Disponibil la: Editura TREI
Colectia: Fiction Connection – Young
Traducerea: Constantin Dumitru-Palcus
Numar pagini: 256
Sinopsis:
Sa stai pe margine poate fi un avantaj. Dar vine o vreme cand trebuie sa intri in ring.
Primul an de liceu e cel mai greu. Iti faci noi prieteni, te indragostesti cu adevarat, nu te mai intelegi deloc cu parintii. Sa cresti mare e mai complicat decat ti ai imaginat vreodata.
„Jurnalul unui adolescent timid a facut senzatie la aparitie, dobandind statutul de carte cult, vanata asiduu de adolescenti.” – The New York Times
Intra in lumea lui! Aflat in pragul adolescentei, Charlie se hotaraste sa-si povesteasca viata unui prieten imaginar, caruia ii trimite o serie de scrisori intime. Prins intre dorinta de a si trai viata si tendinta de a fugi de ea, Charlie, se trezeste obligat sa exploreze un teritoriu pana acum necunoscut. Acela al primelor intalniri si al casetelor cu compilatii, al problemelor de familie si al prietenilor adevarati. Si cauta neincetat „melodia perfecta” a unei „calatorii perfecte” in care „sa se simta infinit”.
„O poveste despre trecerea de la copilarie la adolescenta in traditia celebrului De veghe in lanul de secara. Reflectiile lui Charlie asupra vietii, dragostei si prieteniei sunt profunde si induiosatoare, iar vocea narativa are o muzicalitate aparte.” – USA Today
Parerea mea:
Auzisem de Jurnalul unui adolescent timid (The Perks of Being a Wallflower) de multa vreme si eram curioasa sa o citesc. Si cum romanul a aparut in perioada aceasta si in Romania, m-am gandit ca a venit in sfarsit momentul sa il citesc. Din pacate, nu pot sa spun ca a fost genul meu de carte. Ma asteptam la o lectura care sa ma impresioneze profund, sa ma surprinda in mod placut si sa imi ramana in minte ca una dintre acele opere pe care nu le mai uiti niciodata. Sunt intrucatva dezorientata, pentru ca desi au existat multe aspecte care au fost ok, per ansamblu, Jurnalul unui adolescent timid a fost pentru mine o lectura aproape chinuitoare. Am stat aproape o saptamana la ea, in ciuda numarului de doar 256 de pagini si doar fixatia mea de a nu abandona la jumatate cartile m-a facut sa o termin. Oricum, tinand cont de faptul ca este o lectura atat de apreciata la nivel general chiar si dupa atata timp scurs de la publicare si ca reactiile cititorilor variaza de la cele pline de entuziasm pana la cele in totalitate negative, ar fi pacat sa nu cititi romanul, pentru a va forma o opinie proprie.
Primul soc a venit chiar din cele dintai randuri si a ramas totodata aspectul care a continuat sa ma deranjeze pe tot parcursul cartii. Protagonistul are in jur de 16 ani, insa stilul de scriere si prin urmare si modul de gandire al acestuia lasa impresia ca avem in fata un personaj de maxim 12 ani. Mai tarziu, exista si cateva evenimente si dezvaluiri care contrasteaza din nou cu varsta reala a lui Charlie, pentru ca oricat de naiv, cuminte sau retras ar fi un adolescent, este pur si simplu imposibil sa nu stie unele lucruri sau sa reactioneze in anumite moduri. A doua surpriza neplacuta a venit din faptul ca protagonistul nu este pur si simplu o persoana timida si atat. Mie mi s-a parut inadaptat social, incapabil sa inteleaga reactiile umane, comportamentul celor din jur si sa reactioneze normal in relatia cu persoanele cu care interactioneaza. Da, aflam mai tarziu ca anumite traume din copilarie au avut o influenta negativa asupra sa, marcandu-l probabil pentru totdeauna, insa nici macar aceasta explicatie nu mi se pare indeajuns. Charlie pare o persoana bolnava, iar afectiunea lui nu cred ca isi are radacinile in drama din copilarie. Probabil ca acele evenimente i-au inrautatit situatia, dar nu au fost cele care au dat nastere problemelor mintale ale lui Charlie. Am vazut discutii pe forumuri in care se vehicula ipoteza ca protagonistul ar suferi de autism. Nu stiu daca este sau nu adevarat, insa imi pastrez parerea ca nici un adolescent normal, oricat de timid ar fi si chiar daca ar fi trecut prin ceea ce a trecut Charlie in copilarie nu se comporta asa. Inclin deci sa cred varianta autismului sau a altei boli similare. Sunt o multime de exemple edificatoare, dar sa le mentionez pe fiecare ar insemna sa umplu recenzia de spoilere si sa va dezvalui o mare parte din ceea ce se intampla in carte. Ah, si inca o observatie… Charlie e prezentat adesea ca fiind extrem de inteligent. Intr-adevar, a luat numai A pe linie, insa mie aceasta nu mi se pare neaparat o dovada. Am intalnit si persoane care invatau pe de rost totul, luand numai 10 la toate materiile insa fiind doar mediocre in rest. Singurul lor talent era memoria vizuala buna si abilitatea de a toci. Asa ca nu, eu n-am remarcat nici o alta dovada a unei inteligente extraordinare. Dimpotriva, exista atatea momente in care Charlie nu intelege lucruri banale, incat nu am putut sa il asociez deloc cu imaginea aceea de copil genial insa introvertit. Cred ca pana la urma, exact sugestiile acestea false m-au deranjat cel mai mult: ca protagonistul ar fi doar un copil normal, foarte inteligent, insa timid si nesociabil. Eu nu l-am vazut asa. Ci ca pe un adolescent cu probleme grave, cu o boala psihica preexistenta traumei din copilarie si accentuata apoi de aceasta si cu un grad normal de inteligenta. Oricum, daca cititi cartea si aveti pareri diferite si chef sa discutam pe marginea povestii, va astept cu placere.
Personajele secundare mi-au placut, iar relatiile dintre ele au fost si ele frumos descrise. Nu mi s-a parut foarte realist faptul ca un copil precum Charlie este acceptat atat de usor intr-un astfel de grup, pentru ca in realitate, pur si simplu lucrurile nu se intampla niciodata asa. Insa inteleg faptul ca autorul trebuia sa il puna pe protagonist intr-un mediu in care sa aiba parte de foarte multe schimbari intr-o perioada scurta de timp, iar aceasta era probabil cea mai buna metoda. Tocmai unul dintre personajele secundare a reusit sa imi schimbe putin impresiile finale asupra cartii, asa ca din acest punct de vedere, nu am nimic de reprosat. Evenimentele de care are parte Charlie alaturi de noii sai prieteni sunt intrucatva normale, dorinta de a experimenta lucruri interzise si tendinta de a se refugia in experiente riscante sunt si ele tipice adolescentei iar faptul ca toate aceste lucruri sunt doar temporare, fara sa devina cu adevarat vicii este un plus al cartii. Chiar daca de la publicarea romanului au trecut mai bine de 14 ani, majoritatea lucrurilor pe care le experimenteaza personajele sunt inca de actualitate si probabil vor ramane asa mereu. Nu este de mirare deci ca atatia adolescenti se regasesc, cel putin din acest punct de vedere, in povestea lui Stephen Chbosky.
Probabil cel mai important aspect al cartii ramane mesajul pe care il transmite. Povestea este practic incarcata de pilde, de sfaturi transmise uneori mai subtil, alteori foarte direct, iar daca ar fi sa subliniezi pasajele care impresioneaza sau care emotioneaza, cel mai probabil ai avea la final jumatate din paginile cartii subliniate. In plus, povestea debordeaza de inocenta, de naivitate si este uneori extrem de dragalasa si induiosatoare. Sunt sigura ca daca este citita la momentul potrivit, va reusi sa marcheze cititorii adolescenti mult mai mult decat reusesc alte carti pentru tineri.
Bile albe:
– Trecand peste unele exagerari legate de personalitatea si comportamentul personajului, pe care le-am mentionat la inceputul recenziei, cred ca raman totusi indeajuns de multe aspecte la care sa se raporteze cititorii adolescenti. Autorul reuseste sa surprinda o gama larga de emotii si trairi pe care le experimenteaza majoritatea tinerilor, asa ca adolescentii care parcurg povestea se vor regasi probabil in multe pagini ale cartii.
Bile negre:
– Densitatea parca prea mare a dramelor pe care autorul le introduce in poveste. Mi s-a parut ca Stephen Chbosky isi supune personajul la prea multe evenimente socante, doar de dragul de a frapa tot mai mult publicul, iar povestea pierde din realism la capitolul acesta.
– Repetitii care ajung sa fie exasperante. Daca as mai fi citit o singura data „it made me feel sad” si „I started to cry” as fi abandonat sigur romanul! Este ca si cum autorul incearca sa descrie o gama enorma de emotii folosind mereu aceleasi si aceleasi expresii. Iar contraargumentul ca acest aspect se leaga de faptul ca naratorul este chiar Charlie duce exact la demontarea ideii ce il prezinta pe acesta ca fiind un copil atat de inteligent.
| Alte recenzii care te-ar putea interesa: |
My Weekly Book 
Ma batea si pe mine gandul dar cred ca ma limitez la film 😀
Eu zic sa o lasi pe lista de “to read”, dar sa nu te grabesti foarte tare 😀 Probabil stii si tu ca e super aclamata, asa ca merita sa o citesti macar pentru vedea in ce mod o sa reactionezi tu la ea.. SI eu vreau sa vad filmul, sunt foarte curioasa sa vad cum este!
Eu am vazut jumate,,:)) intentionez sa-l vad pe tot…:D
:)) Sa inteleg ca nu te-a captivat prea tare sau pur si simplu nu ai apucat sa il vezi in intregime?
Pai, nu am apucat sa-l vad tot la mom respectiv si cum a doua, a treia zi nu am continuat deja s-a facut prea tarziu, dar o sal reiau, odata si odata 😀
Am inteles 😀 E bine atunci, sper sa imi placa mai mult decat romanul.
:)) Asa sa fie
Eu m-am apucat azi de ea, că o am de ceva timp în engleză și cam era cazul să ajung și la ea. Chiar sunt curioasă cum o să mi se pară în final, pentru că am văzut că părerile sunt destul de împărțite.
Am uitat, o nominalizare de la mine 🙂
http://just-other-things.blogspot.ro/2013/05/versatile-blogger-award.html
Multumesc mult! 😀
Sa ma anunti cand o termini, abia astept sa vad cum ti se va parea! 😀 Lectura placuta!
Uf, mor de ciuda ca nu pot lasa o parere mai pe larg, dar o sa revin cu una in vacanta. Ai spus ca Charlie nu ti-a dat niciun motiv sa il consideri de o inteligenta exceptionala, ca sunt si tocilari care iau 10 pe linie fara sa priceapa nimic din ce invata. Chestia asta m-a frapat cel mai mult, pentru ca cineva cu o minte comuna, obisnuita, nu putea reflecta la atat de multe, nu avea cum sa gandeasca lucruri asa profunde, sa inteleaga aspecte importante, mici lectii de viata pe care le ofera cititorilor constant, sau sa vada problemele pe care nici parintii, sora, fratele lui sau altii nu le pricepeau.. Eu ii vad pe cei care se framanta, care mediteaza intens la tot felul de situatii , oameni inteligenti. Crede-ma ca un prost, sau un om cu o minte comuna, nu si-ar bate capul cu cei din jur, nu ar analiza, nu s-ar macina. Iar referitor la inocenta lui Charlie, la faptul ca nu stie multe lucruri pe care cei de varsta lui le cunosc, nu m-a facut sa imi placa mai putin de el nicicum. Nu ii consider ft destepti si descurcareti pe cei care la 16 ani stiu bine ce e sexul, drogurile, violenta si altele. Le dispretuiesc profund pe domnisoarele de 14 ani din ziua de azi care deja sunt disperate sa sara in patul cuiva. Eu m-am jucat cu papusile pana in clasa a 8-a si nu sunt acum nici retardata, nici cu o inteligenta precara (cel putin asa cred :)) ), si ma bucur ca m-am bucurat treptat de fiecare moment, la timpul lui, ca nu am incercat sa galopez prin copilarie si adolescenta ca sa fiu cool. Da, Charlie de multe ori da impresia ca e extrem de imatur, ca e un copil, dar eu mi-am explicat altfel comportamentul lui: are tendinta de a privi mai departe de ce vad ceilalti, si de a nu fi receptiv sau a da mare importanta lucrurilor obisnuite, banale, comune din jurul lui, cum o fac cei de varsta lui. priveste doar in larg, la valurile care se agita, la vapoarele care trec, nu la nisipul si scoicile de la picioarele lui. Nu stiu cum sa explic mai clar acum pentru ca mintea mea e aglomerata de termeni bancari si finante, si nici nu e cartea citita recent ca sa iti pot da exemple clare din ea. E foarte probabil sa gresesc in ce am spus, tu ai actiunea in minte proaspata si judeci la cald lucrurile. Cred insa ca acest roman citit de adolescenti, de cei apropiati de varsta cu Charlie, pot aprecia si intelege mult mai bine cartea decat mine sau tine, care nu mai stim cu exactitate ce era in mintea noastra la acea vreme :)) Si ar fi mare pacat sa nu o citeasca.
Pai…mie chestiile astea mi se par normale! Adica.. niciodata nu am gandit si analizat mai mult decat in adolescenta.. Cercetam totul cu mintea pe atunci, de la propria persoana pana la cei din jur, la religie, mentalitati, trecut, prezent, viitor, tara, familie, reactii interumane, absolut totul! Si nu eram singura, stiu ca multe colege faceau la fel, cred ca eram mai degraba o majoritate decat o minoritate. Chiar si persoanele ce pareau superficiale la prima vedere tot aveau momente in care isi aratau fata adevarata si intelegeai ca si ele isi ocupa mintea cu chestii mai serioase decat lasa sa se observe. Cred ca mai am inca un caiet/jurnal din perioada aceea si de fiecare data cand mai dau de el prin casa ma minunez cat de mult gandeam pe atunci si cat de putin am ajuns sa o fac acum, cand aproape toate gandurile mi se invart in jurul chestiilor cotidiene. Deci de asta am zis ca din punctul asta de vedere, nu mi s-a parut nimic special la Charlie, pentru ca mie stilul acela de a reflecta la tot ce e in jur si de a te gandi in majoritatea timpului la orice altceva decat chestii comune mi se parea a fi normal la anii aceia.. Sincer, parca nu as vrea sa cred ca s-au schimbat lucrurile atat de mult in doar cativa ani incat adolescentii de astazi sa fie atat de diferiti iar persoanele care gandesc precum Charlie (sau noi, ca veni vorba ^_^) sa fie exceptii.
Referitor la lucrurile pe care nu le stie Charlie.. ma gandeam la mai multe aspecte, la tipuri diferite de informatii. Da, e vorba si despre masturbare, pentru ca mi se pare nerealist ca un adolescent sa nu stie ce e, cum se face, etc. Probabil toti copii incep sa fie curiosi cu privire la corpul lor cu multa vreme inainte, iar la baieti cred ca cel putin ..”accidental” si tot afla despre asta fara sa le spuna altcineva :)) Pe lanaga asta, ma gandeam si la lucruri evidente, mai ales despre cei din jur. Adica..are nevoie uneori sa i se spuna de ce X sau Y a reactionat intr-un anume fel, de ce trebuie sa se poarte intr-un anumit mod cu cineva din jur, etc…
Da, trecand peste acele chestii pe care le-am mentionat, sunt de acord ca lectura merita citita si ca daca e parcursa la timpul potrivit, o sa fie mult mai de ajutor decat altele. Cred ca oricat de extrovertit si sigur pe tine ai fi, in adolescenta tot ai momente de nesiguranta, de teama, in care te simti diferit, respins, singur, neinteles, etc. Si cred ca daca dai atunci peste o astfel de carte, ajuta enorm de mult!
Cred ca e suficienta o privire mai atenta in jur si vei vedea cat s-au schimbat acum lucrurile si la ce le sta mintea adolescentilor acum, la ce “mediteaza” ei :)). Desigur, sunt si exceptii. Insa eu nu mai regasesc profunzimea printre calitatile multor tineri din zilele noastre.
Nu stiu.. Cred ca incerc sa tin cu dintii de optimism :)) Ma gandesc ca poate chestiile rele sar in ochi mai usor, de asta tindem sa credem ca generatiile mai noi sunt vai de ele.. Ah, plus ca mi-e groaza sa nu ajung sa spun si eu (cel putin nu de acum) “pe vremea mea…” :)) Si ma gandesc ca probabil fiecare generatie le vede pe cele care urmeaza ca fiind inferioare sau salbatice, dezinteresate, cu IQ mai mic, etc, etc. La fel eram probabil si noi in ochii parintilor sau chiar si a persoanelor cu 10-15 ani mai mari 😀
Si simt ca am vb ca o mamaie acum :)) Chiar nu vreau sa dezbat tema aceasta a adolescentilor. Tin minte oricum ca eram foarte prapastioasa pe la 14 ani, dramatizam, dadeam o importanta prea mare multor lucruri. Si in acelasi timp cred ca incercam sa imi amintesc de copilarie, simteam ca o pierd si ca ce va urma de atunci nu va fi totul roz :)) si ma agatam uneori de ea impreuna cu prietena mea prin papusile noastre. Bine ca am scapat de perioada aia, pubertatea cred ca e cea mai crunta etapa a vietii cuiva :))
:)) Ah, mie imi spui! Cum sufeream din orice, ce dimensiuni capata fiecare lucru, ce drame, ce importante erau unele lucruri care acum nu mai conteaza deloc! Si cum stiam mai bine decat toti cei din jur totul 😀
Privind in urma acum, mi se pare amuzant si cred ca intr-un fel, atunci traiesti mai intens decat oricand, oricat de banala ar fi viata ta la momentul respectiv si oricat de palpitanta ar deveni mai tarziu.. Atat ca de cele mai multe ori, abia dupa ce perioada aia se incheie ajungi sa o apreciezi cum trebuia. Cam cum se intampla cu orice altceva, de fapt 🙂
Eu nu as vrea sa ma intorc in acea perioada a “dramelor” care erau doar in mintea mea :)) acum sunt calma, relaxata, nu ma mai consum din toate prostiile si nu imi torturez sanatatea mentala inutil :)) o folosesc pt activitati educative mai mult. Dar sunt amintiri interesante si ciudate in mare parte, pe seama carora ma distrez cu prietenii mei din copilarie cateodata.
m-a plictist pe ici, e colo, dar a avut si parti interesante
Mda…. nu stiu ce sa zic. Nu cred ca a fost tocmai genul de carte care sa imi placa. Ma asteptam la altceva, mai ales ca majoritatea recenziilor pe care le citisem inainte erau favorabile.