Posted in Anatole France

Insula pinguinilor – Anatole France

Posted on by roxtao

Disponibil la: Humanitas

Colectie: Carte de buzunar

Traducere: Aurel Tita

Numar de pagini: 336

 

Sinopsis:

Un misionar crestin ajunge, pacalit de Diavol, pe o insula acoperita de gheturi si, avand o vedere foarte proasta, ii confunda pe marii pinguini din specia Great Auk (disparuta la jumatatea secolului al XIX-lea) cu niste pagani ce trebuie crestinati. El boteaza animalele, iar Dumnezeu, care in mod normal le pemite doar oamenilor sa fie botezati, rezolva problema daruindu-le pinguinilor suflete si transformandu-i in fiinte omenesti. Astfel incepe istoria pinguinilor, ce o oglindeste, satiric, pe cea a Frantei si a Europei Occidentale. Pinguinii trec prin marile migratii, prin Evul Mediu eroic, prin Renastere si cunosc o epoca moderna, tehnologica; civilizatia lor ultraindustriala e distrusa, pana la urma, de o campanie terorista, si totul porneste de la capat. Insula pinguinilor e o critica a naturii umane; morala, obiceiurile si legile omenesti sunt obiectul satirei lui Anatole France.

Parerea mea:

Nu mai citisem de cateva luni carti scrise de autorii secolelor trecute si imi pierdusem intr-o oarecare masura entuziasmul fata de acestea, fiind atrasa mai mult de titlurile noi si stralucitoare zarite prin rafturile librariilor. La romanul lui Anatole France m-a atras in primul rand titlul si speram ca acesta sa nu fie unul metaforic, iar rezumatul de pe ultima coperta mi-a confirmat faptul ca intre paginile cartii se afla o idee atragatoare si plina de originalitate.

Cartea este subtirica si se citeste usor, nu este deloc incarcata de arhaisme sau expresii invechite. Este structurata in „carti”, impartite la randul lor in capitole nu foarte lungi. Unele capitole sunt strans legate intre ele, altele aduc cate o povestioara noua, cu personaje alese din neamul pinguinilor, capitole ce reflecta fiecare cate un aspect diferit al noii civilizatii. Alegerea acestei modalitati de a scrie romanul are avantajul de a-l face foarte usor de citit. Trebuie sa mentionez ca exista multe momente amuzante si per ansamblu, nu ramai deloc cu impresia ca ai citit o carte scrisa in urma cu mai mult de 100 de ani. Evident, exista si cateva aluzii istorice inevitabile, pe care daca nu ai fost chiar pasionat de istorie nu prea ai cum sa le apreciezi probabil la adevarata valoare, dar nu sunt un impediment major in intelegerea cartii.

Dupa cum scrie si in prezentarea editurii, Insula pinguinilor a fost considerata o opera satirica la adresa Frantei si a Europei. Mie mi se pare mai mult de atat. Mi se pare ca  sugereaza exact istoria si evolutia lumii intregi, nu doar ale unei tari sau continent. Este ca si cum ori de cate ori s-ar ridica o civilizatie noua, urmeaza exact aceiasi pasi ca cele dinaintea ei. Cartea te face sa realizezi ca umanitatea repeta mereu si mereu aceleasi greseli, ca indiferent de cate planete am popula intr-un viitor ipotetic vom actiona intotdeauna exact in acelasi mod, criticand faptele pe care le-au facut predecesorii, chiar in timp ce le facem si noi intr-o maniera identica. Si daca pe parcursul cartii ideea aceasta e doar sugerata, ultima pagina expune direct exact ceea ce a fost ascuns printre randuri in capitolele anterioare.

Bile albe:

– Cartea iti induce anumite ganduri cu o tenta usor filozofica atat de pregnant, incat si la cateva zile dupa ce ai terminat-o inca te mai trezesti gandindu-te la ea. Cu toate astea, este o carte pe care o poti termina intr-o singura zi, te amuza in timp ce te face sa iti pui intrebari, te transporta intr-o zona in care nu ai mai fost de cand erai adolescent si te revoltai impotriva lumii, fara a te lasa sa simti cumva ca nu ar fi altceva decat un roman micut ce pastreaza o idee nastrusnica in interiorul sau.  Este un contrast savuros intre limbajul simplu al cartii, povestioarele de multe ori nostime si ideile nescrise ce reies dintre randuri.

– Cu toate ca nu cred ca are vreo importanta majora in actiunea cartii, mi-a placut ca se simt unele influente ale altor scriitori si ca autorul a amintit de unele fragmente din operele acestora. Stilul fiecarui scriitor se modeleaza intr-o oarecare masura si prin ceea ce citeste de-a lungul timpului. In operele scrise in trecut influentele altor autori se simteau mai puternic decat in romanele contemporane. Mi-a placut in mod special scena care recreeaza coborarea in Infern din Divina Comedie, deoarece am citit cu ani in urma opera lui Dante Alighieri si a fost o surpriza placuta sa imi amintesc de aceasta.

Bile negre:

– Cartea a 5-a si a 6-a mi s-au parut extrem de greu de citit, plictisitoare si aproape imposibil de urmarit cu atentie. Autorul creste gradul de ironie la adresa societatii, dar reuseste in felul acesta sa piarda interesul cititorului. Aveam senzatia ca nu se mai termina acele parti sau mai rau, ca ar putea sa fie asa tot restul romanului. Cred ca m-as fi simtit la fel de castigata si fara sa citesc respectivele capitole.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Dragonul furtunii – I. J. Parker

Nefertiti. Cartea mortilor – Nick Drake
Posted in Charlaine Harris

Moarta pentru toti (seria Vampirii Sudului, volumul 4) – Charlaine Harris

Posted on by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectie: Fantasy Leda

Traducere: Ana-Maria Nica

Nr pagini: 420

 

Sinopsis:

Nu dai în fiecare noapte de Revelion peste un barbat alergand pe marginea drumului, pe jumatate dezbracat! Iar cand aceasta i se întampla lui Sookie Stackhouse, nu ne putem astepta decat la noi aventuri. Moarta pentru toti este cel de-al patrulea volum al seriei Vampirii Sudului (dupa: Morti pana la apus, Moartea la Dallas si Clubul Mortilor). Descoperind ca barbatul misterios întalnit în împrejurari atat de ciudate nu este altul decat vampirul Eric, care nu îi este strain, eroina telepata încearca sa-l ajute. Cineva îi facuse vraji sa-si piarda memoria. Implicarea lui Sookie duce la batai pe viata si pe moarte, în care sunt implicati tot soiul de vampiri, varcolaci, teriantropi si vrajitoare. În pericol se afla si inima curajoasei tinere, deoarece este greu de rezistat în fata atragatorului Eric. O poveste fascinanta, cu personaje supranaturale. Un ritm ametitor, umor, momente dramatice, mister, erotism – totul îmbinat cu talent si imaginatie, asa cum ne-a obisnuit cuceritoarea Charlaine Harris.

“Harris a dat lovitura cu o picatura de umor negru, o pata de sange, un fir de paranormal si un continuu suspans…” SF Site

Parerea mea:

Primele doua capitole din Moarta pentru toti sunt fara indoiala mai amuzante decat toate cele 4 volume la un loc. Cum citesc de obicei in metrou, sunt obisnuita sa nu imi manifest zgomotos reactiile pe care mi le induc textele pe care le am in fata. Totusi, de data aceasta mi-a fost extrem de greu sa ma abtin sa nu chicotesc la inceputul cartii ca sa nu atrag toate privirile spre mine. Am reusit pana la urma sa ma limitez la un zambet larg, imposibil de sters. Primele doua capitole sunt uimitor de savuroase: Eric cel amnezic este creionat perfect, toate actiunile lui si starile prin care trece sunt atat de veridice si in acelasi timp foarte, foarte amuzante. La fel si reactiile protagonistei ce urmeaza dupa intalnirea cu vampirul care si-a pierdut toate amintirile. Mi-as fi dorit ca si in restul cartii sa se pastreze acelasi stil, dar bineinteles ca nu ar fi fost posibil sa se insiste prea mult pe aceeasi idee. Mai exista o multime de momente pline de umor pe parcurs, dar nici unul nu reuseste sa egaleze inceputul romanului.

Comparativ cu volumele anterioare, Moarta pentru toti mi s-a parut ceva mai lipsit de actiune. Parca toata cartea reprezinta doar o continua asteptare pentru evenimentele din final. Desigur, pe parcurs se petrec diverse intamplari, dar nu au aceeasi intensitate ca cele din primele 3 volume. Parca nici lupta dintre grupurile de supranaturali nu ofera acel grad de suspans la care te-ai astepta. Lucrul acesta este in schimb compensat de surpriza din finalul romanului care anticipeaza cateva schimbari majore (si nu neaparat pozitive) pentru Sookie si fratele sau.

Bile albe:

– Am descoperit capacitatea seriei Vampirii Sudului de a te face dependent de personaje si de intamplarile prin care trec acestea. M-am bucurat de situatia noua in care a fost pusa protagonista,  ca gazda a lui Eric, de relatia care se naste intre acestia, de decizia lui Alcide in legatura cu fosta sa partenera, etc. Cartea te mentine intr-o stare continua de curiozitate in legatura cu ce se va intampla cu personajele si iti alimenteaza mereu dorinta ca desfasurarea actiunii sa corespunda cu ceea ce iti imaginezi tu ca ar trebui sa se intample in continuare. In plus, devine foarte usor sa empatizezi pe rand cu toate personajele, sa simti exact ce iti imaginezi ca simt acestea.

– Am observat o tendinta a autorilor cititi in ultima vreme de a pastra in viata aproape toate personajele negative pentru eventualitatea in care vor avea nevoie sa le refoloseasca intr-unul din volumele viitoare. Imi place ca spre deosebire de acestia, Charlaine Harris se debaraseaza usor si definitiv de majoritatea personajelor rele, inducandu-ti sentimentul ca s-a facut dreptate si ganduri malitioase de genul „Asa i-a trebuit!” . Totusi, reuseste sa contureze intriga intr-un mod in care sa nu simti ca deodata totul e roz, calm si sigur si ca nu mai urmeaza nimic interesant in viata protagonistilor.

Bile negre:

– Am fost atat de dezamagita de momentul in care Eric scapa de blestem si pretul pentru memoria care i-a revenit au fost exact amintirile din ultimele zile. Intr-adevar, modul exemplar in care se comporta ulterior e o usoara consolare, dar nu pot sa ma abtin sa sper ca intr-unul din volumele urmatoare isi va aminti cumva si zilele acelea.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Mort de-a binelea (Vampirii Sudului, vol. 5) – Charlaine Harris

Categoric moarta (Vampirii Sudului, vol. 6) – Charlaine Harris
Posted in Charlaine Harris

Clubul mortilor (seria Vampirii Sudului, volumul 3) – Charlaine Harris

Posted on by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectie: Fantasy Leda

Traducere: Ana-Maria Nica

Nr pagini: 360

 

Sinopsis:

In acest al treilea volum al seriei Vampirii Sudului, intitulat Clubul Mortilor, legatura romantica a tinerei Sookie Stackhouse cu frumosul vampir Bill trece prin momente mai putin fericite. El era singurul vampir cu care ea avusese o relatie (cel putin voluntar), dar in ultima vreme s-a tinut putin la distanta – la distanta, in alt stat. Seful sau, Eric cel sinistru si sexy, are o idee despre unde s-ar putea afla. Inainte sa-si dea seama, Sookie este in drum spre Jackson, Mississippi, ca sa se amestece cu lumea ascunsa de la Club Dead. Este o vanatoare periculoasa, unde societatea elitista a vampirilor poate decide sa se relaxeze si sa suga niste sange grupa O. Dar cand Sookie il gaseste in final pe Bill, nu este sigura daca sa-l salveze sau sa ascuta niste tarusi. O intriga captivanta, numeroase scene de actiune, personaje fascinante, un stil alert, un erotism bine dozat – sunt doar cateva dintre elementele care justifica succesul exploziv al cartii.

Parerea mea:

In volumul 3 din seria Vampirii Sudului povestea pierde o parte din atmosfera fantastica, axandu-se mai mult pe partea umana a personajelor si a relatiilor dintre ele.  Astfel, apar probleme extrem de banale si lipsite de supranatural in vietile personajelor: de la cele legate de relatiile de iubire sau prietenie, pana la meschinele probleme financiare. Prezentarea unor astfel de dificultati intalnite de personajele unui roman cu vampiri reprezinta cu siguranta un punct unic, original, pe care nu il intalnesti in majoritatea cartilor apartinand acestui gen. In timp ce in alte opere autorii incearca sa creeze o lume cat mai utopica, in care toate situatiile prin care trec protagonistii abunda de supranatural, in care nevoile umane, simple ale personajelor sunt ignorate total, in Clubul Morilor esti surprins de modul in care autoarea reuseste sa ofere veridicitate povestii. Aproape ca ai uita in unele momente ca o parte din personaje sunt vampiri, varcolaci sau alte fiinte fantastice.

Mi-au placut o multime de personaje noi: Alcide (sper sa mai apara si in volumele urmatoare), Russell, cu toate ca inca nu m-am decis daca sa il incadrez la personaje pozitive sau negative, Chow, etc. In plus, si personajele cunoscute sunt parca prezentate intr-o lumina mai favorabila: Pam devine mai amuzanta si mai prietenoasa, Jason, Sam si Arlene au fiecare cate un moment  in care ti-ai dori sa ii ai in fata sa ii poti imbratisa, actiunile lui Bubba te fac sa nu te poti opri din chicotit, iar Eric devine chiar mai irezistibil decat in primele 2 volume.

Bile albe:

– In sfarsit autoarea ii acorda protagonistei timp suficient sa isi revina dupa o serie de atacuri. Cu toata puterea vindecatoare a sangelui de vampir, devenise totusi putin deranjant faptul ca Sookie era ca noua la doar cateva zile dupa fiecare moment in care era la un pas de moarte din cauza muscaturilor, a atacurilor, a batailor, etc, dar in acest volum ne este in sfarsit prezentata o Sookie care are nevoie de timp pentru a se vindeca fizic dupa toate evenimentele prin care trece.

– Sfarsitul este extrem de surprinzator, total diferit fata de ceea ce te-ai astepta sa citesti. Bineinteles, nu are cum sa fie o decizie irevocabila (doar mai urmeaza destule volume in serie), dar este un artificiu savuros.

Bile negre:

– Lupta dintre Sookie si Lorena este extrem de succinta si lipsita de savoare. Oricat de nepregatit ar fi un vampir, parca e totusi prea usor sa il infrangi in modul in care o face Sookie, chiar daca a apucat sa bea din sangele unui vampir batran. Mi-as fi dorit ceva mai multa actiune in prezentarea acestui fragment.

– Eliberarea lui Bill este incredibil de usoara. Avand in vedere faptul ca intriga se bazeaza in mare parte exact pe acest lucru, reusita este totusi atat de facila incat se pierde din realismul pe care pana atunci Charlaine Harris a reusit sa il creeze cu succes. De asemenea, faptul ca toate conflictele dintre clanurile de vampiri se rezolva prin cateva telefoane in finalul cartii, te face sa te intrebi ce rost a avut toata agitatia de pana atunci.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Moarta pentru toti (Vampirii Sudului, vol. 4) – Charlaine Harris

Mort de-a binelea (Vampirii Sudului, vol. 5) – Charlaine Harris
Posted in Charlaine Harris

Moartea la Dallas (seria Vampirii Sudului, volumul 2) – Charlaine Harris

Posted on by roxtao

Disponibil la: Leda Books

Colectie: Fantasy Leda

Traducere: Sorin Voinea

Nr pagini: 408

 

Sinopsis:

Stilul lui Harris are un farmec si o naturalete care ne amintesc de Anne Tyler… este original si surprinzator. Trasaturile romanului gotic sporesc savoarea speciala a cartii. The Christian Science Monitor In romanul Moartea la Dallas, eroii scriitoarei Charlaine Harris isi continua aventurile incepute in primul volum al seriei, Morti pana la apus. Folosindu-ti talentele telepatice, Sookie Stackhouse porneste in cautarea unui vampir disparut. Usor de spus, dar greu de facut! Intotdeauna gata de actiune, Sookie duce totul la bun sfarsit, dupa o intreaga serie de aventuri si momente dramatice. Personajele se dezlantuie adesea in jocul cu moartea. Indiferent ca sunt oameni sau vampiri. Stilul simplu, captivant si antrenant, face lectura deosebit de placuta. Jocurile de cuvinte si engleza colocviala dau savoare textului. Lumea creata de Charlaine Harris, plina de fiinte supranaturale (varcolaci, menade, teriantropi), este fascinanta si departe de a inspira teama sau repulsie. Pentru fanii acestui gen de literatura din lumea intreaga cartea a constituit fara indoiala o aparitie deosebit de placuta si a fost apreciata asa cum merita. Harris scrie cu siguranta si abilitate. The New York Times Book Review

Parerea mea:

Poate si pentru ca povestea a inceput sa ma prinda tot mai tare pe masura ce am avansat cu lectura seriei Vampirii Sudului, volumul al doilea mi s-a parut mai interesant decat primul. Tot nu a reusit sa imi provoace vreo pasiune nebuna, inca ma mai impiedic de accentul personajelor din serial pe care il mai aud in mintea mea cand citesc anumite replici – oricum, mai rar fata de primul volum, dar le citesc cu placere (totusi asta nu este neaparat un criteriu prea elocvent, intrucat eu gasesc cate ceva sa imi placa la aproape toate cartile pe care le citesc), cu interes si cu o oarecare curiozitate. Chiar nu ai cum sa nu te intrebi ce va mai urma in volumele viitoare. Acum daca privesc comparativ, e ca si cum autoarea ar fi prins o mai mare incredere in povestea ei odata cu acest al doilea volum. Relatiile dintre personaje incep sa fie mai bine creionate, replicile mai amuzante, intriga mai complexa.

Ideea de baza a cartilor si  lumea creata de autoare sunt unice, foarte originale, indiferent de cate carti cu vampiri ai fi citit pana acum. Charlaine Harris reuseste sa plasmuiasca o lume extrem de ampla, in care fiecare detaliu este gandit atent pentru a se armoniza cu celelalte elemente ale istorisirii. Romanul ramane totusi destul de usor, relaxant si se citeste rapid, in ciuda faptului ca la o analiza mai atenta, realizezi ca povestea este mai profunda decat ar putea parea la prima vedere. Luate separat, intamplarile pe care le traieste fiecare personaj sunt incarcate de esenta si sens. De la disperarea si singuratatea lui Sam creata de conditia sa de teriantrop, la regulile severe ale societatii vampirilor si acceptarea resemnata a pedepselor de catre membrii acestui grup in cazul in care dau gres fara sa vrea, fiecare poveste te pune pe ganduri, lasandu-te sa te intrebi si sa iti imaginezi cum ai reactiona tu daca ai fii in locul lor.

Personajul cel mai interesant mi  s-a parut a fi Eric. Cel putin in acest volum. Si nu inteleg ce atitudine incearca autoarea sa ne faca sa avem fata de acesta. Il creioneaza in culori stralucitoare: este amabil, politicos, amuzant, usor ironic si arogant, dar in general, genul de persoana (sau vampir) pe care te poti baza si indeajuns de batran si puternic incat sa isi permita sa fie si destul de sincer si sa nu injunghie pe la spate. Micile acte de viclenie  pe care alege sa le faca (intamplarea cu glontul din umar de exemplu)  par a fi declansate mai mult din dorinta de a iesi dintr-o stare de plictiseala seculara decat din rautate. Pana la urma, cand traiesti cateva sute de ani incepi probabil sa ai alte criterii de distractie. Si in contrast cu portretul grozav al acestui personaj, atitudinea lui Sookie mi se pare cel putin ciudata. Am senzatia ca modul in care il percepe si se comporta fata de Eric este mai degraba rezultatul sentimentului de vinovatie declansat de atractia pe care incepe sa o aiba fata de el si nu de motive intemeiate care sa ii creeze niste sentimente negative fata de acesta.

Bile albe:

– Mi-a placut faptul ca au existat de fapt doua mistere ce trebuiau rezolvate. Totusi, dupa ce dedica aproape toata cartea disparitiei din Dallas, gasirea criminalului din Bon Temps in doar cateva pagini dezamageste usor. M-as fi asteptat la o dezvoltare mai ampla a faptelor ce duc la rezolvarea mortii din Bon Temps, dar pana la urma conteaza faptul ca intriga dubla creste gradul de curiozitate si interes al cititorilor.

Bile negre:

– Bill. Nu imi place deloc personajul. Mai ales pentru unul principal. Mi se pare anost, sec, fara farmec si plictisitor. De asemenea, pentru un vampir cu o existenta de cateva sute de ani, pare lipsit de maturitate si intelepciune in anumite momente. Poate doar in scenele mai fierbinti din carte pare mai animat, desi insistenta asupra acestor momente sugereaza exact faptul ca numai asa personajul reuseste sa devina mai interesant.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Clubul mortilor (Vampirii Sudului, vol. 3) – Charlaine Harris

Moarta pentru toti (Vampirii Sudului, vol. 4) – Charlaine Harris
Posted in I. J. Parker

Dragonul furtunii – I. J. Parker

Posted on by roxtao

Disponibil la: Nemira

Colectia: Suspans

Traducere: Gabriel Stoian

Numar pagini: 512

 

Sinopsis:

Dragonul furtunii face parte din seria Sugawara Akitada. O intoarcere in timp, o aventura cu banditi, politicieni lipsiti de scrupule si calugari renegati: Japonia secolului al XI-lea şi un erou irezistibil, Sugawara Akitada. Nobil sarac si onest, functionar la Ministerul Justitiei, Akitada este trimis in Kazusa, o indepartata provincie din est, cu o misiune aproape imposibila: sa dezlege misterul disparitiei convoaielor care colectau taxele Imparatului. Prins in mijlocul unei conspiratii periculoase, trebuie sa afle adevarul intr-un taram al secretelor amenintatoare.

“Castigatoare a Premiului Shamus pentru cea mai buna povestire cu detectivi, Parker revine cu un roman ce readuce la viata cu desavarsita maiestrie Japonia secolului al XI-lea. […] Reusita este impresionanta: actiune pura, intr-un decor exotic si nefamiliar.” Publishers Weekly

“Povestit fascinant si cu un irezistibil simt al umorului, Dragonul furtunii ii va inrobi pe toti fanii romanelor istorice de suspans, cu atat mai mult cu cat actiunea recreeaza fermecatoarea epoca Heian a Japoniei medievale.” Booklist

Parerea mea:

Mai citisem ocazional carti a caror actiune se petrecea in Japonia secolelor trecute, dar abia cand am citit cunoscutul roman „Shogun” al lui James Clavell am inceput sa devin cu adevarat fascinata de cartile referitoare la Japonia medievala. Cultura atat de diferita de cea occidentala, mentalitatea oamenilor, regulile societatii, legile si modul de viata al personajelor din cartile referitoare la Japonia din trecut reprezinta o lectura care te absoarbe total si la care te gandesti inca multa vreme dupa ce ai terminat de citit romanul. Este extrem de interesant sa observi cat de diferita putea fi viata in diferite zone ale lumii, pornind de la cele mai neinsemnate gesturi, pana la actele si deciziile ce influentau nu doar o familie, ci si generatiile urmatoare ale acesteia.

Actiunea din Dragonul Furtunii se petrece inainte de perioada de glorie a samurailor, dar asta nu o face mai putin interesanta. Dimpotriva. Perioada Heian (secolele 9-12) este un punct important in declansarea si desfasurarea povestii, deoarece faciliteaza atat faptele ce devin intriga principala a romanului, cat si altele care condimenteaza pe parcurs povestea. Desi bine organizata, societatea japoneza din secolul 11 se confrunta cu diverse disparitii, rapiri, crime si alte fapte ilegale ce se raresc in mod considerabil in era samurailor. In plus, suprematia calugarilor si influenta acestora asupra conducatorilor regiunilor, cat si lipsa unui factor de control asupra acestora sunt fapte definitorii in povestea din Dragonul Furtunii.

Personajele sunt extrem de bine conturate, percepi cu usurinta caracterul acestora, descrierile locurilor sunt indeajuns de clare pentru a te ajuta sa iti faci o idee asupra fiecarui spatiu in care te poarta actiunea, dar sunt integrate perfect in poveste, astfel incat sa nu devina plictisitoare nici macar o secunda. Pe masura ce citesti, devine usor sa iti imaginezi povestea ca pe un film, vazand in mintea ta inlantuirea de gesturi, modul in care se comporta personajele, locurile vizitate de acestea si toate detaliile din jurul lor.

Dragonul Furtunii face parte dintr-o serie de romane care il au ca personaj principal pe Sugawara Akitada. Am vazut ca la noi mai exista un singur roman tradus din aceasta serie, pe care abia astept sa il prind la reduceri. ^_^

Bile albe:

– Fata de multe dintre personajele pozitive am dezvoltat o simpatie deosebita. Sunt creionate atat de sugestiv, incat iti doresti parca fie sa cunosti astfel de oameni in realitate, fie sa te transferi tu in poveste, din acelasi motiv.

– Multe scene au avut un farmec deosebit. Am savurat conflictele de la inceputul relatiei dintre Tora si Seimei, care devin tot mai amuzante pe masura ce acestia petrec mai mult timp impreuna, dezvoltand pana la urma o prietenie cu accente de relatie tata-fiu. Mi s-a parut ca cele mai nostime momente au fost create cu ajutorul acestor doua personaje secundare si fara ele povestea ar fi avut un aer mai sec.

Bile negre:

– S-ar putea sa par rea sau ciudata, dar mi s-a parut ca moartea personajelor negative le-a scapat pe acestea de pedepsele meritate. Crimele de care erau vinovate meritau mult mai mult decat o moarte usoara. In plus, faptul ca autoarea a facut aceasta alegere pentru toate personajele negative creaza un sentiment de frustrare si dezamagire.

– M-a dezamagit teribil finalul romanului. Sper doar ca in urmatoarele romane din serie se va dovedi ca autoarea a avut un scop precis pentru alegerea unui astfel de deznodamant. Nu, nu se intampla nimic rau, doar ca m-as fi asteptat la un happy-end mai impresionant. Poate doar decizia lui Tora de a ramane in continuare alaturi de Akitada compenseaza oarecum cu lipsa finalului la care m-as fi asteptat.

Alte recenzii care te-ar putea interesa:

Misterul Tiziano – Iain Pears

Memoriile unei gheise – Arthur Golden