pagini impartite pe coloane, de obicei fiecare coloana ilustrand exact relatarea aceluiasi eveniment de catre personajele participante.

Istorisirea se transforma apoi in povestea autorului, acesta devenind el insusi personaj al propriei scrieri.

Fara bile albe, fara bile negre. Cartea mi-a displacut aproape in totalitate, asa ca mi-e greu sa extrag vreun punct interesant sau sa aleg cel mai mare minus. Am reusit sa o termin doar pentru ca eram curioasa care e finalitatea unui astfel de roman, daca exista vreo morala pana la urma care sa fi meritat insiruirea de cuvinte de pana atunci. Poate ca sunt o ignoranta, dar eu nu am gasit nici una. Refuz sa apreciez posibilele metafore deghizate sub mastile prezentate in Oameni de hartie si nu sunt de acord absolut deloc cu toate parerile criticilor despre cat de genial este autorul si ce opera spectaculoasa a oferit prin acest roman. Personal, mi se pare ca am pierdut cateva zile citind o carte enervanta si inutila, dar cu pretentii de lectura grozava. Cred ca pot numara pe degetele de la o singura mana cartile care mi-au displacut in totalitate si in care nu am reusit sa gasesc nici cel mai mic punct care sa mi se para cat de cat interesant, iar Oameni de hartie tocmai a ajuns pe primul loc in acest top personal.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Dragonul furtunii – I. J. Parker

Caderea (Cele noua vieti ale lui Chloe King, cartea 1) – Liz Braswell

Suzanne Collins

Jocurile Foamei (seria Jocurile Foamei, volumul 1) – Suzanne Collins

Posted on 13/12/201129/10/2014 by roxtao

Disponibil la: Nemira

Colectia: Suspans

Traducere: Ana-Veronica Mircea

Numar pagini: 312

Sinopsis:

Bestseller international publicat in 32 de tari. In curs de ecranizare!

Ai putea supravietui in salbaticie, de unul singur, cand toti cei din jur fac tot ce pot ca sa nu apuci dimineata urmatoare? Intr-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odata ca America de Nord se intinde natiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douasprezece districte conduse cu o mana de fier, in fiecare an este organizat un concurs sadic si sangeros – Jocurile Foamei. Douazeci si patru de adolescenti sunt rapiti de langa familiile lor si aruncati in lupta pe viata si pe moarte, televizata in direct si urmarita cu frenezie. Doar unul dintre ei se va intoarce acasa faimos, bogat si… viu. Cine va castiga cursa nebuna pentru supravietuire?

„Pur si simplu am citit fara sa ma pot opri! […] O lectura inrobitoare.” Stephen King

Parerea mea:

Auzisem atatea pareri pozitive despre seria Jocurile Foamei incat ardeam de nerabdare sa reusesc si eu sa o citesc. Si am ajuns la concluzia ca uneori, prea multa reclama strica. In nici un caz nu voi spune ca nu mi-a placut sau ca nu mi s-a parut o lectura originala. Singura problema este ca citisem atat de multe impresii care o descriau ca fiind spectaculoasa, incat era aproape imposibil sa se ridice intr-adevar chiar la nivelul astfel creat in mintea mea.

Primul volum este cu siguranta unul cel putin interesant. Intr-o mare de romane suprapopulate de tot felul de creaturi supranaturale, o carte despre un viitor ipotetic este ca o gura de aer proaspat si iti trezeste din start curiozitatea. Autoarea creeaza o lume din viitor, creata pe ruinele prezentului nostru. Unul dintre lucrurile care impresioneaza cu adevarat este exact modul in care a construit aceasta realitate, aproape infricosator de veridic. Tehnologii la care astazi nici nu visam coexistand cu un sistem organizatoric ce se apropie infiorator de mult de sclavie, orase in care orice ti-ai putea imagina vreodata exista, asezate alaturi de zone in care se moare de foame la propriu iar societatea traieste intr-o maniera apropiata de traiul rural primitiv.

Starea de suspans nu incepe odata cu participarea protagonistei la Jocurile foamei, ci chiar de la inceputul cartii, deoarece se face simtita o anumita tensiune si in cele mai banale gesturi si actiuni ale personajelor, personaje ce surprind perfect imaginea unor oameni haituiti, aproape resemnati cu o soarta de neimaginat si pe care lupta pentru ziua de maine ii ghideaza in fiecare act. Bineinteles, in momentul in care Katniss se ofera voluntara pentru Jocurile foamei, in locul surorii sale, pulsul incepe sa iti creasca din ce in ce mai tare si devine tot mai dificil sa lasi cartea din mana. Actiunea este relatata la persoana 1, prezent, oferindu-ti astfel o perspectiva personala asupra intamplarilor si crescand nivelul emotiilor pe care le incerci tocmai pentru ca privesti lucrurile prin ochii eroinei. Desi Jocurile incep abia pe la jumatatea cartii iar odata cu acestea actiunea incepe sa se desfasoare cu repeziciune, nu simti deloc ca lucrurile sunt prea inghesuite sau ca ritmul ar fi exagerat. Dimpotriva, actiunile decurg firesc, iar punctele culminante sunt plasate intr-un mod inteligent, alternand cu momente de acalmie in care reusesti sa procesezi toate intamplarile socante pe care le-ai citit pana atunci.

Bile albe:

– Personajele sunt extrem de bine conturate si este aproape imposibil sa nu te atasezi de ele. Autoarea imbina cu succes aproape pentru fiecare personaj o serie de calitati, dar le ofera si veridicitate prin cateva defecte si slabiciuni bine plasate. Tocmai de aceea nici nu cred ca am avut un personaj preferat, mi-au placut prea multe dintre ele: Cinna, Rue, Haymitch, Effie, Peeta, etc. Fiecare personaj are cel putin un moment care te face sa il privesti cu admiratie si sa devina macar pentru cateva pagini personajul tau favorit.

– In ciuda faptului ca subiectul este departe de a fi unul nostim, iar majoritatea scenelor sunt mai degraba incarcate de drama decat de umor, au existat totusi multe momente amuzante, care ofera un plus de savoare romanului. Mi s-au parut adorabile paginile in care cele trei ajutoare ale stilistului Cinna o pregatesc pe Katniss pentru filmari. Nu am putut sa nu ii compar cu un grup de catelusi incantati de o noua jucarie si dornici sa o incerce cat mai curand.

Bile negre:

– Romanul are cateva puncte incomplet tratate. Nu stiu daca urmeaza sa fie explicate in urmatoarele volume, dar am avut senzatia ca imi scapa cateva chestiuni de baza, care ar fi putut oferi o imagine mai clara asupra personajelor principale si asupra societatii din care acestea fac parte.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Sfidarea (Jocurile Foamei, vol. 2) – Suzanne Collins

Revolta (Jocurile Foamei, vol. 3) – Suzanne Collins