Publicat în Anatole France

Insula pinguinilor – Anatole France

Disponibil la: Humanitas

Colectie: Carte de buzunar

Traducere: Aurel Tita

Numar de pagini: 336

 

Sinopsis:

Un misionar crestin ajunge, pacalit de Diavol, pe o insula acoperita de gheturi si, avand o vedere foarte proasta, ii confunda pe marii pinguini din specia Great Auk (disparuta la jumatatea secolului al XIX-lea) cu niste pagani ce trebuie crestinati. El boteaza animalele, iar Dumnezeu, care in mod normal le pemite doar oamenilor sa fie botezati, rezolva problema daruindu-le pinguinilor suflete si transformandu-i in fiinte omenesti. Astfel incepe istoria pinguinilor, ce o oglindeste, satiric, pe cea a Frantei si a Europei Occidentale. Pinguinii trec prin marile migratii, prin Evul Mediu eroic, prin Renastere si cunosc o epoca moderna, tehnologica; civilizatia lor ultraindustriala e distrusa, pana la urma, de o campanie terorista, si totul porneste de la capat. Insula pinguinilor e o critica a naturii umane; morala, obiceiurile si legile omenesti sunt obiectul satirei lui Anatole France.

Parerea mea:

Nu mai citisem de cateva luni carti scrise de autorii secolelor trecute si imi pierdusem intr-o oarecare masura entuziasmul fata de acestea, fiind atrasa mai mult de titlurile noi si stralucitoare zarite prin rafturile librariilor. La romanul lui Anatole France m-a atras in primul rand titlul si speram ca acesta sa nu fie unul metaforic, iar rezumatul de pe ultima coperta mi-a confirmat faptul ca intre paginile cartii se afla o idee atragatoare si plina de originalitate.

Cartea este subtirica si se citeste usor, nu este deloc incarcata de arhaisme sau expresii invechite. Este structurata in „carti”, impartite la randul lor in capitole nu foarte lungi. Unele capitole sunt strans legate intre ele, altele aduc cate o povestioara noua, cu personaje alese din neamul pinguinilor, capitole ce reflecta fiecare cate un aspect diferit al noii civilizatii. Alegerea acestei modalitati de a scrie romanul are avantajul de a-l face foarte usor de citit. Trebuie sa mentionez ca exista multe momente amuzante si per ansamblu, nu ramai deloc cu impresia ca ai citit o carte scrisa in urma cu mai mult de 100 de ani. Evident, exista si cateva aluzii istorice inevitabile, pe care daca nu ai fost chiar pasionat de istorie nu prea ai cum sa le apreciezi probabil la adevarata valoare, dar nu sunt un impediment major in intelegerea cartii.

Dupa cum scrie si in prezentarea editurii, Insula pinguinilor a fost considerata o opera satirica la adresa Frantei si a Europei. Mie mi se pare mai mult de atat. Mi se pare ca  sugereaza exact istoria si evolutia lumii intregi, nu doar ale unei tari sau continent. Este ca si cum ori de cate ori s-ar ridica o civilizatie noua, urmeaza exact aceiasi pasi ca cele dinaintea ei. Cartea te face sa realizezi ca umanitatea repeta mereu si mereu aceleasi greseli, ca indiferent de cate planete am popula intr-un viitor ipotetic vom actiona intotdeauna exact in acelasi mod, criticand faptele pe care le-au facut predecesorii, chiar in timp ce le facem si noi intr-o maniera identica. Si daca pe parcursul cartii ideea aceasta e doar sugerata, ultima pagina expune direct exact ceea ce a fost ascuns printre randuri in capitolele anterioare.

Bile albe:

– Cartea iti induce anumite ganduri cu o tenta usor filozofica atat de pregnant, incat si la cateva zile dupa ce ai terminat-o inca te mai trezesti gandindu-te la ea. Cu toate astea, este o carte pe care o poti termina intr-o singura zi, te amuza in timp ce te face sa iti pui intrebari, te transporta intr-o zona in care nu ai mai fost de cand erai adolescent si te revoltai impotriva lumii, fara a te lasa sa simti cumva ca nu ar fi altceva decat un roman micut ce pastreaza o idee nastrusnica in interiorul sau.  Este un contrast savuros intre limbajul simplu al cartii, povestioarele de multe ori nostime si ideile nescrise ce reies dintre randuri.

– Cu toate ca nu cred ca are vreo importanta majora in actiunea cartii, mi-a placut ca se simt unele influente ale altor scriitori si ca autorul a amintit de unele fragmente din operele acestora. Stilul fiecarui scriitor se modeleaza intr-o oarecare masura si prin ceea ce citeste de-a lungul timpului. In operele scrise in trecut influentele altor autori se simteau mai puternic decat in romanele contemporane. Mi-a placut in mod special scena care recreeaza coborarea in Infern din Divina Comedie, deoarece am citit cu ani in urma opera lui Dante Alighieri si a fost o surpriza placuta sa imi amintesc de aceasta.

Bile negre:

– Cartea a 5-a si a 6-a mi s-au parut extrem de greu de citit, plictisitoare si aproape imposibil de urmarit cu atentie. Autorul creste gradul de ironie la adresa societatii, dar reuseste in felul acesta sa piarda interesul cititorului. Aveam senzatia ca nu se mai termina acele parti sau mai rau, ca ar putea sa fie asa tot restul romanului. Cred ca m-as fi simtit la fel de castigata si fara sa citesc respectivele capitole.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Dragonul furtunii – I. J. Parker

Nefertiti. Cartea mortilor – Nick Drake

Anunțuri

Autor:

www.roxtao.wordpress.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s