Disponibil la: Libris
Colectia: Literatura Universala
Traducerea: Doru Mihailescu
Numar pagini: 488
Sinopsis:
Cat ai clipi din ochi, toata lumea a disparut. Disparuti. Toti, cu exceptia tinerilor. Au ramas fara nici un adult. Fara profesori, politisti, doctori, parinti. Si tot asa de brusc dispar si telefoanele, internetul, televiziunea. Fara nici o posibilitate de a cauta ajutor. Si fara vreo sansa de a afla ce se intampla. Foametea ameninta. Incepe domnia salbaticilor. O creatura sinistra pandeste din umbra. Animalele devin mutante. Iar adolescentii se schimba si ei, le apar talente noi, puteri inimaginabile, periculoase, mortale, care sporesc din zi in zi. Este o lume noua si inspaimantatoare. Se aleg tabere, se pregateste o lupta. Cei puternici impotriva celor slabi. Iar timpul se scurge inexorabil: de ziua ta, dispari, la fel ca toti ceilalti.
Parerea mea:
Coioti mutanti care atunci cand te vad striga “Mancare! Mancare!”? Da, poate ca la prima vedere suna prosteste, dar va asigur ca in momentul in care veti citi cartea lui Michael Grant nu veti sti cum sa aprindeti mai repede toate luminile prin casa si cum sa va refugiati mai rapid sub patura protectoare. Am terminat cartea pe la 3 noaptea si dupa aceea ma simteam exact ca in poza de mai jos:
Nu imi dau seama daca simt eu o atractie speciala pentru unele carti ce nu reusesc sa nasca obsesii, dar chiar am adorat romanul Disparuti. Am observat mai demult ca de multe ori, cartile mele preferate dintr-un anumit gen nu corespund cu cele desemnate ca fiind de fapt cele mai bune. Cum ar fi Legaminte si Uratii in cazul genului distopic, carti ce nu au avut acelasi succes ca Jocurile Foamei sau Divergent de exemplu, dar care mie mi-au placut mai mult decat acestea din urma. Oricum, momentan nu pot decat sa ma intreb cum de nici una dintre recenziile pe care le-am citit pana acum despre romanul lui Michael Grant nu a mentionat cat de grozava este de fapt aceasta carte.
Recunosc ca m-am indragostit de ea de la primele pagini, cand am observat ca fiecare capitol prezinta personajele in paralel, oferind aceeasi atentie tuturor, indiferent daca erau pozitive sau negative, principale sau secundare si utilizand acelasi ton neutru in cazul tuturor categoriilor de personaje. Mi-a amintit de unele romane mai vechi scrise de Stephen King ( Apocalipsa, It, Mobilul, etc), deoarece acelea sunt cartile in care acest stil mi s-a parut a fi cel mai bine evidentiat. Cunoastem deci personajele pe rand, pentru ca pe masura ce inaintam in lectura sa observam cum povestile acestora incep sa se lege. In plus, pe langa acest aspect, au mai existat si altele care amintesc de cartile mai sus mentionate. Asadar, daca v-au placut acele romane ale lui Stephen King, va recomand si povestea lui Michael Grant.
Cred ca romanul a fost incadrat gresit in genul distopic. Actiunea se petrece in prezent, dar un.. accident declanseaza o serie de evenimente inexplicabile. Tensiunea creste treptat, astfel incat devii atat de prins de poveste incat nu mai percepi nimic din ceea ce se intampla in jur. In anumite momente, Disparuti are accente de roman horror. Nu, nu intelegeti gresit. Nu incepe sa sara sangele de peste tot, nu apare un criminal in serie care macelareste personajele. Nimic de genul acesta. Insa ti se instaureaza treptat in subconstient o teama primitiva, irationala, greu de inteles, de explicat sau de anulat. Inamicul din Disparuti nu este o creatura pe care personajele sa o poata invinge prin forta fizica, trucuri inteligente sau arme sofisticate. Dusmanul este insasi necunoscutul, intunericul, ceea ce te speria inca de cand erai un copilas mic lasat noaptea singur, in camera lui intunecata. Este o forta de neinteles, cu abilitati nelimitate, fara vreo lege, fara vreo conditie care sa il oblige sa nu sfideze orice logica, sa nu transforme lumea in absolut orice doreste, fara a respecta vreo regula a universului. Iar suspansul este accentuat tocmai de faptul ca in prima jumatate a cartii, atentia iti este indreptata catre altceva. Ai in vizor alte probleme, alte temeri, alte pericole. Destul de infricosatoare si acestea, dar aproape inofensive pe langa ceea ce urmeaza apoi, pe langa ceea ce descoperi ca se ascunde de fapt in umbra.
Personajele sunt remarcabile. Toti sunt copii, dar actioneaza cu maturitate, cu intelepciune, inteleg rapid modul in care pot supravietui, primejdiile care pandesc, alegerile pe care trebuie sa le faca. Si totusi, nu ai nici o secunda senzatia ca autorul a exagerat si ca personajele ar putea parea neverosimile. Copii din Disparuti raman fragili, speriati, dezorientati si innebuniti sa caute o explicatie si o solutie pentru ceea ce li se intampla. Dar nu o iau razna, ci se comporta intr-un mod natural, asa cum probabil ar reactiona niste pusti adevarati pusi intr-o astfel de situatie, dupa ce ar depasi socul primelor ore. Vorbesc de personajele pozitive, nu de cele ce isi pierd controlul, bineinteles. Pentru ca grupul se imparte inca de la inceput in doua categorii. Cei care raman cu capul pe umeri in ciuda a ceea ce se petrece si cei care vad in asta doar o oportunitate de a incalca toate regulile, de a deveni vedete, de a pune mana pe o putere iluzorie sau de a incerca sa preia controlul asupra celorlalti.
Bile albe:
– Nu stiu ce parere au alti cititori, dar pe mine autorul m-a aruncat direct in poveste. Am fost pe rand Sam, Astrid, Lana si altii, am trait in lumea lor, am tremurat odata cu ei, mi-a fost frica, am fost furioasa, m-am luptat sa inteleg, am trait pur si simplu in haosul vietii lor. Si sunt nerabdatoare sa ma intorc acolo!
Bile negre:
– Stiu ca un personaj pozitiv trebuie sa ramana bun pana la capat. Sa ii ierte pe cei ce i-au facut rau, sa le mai ofere o sansa, sa vada lumina din ei prin ceata intunecata ce o inconjoara. Stiu asta, dar nu inseamna ca sunt si de acord cu asa ceva. Faptul ca Sam si prietenii lui ii lasa sa plece pe cei care au inrautatit infernul in care deja se aflau cu totii mi se pare dovada de prostie si nu de bunatate. Pana la urma, ii lasa liberi si nevatamati pe cei ce sunt responsabili de atatea morti, de panica creata, de pierderile cauzate si de luptele ce vor urma cu siguranta. Pentru ca raul persista, iar o persoana dominata de acesta nu va vedea in iertare bunatatea si sansa de a o lua de la inceput, pe o cale diferita, ci doar ocazia de a-si intari fortele, de a face alte planuri malefice si de a se pregati de o noua lupta.
| Alte recenzii care te-ar putea interesa:
Spulbera-ma (seria Atingerea lui Juliette, volumul 1) – Tahereh Mafi |
My Weekly Book 
Mi-a placut mult recenzia ta, pentru faptul ca e cea mai complexa recenzie la aceasta carte pe care am citit-o pana acum. O am pe lista, dar de fiecare data am ezitat cand puteam sa o cumpar.
Apropo, frumos blog, ma bucur ca l-am gasit 🙂
Multumesc mult, Lexy! Si eu am tot amanat sa mi-o iau, din aceleasi motive, pt ca nimeni nu parea prea impresionat de ea. Dar acum abia astept urmatorul volum, chiar ma gandeam sa mi-l iau in engleza, pt ca nu stiu cat de rapida e editura Rao..
Recenzia ta e foarte frumoasa, cum de altfel ne-ai obisnuit :). Am adorat Uratii si abia astept urmatorul volum, dar cred ca-l voi comanda de pe Book Depository pentru ca ma indoiesc ca vom avea ocazia sa-l citim in romana mai repede de mijlocul lui 2013. La fel am facut si in cazul seriei Predestinati. Primul volum l-am citit in romana, iar pe cel de-al doilea l-am comandat.
Mersi mult, Mada! Eu am citit toata seria Uratii, iar volumele sunt din ce in ce mai captivante! Si povestea asta evolueaza intr-o directie cu totul diferita fata de orice alte romane distopice, o sa vezi! Citesti si e-book-uri sau doar carti normale?
Nu stiu ce am avut in cap de am scris Uratii cand de fapt vroiam sa scriu Disparuti 😀 . Dar ador si Uratii, numai ca seria asta e publicata de Leda si o sa putem citi probabil inca vreo 2 volume anul acesta. Cu rao in schimb e alta poveste :(. Eu sunt cam sceptica cand e vorba sa incep o serie publicata de ei pentru ca stiu ca publica foarte greu continuarile. De exemplu volumul doi din Cronicile Casterilor pe care mi-am cam pierdut speranta ca o sa-l citesc in romana :(.
De obicei citesc carti normale. Am avut un ebook reader Sony, dar mi s-a spart ecranul, asa ca acum vreau sa-mi comand unul nou si oscilez intre Kindle si Nook.
Eu votez pentru Kindle. Tot intre el si Nook oscilam la inceput, dar m-am gandit ca Amazonul are o experienta mai indelungata cu e-readerele si in plus, parca exista si mai multe optiuni pt Kindle. De exemplu, exista site-uri care iti livreaza documentul cumparat direct pe el (din cate am observat, nu si pe Nook), fara sa mai trebuiasca sa il descarci in calculator si sa trebuiasca sa il uploadezi apoi manual, etc. Recunosc, nu m-am plimbat prin magazine sa fac teste, sa vad ce optiuni are fiecare dintre ele, etc, dar pana acum sunt super fericita cu Kindle-ul. Ah, si chestia cu dictionarul – pur si simplu apesi pe un cuvant si iti apare definitia acestuia – m-a dat gata, e geniala! Habar nu am daca exista sau nu si pe altele. Oricum, uite aici mai multe detalii despre diverse marci de e-book-readere (si tablete), poate te ajuta: http://ebook-reader-review.toptenreviews.com/
Multumesc mult pentru tot :).
Chiar nu mai stiam ce sa aleg. Sper sa aduca cat mai curand pe Elefant Kindle-ul pe care mi-l doresc. Am vazut o multime de volume in format ebook si kindle pe GR pe care imi doresc sa le citesc.
My pleasure! Ce e GR?
Goodreads :).
Recenzia ta e superba, ca toate recenziile tale, de altfel. Doamne, ai un stil de a scrie, e pur genial!
Totusi, nu am inteles ceva, tu ai comparat cartea cu niste carti din genul horror? Nu am citit nimic horror pana acum, insa Disparuti mi se pare ca e departe de acest gen. Din toate elementele ei nu pot sa asociez absolut nimic cu ceea ce presupun eu ca inseamna horror. Poate ca ma insel, poate e de vina faptul ca eu am citit cartea ziua, doar cateva pagini in toiul noptii. Ai putea, daca nu te deranjeaza, te rog frumos, sa dezvolti ideea asta?
Multumesc, Larisa! Seria nu e horror, intr-adevar. Are ceva din genul distopic, cu toate ca actiunea se petrece in prezent. Nici nu stiu exact unde as incadra-o :)) Dar mi s-a parut ca a avut cateva scene super scary, mai ales ca eu am citit-o noaptea :)) Cand am intalnit coiotii prima data nu stiam unde sa ma ascund 😀 Si daca imi amintesc bine, parca si scenele din mina au fost destul de infioratoare, plus ca autorul reuseste sa creeze foarte bine situatii tensionate.
Ah, am mai spus ca romanele astea imi amintesc de Stephen King. Nu ma refeream neaparat la genul literar, ci la stilul autorilor si la structura cartii: fiecare capitol aduce in atentie un alt personaj, indiferent ca e vorba de protagonisti sau personaje secundare, reusesti sa intri in mintea fiecaruia dintre ele, ii cunosti, privesti lucrurile prin ochii lor. Genul asta de naratiune l-am intalnit in cartile lui S. King: Apocalipsa, Mobilul, etc. Oricum, daca stau sa ma gandesc bine, multe din romanele lui S.King parca nu sunt chiar atat de horror pe cat te-ai astepta. Adica multe sunt doar incarcate de suspans, dar le poti citi si fara sa te ascunzi sub patura cand stingi lumina 😀
Vaii, eu am adorat coiotii intr-un fel sau altul.
Cum am spus si in comentariul anterior nu am citit inca nimic de S. King, insa vreau sa incep cat mai curand sa ii citesc cartile.
Hey 🙂 Scuze pt intarziere, am fost in concediu si am avut acces limitat la net. Cand vrei sa te apuci de King, sa imi spui, o sa iti zic care e topul meu cu cartile lui, pt ca unele mi s-au parut doar ok, in timp ce altele au fost geniale! 😀
Am vrut sa imi iau de la biblioteca si nu am gasit. O sa imi cumpar cat mai curand o carte, sunt sigura.
Chiar mi-ar placea sa imi dai titlurile tale preferate, sa stiu sigur ca le am la indemana 🙂
Multumesc!
Super!
Eu am inceput cu Cimitirul animalelor si Christine, care mi-au si ramas in minte ca unele dintre lecturile preferate. Apoi Orasul BantuIT (e mare, dar mie mi-a placut enorm!), Apocalipsa si Mobilul. Pe astea le recomand insistent chiar :))
Apoi…am mai citit Carrie, Misery, Colorado Kid, Shining si Salem’s Lot care au fost ok, dar fara sa ma dea pe spate. Totusi, am vazut si recenzii foarte, foarte entuziaste, asa ca se pare ca e foarte valabila chestia aia cu gusturile diferite 😀 Deci se poate sa iti placa mai mult decat mi-au placut mie sau decat cele de mai sus pe care eu le-am adorat. Mai e si un volum de povestiri, La miezul noptii se numeste si daca imi amintesc bine, mi-a placut destul de mult si acela.
Nu mi-a placut deloc: Capcana pentru vise si Jocul lui Gerald.
Am inceput, dar m-au lasat rece si le-am abandonat pe termen nelimitat: Povestea lui Lisey si Dolores Claiborne.
Misterul regelui.Despre scris si Ochii Dragonului mi-au placut, dar nu le-as putea pune in aceeasi oala cu romanele mentionate pana acum, pentru ca prima este o lucrare in care autorul povesteste diferite amintiri, experiente si ofera sfaturi, iar a doua este un basm scris pentru unul dintre copii sai. Deci nici una nu e tocmai o carte reprezentativa pt Stephen King.
Romanele mai noi, cu Pistolarul (Turnul intunecat) nu m-au tentat deloc. Cea cu JFK am auzit ca e buna, dar inca nu am citit-o. Si acum chiar m-am apucat de Sub Dom, mai ales ca s-a facut si un serial dupa povestea asta si am auzit ca e foarte misto! Vreau sa citesc mai intai cartea si apoi sa il vizionez si eu. Cred ca atat deocamdata.. sper sa iti fie de folos 😉
Sigur o sa imi fie. Eu am vrut sa incep cu Mobilul, nu am avut insa succes, am gasit stocurile epuizate mai pe toate site-urile, iar la biblioteca nici nu au auzit de ea.
Da, mi se pare ca inca nu au fost reeditate toate cartile lui la Nemira si cred ca de asta unele dintre ele se gasesc mai greu. Momentan vad ca imi arata ca ar mai fi pe metropolis.ro, pe bookiseala.ro sau pe ocazii.ro, unde e second probabil, dar e mai ieftina. si din poze pare sa fie in stare buna..
Nici nu stiam de primele doua site-uri. Multumesc mult!
😀 acum le-am gasit si eu pe net, sper sa fie ok. Nu ai pt ce!