Publicat în Michael Grant

Minciunile (seria Disparuti, volumul 3) – Michael Grant

Minciunile (seria Disparuti, volumul 3) - Michael GrantDisponibil la: RAO Books

Colectia: Fantasy

Traducerea: Graal Soft

Numar pagini: 380

 

Sinopsis:

Au trecut sapte luni de cand toti adultii au disparut. Disparuti. 

S-a intamplat intr-o noapte. O fata care murise acum paseste din nou printre cei vii; Zil si echipa sa dau foc la Perdido Beach; iar printre flacari si fum, Sam vede figura baiatului de care se teme cel mai mult: Drake. Dar Drake a murit. Sam si Caine l-au infrant, ca si pe Intuneric, sau cel putin asa au crezut. In vreme ce Perdido Beach arde, batalia e in toi: Astrid impotriva Consiliului; Echipa Umana impotriva mutantilor si Sam impotriva lui Drake care s-a intors din morti si este gata sa termine ce au inceput Sam si cu el. Conditiile aici sunt mai proaste ca oricand, iar copiii sunt disperati sa scape.

Dar sunt oare suficient de disperati incat sa creada ca moartea ii va elibera?

Parerea mea:

Seria aceasta devine din ce in ce mai captivanta si mai surprinzatoare. In timp ce majoritatea povestilor fantasy sau a distopiilor young adult sunt construite pe un schelet comun si nu mai reusesc decat rar sa surprinda cititorii, seria Disparuti continua sa socheze la fiecare capitol. Autorul a creat o intriga atat de interesanta incat nu exista practic nici o limita de care sa se loveasca, iar povestea poate evolua in zeci de moduri neasteptate, se pot dezvolta nenumarate posibilitati. Bineinteles, e imposibil sa nu faci tot felul de… CONTINUAREA AICI.

Reclame
Publicat în Michael Grant

Foamea (seria Disparuti, volumul 2) – Michael Grant

Foamea (seria Disparuti, volumul 2) - Michael GrantDisponibil la: RAO Books

Colectia: Fantasy

Traducerea: Graal Soft

Numar pagini: 480

 

Sinopsis:

Au trecut trei luni de cand toti cei sub 15 ani au ramas captivi sub cupola cunoscuta drept FAYZ. Trei luni de cand toti adultii au disparut. Disparuti. Mancarea s-a terminat de mai multe saptamani. Toata lumea e infometata, dar nimeni nu vrea sa se gandeasca la o solutie. Si in fiecare zi tot mai multi copii evolueaza, dezvolta talente supranaturale care ii separa de copiii fara puteri. Tensiunea creste si haosul coboara asupra orasului. Fiecare copil trebuie sa si poarte singur de grija si toti cei buni devin rai.

Dar peste toate astea ameninta o problema mult mai mare. Intunericul, o creatura sinistra care a trait ingropata adanc in pamant, incepe sa-i cheme pe unii adolescenti din FAYZ. Sa-i cheme, sa-i indrume, sa-i manipuleze.

Intunericul s-a trezit. Si ii este foame.

Parerea mea:

Primul volum al seriei „Disparuti” s-a incheiat cu o mica victorie a personajelor pozitive, insa problemele sunt departe de a se fii rezolvat. Asa cum banuiam, gasca de antieroi nu a facut decat sa se pregateasca de o noua lupta, iar protagonistii au in fata un sir lung de probleme, ce par sa nu se mai termine si nici sa nu aiba vreo rezolvare. Pe langa amenintarea palpabila a grupului rival, Sam si cei cativa oameni de incredere ai sai incearca sa faca fata unor… CONTINUAREA AICI.

Publicat în Katherine Applegate, Michael Grant

Eve and Adam – Michael Grant & Katherine Applegate

Eve and Adam

Michael Grant & Katherine Applegate

Data aparitie: 2 Octombrie 2012

Numar pagini: 304

 

Sinopsis:

Evening Spiker, o adolescenta de 16 ani duce o viata prospera alaturi de mama sa, Terra, genetician de succes si proprietara a institutului Spiker Biotech. Bineinteles, Evening ii duce dorul tatalui ei care a murit intr-un mod misterios, insa nu si-a pus niciodata intrebari despre subiectul acesta. La fel cum nu s-a gandit vreodata cat de ciudat este faptul ca nu s-a imbolnavit niciodata. Asta, pana cand e lovita de o masina si se trezeste cu leziuni extinse. Leziuni ce par sa se vindece mai repede decat este fizic posibil.

In timp ce se recupereaza in luxosul centru Spiker Biotech, il intalneste pe Solo Plissken, un tanar atractiv, de varsta ei, care isi petrece viata la institut. La fel ca si Evening, nici el nu si-a pus intrebari…pana acum.  Solo incepe sa ii ofere indicii lui Evening, conform carora ceva ar fi in neregula si ca Terra ar putea fi in spatele povestii. Evening isi alunga asta din minte si isi incepe proiectul de vara: sa simuleze crearea baiatului perfect. Cu ajutorul lui Solo, Evening descopera secrete atat de importante incat ar putea schimba in totalitate lumea.

Parerea mea:

Trebuie sa cititi aceasta carte! Este atat de diferita de aparitiile din ultimii ani, incat va fi cu siguranta o lectura captivanta. Intr-adevar, romanul are si cateva parti ceva mai slabe, insa per ansamblu, ofera o poveste care nu doar te cucereste definitiv, ci te si obliga, practic, sa te gandesti la anumite aspecte carora in mod normal poate ca nu le-ai da nici o atentie. Prima surpriza de care am avut parte a fost faptul ca romanul nu este tocmai o distopie. Actiunea se petrece in zilele noastre, ceea ce este cu atat mai tulburator. Realizezi ca este foarte posibil ca ceea ce se petrece in carte sa existe deja in realitate. Poate nu exact asa cum este descris in aceste pagini, insa destul de aproape. Si nu poti sa nu te intrebi daca este sau nu moral ceea ce se intampla. Sau ceea ce se poate intampla. Nu poti sa nu e intrebi daca omenirea are sau nu dreptul sa faca anumite lucruri. Insa, in acelasi timp, stii ca stiinta nu poate evolua decat prin teste, sacrificii si experimente mai mult sau mai putin morale. Ca acel confort de care avem parte si toate descoperirile care duc la evolutia omenirii au un pret. Si totusi, ramane mereu un semn de intrebare, ramane mereu o urma de indoiala.. In fine, veti descoperi singuri despre ce vorbesc daca veti citi romanul Eve and Adam si probabil veti intelege atunci mult mai bine aceste sentimente.

Trecand peste aceste aspecte, trebuie sa va spun ca romanul abordeaza o tema noua in literatura recenta si ca veti fi cuceriti si curiosi de la primele pagini. Romanul debuteaza intr-un ritm destul de lent, iar daca nu ai citi descrierea oficiala, nu ai avea cum sa preconizezi ceea ce urmeaza. Facem cunostinta cu Evening, o adolescenta aparent obisnuita, cu mama ei, genetician de succes si imaginea perfecta a femeii de afaceri rece si calculata, cu prietena cea mai buna a lui Eve, Aislin – genul de prietena pe care majoritatea parintilor ar considera-o o influenta proasta. In acelasi timp, il descoperim si pe Solo, un tanar orfan ce a fost sprijinit financiar de mama Evei din momentul in care parintii sai au murit. Dar care, in ciuda acestui fapt, o uraste pe Terra Spiker. Eve ajunge la institutul de cercetare genetica al mamei sale in urma unui accident extrem de grav. Dupa cateva zile, Eve este cucerita de un proiect oferit de mama sa pentru a-i face perioada de refacere mai placuta: sa simuleze crearea baiatului perfect. Incepand de la aspectul fizic, pana la alegerea si aranjarea genelor ce ii asigura starea de sanatate, caracterul, talentele, temerile si  abilitatile. In acelasi timp, Eve il cunoaste pe Solo, cel care o face sa remarce in scurt timp ca starea ei de sanatate se imbunatateste intr-un ritm incredibil. Si tot el este si cel care ii dezvaluie apoi niste secrete infioratoare.

Ajunsa cu lectura in punctul in care Solo, Eve si Aislin fug de la Spiker Biotech, ma gandeam ca de fapt romanul nu prea se ridica la asteptarile pe care le aveam. Ceva nu se lega, fuga Evei parca nu avea sens, secretele erau intr-adevar socante, insa nu asa cum ma asteptam de fapt sa fie. Insa doar cateva pagini mai incolo, totul se schimba intr-un mod surprinzator. Am ramas pur si simplu cu gura deschisa si am recitit de vreo doua-trei ori cateva paragrafe, ca sa fiu sigura ca am vazut bine. Aveam impresia ca parca am sarit peste cateva capitole sau ca citesc o poveste noua. Si m-am simtit deodata disperata sa aflu cat mai repede cum a fost posibil ca intriga sa evolueze intr-un asemenea mod. Pe langa schimbarile bruste de situatii si dezvaluirile teribile pe care le aflam in a doua jumatate a cartii, povestea ridica din nou anumite intrebari si ganduri contradictorii. Esti prins asadar intre dorinta de a citi cat mai repede pentru a afla prin ce vor trece personajele mai departe si dorinta de a te opri putin pentru a-ti pune gandurile in ordine si pentru a avea timp sa iti formezi o parere clara despre lucrurile narate.

Eve si Adam ofera cumva doua povesti diferite. Una – cea scrisa, cea reala, in care traiesti alaturi de personaje, ai parte de adrenalina, emotii si suspans. Iar cealalta, cea ascunsa printre randuri, este cea care deschide anumite probleme de la care nu iti mai poti desprinde mintea. Nu conteaza ca poate pana in momentul acela nu te-a interesat absolut deloc dezvoltarea stiintei, evolutia umanitatii, modul in care s-au schimbat lucrurile de la un secol la altul sau chiar de la deceniu la deceniu, in anumite cazuri. Este imposibil sa nu privesti deodata cu alti ochi modul in care se schimba lumea, diferentele enorme din orice domeniu dintre trecut, prezent si viitor si felul in care aceasta evolutie a avut loc. Si tot imposibil este sa nu te intrebi cum va arata viitorul si daca ceea ce astazi ni se pare absolut imposibil nu va deveni banal peste un numar destul de mic de ani.

Bile albe:

– Povestea este prezentata alternativ, din punctul de vedere al lui Evening si din cel al lui Solo. Mi-a placut foarte mult naturaletea cartii, stilul tineresc si veridic in care sunt relatate lucrurile. Nu este prima carte scrisa in aceasta forma, insa mi s-a parut ca prezinta intr-un mod mai real gandurile personajelor. Poate ca unii cititori vor considera exagerate unele ganduri amuzante scapate exact in situatiile cele mai delicate. Mie insa mi se pare ca daca ar fi sa transcrii gandurile unei persoane, exact in modul acesta ar arata apoi transcrierea. Cu ganduri usor haotice, cu scurte intruziuni pline de umor sau cu unele..nelalocul lor in momente ce ar impune seriozitate maxima, etc.

Bile negre:

– Desi avem parte de un happy end, nu am fost complet multumita de final. Nu de ceea ce se intampla, ci de viteza la care se desfasoara lucrurile. Daca pana la ultimele pagini lucrurile au un ritm normal, sfarsitul este parca prea brusc, ca si cum autorii ar fi considerat deodata ca treaba lor s-a incheiat demult si ar fi scris ultimele cateva pagini fortat, doar ca sa sa scape de ele. Aproape ca nu ai timp sa asimilezi ceea ce se intampla si nici macar nu reusesti sa intelegi cand au ajuns personajele la concluziile acelea si cand s-au decis asupra a ceea ce tocmai ai citit.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Disparuti (seria Disparuti, volumul 1) – Michael Grant

Mai las-o moale cu fantomele / Fantomele ne stiu toate secretele – Megan Crewe

Publicat în Michael Grant

Disparuti (seria Disparuti, volumul 1) – Michael Grant

Disponibil la: Libris

Colectia: Literatura Universala

Traducerea: Doru Mihailescu

Numar pagini: 488

 

Sinopsis:

Cat ai clipi din ochi, toata lumea a disparut. Disparuti. Toti, cu exceptia tinerilor. Au ramas fara nici un adult. Fara profesori, politisti, doctori, parinti. Si tot asa de brusc dispar si telefoanele, internetul, televiziunea. Fara nici o posibilitate de a cauta ajutor. Si fara vreo sansa de a afla ce se intampla. Foametea ameninta. Incepe domnia salbaticilor. O creatura sinistra pandeste din umbra. Animalele devin mutante. Iar adolescentii se schimba si ei, le apar talente noi, puteri inimaginabile, periculoase, mortale, care sporesc din zi in zi. Este o lume noua si inspaimantatoare. Se aleg tabere, se pregateste o lupta. Cei puternici impotriva celor slabi. Iar timpul se scurge inexorabil: de ziua ta, dispari, la fel ca toti ceilalti. 

Parerea mea:

Coioti mutanti care atunci cand te vad striga „Mancare! Mancare!”? Da, poate ca la prima vedere suna prosteste, dar va asigur ca in momentul in care veti citi cartea lui Michael Grant nu veti sti cum sa aprindeti mai repede toate luminile prin casa si cum sa va refugiati mai rapid sub patura protectoare. Am terminat cartea pe la 3 noaptea si dupa aceea ma simteam exact ca in poza de mai jos:

Nu imi dau seama daca simt eu o atractie speciala pentru unele carti ce nu reusesc sa nasca obsesii, dar chiar am adorat romanul Disparuti. Am observat mai demult ca de multe ori, cartile mele preferate dintr-un anumit gen nu corespund cu cele desemnate ca fiind de fapt cele mai bune. Cum ar fi Legaminte si Uratii in cazul genului distopic, carti ce nu au avut acelasi succes ca Jocurile Foamei sau Divergent de exemplu, dar care mie mi-au placut mai mult decat acestea din urma. Oricum, momentan nu pot decat sa ma intreb cum de nici una dintre recenziile pe care le-am citit pana acum despre romanul lui Michael Grant nu a mentionat cat de grozava este de fapt aceasta carte.

Recunosc ca m-am indragostit de ea de la primele pagini, cand am observat ca fiecare capitol prezinta personajele in paralel, oferind aceeasi atentie tuturor, indiferent daca erau pozitive sau negative, principale sau secundare si utilizand acelasi ton neutru in cazul tuturor categoriilor de personaje. Mi-a amintit de unele romane mai vechi scrise de Stephen King ( Apocalipsa, It, Mobilul, etc), deoarece acelea sunt cartile in care acest stil mi s-a parut a fi cel mai bine evidentiat. Cunoastem deci personajele pe rand, pentru ca pe masura ce inaintam in lectura sa observam cum povestile acestora incep sa se lege. In plus, pe langa acest aspect, au mai existat si altele care amintesc de cartile mai sus mentionate. Asadar, daca v-au placut acele romane ale lui Stephen King, va recomand si povestea lui Michael Grant.

Cred ca romanul a fost incadrat gresit in genul distopic. Actiunea se petrece in prezent, dar un.. accident declanseaza o serie de evenimente inexplicabile. Tensiunea creste treptat, astfel incat devii atat de prins de poveste incat nu mai percepi nimic din ceea ce se intampla in jur. In anumite momente, Disparuti are accente de roman horror. Nu, nu intelegeti gresit. Nu incepe sa sara sangele de peste tot, nu apare un criminal in serie care macelareste personajele. Nimic de genul acesta. Insa ti se instaureaza treptat in subconstient o teama primitiva, irationala, greu de inteles, de explicat sau de anulat. Inamicul din Disparuti nu este o creatura pe care personajele sa o poata invinge prin forta fizica, trucuri inteligente sau arme sofisticate. Dusmanul este insasi necunoscutul, intunericul, ceea ce te speria inca de cand erai un copilas mic lasat noaptea singur, in camera lui intunecata. Este o forta de neinteles, cu abilitati nelimitate, fara vreo lege, fara vreo conditie care sa il oblige sa nu sfideze orice logica, sa nu transforme lumea in absolut orice doreste, fara a respecta vreo regula a universului.  Iar suspansul este accentuat tocmai de faptul ca in prima jumatate a cartii, atentia iti este indreptata catre altceva. Ai in vizor alte probleme, alte temeri, alte pericole. Destul de infricosatoare si acestea, dar aproape inofensive pe langa ceea ce urmeaza apoi, pe langa ceea ce descoperi ca se ascunde de fapt in umbra.

Personajele sunt remarcabile. Toti sunt copii, dar actioneaza cu maturitate, cu intelepciune, inteleg rapid modul in care pot supravietui, primejdiile care pandesc, alegerile pe care trebuie sa le faca. Si totusi, nu ai nici o secunda senzatia ca autorul a exagerat si ca personajele ar putea parea neverosimile. Copii din Disparuti raman fragili, speriati, dezorientati si innebuniti sa caute o explicatie si o solutie pentru ceea ce li se intampla. Dar nu o iau razna, ci se comporta intr-un mod natural, asa cum probabil ar reactiona niste pusti adevarati pusi intr-o astfel de situatie, dupa ce ar depasi socul primelor ore. Vorbesc de personajele pozitive, nu de cele ce isi pierd controlul, bineinteles. Pentru ca grupul se imparte inca de la inceput in doua categorii. Cei care raman cu capul pe umeri in ciuda a ceea ce se petrece si cei care vad in asta doar o oportunitate de a incalca toate regulile, de a deveni vedete, de a pune mana pe o putere iluzorie sau de a incerca sa preia controlul asupra celorlalti.

Bile albe:

– Nu stiu ce parere au alti cititori, dar pe mine autorul m-a aruncat direct in poveste. Am fost pe rand Sam, Astrid, Lana si altii, am trait in lumea lor, am tremurat odata cu ei, mi-a fost frica, am fost furioasa, m-am luptat sa inteleg, am trait pur si simplu in haosul vietii lor. Si sunt nerabdatoare sa ma intorc acolo!

Bile negre:

– Stiu ca un personaj pozitiv trebuie sa ramana bun pana la capat. Sa ii ierte pe cei ce i-au facut rau, sa le mai ofere o sansa, sa vada lumina din ei prin ceata intunecata ce o inconjoara. Stiu asta, dar nu inseamna ca sunt si de acord cu asa ceva. Faptul ca Sam si prietenii lui ii lasa sa plece pe cei care au inrautatit infernul in care deja se aflau cu totii mi se pare dovada de prostie si nu de bunatate. Pana la urma, ii lasa liberi si nevatamati pe cei ce sunt responsabili de atatea morti, de panica creata, de pierderile cauzate si de luptele ce vor urma cu siguranta. Pentru ca raul persista, iar o persoana dominata de acesta nu va vedea in iertare bunatatea si sansa de a o lua de la inceput, pe o cale diferita, ci doar ocazia de a-si intari fortele, de a face alte planuri malefice si de a se pregati de o noua lupta.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Spulbera-ma (seria Atingerea lui Juliette, volumul 1) – Tahereh Mafi

The Selection (seria The Selection, volumul 1) – Kiera Cass