Posted in Suzanne Collins

Sfidarea (seria Jocurile Foamei, volumul 2) – Suzanne Collins

Disponibil la: Nemira

Colectia: Suspans

Traducere: Ana-Veronica Mircea

Numar pagini: 320

 

Sinopsis:

Sfidarea este al doilea volum din seria Jocurile Foamei. Suzanne Collins continua intr-o maniera magistrala povestea Districtului 12.

Katniss si Peeta au castigat impreuna sangeroasele Jocuri ale Foamei, sfidand pentru prima oara in istorie regulile impuse de Capitoliu. Reveniti in Districtul 12, dupa toate incercarile infruntate, convinsi ca au castigat o viata sigura si decenta pentru ei si familiile lor, spera ca va urma o lunga perioada de pace. Dar, in timp ce Katniss si Peeta parcurg obligatoriul Tur al Invingatorilor, apar zvonuri despre o revolta printre locuitorii districtelor. Iar in ochii conducatorilor, ei sunt sursa acestei rebeliuni. Daca nu vor reusi sa convinga natiunea Panemului ca sunt in continuare indragostiti nebuneste, consecintele ar putea fi dezastruoase…

“In sfarsit am citit cartea pe care o asteptam cu sufletul la gura: Sfidarea de Suzanne Collins, al doilea volum al fenomenalei serii Jocurile Foamei! Nu doar mi-a implinit asteptarile, si asa foarte mari, dar le-a depasit cu mult! O lectura la fel de pasionanta, chiar mai pasionanta, pentru ca acum esti deja foarte atasat de personajele alaturi de care ai suferit. Iar intriga este incredibila. Nu veti avea somn odata ce ati deschis cartea. Sfatul meu este sa o incepeti dimineata si sa anulati orice program ati avea in acea zi!” Stephenie Meyer

“Proza cristalina a lui Suzanne Collins are un ritm perfect si construieste o lume fascinanta. Si mai fascinant este ca dincolo de a fi thriller SF plin de aventura, seria straluceste prin abordarea temelor moralitatii, supunerii, salvarii, iubirii si, mai presus de toate, a sacrificiului. Spre bucuria armatei de fani care o asteptau, cartea este extraordinara. Cei care nu isi poti stapani curiozitatea pana la urmatorul volum, trebuie sa se pregateasca pentru o adevarata tortura.” – Booklist

Parerea mea:

Am citit pe nerasuflate volumul 2 din Jocurile Foamei, asa ca cel mai pregnant sentiment pe care l-am pastrat referitor la aceasta carte este acela ca reprezinta intr-o oarecare masura doar un volum de tranzitie intre intamplarile din primul si ultimul roman al seriei, mentinandu-te intr-o stare de tensiune de la inceput pana la final. In plus este ca si cum abia ai reusi sa te dezmeticesti din intrigile primului volum si ai incepe deja sa iti imaginezi toate continuarile posibile.

Rar am mai intalnit o carte atat de bine legata, in care fiecare amanunt sa para a fi fost dinainte gandit si revazut din toate unghiurile posibile. Este ca si cum nu ar exista nici o intrebare care sa iti treaca prin minte la care sa nu iti poata fi oferit un raspuns potrivit. Intreaga serie ar fi putut sa fie alcatuita si dintr-un singur volum si nu ai fi simtit nici o diferenta,  nu ti s-ar fi parut ca are un numar de pagini prea mare, intamplarile fiind extrem de bine legate intre ele. Daca primul volum imi lasase impresia ca neglijeaza anumite aspecte, in acest al doilea volum nu mai exista nici un punct asupra caruia sa nu fii in totalitate lamurit.

In loc sa isi gaseasca linistea dupa castigarea Jocurilor Foamei, Katniss se trezeste implicata in noi intrigi, in care este din nou un pion si e fortata sa joace un rol. Reprezentantii capitoliului o considera responsabila de revoltele ce iau nastere in districte si o preseaza sa indrepte lucrurile prin aparitiile din cadrul Turneului Triumfal al Invingatorilor, plasat la 6 luni dupa incheierea editiei anterioare a Jocurilor Foamei si tot cu 6 luni inainte de urmatoarea editie. Mai exact, Katniss trebuie sa para extrem de indragostita de Peeta, astfel incat modul in care ei doi au castigat Jocurile sa para consecinta unui act de dragoste nebuna si nu un fapt ce a pus la indoiala suprematia Capitoliului. Principalele probleme sunt faptul ca la o analiza mai atenta Katniss realizeaza ca rolul ei nu se va incheia dupa Turneu, ci va fi unul pe viata si de asemenea, faptul ca toate actiunile lui Katniss si a lui Peeta  se incheie in moduri impredictibile, cu mult diferite fata de planul initial. Avand in vedere ca urmeaza cea de-a 75-a editie a Jocurilor, urmeaza o sarbatorire mai deosebita a acestora. La fiecare 25 de ani se anunta cate o schimbare majora in desfasurarea Jocurilor din acel an. Anuntarea faptului ca in acel an participantii la Jocuri vor fi alesi dintre fostii invingatori ii arunca pe Katniss si pe Peeta din nou in arena. Spre deosebire de editia anterioara, de data aceasta Katniss si Peeta devin membrii ai unei aliante ce lupta din rasputeri sa ii tina in viata, desi cei doi eroi nu au habar de implicatiile jocului in care au fost inclusi.

Bile albe:

– Modul de prezentare a povestii este in continuare foarte personal, astfel incat te simti implicat in desfasurarea lucrurilor. Ritmul este alert, exprimarea simpla si directa, iar momentele de maxima tensiune sunt redate extrem de bine prin cateva fraze bine plasate, ce-ti ridica pulsul in doar cateva secunde. Expresia din finalul volumului, indiferent daca ar fi putut fi anticipata sau nu, te lasa pur si simplu incremenit, deoarece sugereaza mii de implicatii prin doar cateva cuvinte.

Bile negre:

– Romanul devine tot mai detaliat, iar o mare parte dintre descrieri sunt foarte tehnice si ajungi sa te pierzi in ele. Fara indoiala, mecanismele arenei, armele si detaliile locurilor prin care trec participantii trebuiau sa fie atent prezentate, dar romanul nu a reusit sa imi ofere o imagine ampla, bine conturata a acestora.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Jocurile Foamei (Jocurile Foamei, vol. 1) – Suzanne Collins

Revolta (Jocurile Foamei, vol. 3) – Suzanne Collins

Posted in Suzanne Collins

Jocurile Foamei (seria Jocurile Foamei, volumul 1) – Suzanne Collins

Disponibil la: Nemira

Colectia: Suspans

Traducere: Ana-Veronica Mircea

Numar pagini: 312

 

Sinopsis:

Bestseller international publicat in 32 de tari. In curs de ecranizare!

Ai putea supravietui in salbaticie, de unul singur, cand toti cei din jur fac tot ce pot ca sa nu apuci dimineata urmatoare? Intr-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odata ca America de Nord se intinde natiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douasprezece districte conduse cu o mana de fier, in fiecare an este organizat un concurs sadic si sangeros – Jocurile Foamei. Douazeci si patru de adolescenti sunt rapiti de langa familiile lor si aruncati in lupta pe viata si pe moarte, televizata in direct si urmarita cu frenezie. Doar unul dintre ei se va intoarce acasa faimos, bogat si… viu. Cine va castiga cursa nebuna pentru supravietuire?

„Pur si simplu am citit fara sa ma pot opri! […] O lectura inrobitoare.” Stephen King

Parerea mea:

Auzisem atatea pareri pozitive despre seria Jocurile Foamei incat ardeam de nerabdare sa reusesc si eu sa o citesc. Si am ajuns la concluzia ca uneori, prea multa reclama strica. In nici un caz nu voi spune ca nu mi-a placut sau ca nu mi s-a parut o lectura originala. Singura problema este ca citisem atat de multe impresii care o descriau ca fiind spectaculoasa, incat era aproape imposibil sa se ridice intr-adevar chiar la nivelul astfel creat in mintea mea.

Primul volum este cu siguranta unul cel putin interesant. Intr-o mare de romane suprapopulate de tot felul de creaturi supranaturale, o carte despre un viitor ipotetic este ca o gura de aer proaspat si iti trezeste din start curiozitatea. Autoarea creeaza o lume din viitor, creata pe ruinele prezentului nostru. Unul dintre lucrurile care impresioneaza cu adevarat este exact modul in care a construit aceasta realitate, aproape infricosator de veridic. Tehnologii la care astazi nici nu visam coexistand cu un sistem organizatoric ce se apropie infiorator de mult de sclavie, orase in care orice ti-ai putea imagina vreodata exista, asezate alaturi de zone in care se moare de foame la propriu iar societatea traieste intr-o maniera apropiata de traiul rural primitiv.

Starea de suspans nu incepe odata cu participarea protagonistei la Jocurile foamei, ci chiar de la inceputul cartii, deoarece se face simtita o anumita tensiune si in cele mai banale gesturi si actiuni ale personajelor, personaje ce surprind perfect imaginea unor oameni haituiti, aproape resemnati cu o soarta de neimaginat si pe care lupta pentru ziua de maine ii ghideaza in fiecare act. Bineinteles, in momentul in care Katniss se ofera voluntara pentru Jocurile foamei, in locul surorii sale, pulsul incepe sa iti creasca din ce in ce mai tare si devine tot mai dificil sa lasi cartea din mana. Actiunea este relatata la persoana 1, prezent, oferindu-ti astfel o perspectiva personala asupra intamplarilor si crescand nivelul emotiilor pe care le incerci tocmai pentru ca privesti lucrurile prin ochii eroinei. Desi Jocurile incep abia pe la jumatatea cartii iar odata cu acestea actiunea incepe sa se desfasoare cu repeziciune, nu simti deloc ca lucrurile sunt prea inghesuite sau ca ritmul ar fi exagerat. Dimpotriva, actiunile decurg firesc, iar punctele culminante sunt plasate intr-un mod inteligent, alternand cu momente de acalmie in care reusesti sa procesezi toate intamplarile socante pe care le-ai citit pana atunci.

Bile albe:

– Personajele sunt extrem de bine conturate si este aproape imposibil sa nu te atasezi de ele. Autoarea imbina cu succes aproape pentru fiecare personaj o serie de calitati, dar le ofera si veridicitate prin cateva defecte si slabiciuni bine plasate. Tocmai de aceea nici nu cred ca am avut un personaj preferat, mi-au placut prea multe dintre ele: Cinna, Rue, Haymitch, Effie, Peeta, etc. Fiecare personaj are cel putin un moment care te face sa il privesti cu admiratie si sa devina macar pentru cateva pagini personajul tau favorit.

– In ciuda faptului ca subiectul este departe de a fi unul nostim, iar majoritatea scenelor sunt mai degraba incarcate de drama decat de umor, au existat totusi multe momente amuzante, care ofera un plus de savoare romanului. Mi s-au parut adorabile paginile in care cele trei ajutoare ale stilistului Cinna o pregatesc pe Katniss pentru filmari. Nu am putut sa nu ii compar cu un grup de catelusi incantati de o noua jucarie si dornici sa o incerce cat mai curand.

Bile negre:

– Romanul are cateva puncte incomplet tratate. Nu stiu daca urmeaza sa fie explicate in urmatoarele volume, dar am avut senzatia ca imi scapa cateva chestiuni de baza, care ar fi putut oferi o imagine mai clara asupra personajelor principale si asupra societatii din care acestea fac parte.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Sfidarea (Jocurile Foamei, vol. 2) – Suzanne Collins

Revolta (Jocurile Foamei, vol. 3) – Suzanne Collins

 

Posted in Anatole France

Insula pinguinilor – Anatole France

Disponibil la: Humanitas

Colectie: Carte de buzunar

Traducere: Aurel Tita

Numar de pagini: 336

 

Sinopsis:

Un misionar crestin ajunge, pacalit de Diavol, pe o insula acoperita de gheturi si, avand o vedere foarte proasta, ii confunda pe marii pinguini din specia Great Auk (disparuta la jumatatea secolului al XIX-lea) cu niste pagani ce trebuie crestinati. El boteaza animalele, iar Dumnezeu, care in mod normal le pemite doar oamenilor sa fie botezati, rezolva problema daruindu-le pinguinilor suflete si transformandu-i in fiinte omenesti. Astfel incepe istoria pinguinilor, ce o oglindeste, satiric, pe cea a Frantei si a Europei Occidentale. Pinguinii trec prin marile migratii, prin Evul Mediu eroic, prin Renastere si cunosc o epoca moderna, tehnologica; civilizatia lor ultraindustriala e distrusa, pana la urma, de o campanie terorista, si totul porneste de la capat. Insula pinguinilor e o critica a naturii umane; morala, obiceiurile si legile omenesti sunt obiectul satirei lui Anatole France.

Parerea mea:

Nu mai citisem de cateva luni carti scrise de autorii secolelor trecute si imi pierdusem intr-o oarecare masura entuziasmul fata de acestea, fiind atrasa mai mult de titlurile noi si stralucitoare zarite prin rafturile librariilor. La romanul lui Anatole France m-a atras in primul rand titlul si speram ca acesta sa nu fie unul metaforic, iar rezumatul de pe ultima coperta mi-a confirmat faptul ca intre paginile cartii se afla o idee atragatoare si plina de originalitate.

Cartea este subtirica si se citeste usor, nu este deloc incarcata de arhaisme sau expresii invechite. Este structurata in „carti”, impartite la randul lor in capitole nu foarte lungi. Unele capitole sunt strans legate intre ele, altele aduc cate o povestioara noua, cu personaje alese din neamul pinguinilor, capitole ce reflecta fiecare cate un aspect diferit al noii civilizatii. Alegerea acestei modalitati de a scrie romanul are avantajul de a-l face foarte usor de citit. Trebuie sa mentionez ca exista multe momente amuzante si per ansamblu, nu ramai deloc cu impresia ca ai citit o carte scrisa in urma cu mai mult de 100 de ani. Evident, exista si cateva aluzii istorice inevitabile, pe care daca nu ai fost chiar pasionat de istorie nu prea ai cum sa le apreciezi probabil la adevarata valoare, dar nu sunt un impediment major in intelegerea cartii.

Dupa cum scrie si in prezentarea editurii, Insula pinguinilor a fost considerata o opera satirica la adresa Frantei si a Europei. Mie mi se pare mai mult de atat. Mi se pare ca  sugereaza exact istoria si evolutia lumii intregi, nu doar ale unei tari sau continent. Este ca si cum ori de cate ori s-ar ridica o civilizatie noua, urmeaza exact aceiasi pasi ca cele dinaintea ei. Cartea te face sa realizezi ca umanitatea repeta mereu si mereu aceleasi greseli, ca indiferent de cate planete am popula intr-un viitor ipotetic vom actiona intotdeauna exact in acelasi mod, criticand faptele pe care le-au facut predecesorii, chiar in timp ce le facem si noi intr-o maniera identica. Si daca pe parcursul cartii ideea aceasta e doar sugerata, ultima pagina expune direct exact ceea ce a fost ascuns printre randuri in capitolele anterioare.

Bile albe:

– Cartea iti induce anumite ganduri cu o tenta usor filozofica atat de pregnant, incat si la cateva zile dupa ce ai terminat-o inca te mai trezesti gandindu-te la ea. Cu toate astea, este o carte pe care o poti termina intr-o singura zi, te amuza in timp ce te face sa iti pui intrebari, te transporta intr-o zona in care nu ai mai fost de cand erai adolescent si te revoltai impotriva lumii, fara a te lasa sa simti cumva ca nu ar fi altceva decat un roman micut ce pastreaza o idee nastrusnica in interiorul sau.  Este un contrast savuros intre limbajul simplu al cartii, povestioarele de multe ori nostime si ideile nescrise ce reies dintre randuri.

– Cu toate ca nu cred ca are vreo importanta majora in actiunea cartii, mi-a placut ca se simt unele influente ale altor scriitori si ca autorul a amintit de unele fragmente din operele acestora. Stilul fiecarui scriitor se modeleaza intr-o oarecare masura si prin ceea ce citeste de-a lungul timpului. In operele scrise in trecut influentele altor autori se simteau mai puternic decat in romanele contemporane. Mi-a placut in mod special scena care recreeaza coborarea in Infern din Divina Comedie, deoarece am citit cu ani in urma opera lui Dante Alighieri si a fost o surpriza placuta sa imi amintesc de aceasta.

Bile negre:

– Cartea a 5-a si a 6-a mi s-au parut extrem de greu de citit, plictisitoare si aproape imposibil de urmarit cu atentie. Autorul creste gradul de ironie la adresa societatii, dar reuseste in felul acesta sa piarda interesul cititorului. Aveam senzatia ca nu se mai termina acele parti sau mai rau, ca ar putea sa fie asa tot restul romanului. Cred ca m-as fi simtit la fel de castigata si fara sa citesc respectivele capitole.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Dragonul furtunii – I. J. Parker

Nefertiti. Cartea mortilor – Nick Drake