Publicat în Stephen Chbosky

Jurnalul unui adolescent timid – Stephen Chbosky

Jurnalul unui adolescent timid - Stephen ChboskyDisponibil la: Editura TREI

Colectia: Fiction Connection – Young

Traducerea: Constantin Dumitru-Palcus

Numar pagini: 256

 

Sinopsis:

Sa stai pe margine poate fi un avantaj. Dar vine o vreme cand trebuie sa intri in ring.

Primul an de liceu e cel mai greu. Iti faci noi prieteni, te indragostesti cu adevarat, nu te mai intelegi deloc cu parintii. Sa cresti mare e mai complicat decat ti ai imaginat vreodata.

„Jurnalul unui adolescent timid a facut senzatie la aparitie, dobandind statutul de carte cult, vanata asiduu de adolescenti.”  – The New York Times

Intra in lumea lui! Aflat in pragul adolescentei, Charlie se hotaraste sa-si povesteasca viata unui prieten imaginar, caruia ii trimite o serie de scrisori intime. Prins intre dorinta de a si trai viata si tendinta de a fugi de ea, Charlie, se trezeste obligat sa exploreze un teritoriu pana acum necunoscut. Acela al primelor intalniri si al casetelor cu compilatii, al problemelor de familie si al prietenilor adevarati. Si cauta neincetat „melodia perfecta” a unei „calatorii perfecte” in care „sa se simta infinit”.

„O poveste despre trecerea de la copilarie la adolescenta in traditia celebrului De veghe in lanul de secara. Reflectiile lui Charlie asupra vietii, dragostei si prieteniei sunt profunde si induiosatoare, iar vocea narativa are o muzicalitate aparte.” – USA Today

Parerea mea:

Auzisem de Jurnalul unui adolescent timid  (The Perks of Being a Wallflower)  de multa vreme si eram curioasa sa o citesc. Si cum romanul a aparut in perioada aceasta si in Romania, m-am gandit ca a venit in sfarsit momentul sa il citesc. Din pacate, nu pot sa spun ca a fost genul meu de carte. Ma asteptam la o lectura care sa ma impresioneze profund, sa ma surprinda in mod placut si sa imi ramana in minte ca una dintre acele opere pe care nu le mai uiti niciodata. Sunt intrucatva dezorientata, pentru ca desi au existat multe aspecte care au fost ok, per ansamblu, Jurnalul unui adolescent timid a fost pentru mine o lectura aproape chinuitoare. Am stat aproape o saptamana la ea, in ciuda numarului de doar 256 de pagini si doar fixatia mea de a nu abandona la jumatate cartile m-a facut sa o termin. Oricum, tinand cont de faptul ca este o lectura atat de apreciata la nivel general chiar si dupa atata timp scurs de la publicare si ca reactiile cititorilor variaza de la cele pline de entuziasm pana la cele in totalitate negative, ar fi pacat sa nu cititi romanul, pentru a va forma o opinie proprie.

Primul soc a venit chiar din cele dintai randuri si a ramas totodata aspectul care a continuat sa ma deranjeze pe tot parcursul cartii.  Protagonistul are in jur de 16 ani, insa stilul de scriere si prin urmare si modul de gandire al acestuia lasa impresia ca avem in fata un personaj de maxim 12 ani. Mai tarziu, exista si cateva evenimente si dezvaluiri care contrasteaza din nou cu varsta reala a lui Charlie, pentru ca oricat de naiv, cuminte sau retras ar fi un adolescent, este pur si simplu imposibil sa nu stie unele lucruri sau sa reactioneze in anumite moduri.  A doua surpriza neplacuta a venit din faptul ca protagonistul nu este pur si simplu o persoana timida si atat. Mie mi s-a parut inadaptat social, incapabil sa inteleaga reactiile umane, comportamentul celor din jur si sa reactioneze normal in relatia cu persoanele cu care interactioneaza. Da, aflam mai tarziu ca anumite traume din copilarie au avut o influenta negativa asupra sa, marcandu-l probabil pentru totdeauna, insa nici macar aceasta explicatie nu mi se pare indeajuns. Charlie pare o persoana bolnava, iar afectiunea lui nu cred ca isi are radacinile in drama din copilarie. Probabil ca acele evenimente i-au inrautatit situatia, dar nu au fost cele care au dat nastere problemelor mintale ale lui Charlie. Am vazut discutii pe forumuri in care se vehicula ipoteza ca protagonistul ar suferi de autism. Nu stiu daca este sau nu adevarat, insa imi pastrez parerea ca nici un adolescent normal, oricat de timid ar fi si chiar daca ar fi trecut prin ceea ce a trecut Charlie in copilarie nu  se comporta asa. Inclin deci sa cred varianta autismului sau a altei boli similare. Sunt o multime de exemple edificatoare, dar sa le mentionez pe fiecare ar insemna sa umplu recenzia de spoilere si sa va dezvalui o mare parte din ceea ce se intampla in carte. Ah, si inca o observatie… Charlie e prezentat adesea ca fiind extrem de inteligent. Intr-adevar, a luat numai A pe linie, insa mie aceasta nu mi se pare neaparat o dovada. Am intalnit si persoane care invatau pe de rost totul, luand numai 10 la toate materiile insa fiind doar mediocre in rest. Singurul lor talent era memoria vizuala buna si abilitatea de a toci. Asa ca nu, eu n-am remarcat nici o alta dovada a unei inteligente extraordinare. Dimpotriva, exista atatea momente in care Charlie nu intelege lucruri banale, incat nu am putut sa il asociez deloc cu imaginea aceea de copil genial insa introvertit. Cred ca pana la urma, exact sugestiile acestea false m-au deranjat cel mai mult: ca protagonistul ar fi doar un copil normal, foarte inteligent, insa timid si nesociabil. Eu nu l-am vazut asa. Ci ca pe un adolescent cu probleme grave, cu o boala psihica preexistenta traumei din copilarie si accentuata apoi de aceasta si cu un grad normal de inteligenta. Oricum, daca cititi cartea si aveti pareri diferite si chef sa discutam pe marginea povestii, va astept cu placere.

Personajele secundare mi-au placut, iar relatiile dintre ele au fost si ele frumos descrise. Nu mi s-a parut foarte realist faptul ca un copil precum Charlie este acceptat atat de usor intr-un astfel de grup, pentru ca in realitate, pur si simplu lucrurile nu se intampla niciodata asa. Insa inteleg faptul ca autorul trebuia sa il puna pe protagonist intr-un mediu in care sa aiba parte de foarte multe schimbari intr-o perioada scurta de timp, iar aceasta era probabil cea mai buna metoda. Tocmai unul dintre personajele secundare a reusit sa imi schimbe putin impresiile finale asupra cartii, asa ca din acest punct de vedere, nu am nimic de reprosat. Evenimentele de care are parte Charlie alaturi de noii sai prieteni sunt intrucatva normale, dorinta de a experimenta lucruri interzise si tendinta de a se refugia in experiente riscante sunt si ele tipice adolescentei iar faptul ca toate aceste lucruri sunt doar temporare, fara sa devina cu adevarat vicii este un plus al cartii. Chiar daca de la publicarea romanului au trecut mai bine de 14 ani, majoritatea lucrurilor pe care le experimenteaza personajele sunt inca de actualitate si probabil vor ramane asa mereu. Nu este de mirare deci ca atatia adolescenti se regasesc, cel putin din acest punct de vedere, in povestea lui Stephen Chbosky.

Probabil cel mai important aspect al cartii ramane mesajul pe care il transmite. Povestea este practic incarcata de pilde, de sfaturi transmise uneori mai subtil, alteori foarte direct, iar daca ar fi sa subliniezi pasajele care impresioneaza sau care emotioneaza, cel mai probabil ai avea la final jumatate din paginile cartii subliniate. In plus, povestea debordeaza de inocenta, de naivitate si este uneori extrem de dragalasa si induiosatoare. Sunt sigura ca daca este citita la momentul potrivit, va reusi sa marcheze cititorii adolescenti mult mai mult decat reusesc alte carti pentru tineri.

Bile albe:

– Trecand peste unele exagerari legate de personalitatea si comportamentul personajului, pe care le-am mentionat la inceputul recenziei, cred ca raman totusi indeajuns de multe aspecte la care sa se raporteze cititorii adolescenti. Autorul reuseste sa surprinda o gama larga de emotii si trairi pe care le experimenteaza majoritatea tinerilor, asa ca adolescentii care parcurg povestea se vor regasi probabil in multe pagini ale cartii.

Bile negre:

– Densitatea parca prea mare a dramelor pe care autorul le introduce in poveste. Mi s-a parut ca Stephen Chbosky isi supune personajul la prea multe evenimente socante, doar de dragul de a frapa tot mai mult publicul, iar povestea pierde din realism la capitolul acesta.

– Repetitii care ajung sa fie exasperante. Daca as mai fi citit o singura data „it made me feel sad” si „I started to cry” as fi abandonat sigur romanul! Este ca si cum autorul incearca sa descrie o gama enorma de emotii folosind mereu aceleasi si aceleasi expresii. Iar contraargumentul ca acest aspect se leaga de faptul ca naratorul este chiar Charlie duce exact la demontarea ideii ce il prezinta pe acesta ca fiind un copil atat de inteligent.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Martyn Pig: Ultima saptamana cu tata – Kevin Brooks

Touching the Surface – Kimberly Sabatini