Publicat în Uncategorized

Interviu cu Ioana Visan si concurs ^_^

V-am prezentat de curand parerea mea despre cartea Blue Moon Cafe Series: Where Shifters Meet for Drinks, scrisa de o autoare romanca, Ioana Visan. Recenzia cartii o gasiti AICI. De data aceasta, am o surpriza pentru cei carora volumul le-a trezit interesul. Puteti sa aflati mai multe despre Ioana Visan din interviul de mai jos si sa castigati 5 copii in format e-book ale cartii sale!

ioana visan - blue moon cfe series - where shifters meet for drinks

***

Buna Ioana! Iti multumesc pentru sansa de a-ti citi cartea “Blue Moon Cafe Series: Where Shifters Meet for Drinks” si de asemenea, pentru ocazia oferita cititorilor acestui blog de a te cunoaste mai bine si de a castiga cateva exemplare ale cartii tale.

1. Pentru inceput, poti sa ne spui cate ceva despre tine?

Sunt din Iasi, ma ocup de web design, iar in timpul liber imi place sa scriu.

2. Cum ai inceput sa scrii si ce te-a determinat  sa alegi acest gen literar?

Primul text l-am scris intr-o vacanta de vara, cand ma aflam la bunici si ramasesem in pana de carti, dar n-as spune ca acela a fost inceputul. Mai serios am inceput sa scriu in liceu si apoi dupa terminarea facultatii. Publicarea a venit mai tarziu. Scriu ceea ce imi place sa citesc si cum am crescut citind science fiction si fantasy desigur ca m-am indragostit de acest gen literar mai mult decat de oricare altul. Imi place libertatea de creatie si sa nu mi se impuna restrictii in ceea ce priveste imaginatia.

3. Poti sa ne descrii drumul tau de la un scriitor aspirant la unul recunoscut? Cat de greu este sa iti publici prima carte si ce sfaturi ai oferi tinerilor care isi doresc sa paseasca pe aceeasi cale si tine?

Am debutat in 2008 in revista on-line Nautilus. Dar asta s-a intamplat dupa ce mai multi ani am activat intr-un cerc literar restrans, unde de-a lungul timpului am avut ocazia sa capat oarece experienta in ale scrisului. Dupa debut, singura modalitate sa devii cunoscut este sa publici cat mai mult si, daca se poate, cat mai bine. Astfel, textele mele au aparut treptat in diverse reviste (Nautilus, Gazeta SF, Suspans, SRSFF, EgoPHobia, Sfera Online) si antologii („Cele 1001 de scorneli ale Mosului SF”, „Venus – Povestiri erotice science fiction”, „Steampunk: A doua revolutie”, „Dansand pe Marte si alte povestiri fantastice”).

Nu am publicat inca un volum propriu cu sprijinul unei edituri, desi am o propunere pentru un volum de povestiri. In ultimul timp, m-am concentrat pe publicarea in engleza in regie proprie si inca mai lucrez la asta. Scriitorilor aspiranti nu pot decat sa le spun ca, inainte de toate, sa citeasca mult, sa scrie mult si sa caute feedback pentru textele lor. Publicarea nu este chiar atat de dificila pe cat s-ar crede, odata ce ai ce oferi. Dar, ca orice altceva, necesita multa munca.

4. Care a fost cel mai surprinzator lucru pe care l-ai invatat din procesul de creare al cartilor? (incepand din momentul in care se naste ideea in mintea ta si pana cand ajunge pe rafturile librariilor – online sau normale)

Ca se poate face? 🙂 Cred ca cel mai mult m-a surprins durata anumitor etape din procesul de creatie, unele foarte scurte, altele foarte lungi.

5. Ne poti dezvalui cate ceva cu privire la proiectele viitoare?

Anul acesta, sper sa se publice trei antologii in limba romana la care am contribuit cu texte. Momentan, lucrez la o nuvela in engleza, „The Impaler’s Revenge”, programata sa apara in primavara. Daca totul merge bine, vor urma doua continuari. Si mai departe, mai vedem.

6. Cu ce te ocupi atunci cand nu scrii? Ai alte hobby-uri, alte domenii care te pasioneaza?

Sunt o mare admiratoare a patinajului artistic. Impreuna cu mai multi prieteni, administrez site-ul Absolute Skating, care ne tine pe toti ocupati mai ales in perioada campionatelor internationale.

7. Nu te voi intreba daca ai un roman preferat, deoarece presupun ca oricarui iubitor de literatura ii este imposibil sa aleaga un singur titlu. Insa, in ceea ce priveste personajele, cred ca lucrurile stau putin diferit. Ai deci un personaj favorit din toate cartile pe care le-ai citit pana acum?

Oricat de bine scrisa ar fi o care si de la ce idei extraordinare ar porni, mi se pare ca lipseste ceva din placerea lecturii daca nu reusesti sa te atasezi macar de unul din personaje. Preferintele se schimba de la o lectura la alta, dar in general sunt atrasa de personaje inteligente, puternice si cu simtul onoarei. Asta nu inseamna ca un personaj negativ bine scris nu poate fi la fel de interesant.

8. Ce carte citesti in momentul acesta?

M-ai prins intre carti. Tocmai am terminat „Millennium” de John Varley. Urmatoarea cred ca o sa fie „Armata moliilor” de Liviu Radu.

9. Mi-a placut foarte mult “Blue Moon Cafe Series: Where Shifters Meet for Drinks” si probabil oricine va citi cartea se va intreba daca exista posibilitatea ca in viitor sa reintalneasca o parte din personaje, fie intr-o noua carte de povestiri, fie intr-un roman. Planuiesti asadar sa continui povestea unora dintre personajele din “Blue Moon Cafe Series: Where Shifters Meet for Drinks”?

Nu vad de ce nu. Ca in cazul multora dintre personajele mele, eu tin la Demetrius, Devon, Miss Tuesday, Laura si Jo si as fi oricand bucuroasa sa ii vad prinzand viata din nou. N-o sa se intample in viitorul apropiat, pentru ca am multe alte proiecte pe care vreau sa le termin mai intai, dar ramane o cale deschisa.

10. Sunt foarte interesata sa descopar care sunt personajele pe care le-ai preferat in propria ta carte precum si daca au existat unele care sa iti fi creat dificultati mai mari atunci cand le construiai portretele.

Dificultati nu-mi amintesc sa fi intampinat. Am incercat sa le fac cat mai diferite, sa aduca ceva nou povestii. Cat despre personajele preferate, acestea ar fi personajele principale pentru ca sunt cel mai bine reprezentate, cu o mentiune speciala pentru Demetrius pe care o parte dintre cititorii mei l-au mai intalnit si in alt context.

11. Exista vreun personaj in cartea ta care sa semene cu tine?

Cred ca in fiecare poveste pe care o scriu personajele imprumuta ceva din mine, altfel nu se poate. Totusi, unul care sa imi semene mai mult inca nu exista.

12. Iti multumesc inca o data pentru participarea la interviu si pentru surpriza oferita vizitatorilor acestui blog! Ai vreun mesaj special pe care ai vrea sa il transmiti cititorilor acestui interviu si celor care ti-au citit sau urmeaza sa iti citeasca povestile?

Multumesc tuturor pentru interesul acordat si sper sa va placa in continuare povestile mele.

***

Si acum, despre concurs. Este prima data cand folosesc Rafflecopter si am observat ca pe WordPress nu se deschide la fel ca pe platforma Blogger. Cei care sunteti interesati sa castigati un exemplar al cartii Blue Moon Cafe Series: Where Shifters Meet for Drinks, in format electronic, va rog sa intrati pe linkul de mai jos si sa va inscrieti acolo. Daca ceva nu este in regula, va rog sa imi dati un semn ca sa modific postarea si sa organizez concursul fara Raffle. Concursul dureaza 10 zile. Ioana Visan ofera 5 copii ale cartii sale, in format electronic, in limba engleza. Sper ca recenzia si interviul cu autoarea v-au facut indeajuns de curiosi sa aflati despre ce este vorba in povestile prezentate in aceasta carte. Tot ce pot sa va mai spun este ca o sa va placa cu siguranta ce veti descoperi! Succes!

a Rafflecopter giveaway

Anunțuri

Autor:

www.roxtao.wordpress.com

2 gânduri despre „Interviu cu Ioana Visan si concurs ^_^

  1. Salutare! Ti-am descoperit site-ul de curand si sa stii ca datorita tie am inceput sa am mai multa incredere in ce s-a publicat de la 2005 incoace 🙂 . Chiar tin cont mult de recenziile tale, deja am cazut de acord in privinta catorva lecturi. M-ai facut curioasa si in legatura cu Blue Moon Cafe Series: Where Shifters Meet for Drinks, asa ca o sa-mi incerc si eu norocul la concurs. Multumesc pt ocazie! 🙂 Spor la citit !

    1. Buna Antoanela! Multumesc pentru vizita si pentru cuvintele frumoase! Ma bucur sa aud ca recomandarile mele ti s-au potrivit. Te astept oricand aici cu pareri despre ce ai citit, ce ti-a placut sau ce nu 😀
      Cartea Ioanei Visan mi-a atras atentia in primul rand pentru ca ea este romanca si mai mult, pt ca scrie fantasy. Majoritatea autorilor romani contemporani se axeaza pe cu totul alte stiluri care pe mine personal nu prea ma atrag.. Si trebuie sa recunosc ca mi-a placut mai mult decat ma asteptam 🙂
      Bafta la concurs si lecturi placute si tie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s