Nu mi-am dat seama pana acum cat timp a trecut de la primul e-book giveaway, asa ca astazi, imediat ce am observat acest lucru, am zis sa mai organizez repede repede inca unul.
Aceleasi mentiuni ca si data trecuta:
Cartea este in engleza, in format e-book.
Singura conditie pentru a le primi este sa fiti abonati prin e-mail la blog.Si bineinteles, sa imi lasati un comentariu cu adresa de e-mail pe care vreti sa va trimit cartea.
Giveaway activ pana la ora 24.00.
Mai jos gasiti prezentarea cartii de astazi. Desi probabil majoritatea dintre voi ati auzit deja de ea.
Delirium (seria Delirium, volumul 1) – Lauren Oliver
Before scientists found the cure, people thought love was a good thing. They didn’t understand that once love — the deliria — blooms in your blood, there is no escaping its hold. Things are different now. Scientists are able to eradicate love, and the government demands that all citizens receive the cure upon turning eighteen. Lena Holoway has always looked forward to the day when she’ll be cured. A life without love is a life without pain: safe, measured, predictable, and happy.
But with ninety-five days left until her treatment, Lena does the unthinkable: She falls in love.
The document was acquired under the creative commons license (copyright: Attribution Non-commercial).
Ferma Animalelor a inspirat o celebra animatie difuzata in anul 1954, reluata in 1999 de un film in care vocile personajelor au fost dublate, printre altii, de Patrick Stewart, Julia Louis-Dreyfus si Peter Ustinov.
Cind animalele de la ferma isi alunga stapinul betiv, toate sint cuprinse de un zel colectiv. Fiecare munceste peste program, productivitatea creste si, pentru moment, toate gurile sint satule. Regulile de aur ale colectivitatii vor fi inscrise cu litere uriase pe un hambar: toate animalele sint egale, nici un animal nu va bea alcool, nu va purta haine, nu va dormi in pat, nu-si va ucide semenii. Dar nu va trece mult pina cind porcii vor prelua conducerea fermei si se vor bucura de toate privilegiile puterii. Punctul culminant al utopiei Ferma Animalelor poate fi inteles fie si numai din ultima regula care mai ramine inscrisa pe hambar: „Toate animalele sint egale, numai ca unele animale sint mai egale decit altele”.
„Ferma Animalelor este o fabula politica plina de intelepciune, de compasiune si de invataminte pentru vremurile pe care le traim.” (New York Times)
Parerea mea:
Probabil majoritatea dintre voi ati auzit de romanul lui George Orwell, Ferma Animalelor. In cazul in care nu ati apucat sa il cititi pana acum, va recomand sa o faceti, pentru ca romanul nu si-a castigat popularitatea fara motive intemeiate. Eu multumesc librariei online Libris pentru ca mi-a oferit ocazia de a citi Ferma Animalelor. Daca doriti sa va achizitionati cartea, o gasiti pe site-ul librariei la un pret foarte bun, alaturi de mii de alte carti online in romana si la fel de multe carti in engleza.
Sunt intotdeauna impresionata de romanele ce infatiseaza povesti ce au ramas la fel de actuale in zilele noastre, desi initial cartile faceau referire la perioade de acum zeci sau sute de ani. Este si cazul romanului Ferma Animalelor, ale carui semnificatii au depasit nu doar bariera timpului, ci si pe cea a spatiului. Autorul a scris cartea ca o critica cu nuante de parodie la adresa societatii rusesti, din perioada unor binecunoscuti lideri sovietici care au instaurat un regim totalitar. Tulburator este insa faptul ca povestea lui George Orwell poate fi suprapusa la fel de bine si in prezent pe societatea actuala. Nu stiu daca si pe cea din alte parti ale lumii, insa pe cea de la noi, cu siguranta! Poate ca nu se potriveste exact, 100%, insa gradul de asemanare este unul extrem de ridicat.
Nu sunt deloc fan politica, ceea ce se intampla ma dezgusta indeajuns incat sa prefer sa traiesc intr-o dulce ignoranta. Partial si pentru ca mi se pare ca inaintam cu spor si drag spre dezastru si ca nu prea se intrevede vreo raza de soare in viitorul apropiat. Oricum.. asta nu inseamna insa ca, vrand nevrand, nu observ totusi modul in care evolueaza organizarea societatii. Si nu pot sa nu fiu surprinsa de cat de asemanatoare este lumea noastra cu cea din Ferma Animalelor. Repet, poate nu neaparat in ansamblu, ca sistem general, insa privite separat, majoritatea aspectelor si detaliilor sunt aproape identice. Incepand de la modificarile insesizabile ale principiilor propuse la inceput, pana la minciunile socante si lipsite de orice sentiment de jena, la care se ajunge in doar cateva luni. De la modul in care oamenii se lasa manipulati, aproape dorindu-si asta, pana la speranta lipsita de argumente sau de o baza cat de cat solida ca totul e..binisor si ca merge din ce in ce mai bine. De la ascunderea sau modificarea istoriei, pana la instigarea impotriva unor dusmani inventati si redirectionarea urii in sensuri eronate. De la negarea adevarului din partea celor care conduc o tara si pana la negarea adevarului din partea poporului condus. Din motive de egoism, lacomie sau dorinta de putere din partea unora si din motive de prostie, teama si nepasare din partea altora.
Ferma Animalelor nu este doar o critica referitoare la conducatorii ipocriti ci e adresata in egala masura si oamenilor ce se lasa condusi in directii dezastruoase, cu zambetul pe buze, in ciuda evidentei. A oamenilor care se lasa striviti si jucati pe degete ca niste marionete in jocul papusarului. Care uita sacrificiile de ieri, promisiunile pe care si le-au facut lor insisi si pierd invataturile propriilor greseli din trecut, repetandu-le apoi iar si iar. Nu stiu daca opera lui George Orwell loveste mai tare in lacomie si minciuna sau in prostie si umilinta. Fiecare personaj – individual sau colectiv- prezinta o anumita tipologie umana, impecabil creionata. Insa, veti observa ca din pacate, din aceasta poveste lipseste un personaj important: tipul eroului. Din nou, la fel ca in realitate..
Nu poti sa nu te simti cuprins de un val de sentimente contradictorii: mila si dezgust – in acelasi timp, pentru animalele persecutate, dispret, ura dar si un soi de intelegere pentru animalele conducatoare. Pentru ca, cine e mai rau pana la urma? Cine merita judecat mai aspru? Cel care ia daca vede ca se poate si are de unde sau cel care permite altora sa ii ia ce este al sau?
Bile albe:
– Cartea are un ton usor, de povestioara, ai impresia ca citesti o fabula ceva mai lunga si nu un roman. In plus, numarul de pagini nu este deloc unul mare, asa ca Ferma Animalelor se poate citi in doar o ora-doua. Si merita din plin!
Bile negre:
– Mi-e greu sa gasesc vreun punct slab unei astfel de lecturi. Nu neaparat din cauza renumelui cartii, ci mai ales datorita constructiei povestii si stilului utilizat. Poate doar cateva inadvertente temporale – am avut la un moment dat senzatia, spre final, ca perioadele de timp mentionate de autor incepusera sa nu se mai suprapuna perfect cu desfasurarea actiunii sau cu existenta unora dintre personaje.
Alice in Zombieland – Seria White Rabbit Chronicles, volumul 1
Gena Showalter
Data aparitie: 25 Septembrie 2012
Numar pagini: 404
Sinopsis:
Daca cineva i-ar fi spus lui Alice Bell ca viata i se va schimba intr-o clipa, ar fi ras. De la fericire la drama, de la inocenta la ruinare? Ma rog.. Dar numai de atat a fost nevoie. O secunda. O clipire, o suflare, o secunda si tot ce a stiut si a iubit vreodata a disparut.
Tatal ei avea dreptate. Monstrii sunt reali…
Pentru a-si razbuna familia, Alice trebuie sa invete sa lupte cu mortii vii. Pentru a supravietui, trebuie sa invete sa aiba incredere in cel mai rau dintre baietii rai, Cole Holland. Dat Cole are si el secretele lui, iar daca Alice nu are grija, acele secrete se pot dovedi a fi mai primejdioase decat orice zombie…
„Mi-as dori sa ma intorc in timp si sa fac o mie de lucruri in mod diferit.
I-as spune surorii mele nu.
Nu as implora-o niciodata pe mama sa vorbeasca cu tata.
Mi-as lipi buzele si as inghite acele cuvinte odioase.
Sau, tinand cont de tot, mi-as imbratisa sora, mama si tatal pentru ultima data.
Le-as spune ca ii iubesc.
Mi-as dori..Mda, mi-as dori.”
Parerea mea:
De luni intregi asteptam sa apara odata cartea aceasta! Recunosc, in ultima vreme am descoperit ca sunt tot mai superficiala dintr-un anumit punct de vedere.. Mai exact, ca ma las cucerita in totalitate de o coperta frumoasa sau de un titlu ce ma intriga. Si romanul acesta le are pe ambele: si coperta superba si titlul care e imposibil sa nu te faca cel putin curios. Ah, o sa imi cer scuze de la inceput daca recenzia e „putin” prea lunga si va pun rabdarea la incercare (mai mult ca de obicei), insa chiar mi-a placut prea mult romanul ca sa ma pot abtine..
Alice in Zombieland a fost..total diferita fata de ceea ce ma asteptam sa gasesc intre paginile cartii. Diferita atat intr-un mod pozitiv, cat si unul negativ. Inca nu am reusit sa ma decid daca sunt prea incantata sau usor dezamagita. Nu, de fapt, dezamagita nu sunt sigur 🙂 Credeam ca voi avea parte de o poveste ceva mai halucinanta, exact in stilul Alice in Wonderland, insa am dat peste un roman cu detalii extrem de realiste, care trateaza un subiect fantasy intr-un mod surprinzator de veridic. Am avut senzatia chiar ca anumite amanunte au transformat cartea intr-una mai realista decat un roman lipsit de orice idee fantasy.
Pe scurt, aflam povestea eroinei, Alice Bell, o adolescenta de 16 ani cu un tata sarit de pe fix, care de frica monstrilor le obliga pe sotia sa si pe cele doua fiice sa adopte un stil de viata extrem de strict si destul de greu de suportat, cu zeci de reguli aparent ilogice. Insa in noaptea in care o catastrofa se abate asupra familiei Bell, Alice realizeaza, prea tarziu, ca tatal ei era oricum, numai nebun nu. Si ca monstrii – zombie mai exact, exista cu adevarat. Mutata in casa bunicilor ei, Alice descopera la noua scoala un grup de copii ce au aceeasi abilitate ca si cea pe care ea tocmai si-a descoperit-o, si anume cea de a vedea monstrii despre care pana atunci nu a crezut ca exista. Iar acest grup este singura ei sansa de a-si razbuna familia si in acelasi timp, de a se apara pe ea si pe cei dragi de un sfarsit tragic. Mai mult nu va voi spune despre actiune, insa va promit ca nu veti regreta daca veti citi romanul.
Cea mai importanta surpriza de care am avut insa parte este aceea ca zombie autoarei Gena Showalter nu sunt deloc cei obisnuiti. Intram intr-o poveste ce se desfasoara intr-un plan spiritual, paralel cu realitatea, intr-o mitologie nemaiintalnita, cu detalii extrem de bine analizate si construite si cu un plan mult mai realist decat vechile mituri cu zombie clasici. Am fost in totalitate cucerita de modul in care autoarea a creat aceasta poveste, de toate amanuntele pe care le-a asezat astfel incat incet incet sa descoperi un scenariu plauzibil si in acelasi timp, cu o nuanta usor infioratoare. Pentru ca daca in existenta monstrilor clasici cu greu poti ajunge sa crezi, acesti zombie descrisi in Alice in Zombieland au mult mai multe sanse sa fie reali. Cred ca cel putin pentru o perioada, dupa ce veti citi aceasta carte veti evita sa mai treceti noaptea pe langa cimitire si alte zone nepopulate care iti dau fiori.
Personajele si relatiile dintre ele sunt un alt aspect demn de admiratie. Toate sunt foarte bine portretizate si in afara de personajele negative, celelalte sunt irezistibile. Alice are mereu tonul unei adolescente incapatanate, asa ca ai cu adevarat senzatia ca citesti o poveste spusa de o fata de 16 ani. Totusi, atitudinea ei demonstreaza ca protagonista se maturizeaza destul de brusc si incepe sa dea importanta unor lucruri pe care alta data le-ar fi ignorat. Pretuieste oamenii din jur care ii stau alaturi si o sprijina si nu ezita sa le ofere dovezi ale sentimentelor pe care le are fata de ei. Bunicii lui Alice sunt atat de draguti incat nu ai cum sa nu iti doresti sa intalnesti si in realitate astfel de oameni. Iar modul oarecum stangaci prin care incearca sa se apropie de ea va impresiona cu siguranta orice cititor. De departe, Kat, prietena lui Alice a fost cel mai impresionant personaj. Desi la prima vedere poate parea imaginea perfecta a fetei populare, superficiala si plina de fite, descoperi de fapt o persoana foarte corecta, fidela, cu o bunatate iesita din comun si un simt al dreptatii neobisnuit. Despre Cole nu va spun decat ca este cu siguranta personajul dupa care vor ofta toate cititoarele. Si nu fara motiv! Il veti adora, chiar si in momentele in care face cateva greseli. Prima data cand il intalnesti poate parea bad-boy-ul clasic, insa curand veti descoperi ca se indeparteaza destul de mult de atitudinile si modul de gandire pe care v-ati fi asteptat sa le descoperiti la el. Restul personajelor, desi nu sunt la fel de atent creionate, au exact ceea ce e nevoie pentru a-ti dori sa ai astfel de prieteni. Desi destul de diferiti intre ei si uneori ducand adevarate lupte intre ei, membrii grupului sunt uniti prin aceleasi abilitati si acelasi scop, iar orice neintelegeri sunt uitate instant in momentele in care este nevoie ca grupul sa fie unit si sa lupte impotriva inamicilor. Da, inamici si nu inamic, deoarece pe langa dusmanul evident, monstrii, descoperim un alt grup al carui scop contravine oricaror reguli si care, intr-un fel este chiar mai periculos decat hoardele de zombie.
Bile albe:
– Scenariul original, tema noua, modul inedit in care autoarea trateaza o idee clasica, totul te face sa nu iti poti dezlipi ochii de paginile romanului. Cred ca este una dintre putinele carti in care am fost impresionata in mod deosebit de fiecare aspect: tema, abordarea, personajele, relatiile ce se cladesc intre ele, intrigile principale sau secundare, etc.
Bile negre:
– Desi de cele mai multe ori am admirat multitudinea detaliilor si complexitatea povestilor, in cateva momente m-am simtit oarecum coplesita de acestea. Da, mi-a placut de exemplu faptul ca autoarea, atunci cand incepe sa descrie antrenamentul lui Alice se axeaza si pe efectele negative ale acestuia, si nu uita sa mentioneze modul in care timpul petrecut luptand impotriva monstrilor influenteaza negativ relatiile eroinei cu bunicii ei sau rezultatele ei scolare. In cele mai multe carti, odata inceputa actiunea principala, pare ca timpul personajelor se dubleaza, intrucat au timp atat pentru absolut tot ceea ce faceau inainte, cat si pentru noile actiuni la care participa. Deci da, astfel de detalii din Alice in Zombieland au oferit un plus de realism povestii. Insa uneori, incursiunile in mintea eroinei se lungeau parca prea mult si desi unele sentimente si idei meritau toata atentia, au existat parca pasaje repetitive si s-a insistat inutil pe unele ganduri mai putin importante.
Update:
Pe blogul autoarei Gena Showalter am descoperit o scrisoare scrisa de Alice, pentru Cole, dupa prima lor intalnire. Scrisoare ce pana acum a ramas netrimisa si care in primul volum nu a aparut. O puteti citi mai jos:
In plus, seria are deja un site oficial, asa ca AICI gasiti mai multe informatii despre personaje, wallpapers, poze, etc. Mai exact, cam tot ce isi poate dori un fan al unei carti sau al unei serii.
Si mai jos puteti viziona si trailerul cartii. Eu zic ca se putea si mai bine (mult mai bine de fapt!), mai ales daca il compari cu imaginea frumoasa de pe coperta, dar..cel putin are un trailer oficial 🙂
Dupa mai mult de un milion de copii vandute din seria Fetele Gallagher si o legiune de fani indragostiti de seria best-seller despre fetele spioane, cea de-a 5-a carte aduce in vizor aventurile cele mai intense, cu cea mai mare miza de pana acum.
Ultimul lucru pe care Cammie Morgan si-l aminteste este plecarea sa de la Academia Gallagher, pentru a-si proteja prietenii si familia de Cercul Cavan – o organizatie terorista antica, ce o vaneaza de mai mult de un an. Dar cand Cammie se trezeste intr-o manastire din Alpi si descopera cate luni au trecut, trebuie sa accepte faptul ca memoria ei este acum o gaura neagra. Singurele urme ale vacantei de vara sunt vanataile de pe corpul sau si noroiul de sub unghii. Si tot ce isi doreste este sa se intoarca acasa.
Odata intoarsa la scoala, Cammie realizeaza ca pana si Academia Gallagher detine de data aceasta mai multe intrebari decat raspunsuri. Cammie, prietenele sale si misteriosul spion Zach trebuie sa infrunte cea mai dificila provocare de pana acum in timp ce calatoresc in cealalta parte a lumii, sperand sa puna cap la cap indiciile pe care Cammie le-a lasat in urma ei. Este o cursa contra timpului. Cercul se apropie si nimic nu ii sta in cale sa faca orice pentru a o impiedica pe Cammie sa isi aminteasca ce a facut in vara trecuta.
Parerea mea:
Din cate am inteles, volumul 5 al seriei Fetele Gallagher va fi publicat tot la editura Leda, sper ca tot in editie de chiosc, ca sa se asorteze cu restul volumelor. Insa, probabil pentru ca volumul 5 a fost publicat in afara abia in aceasta primavara, intervalul de timp pana la tiparirea acestei carti si la noi va fi ceva mai mare decat ne-am obisnuit. Deci fanii seriei vor trebui sa astepte mai mult de 2 saptamani, cum era pana acum, ca sa poata citi continuarea aventurilor lui Cammie si a celorlalte fete Gallagher. Sper totusi ca asteptarea nu va fi prea lunga. Eu abia astept sa imi completez seria in biblioteca, insa chiar nu am rezistat sa nu citesc mai intai cartea in format e-book, in engleza. Mai ales ca pe parcursul lecturii primelor 4 volume, de nenumarate ori ma intrebasem cum suna anumite expresii si fraze in limba originala.
Ei, si daca erati deja nerabdatori sa aflati ce se va intampla in volumul 5 din seria Fetele Gallagher, credeti-ma ca nu sunteti atat de nerabdatori pe cat ar trebui! Romanul acesta duce intreaga poveste la un alt nivel. Realizezi brusc ca de la o povestioara simpatica cu adolescente spioane ce se indragostesc pentru prima data s-a ajuns acum la un adevarat thriller, in care actiunea se intensifica, implicatiile sunt infinit mai ample si ceea ce se intampla nu le mai priveste doar pe eroinele noastre, ci afecteaza cercuri din intreaga societate.
Romanul pastreaza de la inceput pana la final un ton mai sobru decat cel cu care ne obisnuise autoarea, o atmosfera sumbra, o tensiune crescanda. Ca de obicei, intriga este surprinzatoare, deloc previzibila, iar firul narativ incepe sa se impleteasca cu o serie de detalii prezentate in volumele anterioare. Totul capata amploare, relatiile dintre personaje se zdruncina, iar protagonista ajunge in momentul in care nu mai poate avea incredere nici macar in ea. Si in acelasi timp, nici cei din jur nu se mai pot increde in Cam. Aproape toata cartea este invaluita in mister, suspansul creste, itele devin tot mai incurcate, iar daca pana acum, in toate cartile anterioare, stiai cel putin care personaje sunt „sigure” si nu reprezinta nici un risc, in volumul 5, ramai fara nici un punct de sprijin in acest sens. Esti tot timpul la fel de tulburat si de naucit ca si Cammie si pasesti exact pe urmele ei in povestea aceasta. Nici o secunda nu o iei inaintea personajelor cu deducerea concluziilor, nici o clipa nu stii mai mult decat stiu ele.
Finalul aduce putina liniste, destule raspunsuri si o schimbare benefica de roluri, insa totul este o victorie amara de fapt. Raspunsurile nu sunt mereu cele dorite, iar happy end-ul nu este nici pe departe atat de happy pe cat am fi sperat.
Bile albe:
– Romanul te tine in suspans de la primele cuvinte, pana la ultima pagina. Pe tot parcursul lecturii ramai incordat, in asteptare, nestiind la ce sa te astepti, cu nervii intinsi. Chiar daca citesti anumite pasaje in care actiunea este mai temperata, starea de tensiune nu se disipeaza, si abia la finalul romanului ai parte de cateva momente in care poti rasufla usurat. Bineinteles, pentru ca apoi emotiile sa creasca brusc, din nou, insa cel putin stii ca pe moment lucrurile s-au linistit.
Bile negre:
– Nu am banuit ceea ce s-a petrecut pe parcursul verii cu Cam. Adica..am avut cateva suspiciuni, dar care se indreptau parca putin prea mult in SF. Deci nu, nu am stiut ce s-a intamplat. Insa am fost atat de sigura ca un anumit amanunt din mintea lui Cammie are legatura cu aventurile prin care a trecut, incat mi s-a parut innacceptabil faptul ca nici ea, nici cei din jur, in momentele in care au sesizat acel detaliu nu si-au dat seama ca este ceva in neregula. Mai ales ca, asa cum ne-a invatat autoarea de-a lungul seriei, spionii trebuie sa observe absolut fiecare amanunt, indiferent daca pare sau nu sa aiba vreo importanta.
Destroy Me – seria Atingerea lui Juliette, volum satelit
Tahereh Mafi
Data aparitie: 2 Octombrie 2012
Numar pagini: 150
Sinopsis:
Perfecta pentru fanii romanului Spulbera-ma, care asteapta cu nerabdare publicarea volumului Unravel Me, aceasta scurta nuvela face legatura dintre cele doua volume, din perspectiva personajului negativ pe care toti adoram sa il uram: Warner, liderul nemilos al Sectorului 45.
In romanul lui Tahereh Mafi, Spulbera-ma, Juliette a scapat de Restauratie seducandu-l pe Warner – si apoi tragandu-i un glont in umar. Dar, dupa cum va invata din volumul Destroy Me, de Warner nu e tocmai usor sa scapi…
Aflat inapoi la baza si recuperandu-se dupa rana aproape fatala, Warner trebuie sa faca tot ce ii sta in putere sa isi mentina soldatii organizati si sa suprime orice mentiune a vreunei rebeliuni in sectorul sau. La fel de obsedat ca intotdeauna de Juliette, principala lui prioritate este sa o gaseasca, sa o aduca inapoi si sa ii lichideze pe Adam si Kenji, cei doi tradatori care au ajutat-o sa evadeze. Dar atunci cand tatal lui Warner, Comandantul Suprem al Restauratiei vine sa ii corecteze greselile fiului sau, este evident ca acesta are planuri diferite pentru Juliette. Planuri pe care Warner nu le poate permite.
Situat dupa Spulbera-ma si inainte de actiunea viitorului volum, Unravel Me, Destroy Me este o nuvela narata din perspectiva lui Warner, conducatorul neindurator al sectorului 45.
Parerea mea:
De cand am auzit ca autoarea Tahereh Mafi urmeaza sa publice un volum satelit scris din punctul de vedere al lui Warner, am fost extrem de curioasa sa il citesc. In Spulbera-ma, Warner mi s-a parut un personaj care intriga, care nu iti poate ramane indiferent si care are o personalitate mult mai complexa si mai interesanta decat personajele negative obisnuite. Eram deci foarte nerabdatoare sa descopar mai multe despre caracterul sau.
Totusi, cumva nu am fost 100% satisfacuta de ce am citit. Dar nici nu stiu sa spun exact de ce. Poate ca as fi vrut un pic mai multa actiune, poate speram ca personalitatea personajului sa fie mai fascinanta..nu stiu. Nu spun ca nu mi-a placut ce am citit, ci doar ca parca nu mi-a implinit toate asteptarile. Nuvela Destroy Me este practic o introspectie in mintea si in sufletul lui Warner, imediat dupa intamplarile ce au loc la finalul volumului Spulbera-ma. Pe langa obsesia crescanda, deloc surprinzatoare, pentru Juliette, autoarea ne ghideaza si catre originile personalitatii reci a lui Warner. Intelegem asadar de ce modul lui de gandire este atat de controversat si dificil de inteles si acceptat, intelegem influenta pe care o copilarie nefericita, abuzurile psihice si presiunile prezentului o au asupra temperamentului sau. Stilul pe care autoarea il foloseste in acest volum este total opus fata de cel utilizat in Spulbera-ma. Daca acolo am intalnit un stil foarte liric, incarcat de emotii si sentimente ce isi fac loc printre randuri si te arunca intr-o explozie emotionala la fel de profunda ca cea a protagonistei, in Destroy Me, lucrurile sunt total diferite. Modul de exprimare este abrupt, personalitatea personajului este transpusa perfect in cuvinte, descoperim un stil cu adevarat militar, o gandire aspra, dura, directa si total surprinsa de sentimentele nou aparute. Contradictiile dintre iubirea proaspat ivita si obiceiurile adanc inradacinate duc la o lupta interna, la o stare de nebunie, de disperare si de confuzie. In ciuda calmului pe care Warner il afiseaza de cele mai multe ori si pe care incearca sa se convinga ca il detine si in interiorul sau, Warner nu reuseste de fapt decat sa se piarda pe el insusi si sa descopere o personalitate noua, pe care nu o cunoaste si fata de care nu stie cum sa reactioneze. Iar mai apoi, aparitia tatalui sau nu face decat sa il arunce intr-o valtoare de framantari si temeri si sa il transforme din nou intr-un copil speriat, abuzat si nefericit.
Partea mea preferata a fost de departe ceea ce urmeaza de fapt dupa finalul nuvelei. Pe langa un extras din urmatorul volum, Unravel Me, descoperim si un fragment din inregistrarile lui Warner, unde sunt marcate primele impresii pe care acesta le noteaza, cu privire la Juliette. Un plus de originalitate este adus si de paginile din dosarele Restauratiei despre personajele noastre. Abia cand am citit aceste pasaje mi-am dat seama ca de fapt, cred ca asa mi-as fi dorit sa arate intreaga nuvela. Desi in paginile anterioare gandurile lui Warner se indreapta spre Juliette, mai ales din momentul in care ii gaseste acesteia jurnalul, abia in aceste fragmente am gasit ceea ce imi doream, o viziune diferita asupra evenimentelor pe care le-am privit pana acum doar din punctul de vedere al Juliettei.
Bile albe:
– Daca in Spulbera-ma Tahereh Mafi a surprins in primul rand printr-un limbaj absolut uimitor, in Destroy Me reuseste din nou acest lucru, in ciuda faptului ca de data aceasta ne arunca intr-un stil sobru, rezervat si cu o nuanta taioasa. Trecerea de la perspectiva Juliettei la punctul de vedere al lui Warner este impecabil realizata. Diferentele uriase de stil nu fac decat sa accentueze talentul autoarei, iar faptul ca simti ca practic citesti exact in sufletul personajelor si ca le cunosti cu adevarat este o alta dovada in acest sens.
Bile negre:
– Ma asteptam ca Warner sa ma cucereasca iremediabil. Imi placuse de el in Spulbera-ma, imi trezise curiozitatea si abia asteptam sa il cunosc mai bine. Cred insa ca este intr-o oarecare masura prea putin surprinzator, de parca detaliul acela care ar fi trebuit sa te contrarieze si sa iti starneasca curiozitatea ar lipsi. Warner mi se pare prea usor de descifrat. Cred ca asta e. Nu poseda acel mister care transforma pentru mine un personaj obisnuit intr-unul remarcabil. Chiar daca nuvela a fost scrisa tocmai pentru a-l cunoaste mai bine pe Warner, cred ca o doza de mister si detaliul acela care iti mentine curiozitatea treaza si te fascineaza ar fi fost binevenite. As fi preferat sa simt ca nu cunosc indeajuns personajul, dar sa fiu in continuare fascinata de el decat sa il cunosc prea bine dar sa ma lase rece..
