Disponibil la: Editura Trei
Colectia: Fiction Connection
Traducerea: Ruxandra Ana
Numar pagini: 416
Sinopsis:
Un roman nominalizat la Man Booker Prize, clasat de catre „The New York Times” in topul celor mai bune carti ale anului 2010.
Pentru Jack, un baietel in varsta de cinci ani, Camera inseamna lumea. Acolo s-a nascut si a crescut; impreuna cu mama lui, acolo se joaca, citeste si invata lucruri despre viata. Noaptea, mama il inchide cu grija in dulap, unde trebuie sa doarma cand vine Batranul Nick in vizita.
Pentru Jack, Camera inseamna acasa, dar pentru mama lui e inchisoarea in care Batranul Nick a tinut-o captiva timp de sapte ani.
Prin determinare, ingeniozitate si o dragoste uriasa, mama a creat o viata pentru Jack. Dar stie ca nu e de ajuns… nici pentru Jack, nici pentru ea insasi. Asa ca pune la cale un plan de evadare, crezand in curajul fiului ei si in noroc. Insa nu intelege cat de putin pregatita este in realitate pentru ca planul sa reuseasca.
Narata in intregime in limbajul plastic si savuros al lui Jack, baietelul de cinci ani, Camera este o poveste despre curaj si despre legatura profunda dintre parinte si copil.
“Descrise prin ochii si perceptiile unui copil, intamplarile din Camera – si sunt o multime de rasturnari de situatie care dau dramatism si suspans actiunii – sunt magistral povestite. Emma Donoghue zugraveste psihicul unui copil crescut in captivitate, iar performanta ei e uluitoare.” – Publishers Weekly
Parerea mea:
In prezent, nu mai sunt prea multe povesti care sa abordeze subiecte atat de noi, originale si provocatoare precum “Camera”. Cartea Emmei Donoghue este socanta atat prin intriga principala, cat si prin cateva aspecte secundare pe care, ori de cate ori le-ai avea din nou si din nou in fata ochilor, tot nu ai cum sa le privesti cu indiferenta. Romanul ofera o lectura captivanta nu doar prin firul narativ total neobisnuit ci si prin modul in care te incita lovind in cateva teorii si principii pe care le consideram cu totii de la sine intelese.
Pentru Jack, lumea este o camera. Camera in care s-a nascut si a crescut. Tot ce este in afara ei nu e real. Dupa implinirea varstei de… CONTINUAREA AICI.
My Weekly Book 
Suna interesant..presupun ca ai “devorat-o” repede..
Daa! Auzisem de carte si devenisem foarte curioasa cu privire la ea exact cu o zi inainte sa o ofere la bookblog. Asa ca am sarit pe ea instant :)) A fost…marcanta! Si da, se citeste repede. In ciuda intrigii socante, stilul cartii (e scrisa din perspectiva copuilului) e usurel, te prinde rapid si e usor de citit.
Daca voi ramane vreodata in pana de idei si nu mai avea ce sa citesc (o sa se intample vreodata asta?? )) promit ca voi tine cont si de ea. Inca ma chinui sa imi fac timp pt Grimm Diaries :)) Dar te anunt ca vor fi primele citite cand voi primi Kindle-ul :)) Problema este ca as vrea sa pot pana mai tarziu sa citesc…macar pana la 1. Dar de undeee…efectiv adorm cu cartea in mana :))) Aseara la 10:30 asormisem..de ceee?:((( La ore mai tarzii trebuie sa beau sau sa mananc permanent ceva sa nu adorm :)) Si de obicei ma umflu cu ceai ..damn it 😦 tu cum rezisti pana mai tarziu?
:)) Eh, eu treptat treptat am ajuns sa ma culc pe la 3. Acum vreun an cred, ma culcam la 12, dupa cateva luni ora de culcare s-a facut 1, dupa o perioada 2, iar acum sunt in perioada in care ma acomodez cu 3. Am seri cand la 2 adorm, altele cand la 3 ma culc fortat, doar pt ca stiu ca la 8 tre sa ma trezesc 😀 Si am observat ca sunt cam la fel de obosita/fresh ziua si daca am dormit 7 ore si daca am dormit 5, asa ca… Culmea e ca nu ma chinui sa stau asa, ci doar m-am obisnuit. Habar nu am daca as adormi la..11 sa zicem, daca as incerca sa ma culc de atunci..
Esti o norocoasa. Ai mai mult timp sa citesti. Eu ajung acasa la 5 jumate. Pana fac dus, pana mananc, pana ma mai fatai prin casa, se face 6 jumate. Si cam atunci ma pun sa citesc. Dar mai sunt distrasa de ai mei parinti sau de catel….si apoi adorm…involuntar! Si asa imi raman maxiiim 3 h pe zi de citit. 😦 Cred voi incepe sa mai beau o cafea pe la 6-7 ..poate rezist macar pana la 12 :)))
Uiti de traficul din Bucuresti 😀 Ajung pe la 7-8 acasa, asta in cazul in care nu mai trebuie sa ma opresc si pe la vreun supermarket. Si tocmai de aia am vazut ca am nevoie sa imi mai cresc orele libere si cum de la munca nu pot pleca mai repede, am mai scazut din orele de somn :))
Dar apropo..in pat ma bag abia cand planuiesc sa ma culc, in rest stau la birou. Am observat eu ca mi se face mai repede somn daca sunt in pat, asa ca evit sa ma urc inainte de ora de culcare ;)) Poate ar trebui sa incerci si asta?
Ah, acum mi-am dat seama ca am uitat sa iti spun ca din orele acelea libere, cam 80% din timp mi se duce pe menta frecata pe FB :)) Inca nu reusesc sa scap de viciul asta, oricat de interesanta ar fi cartea pe care o citesc atunci 😀
Subiectul volumului este tulburator, mai ales ca ma duce cu gandul la un caz despre care am auzit la tv. Un pedofil rapise o fata foarte tinara, o tinuse captiva pana cand aceasta avea 20 si ceva de ani, iar aceasta avea si copii cu el, in urma violurilor. M-a marcat acea stire si inca o data mi-am dorit ca acesti oameni (desi nu pot fi numiti oameni) sa fie pedepsiti pentru atrocitatile pe care le comit prin cea mai brutala forma de tortura existenta.
Presupun ca acel batran este tatal baietelui care nareaza volumul. Sper ca a primit o pedespsa pe masura cumplitei fapte pe care a facut-o, desi cred ca nici moartea nu e destul de aspra pe cat merita astfel de creaturi.
Eu evit sa citesc acest gen de volume pentru ca nu suport nici sa aud stiri de acest gen, dar sa citesc sute de pagini despre acest subiect infiorator.
Ma bucur totusi ca mama si fiul au scapat si ca poate, dupa ani de consiliere psihologica, vor reusi sa duca o viata cat de cat normala.
Daa, este! Si e cu atat mai interesant contrastul intre ceea ce stii ca se intampla si tonul copilaros si dragalas al cartii. Eu cred ca vazusem la un moment dat un film cat de cat asemanator cu ceea ce ai povestit tu, insa era vorba de o fetita rapita de un cuplu destul de in varsta care traia pe strazi, prin paduri, etc. Nu mai retin altceva, insa mi s-a parut ciudat ca dupa o vreme, fetita era practic libera, nu era legata, nu era fortata sa stea, calatoreau prin orase, ar fi putut sa fuga oricand. Si nu o facea! :-O
Da, intr-adevar, rapitorul e tatal copilului, insa ei nu se intalnesc aproape niciodata fata in fata, Jack e mereu in dulap de fiecare data cand el intra in camera. Ni se spune ca a fost prins si e in inchisoare si ca urmeaza sa fie judecat, insa daca imi amintesc eu bine, nu se stabileste pana la final ce pedeapsa va primi.
Jack da semne destul de repede de adaptare la normal si pare sa inceapa deja sa uite prin ce a trecut. Plus ca intr-un fel, mi se pare ca trauma a fost mai mica la el. El nu stia pana atunci ca nu e normala viata lui si chiar daca ar fi stiu, nu prea ar fi putut sa inteleaga, nu ar fi avut cu ce sa compare..
Dar mama cati ani avea? Bine ca macar copilul era atat de mic incat sa nu inteleaga prea bine ce s-a intamplat si sa poata trece mai usor peste aceasta trauma.
Tin minte despre cazul de care am auzit la tv ca fata era mica atunci cand fusese rapita si fusese tinuta intr-un fel de pivinita impreuna cu copiii nascuti in urma violurilor, iar acolo ii gasise politia. Vecinii nenorocitului erau socati cand au aflat ce a facut acesta pentru ca nimeni nu se asteptase la asa ceva de la el. Asta mi s-a parut aproape la fel de tulburator ca atrocitatile pe care le-a comis: gandul ca poti locui aproape de un astfel de monstru si nici sa nu-ti treaca prin cap de ce e capabil. Nici nu vreau sa ma gandesc la pericolele la care sunt expusi copiii in ziua de azi din cauza unor astfel de ticalosi si din cauza sistemului legislativ de la noi si din alte tari care nu-i pedepseste cum ar merita, de parca legiuitorul i-ar proteja si ar considera ca e normal sa fie liberi sa o poata lua de la capat. Legat de acel caz reporterii spuneau ca pentru pedofilie va fi inchis maxim sapte ani, dar va mai primi ceva ani pentru rapire si privare de liberatate. Mi se pare ingrozitor ca dupa doar sapte ani astfel de monstri sunt eliberati. Ar merita inchisoare pe viata (bine, dupa mine merita tortura si castrare) nu sa fie eliberati pentru a putea comite din nou acelasi lucru infiorator. Prin fapta lor distrug si traumatizeaza pe viata un biet om, iar dupa executarea pedepsei pot distruge si alti nevinovati. Nici macar un criminal nu mi se pare la fel de abominabil precum cei care fac asa ceva.
Avea 19 cand a fost rapita, deci vreo 26 la momentul actiunii.
Niste reactii asemanatoare au avut si vecinii din carte. Si intr-adevar, e socant sa afli la un moment dat ca o persoana pe care o vezi poate zilnic a fost in stare sa faca asa ceva.
Si mie mi se pare ciudat ca legislatia permite unor astfel de oameni sa revina la un moment dat in societate. Mai ales cand este vorba de oameni care au facut niste fapte atat de grave timp de ani intregi! Exact cum spuneai si tu..poate ca o crima e mai usor de acceptat/iertat decat asa ceva.. Iti dai seama cat s-a gandit la asta faptuitorul, cum a incercat de-a lungul anilor sa isi “perfectioneze” tehnica, sa se ascunda tot mai bine, etc..
E emoționantă, și pe mine m-a captivat. Uite, am povestit un pic aici: http://ellamyway.wordpress.com/2014/08/05/room-de-emma-donoghue/
Daa, a fost marcanta lectura aceasta! Si mi-a placut tare mult si faptul ca povestea nu s-a oprit la momentul evadarii, ci a continuat si cu perioada de dupa, cand protagonistul a fost nevoit sa suporte socul de a intra intr-o lume total diferita fata de cea pe care o cunoscuse toata viata sa.