Publicat în Michael Grant

Disparuti (seria Disparuti, volumul 1) – Michael Grant

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Doru Mihailescu

Numar pagini: 488

 

Sinopsis:

Cat ai clipi din ochi, toata lumea a disparut. Disparuti. Toti, cu exceptia tinerilor. Au ramas fara nici un adult. Fara profesori, politisti, doctori, parinti. Si tot asa de brusc dispar si telefoanele, internetul, televiziunea. Fara nici o posibilitate de a cauta ajutor. Si fara vreo sansa de a afla ce se intampla. Foametea ameninta. Incepe domnia salbaticilor. O creatura sinistra pandeste din umbra. Animalele devin mutante. Iar adolescentii se schimba si ei, le apar talente noi, puteri inimaginabile, periculoase, mortale, care sporesc din zi in zi. Este o lume noua si inspaimantatoare. Se aleg tabere, se pregateste o lupta. Cei puternici impotriva celor slabi. Iar timpul se scurge inexorabil: de ziua ta, dispari, la fel ca toti ceilalti. 

Parerea mea:

Coioti mutanti care atunci cand te vad striga „Mancare! Mancare!”? Da, poate ca la prima vedere suna prosteste, dar va asigur ca in momentul in care veti citi cartea lui Michael Grant nu veti sti cum sa aprindeti mai repede toate luminile prin casa si cum sa va refugiati mai rapid sub patura protectoare. Am terminat cartea pe la 3 noaptea si dupa aceea ma simteam exact ca in poza de mai jos:

Nu imi dau seama daca simt eu o atractie speciala pentru unele carti ce nu reusesc sa nasca obsesii, dar chiar am adorat romanul Disparuti. Am observat mai demult ca de multe ori, cartile mele preferate dintr-un anumit gen nu corespund cu cele desemnate ca fiind de fapt cele mai bune. Cum ar fi Legaminte si Uratii in cazul genului distopic, carti ce nu au avut acelasi succes ca Jocurile Foamei sau Divergent de exemplu, dar care mie mi-au placut mai mult decat acestea din urma. Oricum, momentan nu pot decat sa ma intreb cum de nici una dintre recenziile pe care le-am citit pana acum despre romanul lui Michael Grant nu a mentionat cat de grozava este de fapt aceasta carte.

Recunosc ca m-am indragostit de ea de la primele pagini, cand am observat ca fiecare capitol prezinta personajele in paralel, oferind aceeasi atentie tuturor, indiferent daca erau pozitive sau negative, principale sau secundare si utilizand acelasi ton neutru in cazul tuturor categoriilor de personaje. Mi-a amintit de unele romane mai vechi scrise de Stephen King ( Apocalipsa, It, Mobilul, etc), deoarece acelea sunt cartile in care acest stil mi s-a parut a fi cel mai bine evidentiat. Cunoastem deci personajele pe rand, pentru ca pe masura ce inaintam in lectura sa observam cum povestile acestora incep sa se lege. In plus, pe langa acest aspect, au mai existat si altele care amintesc de cartile mai sus mentionate. Asadar, daca v-au placut acele romane ale lui Stephen King, va recomand si povestea lui Michael Grant.

Cred ca romanul a fost incadrat gresit in genul distopic. Actiunea se petrece in prezent, dar un.. accident declanseaza o serie de evenimente inexplicabile. Tensiunea creste treptat, astfel incat devii atat de prins de poveste incat nu mai percepi nimic din ceea ce se intampla in jur. In anumite momente, Disparuti are accente de roman horror. Nu, nu intelegeti gresit. Nu incepe sa sara sangele de peste tot, nu apare un criminal in serie care macelareste personajele. Nimic de genul acesta. Insa ti se instaureaza treptat in subconstient o teama primitiva, irationala, greu de inteles, de explicat sau de anulat. Inamicul din Disparuti nu este o creatura pe care personajele sa o poata invinge prin forta fizica, trucuri inteligente sau arme sofisticate. Dusmanul este insasi necunoscutul, intunericul, ceea ce te speria inca de cand erai un copilas mic lasat noaptea singur, in camera lui intunecata. Este o forta de neinteles, cu abilitati nelimitate, fara vreo lege, fara vreo conditie care sa il oblige sa nu sfideze orice logica, sa nu transforme lumea in absolut orice doreste, fara a respecta vreo regula a universului.  Iar suspansul este accentuat tocmai de faptul ca in prima jumatate a cartii, atentia iti este indreptata catre altceva. Ai in vizor alte probleme, alte temeri, alte pericole. Destul de infricosatoare si acestea, dar aproape inofensive pe langa ceea ce urmeaza apoi, pe langa ceea ce descoperi ca se ascunde de fapt in umbra.

Personajele sunt remarcabile. Toti sunt copii, dar actioneaza cu maturitate, cu intelepciune, inteleg rapid modul in care pot supravietui, primejdiile care pandesc, alegerile pe care trebuie sa le faca. Si totusi, nu ai nici o secunda senzatia ca autorul a exagerat si ca personajele ar putea parea neverosimile. Copii din Disparuti raman fragili, speriati, dezorientati si innebuniti sa caute o explicatie si o solutie pentru ceea ce li se intampla. Dar nu o iau razna, ci se comporta intr-un mod natural, asa cum probabil ar reactiona niste pusti adevarati pusi intr-o astfel de situatie, dupa ce ar depasi socul primelor ore. Vorbesc de personajele pozitive, nu de cele ce isi pierd controlul, bineinteles. Pentru ca grupul se imparte inca de la inceput in doua categorii. Cei care raman cu capul pe umeri in ciuda a ceea ce se petrece si cei care vad in asta doar o oportunitate de a incalca toate regulile, de a deveni vedete, de a pune mana pe o putere iluzorie sau de a incerca sa preia controlul asupra celorlalti.

Bile albe:

– Nu stiu ce parere au alti cititori, dar pe mine autorul m-a aruncat direct in poveste. Am fost pe rand Sam, Astrid, Lana si altii, am trait in lumea lor, am tremurat odata cu ei, mi-a fost frica, am fost furioasa, m-am luptat sa inteleg, am trait pur si simplu in haosul vietii lor. Si sunt nerabdatoare sa ma intorc acolo!

Bile negre:

– Stiu ca un personaj pozitiv trebuie sa ramana bun pana la capat. Sa ii ierte pe cei ce i-au facut rau, sa le mai ofere o sansa, sa vada lumina din ei prin ceata intunecata ce o inconjoara. Stiu asta, dar nu inseamna ca sunt si de acord cu asa ceva. Faptul ca Sam si prietenii lui ii lasa sa plece pe cei care au inrautatit infernul in care deja se aflau cu totii mi se pare dovada de prostie si nu de bunatate. Pana la urma, ii lasa liberi si nevatamati pe cei ce sunt responsabili de atatea morti, de panica creata, de pierderile cauzate si de luptele ce vor urma cu siguranta. Pentru ca raul persista, iar o persoana dominata de acesta nu va vedea in iertare bunatatea si sansa de a o lua de la inceput, pe o cale diferita, ci doar ocazia de a-si intari fortele, de a face alte planuri malefice si de a se pregati de o noua lupta.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Spulbera-ma (seria Atingerea lui Juliette, volumul 1) – Tahereh Mafi

The Selection (seria The Selection, volumul 1) – Kiera Cass

Reclame